Iluminarea - Ilie Cioara

       Nu prin gand se implineste, ca o desfatare-a firii,
       Efortul n-o cucereste vizand scopul implinirii ;
       Nu-i "ceva" imaginat de "ego"-ul insistent,
       Ce se vrea realizat prin al sau experiment.

       Nici un sfant n-o daruieste, din prisos sau ca rasplata
       Celui ce se chinuieste sa transforme a lui soarta ;
       Viata-asceta, rugi, ofrande nu deschid nici o carare
       Orbului, ca el sa vada splendida Iluminare.

       Toate cele-nsiruite au constant aceeasi sursa,
      "Sinele" mereu parinte, insul prins in a lui cursa.
       Nicicand stramta marginire nu-i in stare sa cuprinda
       Ce e dincolo de gand si-n Infinit sa se extinda.

       Har - impuls de claritate, stralucirea far' de pata,
       In prag de Imensitate apare ca nechemata.
       Se iveste-n armonie, si armonic ea pulseaza,
       Fiinta-ntreaga-n bucurie, tot ce-apare integreaza.

       Tu, structura fragmentara, zbuciumata, chinuita
       Prin povara mostenirii, esti deodata Infinita.
       Ordinea, singuratatea, pacea, linistea totala
       Ti-au dat clar Imensitatea : doar prin clipa actuala.

       In aceasta ipostaza, necuprinsa ta structura
       Energie-i ce creeaza alta lume, fara ura.
       Dragostea si bunatatea, mila si intelepciunea,
       Sfetnici cu integritatea, iti vor fi intotdeauna.

       Fiinta noua - nou nascuta - faclie-i ce lumineaza.
       Lumea asta hada, bruta prin tine evolueaza.
       Lumea toata este-n tine, precum tu in lumea toata.
       Si la rau ca si la bine, vesnic sunteti laolalta.