vineri, 30 noiembrie 2012

Povestire Zen


Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen.
...
Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar...
Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza.
Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru a-si mari faima.
Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai.

Timp de cateva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batranul ramanea impasibil.
La sfarsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat.
Deceptionati de faptul ca maestrul primise atat de multe insulte si provocari, studentii l-au intrebat:

- Cum ai putut rabda atat de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, in loc sa-ti expui lasitatea in fata tuturor?
- Daca cineva vine la tine cu un dar si tu nu il primesti, cui apartine darul? intreba Samuraiul.
-Celui care ti l-a oferit, replica unul dintre discipoli.
- La fel si cu orice manie, insulta sau invidie, spuse maestrul. Cand nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat.
 
                                                

 In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite...
Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi.

Putem alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in jocul altora, sau sa fim selectivi… si sa acceptam doar acele daruri care ne ajuta in cresterea noastra.
 

 

vineri, 16 noiembrie 2012

joi, 15 noiembrie 2012

Preludiu XIV de Conrad Aiken




- Ai fost până la margine, spui, și te-ai întors cu bine?
Unii n-au fost atât de norocoși, - unii s-au prăbușit.
Copiii ajung acolo ușor, din stâncă în stâncă, Din muche-n muche - pe unde șovăie și caprele,
- Și ei chiar se și joacă...
Aruncă-n jos cu pietre, Și urmăresc, cu ochi care nu amețesc, arcul prelung,
Curba prelungă înceată, înspre afară, în abis,
Cât o poți urmări cu ochiul; și apoi ei Se întorc, indiferenți, spre ce-i aici și acum...
Dar tu, ai fost tu până acolo? - - Am văzut în sfârșit
Pinul care sfidează hăul, care pe cea din urmă Stâncă ieșită în afară și-a agățat rădăcinile puternice. Acolo m-am oprit și eu; am stat sub copacul acela;
Cu mâna pe scoarța-i încleiată de rășină; fața mea Întoarsă spre afară și în jos către regatul împătrit. Vântul urlând din toate părțile.
Cascada Se prăbușea, mi se părea, din Cer.
Vuietul asurzitor Al elementelor dezlănțuite - pământul, aerul, și apa -
Țipătul vulturilor, vorbăria pietrelor rostogolite
 - Acestea toate sunt limba de spaimă a locului aceluia.
Am înțeles-o, nu chiar pe de-a întregul, dar am înțeles-o. -
 - Ai înțeles-o? Spune-mi și mie atunci, care-i înțelesul.
Era un tot, un nimic, sau un ceva?
Haosul, sau iubirea dumnezeiască, sau golul desăvârșit?
Apa, pământul, aerul, și focul soarelui? Sau dacă nu, o întrebare, poate, numai? -
- Apa și focul era acolo, Și aerul, și pământul; era și golul cel din urmă;
Și totul, și nimicul, și încă ceva, și iubirea.
Însă cuvintele acestea sărace de tot, scâncetele acestea ale noastre, -n care
Ne străduim să imităm, cu gâtlejurile și limbile strâmbate,
Deschiderea nimicitoare a elementelor
- O, cât de neajutorate sunt! - Căci eu am văzut - -
Ce ai văzut?
- M-am văzut pe mine însumi și pe Dumnezeu.
Am văzut ruina în care e Dumnezeirea;
Fără de formă și uriașă; spărtura năruită a lumii;
Tristețea fără de hotar; mizeria fără de margini,
Și jeluiri am auzit; însă am auzit și țipete de bucurie.
Ruine am văzut, dar am văzut și flori.
Ură am văzut, dar am văzut și iubire... Și astfel, m-am văzut pe mine însumi...
- Și asta, atâta doar?
- Și asta, atâta doar te așteaptă și pe tine, când ai să îndrăznești
S-ajungi la țărmul spart unde păzește spaima, și să tremuri
Pe lângă stâncile în prăvălire; și de acolo privind
Să îndrăznești să cercetezi împărăția oarbă.
Ajungi la tine însuți
- Și asta înseamnă Dumnezeu.
Este sămânța tuturor semințelor;
Germenele unor lumi dezasruoase și nemuritoare.

Este răspunsul pe care nu l-a cerut nici o întrebare.

               
                                                                                       (traducere de Mircea Ivănescu)

miercuri, 14 noiembrie 2012

Intalnirea cu Christos (Jakob Lorber)

“Priviţi-Mă, cercetaţi-Mă - pătrundeţi-Mă, căci cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl şi are Împărtăşirea Duhului.” Este prima treaptă de întâlnire conştientă cu Christos. Ea nu trebuie căutată în cer, ea trebuie căutată şi nu poate fi găsită decât pe Pământ. Cine nu l-a privit pe Christos pe Pământ, cine nu L-a întâlnit pe Christos pe Pământ – ne învaţă Rudolf Steiner, nu îl poate contempla în ceruri.

Dar va zice cineva: cum să-L întâlnesc pe Christos pe pământ, căci El s-a înălţat doar la Ceruri unde şade de-a dreapta Tatălui. Este adevărat, după cum vom vedea, că după Înălţarea la Ceruri, Christos a urcat la Ceruri în slăvi şi a ocupat o ipostază macrocosmică – totuşi fără a o bănui noi, El a rânduit pentru Eonii Pământului şi ipostaza microcosmică, în contact cu care îl poate întâlni şi trebuie să-L întâlnească mai întâi pe Dumnezeeu, tocmai în acesta se ascunde un mister – Dumnezeu a trebuit să devină om, ca să poată fi cunoscut de om.

Cum poate sufletul omenesc să-l cunoască pe Christos în viaţa omului Iisus din Nazareth. Aprofundând acea parte a vieţii lui Iisus, în care Christos a săvârşit sfintele fapte – minuni , vom reuşi a sesiza tot mai limpede Chipul Tatălui în Iisus. Aprofundând cu aceeaşi râvnă sfântă acea parte a vieţii lui Iisus, în care Christosul În inima lui Iisus a îndurat întreg drumul calvarului cu începere de la spălarea picioarelor până la moartea de pe lemnul crucii – vom reuşi a vedea tot mai lămurit Chipul Fiului în omul Iisus, omul durerilor, iar adâncind cuvântările şi pildele rostite de Christos în trup ce a sălăşluit în Iisus, dar mai ales cuvintele EU SUNT, vom reuşi a cuprinde chipul Duhului Sfânt strălucind solar pe faţa lui Iisus.

Evangheliile vin aici în ajutorul fiecărui om de a-L întâlni aici pe Pământ pe Christos, ca om. Dar râvna noastră trebuie să meargă şi mai departe. Christos ne-a destăinuit o taină: “ Ceea ce faceţi acestora mai micuţi ai mei Mie îmi faceţi” Dacă faptele noastre în întreita lor natură: voinţă gândire şi simţire se îndreaptă către oameni, către semenii noştri, se săvârşeşte asupra lui Christos, atunci de la Golgotha încoace, în străfundul fiinţei fiecărui om, locuieşte Christos. Atunci poţi vedea, mergând destul de departe – şi aşa trebuie să se întâmple – in fiecare om pe Dumnezeu în întreita sa ipostază de Tatăl, de Fiu şi de Duh.

Cum vei putea omule râvni ca ochiul tău să fie matur a contempla în Slăvi pe Christos – până când ochii tăi împăienjăniţi de păcate, nu L-au descoperit pe Christos în semenii tăi oamenii? O, de câte ori când ochii noştri întâlnesc pe un om tare în fapte, purtând ca un miel durerile altora sau rostind sublime adevăruri, nu ne grăieşte Christos în mod tainic: ”Omule tu treci cu nebăgare de seamă pe lângă Mine. Cine a văzut acest om al durerii pe Mine M-a văzut. Cine l-a văzut pe acel om al faptei celei drepte, pe Tatăl l-a văzut. Cine l-a înţeles pe acel înţelept, cu Duhul Adevărului s-a întâlnit. ”  

Da, cu multă atenţie şi dăruire, de multe, foarte multe ori trebuie să-L fi slujit pe Christos în semenii tăi, de multe, foarte multe ori ori trebuie să-L fi privit în semenul tău, până ce ochiul tău s-a întărit şi devine vrednic a-L contempla pe Christos în slăvile cereşti, pe Cel Înviat. Cine crede a-L fi întâlnit pe Christos în lumea vederilor superioare, mai înainte de a se fi ostenit să se întâlnească cu El în modul arătat aici pe Pământ – acela nu L-a întâlnit pe Christos – ci numai un chip fals, o himeră Luciferică prin care diavolul în veşmânt de înger al luminii se arată..

 
 

vineri, 2 noiembrie 2012

Cei care ştiu cum să păstreze iubirea ...




Cei care păstrează dragostea ştiu că sunt răspunzători pentru faptele lor...
Păstrătorii iubirii nu ezită şi nu se tem să îşi asume răspunderea pentru deciziile lor. Păstrătorii iubirii ştiu că fiecare hotărâre pe care o iau declanşează un comportament şi îşi iau asupra lor responsabilitatea propriilor acţiuni. Au tărie de caracter, însă în acelaşi timp sunt flexibili. Doresc să se schimbe în mai bine, îşi admit greşelile şi caută în permanenţă să îşi îmbunătăţească relaţia.
 
 Cei care păstrează dragostea îşi menţin ritmul personal chiar şi în condiţii de stres...
 
Păstrătorii iubirii îşi cunosc propriul ritm şi îl respectă şi pe cel al celor din jurul lor. Ei înţeleg că există diferenţe în ritmul de funcţionare personal dintre doi oameni. Sunt de aceea rezonabili în flexibilitatea lor şi au disponibilitatea de a-şi reduce sau urgenta propriul ritm pentru a ajunge la acelaşi nivel cu partenerul.
 
Cei care păstrează dragostea nu sunt nişte spectatori obişnuiţi. Ei găsesc o modalitate de a rămâne interesanţi sau de a se retrage într-un mod graţios...
 
Păstrătorii iubirii ştiu că unul dintre cei mai periculoşi duşmani ai relaţiei lor este plictiseala. Ei ştiu că plictiseala poate distruge tot ce a fost frumos şi interesant într-o relaţie. Ştiu totodată că plictiseala este imprevizibilă şi uneori inevitabilă. De aceea, îşi dau interesul pentru a face dintr-o situaţie neinteresantă una interesantă şi semnificativă. Cum? Nu solicitându-ţi ţie resursele, ci făcând apel la propriile resurse.
 
Cei care păstrează dragostea văd umorul ca pe o parte sacră a relaţiei...
 
Râsul vindecă, însănătoşeşte. Te scapă de cele mai negre gânduri, de cele mai adânci frici şi dureri şi te lecuieşte de singurătate. Păstrătorii iubirii ştiu cât de important este să găseşti umorul în viaţa şi să mergi cu fruntea sus mai departe, depăşind dezamăgirile şi tristeţile. Păstrătorii iubirii te fac să râzi când este cazul. Îţi arată partea plină şi luminoasă a paharului. Păstrătorii iubirii luminează situaţiile care au nevoie să fie luminate, însă nu şi pe cele grave, care merită solemnitate şi tăcere. Păstrătorii iubirii “pot procesa atât durerea, cât şi iubirea", spune Randi Gunther, dar preferă să vadă faţa însorită a vieţii.
 
Cei care păstrează dragostea ştiu cum să rămană echilibraţi...
 
Păstrătorii iubirii au stăpânire de sine şi reuşesc să nu îşi piardă controlul chiar dacă sunt provocaţi. Păstrătorii iubirii cad şi ei uneori, însă au tărie interioară. Ea îi sprijină la fiecare clătinare a lor. Păstrătorii iubirii acceptă cu graţie complimentele dar şi criticile. Când partenerii lor sunt instabili, păstrătorii iubirii nu reacţionează la rândul lor prin exagerare sau instabilitate. Ei rămân lucizi chiar şi în conditii de stres şi provocare.
 
Cei care păstrează dragostea nu lasă vina să le influenţeze deciziile...
 
Păstrătorii iubirii ştiu că vina este o armă mortală într-o relaţie de iubire, însă nu fac apel la ea. Nu vor să manipuleze folosindu-se de tactici de învinovăţire ale partenerului. Păstrătorii iubirii îşi asumă greşelile. Ei încearcă să le repare în loc să exagereze autoînvinovăţindu-se. Pentru că nu învinovăţesc, păstrătorii iubirii nu acceptă să fie controlaţi prin sentimentul vinei. “Le pasă dacă îi fac pe ceilalţi fericiţi, însă nu acţionează din cauza fricii de a-şi pierde partenerul”, spune Gunther.

Cei care păstrează dragostea stocheaza “momentele bune” ale relaţiei...

Păstrătorii iubirii ştiu că nu pot face faţă vremurilor dificile într-o relaţie decât retrăgându-se în vremurile grozave ale acelei relaţii. Este metoda lor de a supravietui. În timpuri uşoare şi frumoase, păstrătorii iubirii îşi fac stocul de “amintiri bune” din relaţia lor. Depun aici momentele deosebite care au avut loc pe parcusul relaţiei lor şi le actualizează periodic. În situaţiile dificile ale relaţiei lor, în momentele tragice ale vieţii se întorc la aceste amintiri superbe pentru a supravieţui. Păstrătorii iubirii “nu sunt lipsiţi de respect faţă de durere sau tragedie, însă balansează momentele dificile cu amintiri vesele”, spune psihologul.

Cei care pastreaza dragostea sunt autentici...

Pastratorii iubirii sunt sinceri si sunt perceputi de ceilalti ca fiind sinceri.Nu cad de acord cu o persoana daca nu sunt de acord cu persoana respectiva.Tin la adevar,insa nu arata cu degetul greselile celorlalti.

Cei care păstrează dragostea caută valoarea şi în ceilalţi oameni...
 
Păstrătorii iubirii vor să fie înconjuraţi de oameni cu trăsături pozitive adevărate, iar atunci când le găsesc în ceilalţi, le împărtăşesc acest lucru. Păstrătorii iubirii ştiu că, în afară de iubirea şi legăturile care se stabilesc între oameni, nimic nu este sigur. Caută de aceea să îşi îmbunătăţească relaţiile în mod continuu şi nu ezită să facă aprecieri dacă persoanele în cauză le merită. Un păstrător al iubirii îşi va aminti un lucru important pe care i l-ai spus, afirmă Randi Gunther… Devine important şi pentru el şi atunci când va avea şansa, va lucra în acest sens.
 
Cei care păstrează dragostea evită pierderile inutile de energie...
 
Păstrătorii iubirii ştiu că epuizările de energie pot avea loc oricând şi că în viaţă sunt situaţii care te “seacă” efectiv de forţe. Teama, dezamăgirea, negativismul, ataşamentul greşit, panica, jignirile… toate acestea trebuie evitate deoarece ne consumă resursele interne, atât de preţioase de altfel. Păstrătorii iubirii încearcă pe cât posibil să le evite, urmărind în schimb să soluţioneze problemele care generează astfel de sentimente. Păstrătorii iubirii “îi inspiră pe oameni să se concentreze asupra posibilului. Ei nu te dispreţuiesc dacă te îneci în dezamagire disfuncţională. Te vor ajuta în schimb să laşi deoparte epuizările de resurse şi să te concentrezi asupra a ceea ce îţi place la tine.”, este de părere psihologul.
 
Cei care pastreaza dragostea stiu cum sa se calmeze...
 
Ca oricine altcineva, păstrătorii iubirii se supără, pot fi răniti, se pot simţi frustraţi, însă atunci când vremurile dificile vin, prima lor reacţie este aceea de a se autocalma şi de a se relaxa. Ştiu că dacă se agită, vor comite greşeli”, se arată pe blogul psihologului. Atunci când situaţiile cer să fie calmi, păstrătorii iubirii apelează la resursele lor interioare, recurgând totodată la ceea ce contează cu adevarat pentru ei. Puşi faţă în faţă cu provocări, se poate întâmpla ca şi păstrătorii iubirii să îşi piardă la rândul lor calmul. Reuşesc însă în scurt timp să îşi recapete controlul şi să îndrepte situaţia.
 
Cei care păstrează dragostea caută transformarea continuă...
 
Nu este deloc usor să îndrăgeşti schimbarea. Rutina poate fi atât de confortabilă... Nu puţini sunt cei care preferă siguranţa şi predictibilitatea. Păstrătorii iubirii ştiu însă că trebuie să fie deschişi în faţa schimbării şi a transformării şi încearcă să le îmbine cu predictibilitatea. Păstrătorii iubirii ştiu că trebuie să înveţe din trecut şi să îşi construiască planuri de viitor. Învaţă din greşeli şi merg mai departe, căutând să se îmbunătăţească şi să-şi îmbunătăţească şi relaţiile cu ceilalţi.
 
Cei care păstreaza dragostea au grijă de ei înşişi...
 
Păstrătorii iubirii ştiu că nu trebuie să-şi împovăreze partenerul cu o sarcină în plus, aceea de a le purta de grijă. Nu pun asupra partenerului această presiune. De aceea, păstrătorii iubirii fac PERSONAL tot ce pot pentru a-şi menţine sănătatea mentală, fizică şi spirituală. “Ies cu oameni care îi regenerează, îşi ţin minţile active şi sunt profund îndrăgostiţi de valorile spirituale care îi susţin în timpurile dificile. (…) Sunt acei parteneri cărora nu trebuie să le aminteşti niciodată să aiba grijă de ei.” Nu sunt atât de egoişti încât să îţi ceară ţie acest lucru sau să îl aştepte de la tine.
 
Cei care pastreaza dragostea pretuiesc momentul prezent...
 
Păstrătorii iubirii ştiu că este bine să înveţi din trecut şi să îţi proiectezi în viitor, dar că şi mai bine este să trăieşti în prezent. Păstrătorii iubirii lasă în urmă ceea ce trebuie lăsat şi învaţă să preţuiască şi să se bucure cât mai mult de momentele prezente. Atunci când sunt cu partenerul lor, încearcă să fie prezenţi acolo lângă el, pentru el, cu el. Cu totul.
 
Te invităm să citeşti şi interviul pe care Randi Gunther l-a acordat publicatiei relationshiptalk.net, un interviu revelator şi interesant: relationshiptalk.net

Bazându-se pe propria experienţă, pe observaţiile clinice extrase din studiile sale de caz, psihologul a observat că cei care reuşesc să creeze relaţii frumoase, stabile şi pe termen îndelungat au anumite trăsături în comun. Psihologul numeşte această categorie de oameni „păstrătorii iubirii” şi ne îndeamnă să învăţăm de la ei arta relaţiilor pentru vreme îndelungată. Totodată, specialistul în relaţii ne face cunoscute cele 15 trăsături ale acestor gardieni ai iubirii, parteneri de succes în relaţiile pe termen lung. Unele dintre ele le avem şi noi, altele le putem observa la partener sau la cei din jurul nostru, pe altele am putea încerca să ni le dezvoltam mai mult. Am extras din articolul psihologului anumite idei legate de trăsăturile şi comportamentul celor care ştiu să păstreze iubirea. Articolul în detaliu, precum şi exemple concrete care ilustrează trăsăturile păstrătorilor iubirii, îl puteţi găsi pe blogul lui Randi Gunther sau în revista Psychology Today. Randi Gunther este profesor doctor în psihologie clinică şi consilier în probleme matrimoniale. Având o experienţă de 40 de ani în domeniul psihologiei, Randi Gunther este cunoscută şi apreciată în Caroina de Sud pentru workshopurile şi prelegerile sale pe tema relaţiilor.