Jiddu Krishnamurti - (...) Caci viata Este.

Asteapta-ma prietene,
Am sa-ti vorbesc despre mireasma tainica a vietii
Viata nu are nici o filozofie
Nici viclene sisteme de cugetare,
Viata nu are nici o religie,
Nici adanca adorare in sanctuare ascunse...
Viata nu are nici un dumnezeu,
Nici povara inspaimantatorului mister,
Viata nu are nici lacas,
Nici suferinta chinuitoare a extremei decaderi.
Viata nu are nici o placere, nici o durere,
Nici coruptia iubirii trecatoare.
Viata nu este nici buna, nici rea,
Nici pedepsirea sumbra a pacatului necugeta.
Viata nu da nici o alinare
Nici nu sta il altarele iertarii.
Viata nu este spirit sau materie,
Nici cruda diviziune a actiunii si inactiunii.
Viata nu are niciodata moarte,
Nici golul singuratatii in umbra timpului.
Eliberat este omul care traieste in etern.
Caci viata este.

Jiddu Krishnamurti

 

Semnificatia Cuvantului - Emanuel Swedenborg

Semnificaţia literală a Cuvântului (Bibliei) permite fuziunea omului cu Domnul şi asocierea lui cu îngerii Săi.Cuvântul permite fuziunea omului cu Domnul, căci Cuvântul nu vorbeşte decât despre El. Domnul devine astfel Totul în toate lucrur...ile de care vorbeşte Cuvântul, fiind numit El Însuşi Cuvântul, aşa cum am arătat în Despre Domnul Iisus Cristos. Semnificaţia literală a Cuvântului permite o asemenea fuziune deoarece din această perspectivă, Cuvântul apare în toată plenitudinea, sfinţenia şi puterea sa, aşa cum am demonstrat în capitolul anterior. Omul nu-şi dă seama de această fuziune, dar ea se produce în inima sa, permiţându-i să perceapă adevărul şi amplificându-i iubirea şi credinţa în Adevărul Divin.

 Semnificaţia literală a Cuvântului permite inclusiv o asociere cu îngerii, căci Cuvântul vorbeşte de lucruri celeste şi spirituale, care descriu exact natura îngerilor. Îngerii din împărăţia spirituală sunt descrişi în aspectele spirituale ale Cuvântului, iar cei din împărăţia celestă în aspectele celeste de care vorbeşte el. Aceste semnificaţii sunt dezvăluite pornind de la semnificaţia naturală (literală) a Cuvântului, dar numai celor care sunt ferm stabiliţi în adevăr. Această revelaţie este instantanee, deci şi asocierea cu îngerii are aceeaşi natură.

Am trăit numeroase experienţe care mi-au dovedit că îngerii spirituali sunt descrişi de semnificaţia spirituală a Cuvântului, iar cei celeşti de semnificaţia lui celestă. Mi s-a permis să percep comunicarea cu cerurile care s-a deschis în timp ce citeam Cuvântul în semnificaţia lui literală. Uneori mi s-a permis să comunic cu cerul superior (celest), iar alteori cu cel inferior (spiritual). Ceea ce eu înţelegeam din perspectiva semnificaţiei naturale, îngerii spirituali înţelegeau din perspectiva semnificaţiei spirituale, iar cei celeşti din perspectiva semnificaţiei celeste, iar aceste fenomene se petreceau instantaneu. Am perceput această comuniune spirituală de mii de ori, aşa că nu mai am de mult îndoieli în privinţa ei. Există chiar spirite din ceruri care abuzează de această comunicare, repetând anumite pasaje din perspectiva semnificaţiei lor literale pentru a face observaţii referitoare la cei cu care comunică. Am asistat de foarte multe ori la acest procedeu. Experienţa mi-a dovedit astfel că, prin semnificaţia ei literală, scriptura (Cuvântul) este un instrument divin care permite fuziunea cu Domnul şi cu cerurile. În legătură cu aceasta, vă recomand să citiţi de asemenea Paragrafele 303-310 din lucrarea Cerul şi iadul.

Voi explica acum în câteva cuvinte cum se realizează această fuziune (prin dezvăluirea semnificaţiilor corespondente ale Cuvântului). Am explicat anterior că planul celest, cel spiritual şi cel natural se succed unul altuia, potrivit ordinii succesive, de la planul cel mai înalt până la cel mai de jos, dar ele coexistă unul lângă celălalt, potrivit ordinii simultane, de la aspectele cele mai interioare până la cele mai exterioare. În mod similar, înţelesurile succesive ale Cuvântului, cel celest şi cel spiritual, se regăsesc simultan în cel natural. Numai dacă aţi înţeles aceste explicaţii veţi putea realiza (într-o oarecare măsură) cum este posibilă dezvăluirea înţelesurilor spiritual şi celest pornind de la cel natural, atunci când omul citeşte Cuvântul. Îngerii spirituali percep şi înţeleg aspectele spirituale ale scripturii, iar cei celeşti pe cele celeste. Acest lucru este de la sine înţeles, căci aceste aspecte corespund naturii lor esenţiale.
Vom ilustra acest lucru printr-o serie de comparaţii preluate din cele trei regate din natură, respectiv cel animal, cel vegetal şi cel mineral.

Mai întâi, din regatul animal: după ce hrana este transformată în cil, vasele sanguine extrag din acesta sângele de care au nevoie, nervii extrag sucurile cu care se hrănesc, iar fibrele îşi extrag spiritul lor animal.
Din regatul vegetal: trunchiul, ramurile, frunzele şi fructele copacului sunt susţinute de rădăcinile acestuia, care extrag din pământ o sevă mai grosieră cu care hrănesc trunchiul, ramurile şi frunzele, una mai subtilă sau mai pură cu care hrănesc partea cărnoasă a fructelor şi una extrem de pură cu care hrănesc seminţele din fructe.

Din regatul mineral: în anumite locuri din măruntaiele pământului există minereuri impregnate cu aur, argint şi fier. Acestea îşi extrag elementele din expiraţia ascunsă a pământului.
Putem ilustra acum prin exemple cum extrag îngerii celeşti şi cei spirituali semnificaţiile lor corespondente pornind de la semnificaţia naturală a Cuvântului (respectiv cea pe care o percep oamenii). Spre exemplu, să luăm cinci porunci din Decalog:

"Să-i cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta". Prin tată şi mamă, omul îi înţelege pe părinţii săi pământeşti, precum şi pe toţi cei care le-au ţinut locul. Prin cinstire, el înţelege respectarea şi ascultarea lor. Un înger spiritual consideră însă că tatăl său este Domnul, iar mama sa este biserica. Prin cinstire, el înţelege iubirea acestora. În schimb, un înger celest consideră că tatăl său este Iubirea Divină a Domnului, iar mama sa este Înţelepciunea Divină a Acestuia. Prin cinstire, el înţelege faptele bune făcute în numele celor două virtuţi.

"Să nu furi". Omul obişnuit înţelege această poruncă în sensul ei natural. El ştie că nu are dreptul să fure şi să îşi priveze aproapele de bunurile sale, sub nici un pretext. Un înger spiritual înţelege prin furt privarea altora de adevărurile credinţei lor şi de beneficiile carităţii, prin minciună şi răutate. În schimb, un înger celest înţelege prin furt asumarea acelor atribute care îi aparţin Domnului, cum ar fi dreptatea şi virtuţile.

"Să nu comiţi adulter". Omul de rând înţelege această poruncă în sensul ei literal. El ştie că nu are dreptul să comită adulter, să meargă la prostituate, să se complacă în practici obscene, în conversaţii lascive şi în gânduri triviale. Un înger spiritual înţelege prin adulter violarea beneficiilor oferite de Cuvânt şi falsificarea adevărurilor sale. În schimb, un înger celest înţelege prin adulter negarea divinităţii Domnului şi profanarea Cuvântului.

"Să nu ucizi". Omul de rând înţelege această poruncă în sensul ei literal. El ştie că nu are dreptul să ucidă un alt om, din ură sau din dorinţa de răzbunare. Un înger spiritual înţelege prin ucidere comportamentul diabolic sau demoniac care distruge sufletul omului. În schimb, un înger celest înţelege prin ucidere ura faţă de Domnul şi faţă de toate atributele divine ale Acestuia.

"Să nu depui mărturie falsă". Omul de rând înţelege această poruncă în sensul ei literal. El ştie că nu are dreptul să mintă şi să defăimeze pe altcineva atunci când se află sub jurământ. Un înger spiritual înţelege prin mărturia falsă susţinerea şi prezentarea minciunii ca adevăr, a răului ca bine, şi invers. În schimb, un înger celest înţelege prin mărturie falsă orice blasfemie la adresa Domnului şi a lumii creaţiei.

Din exemplele de mai sus vă puteţi da seama cum pot fi extrase semnificaţia spirituală şi cea celestă a Cuvântului pornind de la cea naturală, care le conţine în sine. Procesul este absolut minunat, căci îngerii îşi extrag semnificaţiile corespondente fără a şti care sunt gândurile omului care citeşte scriptura, deşi se află într-o corespondenţă perfectă cu acestea, la fel cum sunt finalitatea, cauza şi efectul. Finalităţile nu există decât în împărăţia celestă, cauzele în cea spirituală, iar efectele în cea terestră sau naturală. Întreaga creaţie are la bază corespondenţele. Acesta este mecanismul prin care Cuvântul permite asocierea cu îngerii.

Asocierea omului cu îngerii se realizează pornind de la semnificaţia literală a Cuvântului, căci în orice om există trei nivele ale vieţii: unul celest, unul spiritual şi unul natural. Atât timp cât se află pe pământ, el trăieşte însă pe nivelul natural al vieţii sale. Nivelul spiritual nu se trezeşte în el decât în măsura în care cultivă adevărurile autentice, iar cel celest numai în măsura în care îşi pune viaţa la unison cu aceste adevăruri.

Semnificatia esentiala a Sf.Graal

În toate tradiţiile s-a fãcut aluzie la ceva care, dupã o anumitã epocã, ar fi fost pierdut sau ascuns: este vorba de exemplu de Soma hinduşilor sau de Haoma persanilor, “băutura nemuririi”, care, în mod precis, are un raport foarte direct ...cu Graal-ul, pentru că acesta se zice că este vasul sacru care conţine sângele lui Hristos,

care este şi el “băutura nemuririi”. În alte locuri, simbolismul este diferit: astfel, la evrei, ceea ce e pierdut este pronunţia marelui Nume divin [01]; dar ideea fundamentală este întotdeauna aceeaşi, şi vom vedea mai încolo la ce anume corespunde exact.

       Se spune cã Sfântul Graal este cupa care a servit la Cina cea de Taină, şi în care Iosif din Arimateea a cules apoi sângele şi apa care curgeau din rana deschisă din coasta lui Hristos de către lancea centurionului Longin. Conform legendei, aceastã cupă ar fi fost transportată în Marea Britanie de către Iosif din Arimateea însuşi şi Nicodim [02]; şi trebuie să se vadă în aceasta indicaţia unei legături stabilite între tradiţia celtică şi creştinism. Cupa, într-adevãr, joacă un rol foarte important în cele mai multe dintre tradiţiile antice, şi fără îndoială că era aşa mai ales pentru celţi. Este chiar remarcabil faptul că era frecvent asociată lãncii, aceste două simboluri fiind oarecum complementare unul celuilalt, dar dezvoltarea acestui aspect ne-ar îndepărta de subiectul nostru [03].

       Ceea ce arată poate cel mai clar semnificaţia esenţială a Graalului este ceea ce s-a spus despre originea lui: această cupã ar fi fost tăiată de cãtre îngeri dintr-un smarald picat din fruntea lui Lucifer în timpul căderii sale. Acest smarald aminteşte într-un mod foarte frapant de urnâ, perla frontală care, în simbolismul hindus (de unde a trecut în budism), ţine adesea locul celui de-al treilea ochi al lui Shiva, reprezentând ceea ce se poate numi “simţul eternităţii”, aşa cum am explicat-o în altă parte. Se spune apoi că Graal-ul a fost încredinţat lui Adam în Paradisul terestru, dar că, în timpul căderii sale, Adam îl pierdu la rândul său, căci nu putu să-l ia cu sine atunci când fu alungat din Eden, şi, cu semnificaţia pe care tocmai i-am indicat-o, aceasta devine foarte clar. Într-adevăr, omul, îndepărtat de centrul său originar, se găsea în urma acestui eveniment închis în sfera temporală. El nu mai putea sã atingă punctul unic din care toate lucrurile sunt contemplate sub aspectul eternităţii. Cu alte cuvinte, posesia “simţului eternităţii” este legată de ceea ce toate tradiţiile numesc, aşa cum am reamintit-o mai sus, “starea primordială”, a cărei restaurare constituie primul stadiu al veritabilei iniţieri, fiind condiţia prealabilă a cuceririi efective a stărilor “supraumane”. De altminteri, Paradisul terestru reprezintă propriu-zis “Centrul Lumii”, şi ceea ce vom spune în cele ce urmează, asupra sensului originar al cuvântului Paradis, va lămuri şi mai bine lucrurile.

       Ceea ce urmează poate să pară încă şi mai enigmatic: Seth reuşi să se întoarcă în Paradisul terestru şi putu astfel să regăsească preţiosul vas. Or, numele de Seth exprimă ideile de fundament şi de stabilitate, şi, prin urmare, indică întrucâtva restaurarea ordinii primordiale distruse prin căderea omului [04].

 

Trebuie deci înţeles că Seth şi cei care după el posedară Graalul putură prin însuşi acest lucru sã stabilească un centru spiritual destinat să înlocuiască Paradisul pierdut, şi care era ca o imagine a acestuia. Aşadar, această posesie a Graalului reprezenta conservarea integrală a tradiţiei primordiale într-un asemenea centru spiritual. Legenda, de altfel, nu spune nici unde nici de către cine fu conservat Graalul până la epoca lui Christos. Dar originea celtică ce i se recunoaşte lasă fără îndoială să se înteleagă că Druizii participaseră la aceasta şi trebuie să fie incluşi printre păstrătorii autorizaţi ai tradiţiei primordiale.

       Pierderea Graalului, sau a unuia dintre echivalentele sale simbolice, înseamnă în cele din urmă pierderea tradiţiei cu tot ceea ce ţine de ea. La drept vorbind, de altfel, această tradiţie este mai degrabă ascunsă decât pierdută, sau cel puţin nu poate fi pierdută decât pentru anumite centre secundare, atunci când acestea încetează să mai fie în relaţie directă cu centrul suprem. În ceea ce-l priveşte pe acesta din urmă, el păstrează întotdeauna intact depozitul tradiţiei, şi nu este afectat de schimbările care survin în lumea exterioară. Din această cauză, conform Sfinţilor Părinţi, şi mai ales Sfântului Augustin, potopul nu a putut atinge Paradisul terestru, care este “locuinţa lui Enoch şi Pãmântul Sfinţilor” [05], şi al cărui vârf “atinge sfera lunară”, adică se găseşte dincolo de domeniul schimbării (identificat cu “lumea sublunară”) în punctul de comunicare dintre Pământ şi Ceruri [06].

 

Dar, aşa cum Paradisul terestru a devenit inaccesibil, centrul suprem, care în fond este acelaşi lucru, poate, în cursul unei anumite perioade, să nu mai fie manifestat în exterior, şi atunci se poate spune că tradiţia este pierdută pentru ansamblul umanităţii, cã nu mai este conservată decât în unele centre riguros închise, şi masa oamenilor nu mai participă la ea într-un mod conştient şi efectiv, contrariu a ceea ce avea loc în sfera originară [07], aceasta este condiţia exactă a epocii actuale, al cărui început se află de altminteri mult dincolo de ceea ce este accesibil istoriei obişnuite şi “profane”. Pierderea tradiţiei poate deci, de la caz la caz, să fie înţeleasă în acest sens general, sau să fie raportată la obscurarea centrului spiritual care conducea mai mult sau mai puţin destinele unui anume popor sau civilizaţii. Trebuie deci, de fiecare dată când se întâlneşte un simbolism legat de acest lucru, să se examineze dacă trebuie să fie interpretat într-un sens sau în celălalt.

       Conform a ceea ce am zis, Graalul reprezintă în acelaşi timp două lucruri care sunt puternic solidare unul cu celălalt: cel care posedă în întregime “tradiţia primordială”, care a ajuns la un nivel de cunoaştere efectivă pe care îl implică în mod obligatoriu aceastã posesie, este într-adevăr prin însuşi acest fapt, reintegrat în plenitudinea “stării primordiale”. La aceste două lucruri, “starea primordială” şi “tradiţia primordială”, se raportează dublul sens inerent cuvântului Graal însuşi, căci, printr-una din aceste asimilări verbale care joacă adesea în simbolism un rol deloc neglijabil, şi care are de altminteri raţiuni mult mai profunde decât ne-am imagina la prima vedere, Graalul este concomitent vas (grasale) şi carte (gradale sau graduale). Acest din urmă aspect desemnează în mod evident tradiţia, în timp ce celălalt priveşte cel mai direct starea însăşi.

       Nu avem intenţia de a intra aici în detaliile secundare ale legendei Sfântului Graal, deşi toate au de asemenea o valoare simbolică, nici să urmărim istoria “Cavalerilor Mesei Rotunde” şi a isprăvilor lor. Vom reaminti doar cã “Masa Rotundă”, construită de regele Arthur după planurile lui Merlin, era destinată să primească Graalul atunci când unul dintre Cavaleri ar fi reuşit să-l cucereascã şi l-ar fi adus din Marea Britanie în Armorique. Această masă este şi un simbol foarte vechi după toate aparenţele, unul dintre cele care au fost întotdeauna asociate ideii de centru spiritual, păstrător al tradiţiei. Forma circulară a mesei este de altminteri legată de ciclul zodiacal prin prezenţa în jurul ei a doisprezece personaje principale [08], particularitate care, cum spuneam mai înainte, se regăseşte în constituirea tuturor centrelor despre care este vorba.

       Mai existã un simbol aflat în legătură cu un alt aspect al legendei Graalului, şi care merită o atenţie specială: Montsalvat (literal “Muntele Salvării”), vârful situat “la marginile îndepărtate de care nici un muritor nu se apropie”, reprezentat ca ridicându-se în mijlocul mării, într-o regiune inaccesibilă, şi în spatele căruia se ridicã Soarele. Este în acelasi timp “insula sacră” şi “muntele polar”, două simboluri echivalente despre care vom mai vorbi în acest studiu; este “Tărâmul nemuririi”, care se identifică în mod firesc cu Paradisul terestru.
Pentru a reveni la Graalul însuşi, este uşor de înţeles că semnificaţia lui primă este în fond aceeaşi pe care o are în general vasul sacru peste tot unde este întâlnit, şi pe care o are, în Orient, cupa sacrificială conţinând la origine, aşa cum o indicam mai sus, Soma vedică sau Haoma mazdeană, adică “băutura nemuririi” care conferă sau restituie, celor care o primesc cu dispoziţia necesară, “simtul eternităţii”.

Note:
[01] Vom reaminti de asemenea, în aceastã privinţă, “Cuvântul pierdut” al masoneriei, care simbolizeazã concomitent iniţierea veritabilă. “Căutarea Cuvântului pierdut” nu este deci decât o altă formă a “căutării Graalului”. Acest lucru justifică relaţia semnalată de istoricul Henri Martin între “Mesenia Sfântului Graal” şi Masonerie. Şi explicaţiile pe care le dăm aici vor permite să se înţeleagă ceea ce spuneam, în această privinţă, despre conexiunea foarte strânsă care există între simbolismul însuşi al Graalului şi “centrul comun” al tuturor organizaţiilor iniţiatice.
[02] Cele două personaje reprezintă aici respectiv puterea regală şi puterea sacerdotală. Acelaşi lucru se poate spune adesea despre Arthur şi Merlin în instituţia “Mesei Rotunde”.
[03] Vom spune doar că simbolismul lăncii este adesea în legătură cu “Axa Lumii”. În această privinţă, sângele care picură din lance are aceeaşi semnificaţie ca roua care emană din “Arborele Vieţii”. Se ştie de altminteri că toate tradiţiile sunt unanime în a afirma că principiul vital este în mod intim legat de sânge.
[04] Se spune că Seth a rămas timp de patruzeci de ani în Paradisul terestru. Acest număr are de asemenea sensul de “reconciliere” sau de “reîntoarcere la principiu”. Perioadele măsurate cu acest număr se întâlnesc foarte frecvent în tradiţia iudeo-creştină: să ne reamintim cele patruzeci de zile ale potopului, cei patruzeci de ani în timpul cărora israeliţii au rătăcit prin desert, cele patruzeci de zile pe care Moise le-a petrecut pe Sinai, cele patruzeci de zile de post ale lui Iisus.
[05] “Şi Enoch merse cu Dumnezeu şi nu mai apăru (în lumea vizibilităţii exterioare), căci Dumnezeu îl luă.” (Geneza V, 24).
[06] Acest lucru este conform cu simbolismul utilizat de Dante, care situează Paradisul terestru pe vârful muntelui Purgatoriului, care se identifică la el cu “muntele polar” al tuturor tradiţiilor.
[07] Tradiţia hindusă spune că la origine nu era decât o singurã castă, care era numitã Hamsa. Acest lucru înseamnă că toţi oamenii posedau pe atunci în mod normal şi spontan nivelul spiritual care este desemnat prin acest nume, şi care este dincolo de distincţia celor patru caste actuale.
[08] “Cavalerii Mesei Rotunde” sunt uneori în număr de cincizeci (care era, la evrei, numărul Jubileului, şi care este în legătură cu “domnia Sfântului Duh”). Dar, chiar şi în acest caz, doisprezece dintre ei joacă un rol preponderent. Să reamintim de asemenea, în aceastã privinţă, cei doisprezece pairi ai lui Charlemagne în alte poveşti legendare ale evului mediu.

 

Rene Guenon

 

 

 

 

Adrian Nuta - 'fragment' de carte

...cauza ultimă a suferinţei nu este ataşamentul ci ignoranţa din care izvorăşte ataşamentul. Nu ştiu cine sunt. Nu sunt conştient de natura mea impermanentă. Cred că sunt o entitate separată, Eul. Împart lumea în “eu” şi “celălalt” şi reacţionez la “celălalt”.Răspunsurile sunt polarizate pe axa plăcut-neplăcut. Caut să am senzaţii/trăiri plăcute şi să le evit pecele neplăcute. Sunt atras de trăirile plăcute, le doresc, uneori cu o intensitate ce poate fi numită lăcomie.

Resping şi condamn trăirile dezagreabile, dureroase, manifest o atitudine ostilǎ faţă de ele.Viaţa mea se dezvoltă între aceşti doi poli, din care sunt dispus să accept : doar unul singur. Şi pentru că nu este totală ci parţială, această acceptare conţine, în mod necesar, seminţele polului opus, adică
suferinţa.

Pe scurt:

Ignoranţa —► Ataşament —► Suferinţă

 

sursa : http://www.scribd.com/doc/53669929/Adrian-Nuta-Pshihoterapeutul-de-Buzunar-rearanjat-56-pag

 

Deepak Chopra - fragment din 'Calea Magului'

Este în natura vieţii să conţină atît haos, cît şi ordine. Tiparele
apar din dezordine şi sînt topite la loc în dezordine. Trupul
tău, la anumite niveluri, este complet haotic — vîrtejuri
de atomi de oxigen intră în sîngele tău la fiecare respiratie 

enzime hrănitoare şi proteine umplu fiecare celulă, chiar şi
reţeaua de neuroni din creierul tău este ca o furtună electrică
ce nu încetează vreodată. Totuşi, acest haos nu este decît o faţetă
a ordinii, pentru că nu există nici o îndoială că celulele
noastre sînt capodopere ale funcţiei de organizare şi că activitatea
creierului nostru are ca rezultat gînduri coerente.
într-adevăr, haosul şi ordinea sînt atît de apropiate una de
cealaltă, încît nu pot fi separate.

 

„Trebuie să fii haos înainte de
a putea fi o stea sclipitoare", a spus Merlin. Iar acest lucru
este literalmente adevărat, pentru că naşterea galaxiilor a fost
precedată de vîrtejurile de gaze ce formau universul la începuturi.
Atunci nu exista nici un tipar care să ordoneze gazele,
doar o foarte slabă forţă de atracţie. Totuşi, în afară de slaba
forţă gravitaţională, s-a produs un lanţ de evenimente care
au condus în cele din urmă la formarea ADN-ului uman, o
moleculă atît de complexă, încît alterarea uneia dintre cele 3
milioane de unităţi genetice poate face diferenţa între viaţă şi
moarte.

După propriile puteri, orice om se luptă cu ordinea şi dezordinea.
Lucrurile au tendinţa să decadă; ceea ce înainte era
proaspăt şi copt se va altera; ceea ce era tînăr se dezvoltă, îmbătrîneşte
şi moare. „Moartea este o iluzie", a spus Merlin,
„dar lupta pe care o dau muritorii în faţa morţii este foarte
reală.
Nici un muritor nu ştie de fapt ce este moartea, totuşi
acest eveniment iminent este atît de înfricoşător, încît muritorii luptă împotriva lui din toate puterile, fără a-şi da seama de îngrozitoarea dezordine şi de haosul pe care le stîrnesc."
Magul ştie că viaţa se organizează totdeauna din interior.
Aceleaşi forţe slabe ale gravitaţiei care creează din haos stele
sclipitoare există la toate nivelurile naturii. E absolut sigur că
un trandafir se va dezvolta ca un trandafir, chiar dacă atunci
cînd abia e încolţit nu pare diferit de o violetă. în sămînţă pretenţia
la unicitate s-ar putea să rezide într-o ramificaţie măruntă
a celor două spirale ale moleculei de ADN. Noi, oamenii,
însă sîntem foarte preocupaţi să ne dezvoltăm cum trebuie, şi
prin urmare cheltuim nenumărate ore de efort şi strădanie
pentru a încerca să ne afirmăm unicitatea.

— Ce contează dacă păsările trăiesc fără să gîndească sau
dacă un trandafir rămîne trandafir? a întrebat Arthur. Ele nu
au minte şi, prin urmare, nu au de ales decît să fie ceea ce sînt.
— Adevărat, voi, muritorii, aveţi liber arbitru, dar aveţi o
părere prea bună despre acest lucru, replică Merlin. Eu trăiesc
fără a face alegeri şi găsesc că o asemenea viaţă este cu
mult mai fericită.
— Fără alegeri? Dar iei hotărîri ca şi mine, protestă Arthur.
Merlin ridică din umeri.
— Te laşi înşelat de aparenţe. Priveşte-ţi mîinile. Nu este
nici o îndoială că ele îţi aparţin, totuşi nu tu alegi cum să se
dezvolte celulele; habar nu ai ce face ca nervii şi muşchii să se
mişte; nu îţi creşti în mod conştient unghiile şi nu îţi vindeci
o rană cînd mîinile ţi-s tăiate, nu-i aşa?
— Adevărat, nu trebuie să fac nici unul dintre lucrurile
acestea.
— Cu alte cuvinte, acestea nu mai reprezintă pentru tine
alegeri, a continuat Merlin. Aceste funcţiuni sînt controlate
de o parte involuntară a creierului tău, care are grijă de ele în
mod automat. în acelaşi fel, toate lucrurile cărora tu le dedici
atîta timp — a gîndi, a lua decizii, a simţi, a alege, a judeca —
eu le-am încredinţat părţii automate a creierului meu. Ceea ce
nu este de fapt decît un alt fel de a spune că le-am predat lui
Dumnezeu.
— Atunci la ce îţi foloseşte mintea conştientă? a întrebat
Arthur.
— Ca sa te poti bucura de lume si de miracolul vietii. Sunt aspecte acestea. Si ca spectator nimic nu este mai frumos si nu-ti aduce mai multa multumire.

 

 -------------------------------------------------------------------------------------

 

Alchimia este arta transformării. După cum ne învaţă magii,
secretele alchimiei există pentru a transforma starea de
suferinţă şi ignoranţă a muritorilor într-una de iluminare şi
fericire. Merlin spunea:
— Alchimia este un proces ce se desf...

ăşoară permanent.
Indiferent la ce nivel al vieţii te afli, nu poţi opri transformările
să apară. Pe mine mă interesează transformarea ta. Comparată
cu aceasta, transformarea metalelor inferioare în aur
este trivială. Alchimia este o aventură a căutării, iar aventura
căutării urmăreşte întotdeauna acelaşi lucru — perfecţiunea.
Aşa cum aurul este metalul cel mai apropiat de perfecţiune,
deoarece nu poate fi corupt, perfecţiunea fiinţei umane înseamnă
eliberarea de suferinţă, de durere, de îndoială şi de
frică.—
Dar dacă fiinţele umane nu pot fi perfecţionate? Dacă
în realitate sîntem slabi şi imperfecţi, aşa cum arătăm? a întrebat
Arthur.
— Secretul nu stă în felul cum arătăm, a răspuns Merlin, ci
în profunzimea cu care sîntem dispuşi să privim.
Aventurile căutării sînt călătorii personale, iar fiecare pas
pe care îl faci, îl faci de unul singur. Dar Merlin avea multe
să-i spună lui Arthur înainte ca el să-şi înceapă aventura căutării:
„Ţi-am spus de multe ori că acest bulgăre de carne şi'
oase nu este trupul tău şi că această personalitate limitată pe
care o experimentezi nu eşti tu însuţi. Trupul tău este de fapt
infinit şi una cu universul. Spiritul tău cuprinde toate spiritele
şi nu are limite în timp şi spaţiu. Lucrarea alchimică va face
ca aceste adevăruri să se dezvăluie în faţa ta."
Cînd Merlin rostea aceste cuvinte, vremea magilor aproape
apusese, făcînd loc unei noi epoci, ce urma să fie condusă
de raţiune. Raţiunea susţine că alchimia este imposibilă şi pe
măsură ce magii s-au retras în crepusculul legendei, oamenii
au început să accepte faptul că în realitate sînt limitaţi şi sortiţi
să trăiască ca alcătuiri de carne şi sînge în valea strîmtă a
spaţiului şi timpului.
Deoarece luăm ca de la sine înţeles faptul că lucrurile solide
sînt reale, atribuim realitate materiei solide din care sîntem
făcuţi. Norii, copacii, florile, animalele şi trupul tău, toate
sînt făcute din aceiaşi atomi de hidrogen, azot, oxigen şi
carbon, dar aceşti atomi sînt într-o permanentă modificare şi
schimbare — mai puţin de un procent din atomii prezenţi în
corpul tău anul trecut există încă şi astăzi. Discutînd chiar şi
în termeni materialişti, nu prea are sens să spui că tu eşti materie
solidă cînd este clar că această soliditate este o lume a
spaţiului gol şi a unei curgeri continue. Căutarea pe care o reprezintă
alchimia începe sub suprafaţa atomilor şi a moleculelor,
în spatele aparenţei schimbării.
Chiar dacă era doar un copil, Arthur era nerăbdător să
plece în prima lui aventură şi spera din toată inima că Merlin
îi va face rost de un cal şi de o hartă. Dar Merlin i-a spus:
„Hărţile sînt inutile acolo unde mergi tu, pentru că teritoriul
din faţa ta se modifică mereu. Ar fi ca şi cum ai încerca să faci
o hartă a apei care curge."
Odată ce accepţi că tu eşti curgerea vieţii şi nimic mai
mult, aventura căutării perfecţiunii devine o aventură dincolo
de nemărginire. Lucrurile care sînt perfecte în tine se numesc
esenţă, fiinţă şi iubire. Ele nu pot fi mărginite de timp şi
spaţiu. Cînd traversezi o încăpere, oare iubirea pentru familia ta păşeşte laolaltă cu tine? Cînd intri într-o baie, oare esenţa
ta se udă? Graniţele pot fi trasate pe o hartă, iar aspectul vizibil
al fiinţei umane poate fi reprezentat ca oase, muşchi, ţesuturi
şi celule. Poate fi făcută o hartă a creierului, reprezentînd
felurile în care interacţionează continuu cele 10 milioane
de neuroni. Totuşi, în ambele cazuri, hărţile nu sînt teritoriul
însuşi. Esenţa, fiinţa şi iubirea care fac să existe fiinţa umană
au o viaţă a lor, care începe şi se sfîrşeşte cu aceeaşi invizibilă
conştiinţă.
— Pot să te văd ca pe un nor de energie, i-a spus Merlin
lui Arthur. Şi tu mă poţi vedea astfel, dar nici acesta nu eşti
tu cel adevărat. Nu e vorba decît tot de materie, doar că la un
nivel mai subtil.
— Ce fel de energii? a întrebat băiatul.
— Să le numim lumină şi umbră, care te înconjoară şi se
schimbă în funcţie de felul în care gîndeşti şi în care simţi. Lumina
este diferită atunci cînd eşti fericit sau trist, inspirat sau
obosit, incitat sau plictisit. Unii muritori trec prin această
lume ca lumini strălucitoare, alţii, ca umbre cenuşii. Dar indiferent
de cît de strălucitoare ar fi lumina, ea nu este la fel de
reală precum liniştea din interiorul tău.
— De ce eu nu mă văd pe mine însumi în felul în care mă
vezi tu? a întrebat Arthur.
— Pentru că energiile acestea slujesc ca învelitori. Unele
sînt dese, altele transparente şi nu există doi oameni care să
fie înveliţi exact la fel. Dar cu toţii arătaţi ca nişte nori umblători.
Pînă cînd nu-ţi decojeşti sufletul de învelitori, nu îţi vei
da seama de miezul etern şi limpede care se găseşte în centrul tău.

sursa : http://www.scribd.com/doc/81614194/Deepak-Chopra-Calea-Magului

 

Mata Amritanandamayi - WHAT IS THE EGO ?

Întrebare:
Ce este EGO -ul?
Mata Amritanandamayi:
Mă întrebaţi, de fapt, ce este ne-realitatea. Dar cum ar putea fi ea descrisă? Ce rost are să vorbim despre ce...

va care nu este real, care este non-existent? Şi cum puteţi vorbi despre ceea ce este real?

Vă voi da doar câteva indicii. Mintea este EGO-ul. Dar EGO-ul este o mare minciună. El nu este real. Era odată un văcar care îşi ducea în fiecare dimineaţă vacile la păscut şi le aducea în fiecare seară înapoi în grajd. Într-una din seri, în timp ce lega vacile ca să nu fugă peste noapte, a observat că una din ele nu mai avea funia cu care trebuia să fie legată. I s-a făcut frică la gândul că vaca ar putea să dispară peste noapte, iar la ora aceea magazinul de unde ar fi putut cumpăra funie era închis. Nu ştia ce să facă, aşa că a mers la înţeleptul care locuia în apropiere şi i-a cerut sfatul. Acesta i-a spus să simuleze că leagă vaca şi să fie sigur că vaca îl vede făcând aceasta.

Băiatul i-a ascultat sfatul. Dimineaţa următoare, vaca era în grajd. Le-a dezlegat pe celelalte, ca de obicei, şi ele au ieşit afară. Se pregătea să meargă cu ele la păscut, când a observat că vaca fără funie era încă în grajd, în acelaşi loc unde stătuse toată noaptea. A încercat să o ia cu binişorul şi să o facă să se alăture celorlalte, dar aceasta nu s-a clintit. Băiatul a rămas perplex. A mers din nou la înţelept, care i-a zis: „Vaca crede că este încă legată. Mergi şi arată-i că o dezlegi. Asigură-te că va vedea ceea ce faci.” Băiatul a urmat sfatul înţeleptului şi astfel vaca a părăsit grajdul.

Aceasta face ghidul spiritual cu EGO-ul aspirantului spiritual. Ghidul spiritual îl ajută pe aspirant să dezlege ceva ce nu a fost niciodată legat. Asemenea vacii, datorită ignoranţei, noi credem că suntem înlănţuiţi de EGO, când de fapt, suntem complet liberi. Totuşi, noi trebuie să fim convinşi de acest fapt. EGO-ul este o iluzie, care nu are o existenţă proprie. El apare doar ca fiind real. Încetaţi să-l mai susţineţi şi el se va retrage şi va dispare. Noi singuri dăm viaţă EGO-ului. Conştientizaţi ceea ce este în realitate EGO-ul, sau mai bine zis ceea ce nu este, şi astfel EGO-ul va dispare.

Câinele îşi leagă coada – nu coada leagă câinele. Dacă ar fi aşa, ar fi un dezastru! La fel este şi cu mintea. Mintea sau EGO-ul nu ar trebui să fie altceva decât un instrument, un SADHAKA (căutător spiritual) nu ar trebui să se lase condus de capriciile şi fanteziile minţii.

EGO-ul este constituit din gândurile şi mintea noastră. Gândurile noastre sunt propria noastră creaţie. Le facem să fie reale cooperând cu ele. Atunci când nu le mai susţinem, gândurile dispar. Trebuie doar să ne observăm gândurile, să devenim martorii lor detaşaţi. Norii de pe cer au diferite forme, ce se modifică neîncetat. Puteţi vedea în nori chipuri de oameni, forme ale unor animale, corăbii etc. Un copil mic crede că aceste forme sunt reale, dar, desigur, ele sunt iluzorii. Într-o manieră asemănătoare gândurile noastre, mereu schimbătoare, trec prin minte. Ele îşi asumă diferite forme, dar nu sunt mai reale decât norii de pe cer. Dacă doar observăm gândurile atunci când ne traversează mintea, fără să mai interferăm cu ele, acestea vor înceta să ne mai afecteze.

Un leu făcut din santal este considerat viu de un copil, dar pentru un adult rămâne o bucată de lemn de santal. Pentru copil, lemnul de santal este ocultat, în timp ce forma leului este revelată. Persoana adultă se bucură de asemenea de forma leului, dar ştie că nu este un leu adevărat. Pentru el, lemnul de santal este real, nu leul. Într-o manieră asemănătoare, pentru o fiinţă eliberată spiritual, întregul univers nu este altceva decât esenţa, „lemnul” în care este conţinut totul, BRAHMAN sau Conştiinţa Supremă.

Î: Ce înseamnă, de fapt, moartea EGO-ului pentru un căutător autentic al eliberării spirituale?

 

MA: Dacă EGO-ul nu este real, despre ce moarte vorbeşti? Noi suprapunem irealul peste real. Ceea ce există cu adevărat este BRAHMAN. Nu există descoperire, ci doar dezvăluire.

Î: Care sunt semnele transcenderii autentice ale EGO-ului?

 MA: Cel care a trecut dincolo de EGO devine o ofrandă adusă lumii, aşa cum un beţişor parfumat, în timp ce arde, îşi oferă parfumul său celorlalţi. Pentru o asemenea persoană, nu există sentimentul separabilităţii. Este foarte dificil de precizat un semn clar al acestei transcenderi. Oamenii pot pretinde sau pot imita o calitate sau alta – dar pentru un adevărat ghid spiritual, care nu se mai identifică cu EGO-ul, toată fiinţa lui şi fiecare acţiune a sa sunt o expresie pură a iubirii divine şi a sacrificiului de sine. Iubirea divină şi sacrificiul de sine nu pot fi imitate.

Î: În ce fel un ghid spiritual îl ajută pe discipol să îşi transceandă EGO-ul?
MA: Un ghid spiritual autentic creează situaţii care vor permite căutătorului spiritual să iasă din visul său. Aspirantul spiritual vrea să doarmă în continuare şi să viseze, dar ghidul său spiritual doreşte să-l trezească. Efortul pe care ghidul său spiritual îl depune este de a-l aduce pe aspirant înapoi la realitatea adevăratei sale existenţe, la natura sa adevărată, Sinele Suprem, ATMAN.

Un adevărat ghid spiritual nu va permite ca ego-ul discipolilor săi să se amplifice. Pentru a opri aceasta, un ghid spiritual poate acţiona într-o manieră foarte severă. Oamenii care văd un fierar lovind cu putere o bucată fierbinte de metal ar putea crede că el este o fiinţă severă. Chiar metalul ar putea crede că nu a existat vreodată un om mai rău. Dar, la fiecare lovitură, fierarul se gândeşte doar la produsul final. La fel este şi un ghid spiritual autentic.

Î: Se spune că EGO-ul va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a stăpâni în continuare conştiinţa individuală a aspirantului la spiritualitate, deghizându-se chiar sub forma unei aşa-zise aspiraţii spirituale (dar care este în realitate dictată de EGO). Care sunt calităţile esenţiale pe care aspirantul spiritual trebuie să le aibă pentru a câştiga lupta împotriva înşelătoriilor fără de sfârşit ale EGO-ului?

MA: Aspirantul la starea de eliberare spirituală trebuie să îşi realizeze practica spirituală cu perseverenţă şi cu o credinţă intensă. Acestea sunt foarte importante, chiar esenţiale în practică. Trebuie să avem credinţa că există o realitate superioară EGO-ului, să iubim această realitate şi să dorim cu tot sufletul nostru să o atingem.

 

Î: Care este cea mai bună metodă de a amplifica discernământul în faţa tuturor tentaţiilor EGO-ului?

 MA: Căutătorul spiritual autentic obţine puterea de a discerne între ceea ce este etern şi ceea ce este efemer odată cu perseverenţa pe calea spirituală. Puterea de discriminare se dezvoltă atunci când devenim maturi din punct de vedere spiritual. Pe măsură ce învăţăm să evaluăm corect experienţele vieţii, începem să folosim inteligenţa noastră discriminatorie. Este o creştere interioară, un proces lent, dar sigur. Fiecare experienţă de viaţă aduce cu ea un mesaj divin – atât experienţele pozitive cât şi cele negative. Nimic nu vine din exterior, totul se află şi se naşte în noi. Întregul univers este în noi. Pe calea spirituală apar foarte multe teste şi tentaţii. Doar o fiinţă care a trecut aceste teste şi a depăşit aceste tentaţii vă poate ajuta. Drumul spre MOKSHA este foarte subtil, şi poate fi destul de greu pentru un aspirant spiritual să se menţină permanent vertical şi să nu fie amăgit.

Î: Care este rolul ghidului spiritual în călăuzirea aspirantului pe calea către eliberarea supremă?

MA: Dacă vrei să înveţi să conduci o maşină, ai nevoie de un şofer experimentat care să facă aceasta. Un copil are nevoie să fie învăţat cum să se lege la şireturi. Cum ai putea învăţa matematica fără profesor? Dacă profesorii sunt indispensabili vieţii cotidiene, cu atât mai mult ei sunt necesari pe calea spirituală, care este presărată cu atâtea capcane. Deşi adevărata cunoaştere este natura noastră esenţială, noi ne-am identificat cu lumea numelor şi a formelor pentru atât de mult timp, încât le considerăm reale. Trebuie să încetăm această identificare. În realitate, nu este nimic care trebuie să fie predat. Un ghid spiritual te ajută să închei călătoria.

Dacă vrei să pleci undeva departe, ai nevoie de o hartă. Dar indiferent cât de bine ai studia acea hartă, dacă este vorba despre un ţinut complet necunoscut, nu vei şti nimic cu adevărat despre acel ţinut până când nu îl vei vedea cu ochii tăi. Harta nu îţi va spune nimic despre călătorie, despre drumul pe care vei merge sau despre posibilele pericole ale rutei. Cea mai bună ghidare o poţi primi de la o fiinţă care a fost în această călătorie şi îţi poate vorbi din propria sa experienţă. Pe calea spirituală, trebuie să ascultăm şi să ne supunem cu adevărat ghidului spiritual autentic, doar aşa îi vom asimila învăţătura în fiinţa noastră.

 

Î: De ce este supunerea faţă de voinţa ghidului spiritual atât de importantă pentru ca discipolul să reuşească să îşi transceandă EGO-ul?
MA: EGO-ul rezidă în minte. Orice alt obstacol poate fi înlăturat folosind mintea, cu excepţia EGO-ului, deoarece acesta este mai subtil decât mintea. Doar prin abandonarea voinţei egotice în faţa unui ghid spiritual autentic, în faţa unei fiinţe stabilite în Conştiinţa Supremă a lui BRAHMAN, aspirantul spiritual îşi poate învinge EGO-ul.

Î: Se identifică supunerea perfectă în faţa voinţei unui ghid spiritual cu moartea EGO-ului?

 MA: Da. De aceea, ghidul spiritual autentic este uneori numit în textele sacre drept YAMA, zeul morţii. Moartea EGO-ului aspirantului spiritual se petrece în mod natural în faţa unui ghid spiritual autentic, această supunere despre care vorbesc nu este o experienţă forţată. Simpla prezenţă plină de lumină şi umilinţă a ghidului spiritual trezeşte în discipol starea de abandon.

Î: Cum putem recunoaşte un ghid spiritual autentic faţă de unul fals?

 MA: Un ghid spiritual autentic este o fiinţă complet independentă. Asemenea fiinţe nu trebuie să depindă de nimic exterior pentru a fi fericite, pentru că întreaga lor fiinţă este plină de beatitudine, care se naşte din faptul că Sinele lor este complet revelat. Aş spune că fiecare fiinţă face parte dintr-o mulţime, mai puţin ghizii spirituali autentici, care sunt unici şi se disting în mod clar de mulţime. Un autentic ghid spiritual trebuie să fie un exemplu prin viaţa şi acţiunile sale. Cel care abuzează de statutul şi puterea lor, profitând de ceilalţi, în mod evident nu îşi află sursa fericirii în interiorul fiinţei lor, deci ei nu pot fi fiinţe realizate spiritual. Un adevărat ghid spiritual nu pretinde nimic. El doar este – el este însăşi prezenţa.

Î: Deci se poate spune că falşii ghizi spirituali au devenit mai mândri datorită experienţelor spirituale pe care le-au avut?

 MA: Există fiinţe care au o experienţă spirituală sau un flash al unei stări divine şi care se grăbesc să considere că acum drumul lor s-a sfârşit, au atins eliberarea supremă. Dar să ştiţi că o fiinţă care nu a atins realizarea supremă poate repeta pretutindeni: „Eu sunt o fiinţă eliberată! Eu sunt o fiinţă eliberată!” Aceasta îi va crea un EGO foarte subtil, care este mult mai periculos decât EGO-ul grosier.

 

Aceste fiinţe nici măcar nu îşi dau seama că ceea ce le motivează este acest ego foarte subtil, care devine o parte a naturii lor. Aceste fiinţe ar face orice pentru nume şi putere. Acest gen de mândrie duce la pierderea capacităţii de a asculta. Iar ascultarea este foarte importantă pe o cale spirituală. O fiinţă care nu ştie să asculte nu ştie să fie umilă. Şi doar atunci când suntem cu adevărat umili ni se va revela Pura Conştiinţă ascunsă în noi. Doar cel mai umil dintre cei umili poate fi considerat cel mai măreţ dintre cei măreţi.

Î: Deoarece există aceste pericole, este bine să cultivăm starea de puritate?
MA: Nu trebuie să devenim acum obsedaţi de puritate. Îndepliniţi-vă DHARMA cu o atitudine corectă şi cu iubire. Iar starea de puritate va veni de la sine.

Î: Ce este DHARMA, în viziunea ta?
MA: DHARMA înseamnă acţiune corectă, la timpul şi locul potrivit.

Î: Cum poate afla cineva care este DHARMA sa?
MA: Iubind viaţa cu o atitudine corespunzătoare şi având o înţelegere corectă, noi vom putea realiza acţiunile care sunt necesare la momentul respectiv.

Î: Cum putem dezvolta în fiinţa noastră o asemenea iubire?
MA: Iubirea nu este ceva ce trebuie dezvoltat – ea se află deja în noi în toată plenitudinea ei. Viaţa nu poate exista fără iubire, ele sunt inseparabile. Trebuie să aveţi o puternică aspiraţie de a atinge eliberarea spirituală în această viaţă. Să fiţi focalizaţi asupra acestui ţel. Astfel de calităţi precum iubirea, răbdarea, entuziasmul şi optimismul nu vor întârzia să apară. Aceste calităţi vă vor ajuta să vă atingeţi ţelul.

 

Un aspirant spiritual obişnuit vrea să îşi păstreze EGO-ul, în timp ce un aspirant autentic îşi doreşte moartea EGO-ului, astfel încât să poată trăi într-o stare de conştiinţă pură şi de iubire. Moartea EGO-ului vă va face să deveniţi nemuritori. Când EGO-ul moare, trăiţi etern în beatitudine.”

„Dacă doreşti să-L cunoşti pe Dumnezeu, trebuie să elimini EGO-ul, găsindu-ţi refugiul lângă un ghid spiritual autentic şi ascultându-l cu umilinţă şi abandonându-te în faţa înţelepciunii sale. Când ne plecăm fruntea în faţa unui ghid spiritual autentic, evităm capcanele EGO-ului şi permitem Sinelui nostru să se reveleze.”

Mata Amritanandamayi

sursa : http://www.interfaith.org/forum/what-is-the-ego-mata-451.html

 

 

 

Promisiunile sufletului...

     Renuntati Acum la promisiunile sufletului ...

Ati pastrat promisiuni ale sufletului pentru vindecare, intregire si conectare, in grupul vostru de suflete, inca de la primele vieti si acum a venit timpul sa renuntati la ele. Nu pentru ca le-ati fi implinit, ci pentru ca acele contracte carora le apartin nu mai fac parte din calea vietii voastre. Implinirea lor, reprezentand vindecarea voastra si a altora a constituit motivul si unul dintre aspectele incarnarilor voastre din punct de vedere al grupului de suflete si al sufletului pereche. Voi ati facut insa din vindecarea celorlalti, misiunea si scopul vostru si asta v-a impiedicat sa va incheiati propria vindecare datorita acestor promisiuni. Acest lucru reprezinta acum o provocare in calea desfasurarii complete a Noului Pamant.

Aceste promisiuni ale sufletului sunt conventii bazate pe frica de a fi alaturi de sufletele voastre pereche, de partenerii karmici si de aceia pentru care va temeti ca nu isi vor revendica puterea sau nu isi vor recunoaste divinitatea in aceasta viata. Le-ati facut aceste promisiuni, pentru a-si putea onora contractele sufletului. Deoarece stiti ca acest lucru sta in calea evolutiei si inaltarii lor si pentru ca aveti un contract de vindecare cu ei, le-ati stat la dispozitie ca sursa si lumina vindecatoare. In acelasi timp insa, din cauza acestor promisiuni, v-ati intarziat si integrarea cresterii propriului suflet, de teama ca ii veti lasa in urma. Nimeni nu ramane in urma si toti se afla acolo unde trebuie sa fie acum.

Fiecare persoana trebuie sa isi ia propria hotarare, cu privire la inaltare si acest lucru determina nivelul lor de participare la acest aspect al ciclului de inaltare. Daca aleg sa isi limiteze evolutia sufletului, ei vor avea alte alegeri si alte oportunitati. Voi sunteti constienti de aceasta alegere si i-ati mai ajutat si inainte in acest sens, privind de fiecare data cu mare tristete si frica, felul in care si-au respins calea spre inaltare si evolutie. A venit timpul sa va serviti interesele propriului suflet si sa hotarati daca va veti ridica la nivelul propriului potential, pentru a imbratisa acest potential si a va permite sa avansati in implinirea dorintei voastre de inaltare.

Nu va ajuta cu nimic daca va limitati evolutia sau posibilitatile, daca ramaneti in urma pentru ca altii sa aiba cat timp vor, pentru a face aceasta alegere. Ei au timp si vor continua sa aiba ocazii de a alege. Voi trebuie sa decideti calea pe care o veti lua, ce doriti sa faceti si nivelul de integrare a energiei Noului Pamant de care va veti bucura. Fiti linistiti stiind ca totul este bine, ca v-ati realizat misiunea si ca puteti trece in spatiul energetic pe care il doreste sufletul vostru pentru voi – un spatiu care sa serveasca caii voastre de inaltare si care sa reflecte vindecarea pe care ati atins-o pe calea voastra. Puneti-va in serviciul bucuriei, pacii si dorintei voastre de inaltare. Acum este timpul vostru, faceti alegerile doar pentru voi si pasiti pe calea de inaltare la care ati tanjit.

 

                              Jennifer Hoffman

 

sursa :email

 

Nisargadatta Maharaj- Calea catre pace

“Maharaj: Cum poate sã fie ceva stabil într-o minte care nu este stabilã?
Î: Este cu putintã sã-mi fac mintea stabilã?
M: Cum poate o minte instabilã sã se facã pe sine stabilã? Bineînteles cã nu poate. Stã în natura mintii sã rãtãceascã de colo colo. Tot ce poti sã faci este sã deplasezi focarul constiintei dincolo de minte.
Î: Cum se face asta?
M: Refuzã toate gândurile cu exceptia unuia: gândul “eu sunt”. Mintea se va revolta la început, dar cu rãbdare si perseverentã ea va ceda si va rãmâne linistitã. Odatã ce vei fi linistit, lucrurile vor începe sã se întâmple spontan si întru totul natural, fãrã nici o interventie din partea ta.
Î: Pot sã evit aceastã bãtãlie prelungitã cu mintea mea?
M: Da, poti. Trebuie doar sã-ti trãiesti viaþa asa cum vine, dar cu agerime, cu vigilentã, lãsând ca totul sã se întâmple asa cum se întâmplã, fãcând lucrurile naturale pe calea naturalã, suferind, înveselindu-te asa cum aduce viata. si asta e o cale.
Î: Ei bine, atunci eu pot tot atât de bine sã mã cãsãtoresc, sã am copii, sã pornesc o afacere… sã fiu fericit.
M: Sigur. Tu poti sã fii fericit sau sã nu fii, fã cum îti place.
Î: Totusi eu doresc fericirea.
M: Fericirea adevãratã nu poate fi gãsitã în lucrurile care se schimbã si trec odatã cu timpul. Plãcerea si durerea alterneazã în mod inexorabil. Fericirea provine din Sine si poate fi gãsitã numai în Sine. Gãseste-ti Sinele tãu real (swarupa) si toate celelalte vor veni odatã cu asta.
Î: Dacã Sinele meu real este pace si iubire, de ce sunt atât de nelinistit?
M: Nu fiinþa ta realã este nelinistitã, ci reflectarea ei în minte apare astfel pentru cã mintea este nelinistitã. Este întocmai ca reflectarea lunii în apa agitatã de vânt. Vântul dorintei agitã mintea, iar “eul”, care nu-i decât o reflectare a Sinelui în minte, apare schimbãtor. Dar aceste idei de miscare, de neliniste, de plãcere si de durere sunt toate în minte. Sinele stã dincolo de minte, total constient, dar fãrã grijã.
Î: Cum sã ajung la el?
M: Tu eºti Sinele, aici si acum. Lasã-ti mintea în pace, rãmâi pe deplin constient si linistit si vei realiza cã a rãmâne vigilent, dar detasat, privind evenimentele cum vin si se duc, este un aspect al naturii tale reale.
Î: Care sunt celelalte aspecte?
M: Aspectele sunt infinite ca numãr. Realizeazã unul, si le vei realiza pe toate.
Î: Spune-mi un lucru care sã mã ajute.
M: Tu stii cel mai bine ce îti trebuie!
Î: Sunt nelinistit. Cum pot sã câstig pacea?
M: Pentru ce ai nevoie de pace?
Î: Ca sã fiu fericit.
M: Nu esti fericit acum?
Î: Nu, nu sunt.
M: Ce te face nefericit?
Î: Am ceea ce nu vreau, si vreau ceea ce nu am.
M: De ce nu inversezi: sã vrei ceea ce ai si sã nu-ti pese de ceea ce nu ai?
Î: Eu vreau ceea ce este plãcut si nu vreau ceea ce este dureros.
M: Cum de stii ce este plãcut si ce nu este?
Î: Din experienta trecutã, fireste.
M: Cãlãuzit de memorie tu ai urmãrit ceea ce este plãcut si te-ai ferit de ceea ce este neplãcut. Ai reusit?

Î: Nu, n-am reusit. Plãcutul nu dureazã. Durerea se instaleazã din nou.
M: Care durere?
Î: Dorinta de plãcere, frica de durere, amândouã sunt stãri ale suferintei. Existã oare o stare de plãcere desãvârsitã?
M: Fiecare plãcere, fizicã sau mentalã, are nevoie de un instrument. Atât instrumentele fizice cât si cele mentale sunt materiale, ele obosesc si se uzeazã. Plãcerea pe care o oferã ele este în mod necesar limitatã ca intensitate si duratã. Tu le vrei, pentru cã suferi. Pe de altã parte, chiar cãutarea plãcerii este cauza durerii. Este un cerc vicios.
Î: Eu pot sã vãd mecanismul confuziei mele, dar nu vãd calea de iesire din ea.
M: Chiar examinarea mecanismului aratã calea. La urma urmei, confuzia ta este numai în mintea ta, care nu s-a mai revoltat niciodatã pânã acum împotriva confuziei ºi niciodatã nu s-a mai confruntat cu
ea. Mintea nu s-a revoltat decât împotriva durerii.
Î: Asadar, tot ce pot sã fac este sã rãmân confuz?
M: Fii ager, întreabã, observã, investigheazã, învaþã tot ce poti despre confuzie, cum opereazã ea, ce îti face tie si altora. Fiind lãmurit cu privire la confuzie, devii liber fatã de ea.
Î: Când privesc în mine însumi, aflu cã cea mai puternicã dorintã a mea este sã creez un monument, sã clãdesc ceva care sã dureze mai mult decât mine. Chiar si atunci când mã gândesc la un cãmin, la sotie si copii, este tot pentru cã acestea reprezintã o mãrturie durabilã, solidã, pentru mine însumi.

M: Bine, construieste-ti un monument. Cum îti propui sã faci asta?
Î: Prea putin conteazã ce construiesc, câtã vreme este ceva permanent.
M: Neîndoielnic, tu poti vedea prin tine însuþi cã nimic nu este permanent. Totul se uzeazã, se nãruie, se dizolvã. Chiar si terenul pe care construiesti se prãbuseste. Ce poti tu sã clãdesti care sã dureze mai mult ca orice?
Î: Din punct de vedere intelectual, verbal, eu îmi dau seama cã totul este trecãtor. Totusi inima mea vrea permanentã. Vreau sã creez ceva care sã dureze.
M: Atunci trebuie sã clãdesti din ceva durabil. Ce anume ai, care sã fie durabil? Nici corpul tãu si nici mintea ta nu vor dura. Trebuie sã te uiti altundeva.
Î: Eu tânjesc dupã permanentã, dar n-o gãsesc nicãieri.
M: Oare nu esti tu însuti permanent?
Î: M-am nãscut, voi muri.
M: Poti zice cu exactitate cã nu erai înainte sã fi fost nãscut si poti cumva sã zici atunci când esti mort: “Acum eu nu mai sunt “ Tu nu poti sã spui din proprie experientã cã nu esti. Poti sã spui numai “eu sunt”. Altii, de asemenea, nu-ti pot spune “tu nu esti”.

Î: În timpul somnului nu existã nici un “eu sunt”.

M: înainte de a face astfel de afirmaþii categorice, examineazã cu grijã starea ta de veghe. Curând vei descoperi cã ea este plinã de goluri, când mintea se goleste. Observã cât de putin îti amintesti, chiar ºi atunci când esti pe deplin treaz. Tu nu poti spune cã nu erai constient în timpul somnului. Doar cã nu-ti amintesti. Un gol în memorie nu este în mod necesar si un gol în constiintã.

Î: Este oare cu putintã sã-mi amintesc de starea mea de somn profund?
M: Desigur! Eliminând intervalele de inadvertentã din timpul orelor tale de veghe, vei elimina treptat lungul interval de neatentie pe care îl numesti somn. Vei fi pe deplin constient cã esti adormit.
Î: Totusi problema permanentei, a continuitãtii fiinþei, nu este rezolvatã.
M: Permanenþa este doar o idee, nãscutã de actiunea timpului. Timpul, la rândul lui, depinde de memorie. Prin permanentã tu întelegi memorie statornicã de-a lungul unui timp nesfârsit. Tu vrei sã eternizezi mintea, ceea ce nu este posibil.
Î: Atunci ce este etern?
M: Ceea ce nu se schimbã odatã cu timpul. Tu nu poti sã eternizezi un lucru efemer – numai ceea ce este neschimbãtor este etern.
Î: Sunt familiarizat cu sensul general a ceea ce spui. Eu nu tânjesc dupã mai multã cunoastere. Tot ce vreau este pacea.
M: Poti avea toatã pacea pe care o doresti, dacã o ceri.
Î: O cer.
M: Trebuie sã ceri cu o inimã nedivizatã si sã trãiesti o viatã integratã.
Î: Cum?
M: Detaseazã-te de tot ceea ce îti face mintea nelinistitã. Renuntã la tot ce îi tulburã pacea. Dacã vrei pacea, merit-o.
Î: Cu sigurantã, toti meritã pacea.
M: O meritã numai cei care n-o tulburã.
Î: În ce fel tulbur eu pacea?
M: Prin faptul cã esti un sclav al dorintelor si fricilor tale.
Î: Chiar si atunci când ele sunt justificate?
M: Reactiile emotionale, nãscute din ignoranþã sau inadvertenþã, nu sunt niciodatã justificate. Cautã sã ai o minte clarã si o inimã curatã. Tot ce-i nevoie este sã te mentii calm si vigilent, cercetând natura ta realã. Aceasta este singura cale cãtre pace.”

 

 

namaste ! sursa :http://naturadivina.com/2013/09/09/despre-sine/

 

 

Osho-Dorintele mintii si trebuintele sufletului

Cel mai aprig razboi este razboiul interior. Una din principalele batalii la care am participat de-a lungul vietii a fost cea intre dorintele mintii si trebuintele sufletului.

Timp de mai multi ani la rand la inceput de an, imi stabileam obiectivele pe anul care urmeaza. Timp de mai multi ani la rand, imi doream cu ardoare ca acestea sa se indeplineasca . O data cu obiectivele imi stabileam termenele limita si ma simteam dezamagita daca obiectivul nu era atins la timp.

Ma trezeam dimineata cu dorinta de a ajunge undeva, de ajunge cineva , de acumula ceva si cand asteptarile imi erau inselate, ramaneam cu un gust amar. Eram un corp umblator imbracat cu dorinte ale mintii. Nu puteam sa inteleg ce inseamna: ‘’Nu obtii intotdeauna ce iti doresti ci obtii ceea ce ai nevoie .’’ Credeam cu tarie ca eu, acest corp umblator , imbracat cu dorinte ale mintii sunt tot ceea ce sunt. Cum sa accept ca ceea ce eu vreau nu se va indeplini poate niciodata? Uitasem de acea samanta care se afla dincolo de aceste straturi, si care de fapt este cea mai importanta. Nici nu realizam pe atunci cine sunt cu adevarat. Credeam ca mintea este cea care poate face totul si ca ea este cel mai bun prieten al meu. Credeam ca Eu sunt toate acele straturi care imbraca copilul inocent.

Probabil ca stii si tu acea expresie care spune ca: ‘’Daca iti pui mintea , poti obtine orice.’’.

Nici nu imi dadeam seama cat de de mult ma conditionam. Timp de multa vreme am crezut ca atunci cand voi ajunge sa am anumite lucruri voi fi fericita. Nu sunt singura care credea asta. Ma uit in jurul meu si vad cat de multi oameni inca sunt prinsi in aceasta iluzie. Credeam ca daca de pe panoul meu cu visuri nu mi se vor indeplini toate visurile inseamna ca habar nu am ce fac. Mergeam ca un robot ghidat de minte, facand planuri dupa planuri si strategii dupa strategii pentru ca intr-o buna zi sa ajung acolo unde mi-am dorit sa ajung.

Atunci cand ma saturam sa fac ceva , sa depun eforturi dupa eforturi, ma retrageam cateva zile , ma relaxam si imi puneam toata increderea in faptul ca nu sunt singura si cu siguranta vor aparea solutii pentru situatiile cu care ma confrunt. In aceste momente doar traiam prezentul fara a ma ingrijora catusi de putin fata de viitor, sau a ma intoarce cu gandul in trecut.

Faceam exact ceea ce simteam, imi petreceam timpul asa cum imi placea, si nu depuneam absolut niciun efort intr-o anume directie. In acele momente nu imi doream nimic, nu asteptam nimic, doar stiam ca nevoile sufletului meu din acel moment vor fi indeplinite. Si in mod spontan, miraculos si surpinzator chiar toate se aranjau.

Mai multi ani la rand, am oscilat intre dorintele mintii si trebuintele sufletului. Am fost confuza, ratacita si dezamagaita adeseori. Indiferent cat de mult incercam sa pun in practica acele strategii prin care sa atrag ceea ce imi doresc, ceea ce primeam erau doar franturi .

Nu intelegeam atunci de ce, insa astazi cred ca am cateva idei. Bineinteles maine, lucrurile s-ar putea schimba. S-ar putea sa-mi dau seama ca nu stiam nimic astazi, sau sa descopar ca mai e ceva in plus. Indiferent cum ar fi , iti impartasesc si tie realizarea la care am ajuns. Am pornit in aceasta calatorie impreuna, si mi-ai cerut ajutorul de multe ori asa ca indraznesc sa ma exprim.

In ultima vreme, am inceput sa ma ascult mai mult pe mine. Am inceput sa privesc mai adanc in interiorul meu si mi-am dat seama ca pe masura ce dau la o parte acele straturi de deasupra, exista ceva in interiorul meu care exprima adevarul complet si total a cine sunt eu cu adevarat si care sunt trebuintele mele reale. Acea samanta pe care nu am cunoscut-o multa vreme pentru ca era acoperita cu carne si oase si umbrita de o minte conditionata, a inceput sa iasa din ce ce in ce mai mult la suprafata.

Astfel asteptarile, obiectivele, dorintele de a ajunge undeva au inceput sa se stinga din ce in ce mai mult, lasandu-ma cuprinsa de o liniste imensa, o pace si o bucurie interioara permanenta Am cunoscut astfel de nenumarate ori copilul perfect al universului care locuieste in mine si care nu are nevoie de absolut nimic , pentru ca el este totul.

Din ce in ce mai mult, sunt mai uimita de lucrurile care apar spontan in viata mea, atunci cand nu-mi propun, atunci cand renunt la asteptari, atunci cand ma detasez de atasamente si pur si simplu traiesc intr-un loc al iubirii si al acceptarii ca in mine exista deja tot ceea ce caut.

Mi-am dat seama ca tot ceea ce cautam noi este acea samanta, acel sine, acel copil inocent din interiorul nostru, si o data ce il gasim nu mai avem nevoie de nimic.

Toata aceasta cautare pe care unii o parcurgem o viata intreaga si o indreptam catre exterior este doar o iluzie, un vis, o himera si nu ne va aduce niciodata pacea si iubirea pe care o cautam. De ce? Pentru ca ne indepartam din ce in ce mai tare de adevar, de cine suntem cu adevarat, de esenta noastra divina si pura.

Atunci cand te incredintezi universului, atunci cand iti dai seama ca nu esti si nu vei fi niciodata singur, atunci cand vezi universul perfect din interiorul fiintei tale , abia atunci ceea ce ochii tai vor vedea in afara va fi splendoarea completa, frumusetea, iubirea.

Gandeste-te ca in interiorul trupului tau se afla un intreg univers, unde toate celulele coexista si colaboreaza pentru ca intregul tau corp sa fie in armonie. Ce s-ar intampla daca aceste celule s-ar separa unele de altele, asa cum fac oamenii, ce s-ar intampla daca aceste celule si-ar pune orgoliul si ar refuza sa mai intinda mana celorlalte celule ?

Ce s-ar intampla daca unele s-ar crede mai superioare decat altele, daca unele ar spune ca ele sunt prea inteligente sa vorbeasca cu altele, cum procedeaza ego-urile noastre?

Cu siguranta in exterior s-ar reflecta toate aceste lucruri. Acelasi lucru se intampla si cu planeta noastra. Ea nu poate fi in completa armonie pentru ca noi, semintele ei am uitat cine suntem cu adevarat si indepartandu-ne de adevar, am provocat toate aceste dezechilibrele .

Ma uit in jurul meu si vad cat de mult ne mintim pe noi insine, ii mintim pe altii si ne pierdem , astfel aducand tot mai multa suferinta in vietile noastre.

Oamenii se amagesc cu ideea ca daca acum nu sunt fericit, vor fi atunci cand vor ajunge sa-si indeplineasca un obiectiv. Cauta in exterior sa rapeasca ceva cuiva, pentru propriul lor interes, in loc sa caute in interiorul lor plenitudinea si sursa nesecata.

Oricat ai cauta dragostea in exterior, niciodata nu iti va fi de ajuns pana cand nu vei redeveni acel copil inocent plin de iubire. Pana nu vei cunoaste cine esti cu adevarat, vei trai cu iluzia ca esti singur si separat.

Cu cat te vei atasa de lucruri, de oameni, cu atat vei suferi mai mult. Pentru ca iubirea nu inseamna atasament, Iubirea e libera si independenta de obiectul ei. Nu te poti atasa de impermanenta. In plus de ce ai nevoie de toate aceste lucruri si acesti oameni? Nu cumva pentru ca nu te-ai gasit pe tine si astfel nu te simti intreaga? Iubeste dar fara sa ai nevoie de ceva sau cineva, pentru ca atunci cand acestea pleaca din viata ta, tu vei putea privi cu detasare la ce urmeaza, stiind ca lucrurile si oamenii care tocmai au plecat si-au terminat rolul in evolutia ta.

Mi-am dat seama ca dincolo de tot ce trece si vine, raman eu cu Mine, eu sunt acea constiinta care va ramane mereu, si tot ceea ce am nevoie este sa dau jos acele straturi care ma acopera pentru a-mi descoperi adevaratul meu sine, tot mai mult. Cu cat patrund mai adanc in acest sine, ma simt din ce in ce mai intreaga plina de bucurie si liniste .

Ma incredintez in mainile divine pentru ca stiu ca cu cat mai apropii mai mult de adevar, frumusete, inocenta, bucurie, dragoste in interior, cu atat acestea se vor reflecta spontan si fara efort in viata mea.

De aceea , acum la inceput de an, imi propun doar sa imi urmez calea evolutiei sufletului, indiferent pe ce alei ma poarta ea. Imi propun sa raman un observator in fata vietii si sa fiu adevar, pentru a trai adevar, sa fiu iubire, pentru a trai iubire, sa fiu iertare, pentru a trai iertare, sa fiu lumina, pentru a trai lumina, sa fiu bucurie, pentru a trai bucurie. Mai mult, stiu ca deja sunt toate acestea .

Aleg anul acesta trebuintele sufletului in locul dorintelor mintii. Iti doresc un an plin de iubire si lumina si te las sa reflectezi la urmatoarele cuvinte.

‘’Omul este ca o ceapă, exact ca o ceapă; straturi şi straturi de personalitate; şi în spatele tuturor acestor staturi este ascunsă esenţa.

Acea esenţă este ca goliciunea, vid. Este mai mult ca nefiinţa decât ca fiinţa, pentru că fiinţa are o limitare, o graniţă la ea. Dar acel miez cel mai intim nu are nici o graniţă, nu are nici o limitare, este doar libertate, o curgere liberă a energiei, infinită în dimensiunile sale.

Dacă cineva nu continuă să-şi decojească straturile de personalitate până la capăt, şi nu redescoperă esenţa sa, el rămâne cu o minte bolnavă. A avea o minte bolnavă înseamnă a fi blocat undeva, îngheţat undeva. Mintea bolnavă înseamnă a fi blocat. Este un impas – este exact cum sună cuvântul: nu poţi să treci prin asta. Eşti blocat. Nu ai o libertate de a curge şi de a fi, şi de a nu fi. Eşti forţat să fii ceva anume. Eşti mai mult ca o piatră tare decât ca un râu.’’

O EXPERIENTA MISTICA de Neville Goddard

Accept literal ca toata lumea este o scena si cred ca Dumnezeu joaca toate rolurile.Scopul piesei de teatru este transformarea omului,cel creat,in Dumnezeu,Creatorul.Dumnezeu ii iubeste pe oameni ,El i-a creat si a devenit Om.De fapt, acest act de sacrificiu il va transforma pe Om,cel Creat, in Dumnezeu,Creatorul.Piesa incepe cu crucificarea lui Dumnezeu ca Om si se sfarseste cu invierea omului ca Dumnezeu.Dumnezeu devine ca noi pentru ca noi sa putem fi ca El.Dumnezeu devine om ca omul sa poata deveni mai intai o fiinta in viata si in al doilea rand un spirit datator de viata: “M-am rastignit impreuna cu Dumnezeu si eu nu mai traiesc, ci Dumnezeu traieste in mine. Si viata de acum, in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine” (Galateni 2, 20). Dumnezeu si-a asumat forma fizica de om si a devenit obedient pana la moarte,moarte pe crucea omului -„si a fost crucificat pe Golgota-locul Craniului.”

 Dumnezeu insusi intra in locul mortii,craniul uman, si se pune in mormantul omului pentru a-i da viata acestuia.Gratia lui Dumnezeu transforma moartea in somn apoi devine prodigioasa si incredibila metamorfoza a omului ,transformarea omului in Dumnezeu.Niciun om care nu e ajutat de crucificarea lui Dumnezeu nu poate trece pragul care conduce la viata constienta.Dar acum suntem uniti cu Dumnezeu prin Sinele sau crucificat.El traieste prin noi ca fiind minunata noastra imaginatie umana.Prin urmare,omul nu este decat imaginatie iar Dumnezeu e om ,El exista in noi si noi in El.Corpul etern al omului este imaginatia,aceasta este insusi Dumnezeu.Cand El se va dezvolta in noi,noi vom fi asemeni Lui si El va fi asemeni noua.Atunci toate imposibilitatile vor fi rezolvate cu ajutorul exaltarii pe care inaltarea Lui in noi o va conferi naturii noastre.Acesta este secretul lumii.Dumnezeu a murit ca sa ii dea omului viata si-l elibereze pe om.Cu toate ca Dumnezeu este constient de Creatia sa ,acest lucru nu inseamna ca si omul,Creatia lui Dumnezeu,este constient de Creatorul sau.Pentru a produce acest miracol,Dumnezeu a trebuit sa moara si sa invie ca om si nimeni nu a exprimat vreodata acest fapt atat de clar ca W.Blake.Blake afirma sau mai degraba Iisus ca : „Daca eu nu mor, voi nu puteti trai.Daca eu mor,voi invia si tu odata cu Mine.Si daca Dumnezeu nu isi da viata pentru oameni si nu se daruieste oamenilor etern,omul nu ar putea exista.Prin urmare,Dumnezeu moare.Acest lucru inseamna ca Dumnezeu s-a daruit de bunavoie omului.Cu buna stiinta,El a devenit om si a uitat ca este Dumnezeu in speranta ca omul,cel Creat,sa se inalte in final ca Dumnezeu.

 Dumnezeu s-a daruit atat de mult oamenilor incat striga de pe crucea oamenilor :„Dumnezeule,Dumnezeule,de ce m-ai parasit?”;el a uitat cu desavarsire ca este Dumnezeu. Dar daca Dumnezeu se inalta intr-un om,acel om le va spune semenilor sai: De ce stam aici tremurand si cerandu-I ajutor lui Dumnezeu si nu noua insine,in care locuieste Dumnezeu?.Acest prim om care a inviat din morti este cunoscut ca fiind Iisus; prima dovada de inviere a celor adormiti. Din iubire pentru om,Dumnezeu a murit.Niciun om nu a mai inviat din morti.Iisus il invie pe Tatal sau,devenind una cu El. In Adam,omul universal,Dumnezeu doarme; In Iisus, Dumnezeu-l individualizat,Dumnezeu se trezeste.Prin invierea lui Iisus,omul,cel Creat,devine Dumnezeu,Creatorul si acest Creator poate spune cu adevarat : Adevarat va spun ca inainte sa existe lumea,Eu sunt.La fel cum Dumnezeu in iubirea Sa pentru oameni,s-a identificat atat de complet cu omul incat a uitat ca este Dumnezeu,tot asa si omul ,in iubirea sa pentru Dumnezeu,trebuie sa se predea complet lui Dumnezeu astfel incat sa traiasca viata lui Dumnezeu sis a renunte la cea de om.Piesa lui Dumnezeu care transforma omul in Dumnezeu ne este revelata noua in Biblie si este complet descrisa prin simbolistica si alegorii.Noul Testament este ascuns in Vechiul Testament si Vechiul Testament se manifesta prin Noul Testament.Biblia este o alegorie,o viziune;ea nu este un ritual sau o doctrina.Vechiul Testament relateaza despre promisiunile lui Dumnezeu.Noul Testament nu ne vorbeste despre cum au fost indeplinite aceste promisiuni ci despre cum sunt ele indeplinite.

Tema centrala a Bibliei este experienta directa si mistica a nasterii copilului, acel copil despre care au prezis profetii: Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii”. El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și în veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oștirilor” (Isaia 9:6-7).Cand copilul ne este revelat,il vedem,traim experienta nasterii lui si raspunsul la aceasta revelatie il gasim in cuvintele lui Iov : „Cu auzul urechii Te-am auzit mai înainte, iar acum Te-a văzut ochii mei.”(Iov 42,5).Povestea incarnarii nu este o fabula, o alegorie sau vreo formula plasmuita cu grija care sa controleze mintile oamenilor ci o realitate mistica;este o expresie personala mistica a nasterii Sinelui din trup uman simbolizata prin cea a nasterii unui copil,invelit in scutece si asezat pe podea.

 Exista o diferenta intre vestea nasterii acestui copil din propriul cap¹,o nastere pe care niciun istoric sau om de stiinta nu ar putea sa o explice vreodata si experienta propriu-zisa a nasterii,faptul de a tine in brate acest copil miraculous,un copil nascut din Spirit,din capul tau,o nastere care contrazice toate legile naturii.Evenimentul,asa cum este el descries in Biblie are loc de fapt in om ;dar acel moment sau cand va sosi clipa ca individual sa fie mantuit,nimeni nu o stie decat Tatal: Adevarat va spun ca trebuie sa va nasteti din Spirit; vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Spirit.” (Ecl 11.5; 1Cor2.11). Aceasta revelatie din Evanghelia dupa Ioan este adevarata si am sa descriu experienta nasterii mele din Spirit.Precum apostolul Paul, eu nu am primit-o de la oameni ,nici nu am fost invatat de cineva ci a venit din experienta mistica directa a nasterii din Spirit.Nimeni nu poate vorbi cu adevarat despre aceasta nastere mistica din Spirit decat cineva care a experimentat-o.Nu aveam nici cea mai vaga idée ca aceasta nastere din Spirit este ,la propriu,adevarata.Cine ar fi crezut ,inainte de experienta ,ca acest copil, Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii, locuieste in propriul cap. Cine,inainte de experienta, ar intelege ca,Creatorul sau este de fapt jumatatea sa.Cine ar fi crezut ca acest Creator s-a transpus in propria sa Creatie,in om si a stiut ca este Ea.Si ca aceasta intrare a Lui in capul omului este uniunea dintre om si Dumnezeu care a avut ca rezultat unui fiu din capul(craniul)omului ,nastere care i-a adus omului viata vesnica si uniunea cu Creatorul sau pentru totdeauna.

Daca va povestesc acum ce am experimentat in noaptea aceea nu o fac pentru a-mi impune ideile mele altora ci pentru a da speranta celor care il plac pe Nicodim si se intreaba cum poate un om in varsta sa se nasca din nou.Cum poate sa intre in pantecele mamei sale si sa se nasca a doua oara? Cum se poate intampla asa ceva?Exact acest lucru mi s-a intamplat mie.Un vis ceresc a fost interrupt deodata de cea mai intensa vibratie pe care am simtit-o la baza craniului.Apoi un episode la fel de real ca in starea de trezie a inceput sa se desfasoare.M-am simtit in intregime in craniu,incercand sa fortez calea spre baza craniului.Ceva a cedat si m-am simtit miscat in jos spre baza craniului.M-am strecurat afara.Bucata cu bucata.Cand am ajuns aproape in intregime afara,m-am agatat de ce credeam a fi piciorul patului si am tras afara portiunea din mine care mai ramasese in craniu.Am stat asezat pe podea cateva secunde.Apoi m-am ridicat in picioare si m-am uitat la corpul meu de pe pat.Era asezat pe spate si misca din cap in lateral ca cineva care tocmai isi revenise dupa o boala grea.Cum stateam si imi contemplam corpul, sperand ca nu va cadea din pat,am devenit constient de faptul ca vibratia care incepuse totul nu era numai in capul meu ci venea de asemeni din coltul camerei si m-am intrebat daca vibratia respectiva putea fi cauzata de un vant puternic ,un vant destul de puternic incat sa faca sa vibreze fereastra.Nu imi venea sa cred ca vibratia pe care inca o simteam in cap avea legatura cu ceea ce parea sa vina din coltul camerei.Uitandu-ma inapoi spre pat mi-am dat seama ca imi disparuse corpul fizic si ca in locul lui stateau toti trei fratii mei mai mari.Fratele meu cel mai mare statea unde fusese capul meu,ceilalti doi frati erau asezati unde fusesera picioarele mele.Niciunul nu parea sa fie constient de prezenta mea,desi eu eram constient de prezenta lor si le puteam citi gandurile.Deodata am devenit constient de realitatea invizibilitatii mele.Am observat ca si ei erau tulburati de vibratia care venea din coltul camerei.Fratele meu cel mai mic era cel mai tulburat si a mers sa investigheze cauza tulburarii.Atentia lui fu atrasa de ceva de pe podea si uitandu-se in jos,exclama :”Este copilul lui Neville!”Ceilalti doi frati au intrebat foarte sceptici: Cum sa aiba Neville un copil ?Fratele meu a luat copilul infasurat in scutece si l-a asezat pe pat.Eu,cu maini invizibile,am ridicat copilul in sus si l-am intrebat :”Ce face dragostea mea?”El s-a uitat in ochii mei si a zambit.Si eu m-am trezit apoi in lumea asta ca sa meditez cu gandul la una dintre cele mai mistice experiente traite de mine.

O alta viziune despre care am sa va relatez sustine afirmatia mea ca Biblia descrie o realitate mistica,ca tot ce s-a scris despre copilul promis exista in Legea lui Moise ,prezicerile profetilor si Psalmi si ca aceasta realitate mistica trebuie experimentata in imaginatia individului. Nasterea copilului este un semn si un simbol de putere ,el se naste in imaginatie.Sase luni dupa nasterea copilului .o vibratie similara celei care a precedat nasterea sa s-a facut simtita in capul meu.De data aceasta,intensitatea sa era resimtita in varful capului meu.Apoi a avut loc o explozie brusca si m-am trezit intr-o camera mobilata modest.Acolo,sprijinindu-se de marginea unei usi deschise,se afla fiul meu David,personajul biblic.Era un pusti de aproximativ 12 ani. Ceea ce m-a frapat la el a fost frumusetea neobisnuita a chipului sau.Arata exact asa cum este descris in prima carte a lui Samuel: rumen in obraji,incantator si foarte chipes.Nici o clipa nu m-am indoit ca ar putea fi altcineva decat Neville.Totusi,stiam ca acest copil era fiul meu si ca eu eram tatal lui.Cum stateam acolo si contemplam frumusetea fiului meu,imaginea sa s-a estompat si m-am trezit.Ce concluzie poate fi trasa de pe urma acestor experiente mistice? Ca in imaginatia omului exista intiparite toate tiparele si simbolurile din Vechiul Testament si dupa nasterea copilului care semnifica renasterea omului din Spirit,va avea loc Invierea ,fiecare om la randul sau va fi revelat ca fiul Omului care va invia.Cand toti vor invia din morti,ei vor recunoaste acel Om prin care vor invia ca fiind Elohim sau Dumnezeu care s-a facut om pentru ca omul sa devina Dumnezeu.

Tot ceea ce eşti, eşti pentru că tu alegi să fii astfel....

Dacă la un moment dat, eşti înfricoşat, asta se întâmplă pentru că alegi să‑ţi fie frică.
Dacă eşti bucuros, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti supărat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti supărat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti hărţuit, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti iubit, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti ignorat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti ajutat, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti jignit, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă eşti înţelept, eşti aşa pentru că alegi să fii.
Dacă te simţi nedreptăţit, este aşa pentru că alegi să fii.
Lista poate continua la nesfârşit.
De fapt, … chiar continuă.
 
Înţelege că A Fi este o STARE în care se află cineva – nu o acţiune pe care o face.
Nu poţi să faci „fericit”, poţi doar să fii “fericit” – în funcţie de ce anume hotărăşti să fii.
Nu poţi să faci „trist”.
Nu poţi să faci „fricos”.
Nu poţi să faci „nedreptăţit” sau „jignit” sau „supărat”.
Poţi doar să fii astfel.
Oare ce te determină să fii toate acestea? Mulţi oameni cred că motivul se află în ceea ce se întâmplă în jurul lor; că totul este determinat de ceea ce face cineva sau altceva.
Nu e câtuşi de puţin aşa!
Decizia ta în privinţa a ce anume face altcineva, determină această stare. E vorba de alegerea pe care o faci.
Situaţia e foarte complexă, deoarece problema este următoarea: atât de multe dintre alegerile tale sunt făcute, acum, în mod automat şi se bazează atât de mult pe experienţa anterioară, încât ţi se pare că nu tu le controlezi. Astfel, ţi se pare că acţiunile celorlalţi, sau experienţele exterioare ţie sunt cele care induc în tine, asemenea reacţii.
Adevărul este că tu alegi să fii în starea în care te găseşti. Singura diferenţă dintre tine şi cei care sunt maeştri în a‑şi controla viaţa, este că Maeştri aleg în mod diferit.
Ideea care reiese de aici este că starea de A Fi  este ceva ales şi nu indus. Tu ai ales să fii ceea ce dorești. De ce ai ales astfel, e o cu totul altă chestiune – şi poate constitui subiectul unei alte cărţi. Dar ştiu un lucru sigur: alegerea nu s‑a făcut cu forţa. Adesea, alegerile pot părea impuse cu forţa, dar nu sunt niciodată aşa.
Tu poţi produce o stare de A Fi, pur şi simplu, selectând una. Şi poţi face acest lucru oricând, oriunde.
O stare de A Fi este un sentiment, nu o acţiune. Totuşi, tu poţi hotărî să simţi într‑un anumit fel. Adică, ai puterea de a decide cum te vei simţi şi cum te simţi chiar acum.
Acesta este marele secret al existenţei umane. Acesta este marele dar, marele instrument. Folosind acest instrument, întregul Univers ţi se deschide – şi ţi se dă absolut toată libertatea ca să fii şi să trăieşti experienţa lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.
Acesta este Adevărul, Adevărul care te va elibera.

Fragment din CEI CE ADUC LUMINA de Neale Donald Walsch, publicata de Editura For You

  sursa : http://filedelumina.ro 

Iubirea ca perpetuum mobile – Secretele cuplului longeviv -

Descoperirea Sinelui este o aventură fascinantă, o călătorie plină de peripeţii pe care o poţi face singur sau nu... În cuplu însă transformările spirituale sunt mult mai rapide, mai eficiente. Şi cum toţi căutăm să ne împlinim prin iubire, e mult mai firesc să păşim spre piscurile desăvârşirii alături de fiinţa iubită.

Iubirea este darul divin pentru care trebuie să fim profund recunoscători. Este cheia care ne deschide poarta către Absolut, catalizatorul magic al oricărei deveniri binefăcătoare. Oricine a practicat meditaţia, de exemplu, pentru o perioadă mai lungă de timp ştie cât de greu este să trăieşti stări spirituale cu minte agitată, plină de gânduri şi stres. Dar când ne îndrăgostim, această poartă către Absolut se deschide cu o uşurinţă extraordinară. Pentru că iubirea este o foarte abilă modalitate de a păcăli egoul. Fericirea celuilalt trece spontan înaintea propriei fericiri. Dorinţele celuilalt, înaintea propriilor dorinţe. Iubirea ne face deschişi şi generoşi, iar căutarea empatică a sufletului celuilalt ne va aduce mai aproape de propriul nostru suflet.

Acceptă diferenţa

Datorită proceselor complexe de rezonanţă şi polarizării, orice trăire, orice stare, orice energie benefică are un ecou foarte amplu în cuplu. Dacă ai făcut o meditaţie cu cel pe care îl iubeşti – sau alte exerciţii spirituale – ştii că unde-s doi puterea creşte. Şi nu aritmetic, după banalul 1+1=2, ci uneori exponenţial. Împreună, două suflete se expansionează prin iubire şi se îndreaptă spre trezirea conştiinţei de Sine uneori mai uşor şi mai repede decât fiecare separat.
Evoluţia în cuplu aduce şi un alt mare avantaj – obiectivarea prin reflectarea în celălalt. Iubitul sau iubita sunt ca o oglindă. Îţi place ce vezi acolo? Înseamnă că şi tu eşti bine. Nu-ţi mai place? Atunci s-ar putea ca tu însuţi să nu te afli pe drumul cel bun. Într-un cuplu spiritual, dacă ştii cum să priveşti, relaţia îţi va arăta întotdeauna încotro te îndrepţi, iar şansele să deviezi sunt mai mici. Bineînţeles, celălalt n-o să-ţi zică neapărat: „Ştii, meditaţia ta de dimineaţă a fost un pic «patinată»... nu prea erai focalizat”. Dar viaţa de zi cu zi, cele mai mărunte gesturi sau acţiuni, modul în care iubirea înfloreşte sau dimpotrivă pare că s-a ofilit, oferă indicii despre evoluţia spirituală. Dacă fiinţa iubita te fascinează, o consideri minunată, simţi că te poţi deschide către ea cu toată inima, e semn că şi tu însuţi eşti fascinant, minunat şi demn de toată încrederea. Celălalt doar te reflectă.

Când ne îndrăgostim, vedem în oglindă încarnarea propriilor noastre aspiraţii. Prin transfigurare trăim senzaţia euforică a ieşirii din propria „închisoare” lăuntrică. Ne simţim renăscuţi. Totul este perfect, este unic. Ne bucurăm că celălalt a apărut. Îl încărcăm cu toate năzuinţele, cu toate dorinţele noastre. Chiar şi cu cele neconştientizate. Celălalt este un „suport” al tuturor proiecţiilor noastre. Dar dacă rămâne alături de noi mai mult timp, începem încet, încet să ne revenim, fără să ne dăm seama, la punctul de vedere iniţial. Revenim la propriile noastre limitări. Viziunea expansionată şi generoasă se estompează în preocuparea pentru noi înşine, ceea ce de multe ori intră în conflict cu interesele celuilalt. Şi astfel impasul e gata!
Din păcate, de foarte multe ori, avem tendinţa să privim tensiunile sau diferenţele care apar ca pe ceva aproape ireparabil. Din start, în momentul în care se iscă o neînţelegere, o ceartă, o disensiune tindem spre poziţii finale, definitive. „Nu. Nu plec până nu-mi spui de ce-ai făcut cutare lucru, până nu-mi explici. Dacă nu-mi mai dreptate, gata, am terminat-o cu tine!”

Dezamăgirea că, iată, nu e cum ne imaginam, copleşeşte dorinţa de a face lucrurile să meargă. Această reacţie arată că viziunea asupra relaţiei nu e constructivă, nu e evolutivă. Dar nimeni care practică yoga şi simte brusc o durere de genunchi nu-şi zice: „Ei, nu, aşa ceva nu se poate! Ori reuşeşti asana, ori nu mai vorbesc cu tine! E inadmisibil să-mi faci una ca asta!” În mod normal o să privim totul cu optimism. O să spunem: „Lăsă, mă doare genunchiul acum, dar trag mai uşor şi o să se rezolve. O să folosesc cremă şi o să treacă. Sau încerc şi diseară, când sunt şi mai flexibil...”

Avem o altă strategie când e vorba de ceea ce considerăm că face parte din noi înşine. Suntem toleranţi şi acceptăm dialogul, cooperăm, înţelegem, uneori devenim prea indulgenţi. Nu dăm verdicte definitive, căutăm soluţii. Avem tot timpul în vedere, chiar şi subconştient că vom continua împreună până la capăt. Când suntem îndrăgostiţi, celălalt este una cu noi şi totul e minunat. Dar când apare prima dizarmonie la care luăm o poziţie radicală (ori faci ca mine, ori am terminat!) este un indiciu sigur că iubirea arzătoare de la început s-a mai domolit şi am ieşit din starea de unison. A renunţa rapid de teama greutăţilor arată neîncrederea în potenţialul transformator al fiinţei prin iubire, arată, de fapt, că asumarea în acel cuplu nu era „cu totul”. Astfel relaţia nu-şi împlineşte menirea de a ne conduce până la capăt.

Fă loc spontaneităţii

Relaţia de cuplu evoluează asemeni unui copil al celor doi. Creşte şi are o dezvoltare a ei, de multe ori imprevizibilă. De aceea fiecare relaţie este unică. Copilul nu e doar al lui sau doar al ei. Este şi al lui, şi al ei în egală măsură şi în egală... responsabilitate. Relaţie e undeva la mijloc, are nevoi şi aspiraţii proprii care înseamnă o mediere înţeleaptă, prin prisma iubirii, a nevoilor şi aspiraţiilor celor doi.
Exact aşa cum părinţii îl educă pe copil, dar nu pot totuşi să-i impună drumul în viaţă, relaţia de cuplu creşte după o raţiune proprie. Va scoate la lumină tot ceea ce este necesar pentru ca sufletele celor doi să înflorească. Poate că mama vrea un pianist, iar tata vrea să facă din el un pilot de formula unu. Copilul îşi va urma însă drumul său. Va deveni, să zicem, un bun inginer mecanic care cântă la orgă în timpul liber. Pretenţia ca relaţia să se dezvolte doar într-un fel anume şi nu altminteri este contraproductivă, o ucide: „E ca mine sau eu plec”. Dar, vorba înţelepţilor, „nu contează cine are dreptate, contează cine iubeşte”.

Din nefericire, multe cupluri nu rezistă primei crize, primei conştientizări serioase. Ce rost are să vorbim despre carierea sa dacă la prima gripă sau la primul puseu febril copilul moare?! Dacă ne preocupă ca viaţa spirituală să integreze relaţia de cuplu, avem o atitudine mult mai responsabilă. Şi devenim conştienţi că trebuie să înţelegem mesajul acestei iubiri, să mergem până la capăt şi s-o lăsăm să-şi îndeplinească menirea de a ne transforma.

Hrăneşte relaţia cu aspiraţia spirituală

Axiomă: o adevărată relaţie de cuplu ne transformă. Dacă nu ne transformă, înseamnă că a pierit în faşă. Din nefericire, unii oameni nu-şi dau seama de asta şi, într-adevăr, „trăiesc cu mortul în casă”.
Toţi am avut ocazia să vedem relaţii de cuplu... funerare. Şi asta pentru că mulţi dintre oameni se poartă exact ca nişte părinţi care se joacă iresponsabil cu odrasla lor, până când aceasta sucombă pentru că ei au uitat să-i dea să mănânce! Dumnezeu ne dăruieşte iubirea, dar de noi depinde longevitatea ei. Noi trebuie să avem grijă de ea, să-i acordăm acea porţie de atenţie zilnică, acea doză de transfigurare, s-o hrănim din noi înşine şi în felul acesta iubirea va creşte, va înflori, va rezista intemperiilor.

Am întâlnit persoane care povesteau acelaşi lucru despre cinci, şase relaţii la rând. Dacă se uitau în urmă, vedeau doar un lung şir de cruci. Şi toate relaţiile – deces prematur! Asta se petrece când nu privim cuplul ca pe un dar divin de care trebuie să avem grijă, cu sacrificiile necesare, ci ca pe un bun cumpărat de pe raft. Când avem atitudine de consumator. Rupem ambalajul – acesta e întotdeauna atrăgător, ne uităm neatent la conţinut şi, înainte să parcurgem măcar „manualul de utilizare”, ne grăbim să desfacem ambalajul de la următorul pachet.

Relaţia de cuplu înseamnă mult mai mult. Înseamnă şi responsabilitate atunci când iubiţii au o intensă aspiraţie şi un ţel spiritual bine conturat. Astfel ei sunt pregătiţi pentru transformare. Chiar dacă apar crize, trec împreună peste ele, folosindu-se printre altele de ceea ce realizează fiecare în parte în procesul devenirii lui interioare.

În plus, orice relaţie poartă amprenta nivelului predominant la care se află conştiinţa noastră. Întotdeauna îi tratăm sau chiar îi privim pe ceilalţi potrivit nivelului respectiv. Ca pe nişte obiecte care să ne asigure supravieţuirea, în cazul primului centru energetic, MULADHARA CHAKRA, ca pe nişte obiecte ale plăcerii noastre, când ne situăm cu precădere pe SWADISTHANA CHAKRA sau ca pe nişte obiecte de exploatat, asupra cărora să ne impunem autoritatea – în cazul celui ce-al treilea centru energetic, MANIPURA CHAKRA. Abia ANAHATA CHAKRA ne deschide perspectiva adevăratei iubiri, întemeiate pe dăruire şi altruism. Abia atunci descoperim că celălalt este şi el... om. Cu propriile lui nevoi şi aspiraţii. De aceea nu putem spune că iubim cu adevărat atâta vreme cât conştiinţa noastră nu e focalizată în cea mai mare parte a timpului măcar la nivelul centrului energetic al afectivităţii.

Alege continenţa amoroasă

Energia sexuală, creatoare este fundamentul vieţii. Cu toţii suntem aici datorită ei. Am apărut pe lume prin această putere. Într-un cuplu, mai mult decât oriunde, se manifestă activ şi produce dinamismul relaţiei.
În viziunea tantrică tocmai controlul energiei erotice în timp ce facem dragoste, practicarea continenţei sexuale ne ajută să înţelegem mai bine polarizarea în cuplu şi să ne bucurăm din plin de toate avantajele pe care le aduce. O asemenea alegere, de a alchimiza sexualitatea, în loc să renunţăm la ea, de a o sacraliza, în loc să o condamnăm, poate face din relaţia noastră un minunat perpetuum mobile: iubirea şi continenţa sexuală asigură transformarea, expansiunea spirituală, iar asta generează şi mai multă iubire şi tot aşa. Te îndrăgosteşti încontinuu de celălalt pentru că, prin această transformare, este mereu altul, unic, mai special, mai deosebit... Astfel scăpăm de pericolul stagnării, al blazării în cuplu şi ne asigurăm evoluţia într-o spirală ascendentă ameţitoare, o spirală beatifică.

Mai corect decât „mai multă iubire” este „menţinerea în starea de iubire”, pentru că în cuplu nu e vorba de un aspect cantitativ, ci calitativ. Energia iubirii este infinită, noi suntem sau nu în rezonanţă cu această energie. Astfel „mai multă iubire” obţinem automat păstrându-ne destul timp în rezonanţă cu starea de iubire! La început, îndrăgostiţi, ne menţinem cu uşurinţă. Dar cu timpul şi odată cu fel de fel de încercări riscăm să alunecăm în afara ei.

Căutarea empatică a sufletului celuilalt ne aduce mai aproape de propriul nostru suflet

Cum să rămânem totuşi la unison cu energia iubirii? Dacă ai mers vreodată cu bicicleta, ştii că te poţi păstra în echilibru doar atunci când eşti dinamic. Cum te opreşti, cum cazi! Când continui însă drumul, chiar dacă suprafaţa roţilor e foarte îngustă, este uşor să rămâi în şa.
Îţi aduci aminte? Pentru a învăţa să mergi pe bicicletă faci intuitiv mişcări stânga-dreapta ca să te echilibrezi; în starea de iubire te menţii la fel. Facem reajustări ale atitudinii în cuplu, facem mici transformări de fiecare dată când trebuie. Atunci când iubim şi practicăm transmutarea şi sublimarea energiei amoroase prin continenţă, chiar această energie menţine vii procesele de transformare la toate nivelurile, iar noi ne reîndrăgostim permanent.
Îndrăgostirea ne-a dat-o Dumnezeu. Reîndrăgostirea şi menţinerea în iubire sunt treaba noastră. Dacă reuşim, relaţia de cuplu devine un motor al evoluţiei spirituale. Tocmai de aceea trebuie să oferim iubirii, relaţiei de cuplu locul potrivit în viaţa noastră, locul de unde îşi pune în mişcare toţi caii-putere şi ne propulsează cu energie, cu entuziasm, cu rapiditate la nivelul de evoluţie pe care îl dorim. Şi aici nu trebuie să ne facem vreodată griji că depăşim viteza legală, ci să ne bucurăm că atingem viteza luminii.

Toate acestea pot fi realizate printr-o practică spirituală comună, prin SADHANA cuplului, a „copilului” celor doi iubiţi. Vom reveni într-un alt articol cu detalii despre acest ingredient esenţial într-o relaţie adevărată.

autori : profesori yoga Adina şi Mihai Stoian