Rugaciunea ...( Neville )

RUGĂCIUNEA, ca şi somnul, e tot o intrare spre subconştient.

„Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” [Matei 6:6].
Rugăciunea e o iluzie a somnului care diminuează impresiunile lumii exterioare şi redă minţii o mai mare receptivitate a sugestiei dinlăuntru. Mintea, în rugăciune, se află într-o stare de relaxare şi receptivitate asemănătoare senzaţiei obţinute chiar înainte de a adormi.
Rugăciunea nu e atât ce ceri, cât cum te pregăteşti pentru a primi. „Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea” [Marcu 11:24].

 Singura condiţie necesară este să crezi că rugăciunile tale au primit deja răspuns.
Rugăciunii tale trebuie să i se răspundă dacă îţi asumi sentimentul care ar fi al tău dacă ai fi deja în posesia obiectivului urmărit. În clipa în care accepţi dorinţa ca fapt împlinit, subconştientul găseşte mijloace pentru realizarea ei. Pentru a te ruga eficient, aşadar, trebuie să accepţi dorinţa, (să cedezi dorinţei, să renunţi la rezistenţă, n. tr.) adică, să simţi dorinţa împlinită.

Omul perfect disciplinat este mereu în armonie cu dorinţa ca fapt împlinit.
El ştie că singura, unica realitate e conştienţa, că ideile şi sentimentele sunt fapte ale conştienţei şi sunt la fel de reale ca obiectele din spaţiu; şi astfel, el nu întreţine vreodată un sentiment care nu contribuie la fericirea lui, căci sentimentele sunt cauzele acţiunilor şi circumstanţelor vieţii.

 Pe de altă parte, omului nedisciplinat îi pare dificil de crezut ceea ce e negat de simţuri şi de obicei acceptă sau respinge exclusiv pe aparenţele simţurilor. Din cauza acestei tendinţe de a se baza pe evidenţa simţurilor, e necesar să le blocheze înainte de a începe să se roage, înainte de a începe să simtă ceea ce ele neagă. Ori de câte ori eşti în starea mentală „Mi-ar plăcea, dar nu pot”, cu cât încerci mai mult, cu atât mai puţin reuşeşti să accepţi dorinţa. Nu atragi niciodată ceea ce vrei, ci întotdeauna atragi ceea ce eşti conştient a fi.

 Rugăciunea e arta asumării sentimentului, a însuşirii trăirii lăuntrice de a fi şi a avea ceea ce vrei. Când simţurile confirmă absenţa dorinţei tale, toate eforturile conştiente de a neutraliza această sugestie sunt zadarnice şi tind să intensifice sugestia.
Rugăciunea e arta de a ceda dorinţei şi nu de a forţa dorinţa. Oricând trăirea ta lăuntrică este în conflict cu dorinţa ta, trăirea va învinge. Trăirea interioară dominantă se exprimă pe sine, invariabil. Rugăciunea trebuie să fie fără efort. În încercarea de a întări o atitudine a minţii care este negată de simţuri, efortul e dezastruos.

 Pentru a ceda cu succes dorinţei ca fapt împlinit, trebuie să creezi o stare pasivă, un fel de reflecţie contemplativă sau meditativă similară senzaţiei care precede somnul. Într-o astfel de stare relaxată, mintea e întoarsă dinspre lumea obiectivă şi percepe cu uşurinţă realitatea unei stări subiective. E o stare în care eşti conştient şi chiar capabil să-ţi mişti sau să-ţi deschizi ochii, dar n-ai nicio dorinţă de a face asta. O modalitate simplă de a crea o astfel de stare este să te relaxezi într-un scaun confortabil sau pe un pat. Dacă alegi patul, întinde-te pe spate, cu capul la nivelul trunchiului, închide ochii şi imaginează-ţi că ţi-e somn. Simte – mi-e somn, atât de somn, nemaipomenit de somn.

 În scurt timp, o senzaţie ca de departe, însoţită de o apatie generală şi pierdere a toată dorinţa de a mişca te învăluie. Simţi o relaxare plăcută, confortabilă şi nu-ţi vine să-ţi schimbi poziţia, deşi, în alte circumstanţe, nu ai fi defel confortabil. Când e atinsă această stare pasivă, imaginează-ţi că ţi-ai realizat dorinţa – nu cum a fost realizată, ci pur şi simplu că e realizată. Imaginează în formă de imagini ce doreşti să dobândeşti în viaţă; apoi simte-te ca şi când ai dobândit totul deja. Gândurile produc mici mişcări verbale care pot fi auzite în starea pasivă a rugăciunii ca fiind pronunţate din afară. Cu toate acestea, acest grad de pasivitate nu e esenţial pentru realizarea rugăciunilor tale. Tot ce e necesar este să creezi o stare pasivă şi să simţi dorinţa împlinită.

Tot ce ţi-ar putea trebui sau ai dori este deja al tău. Nu-ţi trebuie nici un ajutor care să ţi-l dea; este al tău acum. Cheamă-ţi dorinţele întru fiinţă imaginând şi trăind lăuntric dorinţele ca deja împlinite. Pe măsură ce este acceptat finalul, devii complet indiferent la potenţiale eşecuri, fiindcă acceptarea finalului constrânge mijloacele spre acel final. Când ieşi din momentul rugăciunii, e ca şi când ţi s-a arătat finalul fericit şi de succes al unui film, deşi nu ţi s-a arătat cum s-a obţinut acel final. Totuşi, fiind martor al sfârşitului, indiferent de orice secvenţă a punctului culminant, rămâi calm şi sigur în cunoaşterea că finalul a fost perfect definit.

– Spirit – Trăire (simţire)

„Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu" – zice Domnul Savaot” [Zaharia 4:6]. Intră în spiritul stării dorite însuşindu-ţi trăirea lăuntrică ce ar fi a ta dacă ai fi deja cel care vrei să fii. Pe măsură ce prinzi sentimentul stării căutate, te eliberezi de tot efortul de a face lucrurile să fie, fiindcă lucrurile deja sunt. Există o trăire lăuntrică distinctă asociată cu fiecare idee din mintea omului. Prinde trăirea asociată dorinţei tale împlinite însuşindu-ţi lăuntric trăirea care ar fi a ta dacă ai fi deja în posesia lucrului pe care-l doreşti şi dorinţa ta se va concretiza.

 Credinţa e trăire, „După credinţa (trăirea) voastră, fie vouă” [Matei 9:29]. Nu atragi niciodată ceea ce vrei, ci întotdeauna ceea ce eşti. Aşa cum e omul, aşa şi vede. „Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua” [Matei 13:12; 25:29; Marcu 4:25; Luca 8:18; 19:26]. Ceea ce te simţi pe tine a fi – eşti şi ţi se dă ceea ce eşti. Însuşeşte-ţi aşadar sentimentul pe care l-ai trăi dacă ai avea deja dorinţa împlinită şi dorinţa ta trebuie să se realizeze. „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul Lui Dumnezeu l-a făcut” [Geneza/Facerea 1:27].

„Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu” [Filipeni 2:5,6]. Eşti ceea ce te crezi pe tine a fi.
În loc să crezi în Dumnezeu sau în Iisus – crede că tu eşti Dumnezeu sau că tu eşti Iisus. „Cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu [şi mai mari decât acestea va face” Ioan 14:12] ar trebui să fie „Cel ce crede aşa cum cred Eu, va face şi el lucrările pe care le fac Eu”. Lui Iisus nu I s-a părut ciudat să facă lucrările Lui Dumnezeu, deoarece El se credea pe Sine a fi Dumnezeu. „Eu şi Tatăl Meu una suntem” [Ioan 10:30]. E firesc să faci lucrările Celui care te crezi tu a fi. Trăieşte aşadar în sentimentul de a fi cel care vrei să fii şi acela vei fi.

 Când un om crede în valoarea sfatului dat lui şi îl aplică, el creează înlăuntrul lui realitatea succesului.