Cuvintele..sunt ploaia ;Principiile...sunt pietrele ;Si natura suntem...noi!

« lăsaţi cuvintele să plouă »

Când plouă , voi , vă deschideţi umbrelele , să nu vă ude ploaia , dar "priviţi" cu speranţă pe geam , de la adăpost , la ploaia care trezeşte natura la viaţă.

Şi natura se "trezeşte " la viaţă prin "vlăstare tinere" , care înmuguresc şi se transformă în mladiţe ce "tâşnesc" din cele mai "scorojite" şi "îmbătrânite" trunchiuri.

Şi aşteptaţi să se oprească ploaia şi abia apoi o judecaţi , ziceţi voi , a fost "scurtă" , a fost "prea multă " , a fost mană (ploaie cu soare ) sau... a fost destulă .

Şi vă bucuraţi de ploaia "renăscătoare" abia după "ceva vreme" , cât este necesar să crească , să "ţâşnească" mlădiţele , şi-abia atunci ziceţi !: " ce bună a fost ploaia ...aia. Dar oare , puteţi să vă "gândiţi" ce picătură din toată ploaia a "picurat" pe locul de unde a "ţâşnit" vlăstarul" , sau a încolţit sămânţa din care a răsărit "firicelul de iarbă nouă” , crudă , verde şi "proaspătă" ?.Cand ploua, opreste-te din ceea ce faci si fugi afara. Asculta sunetul, simte parfumul si puterea ploii.

Deci aţi putea să vă gândiţi voi la "picătura aceea" ca să-i mulţumiţi în mod particular , ei , sau puteţi să vă gândiţi ce picătură a fost în plus , peste destul , care a înecat "firicelul" ce abia răsărise , ca s-o judecaţi , în mod particular , pe ea , şi s-o dojeniţi că s-a grăbit şi n-a avut răbdare să aştepte ploaia următoare , când în loc să fie ca acuma , aducătoare de "înec", ar fi fost aducătoare de "răsărire" ?

Şi , deci , când plouă , sau după ploaie , puteţi voi să "identificaţi" picătura , sau s-o judecaţi individual dacă este necesară , este destulă sau este peste destul ?

Şi mă întrab dacă până acum , când vă vorbesc eu de o "picătură" dintr-o ploaie , voi , v-aţi gândit vreodata la existenţa , rolul , împortanţa şi "responsabilitatea" unei singure picături .

Şi... n-ar fi nimica , dar când "citiţi" ploaia unui text , vedeţi şi judecaţi fiecare picătură , adică fiecare cuvânt.

Îl analizaţi , îl întoarceţi pe toate feţele , îl judecaţi , înainte de a-l lăsa să cadă pe "ogor" .

Îl cenzuraţi şi îl manipulaţi după scopul şi interesele voastre ( părinţilor !, bunicilor !, ‘’învăţătorilor’’!… )

Şi ... scrieţi , tăiaţi , eliminaţi ...şi rescrieţi ceea ce daţi "scris" ...mai departe... la "citit" sau la "tipar" .

" Lăsaţi cuvintele să plouă !!! "

Lasaţi-le să izvorască natural din suflet şi lăsaţi-le să "plouă sincer" , fără să vă amestecaţi în pre-judecarea lor.

Şi cei ce le "citiţi" nu vă mai grăbiţi să judecaţi fiecare picătură pe rând.

Aşteptaţi să terminaţi de "citit" toată ideea până la sfârşit şi după aceea aşteptaţi să vedeţi ce "înmugureşte" şi ce "vlăstare" ţâşnesc din sufletul vostru , după "ploaia de cuvinte"…

"Lăsaţi cuvintele să plouă !!!!"

Părinţi !: învăţaţi-vă copiii : principii , nu cuvinte !

Copiii ! : învăţaţi principiile cu cuvintele voastre !

Translator :…cuvânt cu cuvânt !
Traducător :...idee cu idee !

Cuvintele .. "trec"! .. Ideile , principiile , rămân !

Şi ,... Cu toţii ştiţi :

"…apa trece , pietrele rămân !


                          (fragment din "O calatorie catre ... ADEVAR"-trimisa de Doru Ioana)

Multumesc sursei:

                          http://www.povesticutalc.ro/povesti-Despre-INTELEGERE.html

Nuantza de adevar,,,Joe Vitale despre Ho’oponopono

    Acum doi ani am auzit de un terapeut Hawaiian care vindecase o întreagă secţie de criminali bolnav psihic fără măcar a-i vedea vreodată. Acest medic psiholog studia fişa personală a fiecărui bolnav şi apoi se interioriza penru a descoperi în el însuşi cum creease boala pacientului respectiv. Pe măsură ce această interiorizare dădea roade, starea pacientului se ameliora direct proporţional.
Când am auzit povestea prima oară, mi-am spus că nu e altceva decât o legendă. Cum ai putea vindeca o altă persoană doar vindecându-te pe tine însuţi ? Chiar dacă el ar fi avut o putere de auto-vindecare imensă, cum să poată vindeca criminali bolnavi psihic ? Era o prostie, era ilogic, o poveste atât de iraţională încât am respins-o imediat ca fiind imposibilă.
Un an mai târziu însă, povestea mi-a revenit la urechi. Am aflat că terapeutul folosise o metodă de vindecare Hawaiiană numită „Ho’oponopono”.
  Nu mai auzisem de metodă niciodată, dar nu-mi puteam lua mintea de la asta. Dacă povestea era într-adevăr adevărată, trebuia să aflu mai multe. Dintotdeauna crezusem că a-mi asuma o responsabilitate totală înseamnă că sunt responsabil pentru gândurile şi acţiunile mele. Tot ceea ce merge dincolo de asta nu se mai află sub controlul meu. Cred că majoritatea oamenilor înţeleg responsabilitatea în aceeaşi termeni. Suntem responsabili pentru ceea ce facem noi, nu pentru ceea ce fac ceilalţi.
Terapeutul Hawaiian care i-a vindecat pe acei criminali bolnavi psihic avea să îmi deschidă o perspectivă cu totul avansată asupra a ceea ce înseamnă responsabilitatea totală. Numele lui este Dr. Ihaleakala Hew Len.
  Cred că am vorbit timp de o oră în prima noastră conversaţie telefonică. L-am rugat să îmi povestească totul legat de munca sa ca terapeut. Mi-a spus că a lucrat în Spitalul de Stat Hawaiian timp de patru ani.
Secţia în care îi ţineau pe criminalii bolnavi psihic era o zonă foarte periculoasă. De obicei, psihologii care lucrau acolo nu rezistau mai mult de o lună. Cei mai mulţi sunau frecvent să spună că s-au îmbolnăvit şi nu vor veni la lucru, sau pur şi simplu îşi dădeau demisia.
Paznicii secţiei care patrulau coridoarele se temeau să nu fie atacaţi de pacienţi atunci când mergeau cu spatele. Nu era genul de loc în care să îţi doreşti să te afli, să trăieşti, sau chiar să mergi în vizită.
   Dr. Len mi-a spus că nu i-a întâlnit şi nu i-a văzut niciodată pe pacienţi. Semnase un angajament şi i se oferise un birou în spital în care să studieze fişele acestora. În paralel, se interioriza şi lucra cu sine. Pe măsură ce lucrul cu propria persoană avansa, starea pacienţilor începea să se amelioreze.
După câteva luni, pacienţilor care erau închişi şi cu cătuşe la mâini li s-a permis să meargă liberi, mi-a spus el. Alţii, cărora li se adiministrau medicamente foarte multe, nu au mai avut nevoie de acestea. Iar aceia pentru care se preconizase că nu au nicio şansă să iasă vreodată din spital, le-a fost făcută ieşirea şi au plecat.
   Am rămas şocat. Asta nu e tot, mi-a spus el. Chiar şi celor angajaţi acolo a început să le placă munca pe care o făceau. Absenteismul şi frecventele schimbări de personal au devenit istorie. Până la urmă personalul a devenit prea numeros pentru nevoile secţiei, pentru că din ce în ce mai mulţi pacienţi plecau din spital şi acum toţi angajaţii veneau la lucru. Astăzi, secţia aceea nu mai există.
   Atunci i-am pus întrebarea care mă frământa:

- Şi cum anume lucrai cu tine însuţi încât să-i schimbi aşa radical pe oamenii aceia ?

- Pur şi simplu vindecam acea parte din mine care îi creease, mi-a răspuns el.

   Nu înţelegeam. Dr. Len mi-a explicat că responsabilitatea totală pentru viaţa noastră include absolut tot ceea ce există în ea; doar pentru că există acolo, totul intră în responsabilitatea noastră. Întreaga lume este creaţia noastră, la propriu. Uau ! Asta e o afirmaţie greu de digerat. A fi responsabil pentru ceea ce zic şi fac e una, dar cu totul altceva e să îmi asum responsabilitatea pentru ceea ce zice sau face altcineva care apare în viaţa mea.
Cu toate astea, acesta este adevărul gol-goluţ: dacă îţi asumi responsabilitatea totală pentru viaţa ta, atunci absolut tot ceea ce vezi, auzi, gusti, atingi sau experimentezi într-un fel sau altul este responsabilitatea ta, tocmai pentru că face parte din viaţa ta.
Asta înseamnă că terorismul, preşedintele, economia naţională sau orice experienţă cu, care te confrunţi şi care nu îţi place se află în viaţa ta pentru că tu le-ai creeat. Ele nu există obiectiv, ci sunt proiecţii care vin din interiorul tău. Nu ele sunt problemele, ci tu, pe tine trebuie să te schimbi.
   Ştiu că aceste lucruri nu sunt uşor de înţeles, şi cu atât mai puţin uşor de acceptat sau de pus în practică. A da vina pe altcineva este cu mult mai uşor decât să îţi asumi o responsabilitate totală, dar, vorbind cu Dr. Len, am început să înţeleg această metodă de vindecare şi să înţeleg faptul că Ho’oponopono înseamnă să te iubeşti pe tine însuţi. Dacă vrei să ai o viaţă mai bună, trebuie să îţi vindeci viaţa. Dacă vrei să vindeci pe cineva, chiar şi pe un criminal bolnav psihic, o poţi face vindecându-te pe tine.
   L-am întrebat pe Dr. Len cum se vindeca. Ce anume făcea, mai exact, după ce studia acele fişe medicale ?

- Pur şi simplu repetam încontinuu ‘Îmi pare atât de rău !’ şi ‘Te iubesc !’, mi-a spus el.

- Doar atât ?

- Atât. A te iubi pe tine însuţi este cel mai bun mod de a te vindeca, iar vindecându-te pe tine, vindeci lumea în care trăieşti.

   Să vă dau un exemplu simplu.
Într-o zi, cineva mi-a trimis un e-mail care m-a enervat. Însă nu am făcut ceea ce aş fi făcut în mod normal – să mă las dus de energia aceea negativă şi să mă cert cu persoana care îmi trimisese e-mailul. În schimb, m-am hotărât să testez metoda Doctorului Len. Am început să şoptesc „Îmi pare atât de rău !” şi „Te iubesc”. Nu o spuneam cuiva anume, pur şi simplu invocam energia iubirii, ca să vindec în mine acel ceva care creease circumstanţa aceea exterioară.
La o oră după aceea, am primit un e-mail de la aceeaşi persoană, care îşi cerea acum scuze pentru e-mailul pe care mi-l trimisese mai devreme. Reţineţi că nu luasem nicio măsură exterioară pentru a primi acele scuze. Însă doar repetând „Îmi pare rău” şi „Te iubesc”, m-am vindecat cumva şi am îndepărtat astfel răul aparent făcut de acea persoană.
   După aceea, am luat parte la un workshop ţinut de Dr. Len. Acum are 70 de ani, trăieşte oarecum restras şi este privit ca un şaman bătrân şi înţelept. Mi-a lăudat cartea The Attractor Factor (Factorul de atracţie)şi mi-a spus că cu cât mă voi vindeca mai mult pe mine însumi, cu atât vibraţia cărţii mele va creşte şi va fi simţită de toţi cititorii. Pe scurt, dacă eu mă vindec şi cititorii mei se vor vindeca.

  Şi ce se va întâmpla, acolo în lume, cu cărţile, odată vândute ? l-am întrebat
Nu sunt „acolo în lume”, mi-a răspuns el, şi, încă o dată, înţelepciunea lui a venit ca o revelaţie. Sunt încă în tine.
Cu alte cuvinte, nu există niciun „acolo în lume”.

   Ar fi nevoie de o carte întreagă pentru a explica în detaliu, aşa cum merită, această metodă avansată. Când îţi doreşti ceva, sau când vrei să îmbunătăţeşti o anumită parte a vieţii tale, este de ajuns să priveşti într-un singur loc: în tine. Şi când faci asta, fă-o cu multă iubire.


    sursa : http://www.hooponopono.ro/joe-vitale-despre-hooponopono/#more-96

 
  ,,,este atat  de greu de crezut ca alegem  cu mare  usurintza din inconstientza sa suferim si sa alimentam durerile printr`o atat de pregnanta perspectiva duala si tot cu aceeasi intensitate refuzam (prin uitare)sa gandim,sa rostim pana la traire acel te rog sa ma ierti,imi pare rau,te iubesc si`ti multumesc...cele care ne ajuta sa ne eliberam de angoasa si temeri si care ne indeamna sa realizam ca acel ''ceva'' ce ni se ''intampla'' si care`l percepem in durere este numai pentru a ne permite intelegerea re`actiunilor noastre si accesul nostru spre o alta perspectiva,spre o alta cale de acces manifestata constient...spre un mai bine,,,

                                                                                                           Namaste!

Mesaj de la Karen Bishop,,,

9 februarie 2011

Buna tuturor.

   Am considerat necesar sa trimit acest scurt mesaj, intrucat mi se pare important, in vremurile fara precedent pe care le traim. Facem mari progrese in miscarea ascendenta inspre o noua realitate si experienta dimensiunilor mai inalte, iar experientele create de aceasta trecere merita trecute in revista fiindca pot parea o nebunie sau, in cel mai bun caz, iesite din comun.
   In acest an 2011 ne miscam prin portalul celor 11 porti, lasand din ce in ce mai multe in urma noastra. In acest fel, odata cu sosirea zilei de 11 a fiecarei luni, si in stransa legatura cu cele 11 porti, in general vorbind, avansam in salturi mici, mai aproape de noul nostru spatiu, pana cand ne vom afla acolo cu toata fiinta.
   Astfel ca, datorita evolutiei noastre treptate, o parte din noi se afla aici, iar cealalta parte acolo, ceea ce poate cauza multe experiente stranii si inconfortabile pentru multi dintre noi. Insa fiti constienti, totodata, ca multe dintre experientele si sentimenele stranii pe care le voi descrie in continuare, sunt elemente des intalnite in procesul de inaltare. Acestea au aparut la inceputul anilor 2000 si acum incep sa se repete. Confirmarea incontestabila ca, intr-adevar, evoluam catre o noua realitate si experienta, lasand trecutului ultimii aproximativ trei ani, este inca un semnal incurajator.
   Intrucat pe parcursul ultimilor trei ani, ne-am aflat intr-o stare "suspendata", asteptand ca cei de pe planeta noastra sa detina lumina in ei insisi, in loc sa o aduca din taramurile celeste, din "univers", sau de la cei deja "iluminati", multi dintre cei care au venit aici in aceste vremuri au decis, in sfarsit, ca si-au terminat misiunea de a asista la infaptuirea "planului" si ca isi doresc ca acum sa fie liberi. Atunci s-a hotarat ca, in sfarsit, vom merge inainte, indiferent de ce se va inampla, avand in vedere ca s-a ajuns la limita suportabilitatii – si, astfel, multi pur si simplu plecau sau, in cel mai bun caz, au devenit extenuati si coplesiti.
   Deci, pe parcursul ultimelor cateva saptamani si luni, am mers mai departe si am fost eliberati – desi in ritm lent. Pe parcursul acestor ultimi ani, ne-am aflat in "canalul nasterii", sau "tunel" daca vreti, iar din acel spatiu nu puteam "vedea" aproape nimic. Pe langa aceasta, nici nu suntem conectati la nimic altceva. Eram singuri in tunel, ca o pluta pe mare, fara sa fim impinsi de vant, fara vasle si pe ape fara valuri, fara a avea pe nimeni in stanga sau in dreapta. Insa acum ne miscam inainte si acest lucru ne produce sentimentul staniu ca ne aflam in doua lumi deodata.
   Este posibil sa ne fi simtit total desprisi de spatiu, ca si cand nu ne aflam cu totul aici – sau ca vorbim, dar nu cu corpurile noastre fizice... ca vorbele vin de la altcineva... cu certitudine, nu de la noi. Ne putem privi in oglinda, intrebandu-ne cine este persoana din fata noastra, caci nu avem nici o idee despre cine sau unde suntem, intrucat nu suntem pe deplin aici.
   Putem intampina diferite dificultati in a interactiona cu altii, deoarece nici ei nu se afla pe deplin aici. Ne putem simti pierduti in locuri necunoscute, foarte singuri, si fara nici un punct de reper. Putem sa nu ne mai amintim semnificatia lucrurilor din jur, putem uita numele unor obiecte comune (foarte firesc, in cadrul fazei de tranzitie!). Pot aparea greutati neobisnuite in exprimare, in terminarea propozitiilor, intrucat simtim ca ne pierdem. Lucrand la noua mea carte, incepeam o idee sau o propozitie care apoi se pierdea undeva si dura o eternitate sa o aduc inapoi... nu o mai gaseam nicaieri... disparea cu totul din orizontul meu. Ne putem uita chiar numele si data de nastere – si aceasta este la fel de firesc.
   In general, pur si simplu nu ne simtim ca si cum ne-am afla cu totul aici. Astfel ca ne putem intreba daca ne imbolnavim de Alzheimer – caci simtomele sunt foarte asemanatoare. Dar, spre deosebire de cei bolnavi de Alzheimer, toate aceste simptome vor disparea cu timpul, de indata ce ne vom integra pe deplin in noul nostru spatiu, intr-o dimensiune mai inalta.
   Simptomele fizice includ nevoia familiara de a manca din doua in doua ore, pentru a evita caderile bruste de glicemie. Corpurile noastre se afla intr-un proces de acordare fina la noua realitate, facand o tranzitie masiva, deci au nevoie de tot combustibilul pe care il pot obtine. Ne putem simti slabiti sau extenuati, incercand permanent sa nu ne risipim energia. Avansand tot mai mult in nou, e posibil sa deveni nerabdatori in legatura cu idei si proiecte noi, dar sa nu avem suficiente resurse sau energie pentru a le pune imediat in practica, si atunci ele se vor estompa pentru o perioada. Suntem de asemenea inca foarte obositi, in urma acestui proces. Este nevoie de o perioada de reintinerire si sper ca vom fi capabili sa primim acest dar, in vremurile ce vor veni.
   Putem simti ca traim o anumita experienta intr-o lume, iar apoi ne aflam brusc in alta lume sau realitate, jongland si penduland intre ele, printr-un spatiu gol si rarefiat, ramanand confuzi, coplesiti, epuizati si divizati. Putem chiar remarca si manifestari in lumea fizica, ce confirma existenta in doua lumi.
   Poate fi inceputul a ceva nou si incitant, dar pentru moment nu suntem in stare sa lasam lumea veche in urma. Astfel, ne simtim impulsionati sa incepem ceva nou, insa este nevoie ca mai intai sa desavarsim spiralele vechi realitati, inainte de a putea evolua pe toate nivelurile. Din anumite puncte de vedere, am inceput sa traim deja noul, dar inca mai suntem prinsi in vechile paradigme, existam in ambele spatii, fapt ce genereaza mai multa confuzie si separare. Putem accesa noi oportunitati si mesaje ce vin catre noi, dar nu beneficiem de ele, pana nu lasam in urma vechea realitate.
   In aceste vremuri de tranzitie este posibil sa avem sentimentul ca ne scufundam, adancindu-ne intr-o eventuala criza financiara si ne intrebam cum oare vom supravietui? Insa, ca intotdeauna in cazul inaltarii, nevoile noastre vor fi satisfacute, mai ales in aceste timpuri vom avea tot ce ne trebuie pentru a ne sustine, dar nu mai mult, intrucat in ultimii trei ani a trebuit sa traim din propria energie. Desi ne sunt satisfacute nevoile si se are multa grija de noi, ne descurcam prin propriile eforturi, in acest moment. Suntem observati si monitorizati atent de sus si cand avem nevoie de mai multa sustinere, aceasta va veni inspre noi in mod miraculos – suficienta, pana cand vom fi perfect re-echilibrati (cu aceasta ocazie, multumesc celor care au trimis donatii. au fost foarte apreciate si utile. va multumesc mult!).
   Astfel, avansand in noua noastra realitate, lasand vechiul in urma, in pasi mici dar siguri, vom realiza un salt mult mai mare si o miscare mult mai intensa inaintea echinoxului din martie. La acel moment, vom fi mult mai bine ancorati in spatiile noatre noi... spatii in care ne potrivim atat de bine... caci am lasat in urma ceea ce nu mai era benefic pentru noi. Asadar, cand marele salt si Lumina Divina ne vor fi transmise prin echinoctiu, ne vor ajuta si sutine in moduri greu de imaginat. Ne vor impinge puternic intr-un spatiu fermecator al Noii    Lumini, de care sa ne spijinim, spre o abundenta plenara pentru noi toti. Este ceva ce nu am mai intalnit de multa vreme.
   Va urez sa aveti Divinitate in inima, lumina stelara in suflete si miracole in viata voastra in aceste vremuri miraculoare.``
               (Karen Bishop)


   Acest text l`am primit pe e`mail si cred ca multi dintre cei atenti la procesul evolutiv si care experimenteaza manifestarile noilor energii vibrationale vor gasi raspunsuri in el.Mai multe despre Karen Bishop sant cuprinse aici:  http://spiritlibrary.com/karen-bishop  .Multumesc sursei : editura_foryou@yahoogroups.com .

Aspirand la iubirea ideala...

``Aproape toti aspiram sa intalnim acea fiinta minunata a carei prezenta va putea trezi in noi Magia, Misterul, Iubirea si Fericirea Fara Masura... Si, cu certitudine, "Ileana Cosanzeana" sau "Fat Frumos" exista! Dar ca sa putem atrage iubirea unor astfel de fiinte extraordinare, trebuie sa devenim noi insine un Fat Frumos sau o Ileana Cosanzeana... Nu exista alta cale!
Alegerile noastre exprima ceea ce suntem la un moment dat. O vrabie isi va alege intotdeauna ca pereche in viata o alta vrabie! Poate ca vrabia noastra viseaza la cantecele privighetorii, la calatoriile in tarile calde pe care le face o randunica sau la forta imperiala a zborului unui vultur, dar atunci cand va veni momentul unei alegeri ea va alege tot o vrabie ciufulita si galagioasa precum este ea, sperand ca universul de pene cenusii in care isi va continua existenta ii va aduce fericirea. O vrabie nu va putea face o alta alegere! Desigur, va fi incantata de trilurile privighetorii, va visa cu ochii deschisi la calatoriile fascinante peste mari si tari pe care le-ar putea face alaturi de o randunica, i-ar placea nespus sa se bucure de protectia unui vultur... In scurtele momente de relativa luciditate, mintea ii va spune ca o astfel de pasare va putea cu adevarat sa o implineasca dar, pana la urma, va simti sa aleaga la fel ca in trecut. Este inevitabil! O vrabie nu se va simti in largul ei decat in compania unei alte vrabii. Trilurile privighetorii o vor complexa, pana la urma; perspectiva unui zbor de mii de kilometri ii va taia orice elan; prezenta unui vultur o va umple de teama, pentru ca ea nu este dacat o vrabie!...
Si atunci in ce fel va putea o vrabie sa-si implineasca zborul interior? Doar transformandu-se! Pentru a se transforma insa e nevoie sa fie constienta, e nevoie ca in ea sa pulseze viu elanul catre albastrul cerului! Pentru a trai implinirea unei relatii superioare, vrabia va trebui sa isi alchimizeze in asa fel natura inferioara, prin identificare cu idealul pe care il are, incat sa devina ea insasi o privighetoare, o randunica, un vultur!
Revenind din aceasta alegorie, sa ne imaginam o scara de la unu la zece, in care la unu gasim omul primitiv, la cinci, omul obisnuit, iar la zece, fiinta care a atins desavarsirea. Luand in discutie conditia omului obisnuit, unul dintre laitmotivele lamentarilor acestuia va fi acela ca "nu stie cum se face", dar in toate relatiile pe care le-a avut nu a intalnit decat femei profitoare sau barbati neseriosi si mincinosi. De unde concluzia irefutabila ca toate femeile sunt usuratice, eufemistic vorbind, respectiv ca toti barbatii... s-au nascut in cotet.
Desigur, experienta trista si limitatoare a omului ne-constient nu poate fi un reper decat pentru adevarul sau mic si inconsistent. Dintr-o perspectiva mai inalta, putem intelege ca, atata vreme cat noi ramanem in aceeasi conditie existentiala, vom face aceleasi alegeri pe care le-am mai facut si acum douazeci de ani; si oricat de diafane vor fi proiectiile noastre, realitatea ne va lovi frontal si fara menajamente intr-o buna zi, daramand inca o data toate castelele de nisip pe care ni le-am construit.
Caci cum ar putea omul de la nivelul de constiinta al lui "cinci" sa aleaga cu toata fiinta, ca pereche in viata, omul de la nivelul "noua"?! Sunt lumi atat de diferite, cu atat de putine punti de trecere... Prin urmare, indiferent de sperantele sale, el va alege tot omul cu o conditie asemanatoare - omul de "cinci", de "sase" sau de "patru". Si chiar daca va avea ocazia sa stea in compania omenilor superiori aflati pe treptele cele mai inalte ale acestei scari, fiinta obisnuita nu ii va recunoaste. Da, isi va spune, poate: "ce om deosebit!" dar, la putin timp dupa aceea, se va arunca cu speranta tot in bratele unei fiinte care este dupa chipul si asemanarea sa. Iar acest ciclu al dezamagirilor va continua fara oprire pana in ziua in care, satula de suferinta, fiinta in cauza va ridica in sfarsit capul din mocirla si va privi catre cer pentru a gasi singurul reper fix care o poate calauzi cu adevarat prin aceasta lume iluzorie. Este momentul in care poate incepe centrarea in sine si ruperea conditionarilor intretinute cu inversunare atata amar de vreme. Este momentul in care procesul alchimic se poate demara, este clipa in care Scanteia Divina din sufletul ei isi face simtita caldura!...
Acum poate incepe transformarea constienta; iar primul lucru care trebuie indepartat este frica de singuratate. Este un moment privilegiat in care este de preferat sa fii singur, indiferent de tristetile ce iti pot umbri pleoapele uneori. Ce-ai putea sa rezolvi ramanand intr-o relatie fara perspective? Trebuie sa fii puternic si determinat pentru ca nu este usor sa lupti cu toate atasamentele si conditionarile pe care le cari dupa tine, cu toate greselile care vor striga dupa compensare... Dar daca reusesti sa-ti mentii fata catre stele, Cerul iti va intinde mana si te va trage spre El! Si daca in aceste momente de gratie sufletul iti va fi inundat cu iubire adevarata, iubeste oricum, cu toata fiinta ta, si nu te preocupa foarte mult daca vei fi iubit la randul tau! Gandeste-te la toate greselile stiute si nestiute pe care le-ai facut si nu te astepta sa obtii implinirea interioara fara obstacole; dar fii sigur ca iubirea pe care o vei lasa sa curga prin tine, si care nu este a ta, te va transforma, te va apropia tot mai mult de izvorul fericirii!
Iar intr-o buna zi vei fi un Om Nou... In acea zi vei intelege ca tu iti construiesti realitatea, ca fericirea adevarata este parte a naturii tale, ca nimic nu iti vine din exterior pentru ca tu esti Totul. In acea zi, o alta fiinta minunata ca tine te va cuprinde in bratele sale, iar tu o vei recunoaste ca fiind asemenea tie...

De aici totul devine o poveste magica cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, cu zboruri printre stele si regasire de Sine!... Dar doar de aici!``

(extras din romanul ezoteric MAGICIANUL ALB-Daniel Roxin)

Marturia tacerii...

Neasemuit destin ,prins in veghea nestemata
Prada vie nemiscata intru El ne regasim
Cand iubirea ne sopteste si ne-ndeamna in cautare
In curaj piosi pasim,spre un adevar ...cel care
Ne implineste,ne goleste ,ne asculta si ne creste.

Scoici zdrobite`n fiintza care contineste a cuprinde
Idealul de`l promite,scapara pe apucate dorintzele pestritzate
Servetele parfumate,betisoare aromate,perle... sfidatoarele atractii
Ce fagaduie-n efemeritate flacari arderi scanteiate,
Le evapora, preschimbandu`le`n taina tacerii infaptuite.

Printr-o boare de lumina orbitoare miracole dezvelesc gratii
Pieritoare naluciri imbraca vesminte,sfintzenii soapte
Refrene de valuri domnesc ale marii sferice momente furate
Maree de linii,umbre,sperantze sant rupte parca din vise
Realitati magulitoare, popasuri curtate de profanele gratzii.

Aripi frante ce odat` atingeau idealuri care
Slobode cat sa sfideze legile astei samsare
O cheie sol`falSgiata,premisa indoliata ...busolare variata.
Astazi se inalta`n cant,,,din cuprinderi masluite`n gmose,biblii
Kabale vestite,,,revelatii,incantare,raspunsuri nemuritoare.

Dumnezeu-Ilie Cioara

Un cuvant mult folosit, deseori banalizat,
Caruia prin seci imagini omul insusiri i-a dat ;
Dumnezeu - o entitate ce exprima teama, groaza,
El - ca zeu al razbunarii - intre oameni opereaza.

In razboaie sangeroase, invocat in ajutor,
De fiecare in parte, socotit indrumator
La nevoi si suferinta e chemat cu mare-ardoare,
Apoi, dupa implinire, lasat grabnic in uitare.

Omul, neintelegandu-L, l-a inchis intr-un model
Si, coborandu-l din ceruri, i-a dat chip la fel cu el.
In icoane-i zugravit spre a fi la indemana.
Cand nevoile o cer, salvator sa intervina.

Diferitele concepte si interpretari distincte,
Au facut din Dumnezeu un prilej de mari conflicte ;
Religiile cu zeci de secte, in dispute permanente,
Isi aroga intaietatea prin diverse argumente.

Iata cum "Marele Unu" a tot fost multiplicat
Prin credinte diferite, oamenii s-au separat ;
Tot din lipsa de-nteles, altii L-au negat total,
Punand pret pe ce se vede, pe fondul material.

Dar cuvantul nu e fapt, nicidecum Realitate,
Doar un simbol ca oricare fara de insemnatate.
De exista sau de nu, omul e dator sa stie
Si-adevarul pretios sa-i devina temelie.

Ca-n orice investigare, se porneste din "nimic",
Far'-prejudecati, opinii doar golit suportul psihic ;
Daca mintea noastra tace, dar nu un tacut fortat,
Ci interceptand miscarea "eului" infatuat.

Ce se-ntampla atunci in noi ? Cuprindem Realitatea !
Observam ca ne-am extins - una cu Eternitatea !
Personalitatea piere, suntem supraconstienti,
Strans uniti cu Sacrul Vietii de "egou" - independenti !

Psihologic de murim, fara vre-o anticipare,
Sacrul existent in noi de la sine va apare ;
El fiind in tot si in toate si, la fel, in noi prezent,
Si s-afirma totdeauna prin Iubire consecvent.

De divin poti spune multe doar cand l-ai descoperit,
Altfel, e-o impietate de orgolios smintit,
Care judeca, socoate dupa stiinta lui desarta,
Sacrul coborat in haos, ca predestinat de soarta.

Cand, real, L-am cunoscut, ii servim ca instrument,
El prin noi s-afirma singur in acel sublim moment ;
Exprimarea-i se bazeaza doar pe fapte adevarate,
Cu Iubire, Bunatate, totdeauna-ingemanate.

Taca, deci, faloasa minte ! Fie, dar, total smerita !
Fiinta-ntreaga sa-l deschidem, vie Mila-i nesfarsita !
Energia Cosmic - pura - prin tacut ne-mbratiseaza,
Si-n a ei prezenta vie, fiinta-n timp evolueaza.