sâmbătă, 12 martie 2011

Indra - Discipolul




                                    Drumul lor începu atunci când Omul ceru Inițierea:


    - Spune-mi Spirite, îmi dai inițierea? spune-mi Spirite, mă înveți Adevărul? spune-mi Spirite, mă primești să fiu discipolul tău? îl întrebă Omul pe Spirit de trei ori, așa cum scria în legile discipolatului din vechime, rămase undeva în memoria ancestrală a Omului, în memoria vieților în care el mai fusese discipol, poate tot al Spiritului, căci și Spiritul mai fusese maestru, iar maeștrii nu-și părăsesc discipolii…

Drept răspuns, așa cum cerea tradiția, Spiritul îl întrebă la rândul său pe Om de trei ori, așa cum mai făcuse și altădată: spune-mi Omule, ești gata să mă urmezi ? spune-mi Omule, ești gata să te încrezi în mine? spune-mi Omule, ești gata să lași totul și să pornesti la drum?

     Și Omul, fără să știe exact la ce se referea Spiritul, dar mânat de dorința sa copleșitoare de eliberare, răspunse: da, da, da… chiar dacă inima lui era strânsă și măruntaiele lui îl dureau răscolite de răspunsul pe care tocmai îl dăduse… de fapt era vocea sa interioară care dintr-o dată devenise extraordinar de puternică, acum parcă ea conducea totul: da, da, da… se auzi Omul răspunzând din cotloanele sufletului său îndurerat și obosit de atâta pribegie, de atâta singurătate, de atâtea vieți risipite într-o căutare deșartă…

Și chiar în prima lor seară Spiritul îl puse la încercare pe Om: îl puse să urce un deal plin de noroaie, de garduri, de lăstărișuri țepoase, de crengi rupte, un drum urât și fără nici un rost, un drum care nu ducea nicăieri…

      Și Omul nu întrebă nici măcar o dată: ce facem noi aici, Spirite, în miezul nopții, pe acest drum pustiu și fără rost, de ce mă supui la cazna asta, prin noroaie și țepi?! Și Omul îl urmă pe Spirit ca în transă, cu încredere, fără să întrebe nici măcar o dată, fără să se îndoiască nici măcar o dată… Și când ajunseseră aproape de vârf, Spiritul îi spuse: Omule, aceasta a fost încercarea ta de a deveni discipol, un discipol își urmează maestrul fără să întrebe nimic, are o încredere oarbă în acesta, nu-i contestă nici o decizie, îl urmează mereu fără nici o urmă de îndoială, iar maestrul în schimb, îl va sprijini mereu, îl va ajuta pe discipol să nu cadă, sau să se ridice, sau să meargă mai departe, chiar dacă discipolul știe sau nu știe asta, maestrul va fi întotdeauna lângă el…

    - Acum ești discipol, Omule, acesta a fost examenul tău… Așa face un discipol, își urmează maestrul fără să întrebe, doar cu iubire și încredere…

   - Știai că am să apar, Spirite? întrebă Omul tremurând…

   - Da, știam, Omule… “Când discipolul e pregătit, maestrul apare” – se spune în Orient, de acolo de unde vin liniile de maeștrii și discipolii și transmisiile și initierile și înțelepciunea… da, semnele arătau înspre tine, semnele știu întotdeauna…

  - Și tu cauți semnele, Spirite, nu numai noi, oamenii?

  - Eu nu le caut, eu le citesc… semnele sunt mereu prezente, peste tot… oamenii orbi nu le văd însă… semnele fac parte din limbajul Existenței, așa te îndrumă Existența spre ceea ce ai de făcut, Omule… faptul că tu ai apărut cu întrebările și cu neliniștea ta – a fost un semn…

     Știi, Existența are un singur limbaj, acela al semnelor și al simbolurilor și al miracolelor și al coincidențelor… dar acest limbaj s-a pierdut în uitare, oamenii au alte treburi acum, nu mai descifrează semne…

   - Dar spune-mi, Spirite, întrebă Omul după ce prinse puțin curaj, nu este aici o altă capcană, aceea de a te atașa de maestrul tău? spuneai, Spirite, că atașamentele sunt cele care ne țin înlănțuiți în Samsara, iar acum există pericolul să mă atașez de un maestru, nu-i așa?

   - Da, Omule, răspunse Spiritul, te poți atașa de un maestru, dar asta nu e ceva periculos… vei da toate atașamentele tale vechi – pe unul singur, pe atașamentul față de maestrul tău… iar maestrul tău nu te va înșela niciodată, el te va susține mereu, Omule, căci ăsta este rolul său, te va ține în brațe atunci când plângi, îți va pansa rănile și îți va vindeca sufletul… maestrul tău te va susține mereu, va fi întotdeauna acolo pentru tine atunci când ai nevoie, îți va da întotdeauna mâna să te ridici, te va ajuta întotdeauna să crești… iar în cele din urmă maestrul tău te va ajuta să te desprinzi de el și să zbori tu singur… atașamentul de maestrul tău te va aduce până aici, până în punctul în care îți poți lua zborul singur, iar atunci maestrul însuși va fi cel care dizolvă acel atașament…

      Atunci vei deveni și tu un Spirit, Omule și vei putea deveni și tu un maestru…

   - Bine, înțeleg, spuse Omul gânditor…

Dar mai spune-mi, Spirite, nu trebuia să urcăm până în vârful dealului? De ce ne-am oprit înainte să ajungem acolo? cei doi se opriseră nu departe de vârf, deja nu mai era mult de urcat până acolo, răsărise între timp luna..

   - Nu Omule, nu este atât de important vârful dealului… am vrut să-și arăt asta… ceea ce contează este drumul, este efortul urcușului… Vei face totul ca să aflii Adevărul, ca să atingi Iluminarea, vei face totul pentru cunoaștere, dar Cunoașterea va veni doar atunci când abandonezi căutarea… Iluminarea va veni doar atunci când abandonezi dorința iluminării… doar atunci vei fi cu adevărat liber de orice dorință, chiar și de dorința iluminării… dar până atunci trebuie să faci totul, Omule, să sacrifici totul, să te ridici de mii de ori, să pornești iar și iar, obosit și rănit și înfrigurat și fără speranță, mânat doar de această copleșitoare dorință, la care va trebui să renunți în cele din urmă… Nu este important să ajungi în vârful dealului, Omule, important este efortul urcușului, determinarea, sacrificiul… și numai prin acestea vei putea ajunge… numai cine se jertfește pe sine poate ajunge… Fă Omule, tot ceea ce ține de tine, și renunță apoi la tot, abandonează totul, chiar și dorința iluminării… dar mai întâi trebuie să jertfești Omule efortul tău, și dorințele tale și atașamentele tale, doar așa se poate…

“Curajul este darul cel mai de preț pentru cine caută limbajul lumii...” spune Alchimistul *… își întări Spiritul spusele folosindu-se de un alt personaj misterios al lumilor de energie…

Iar la sfârșit vei deveni una cu Existența, Omule, continua Spiritul, când te vei abandona ei, când nu va mai exista nici o dorință, nici măcar a iluminării… Atunci te vei dizolva, Omule, în Existență, și atunci când nu vei mai avea nici o dorință, nici măcar dorința iluminării, vei fi ajuns…

Ne putem opri acum, Omule, nu trebuie să mergem până în vârful dealului… dar nu uita, Omule, efortul și sacrificiul trebuie făcute, ele sunt cele care te pregătesc pentru abandon… important este urcușul, important este drumul, Omule, drumul care nu duce nicăieri… drumul care se face mergând…

Fiecare om își face drumul său mergând… drumurile sunt căi de energie pe care și le trasează oamenii mergând în viețile lor… sunt drumuri care se intersectează, care se apropie la un moment dat, care se despart, sunt drumuri care fac ocoluri, care se întorc de unde au plecat… toate sunt drumuri de energie pe care și le fac oamenii, mergând… Drumurile nu există, Omule, ele se fac mergând…

Nu mai căuta un drum, Omule, drumul e în tine, tu creezi drumul… cu încrederea ta, cu forța ta, cu dorința ta de a afla Adevărul… cu dorința ta de a afla Cunoașterea, tu creezi drumul, Omule, prin pașii tăi…

                                                                                                                                      < Indra >

Un comentariu:

  1. Deosebită postare! Am citit-o de mai multe ori şi, de fiecare dată, m-am simţit mai bine, mai ... sigură.
    Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere