Neville - Sugestia Lipsei

"Autorii Bibliei nu scriau istorie, ei scriau o măreaţă dramă a minţii pe care au învelit-o în haina istoriei şi au adaptat-o capacităţii maselor necritice, lipsite de opinii.
Ştii că fiecare poveste din Biblie este povestea ta, că atunci când scriitorii introduceau zeci de personaje în aceeaşi poveste, încercau să-ţi înfăţişeze diferite atribute ale minţii pe care le-ai putea folosi. Ai văzut asta în timp ce am luat probabil o duzină de poveşti, dacă nu mai mult, şi le-am interpretat pentru tine.

 De exemplu, mulţi se întreabă cum ar fi putut Iisus, cel mai plin de graţie, cel mai iubitor om din lume, de ar fi fost om, să spună mamei Sale ce se presupune că i-ar fi spus în consemnarea din cel de-al doilea capitol al Evangheliei sfântului Ioan.
Iisus e făcut să spu...nă mamei Sale, „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie?” *„Femeie, ce treabă am eu cu tine?” în original, cf. versiunii King James] – Ioan 2:4.
Tu şi cu mine, care nu suntem încă identificaţi cu idealul căruia îi servim, nu am da o astfel de replică mamei noastre. Şi totuşi, iată întruchiparea iubirii spunându-i mamei Sale, „Femeie, ce am Eu de-a face cu tine?”.

Tu eşti Iisus, iar mama ta este propria ta conştienţă. Căci conştienţa e mama a toate cele, aşadar, este măreţul [cuplu] Tată-Mamă al tuturor fenomenelor.
Tu şi cu mine suntem creaturi ale obișnuinţei. Intrăm în rutina de a accepta ca fiind definitivă evidenţa simţurilor noastre. Trebuie vin pentru oaspeţi şi simţurile mele îmi spun că nu există, iar eu, din obişnuinţă, sunt pe cale de a accepta această lipsă ca fiind definitivă. Când îmi amintesc însă că propria mea conştienţă este una şi singura realitate, aşadar dacă neg evidenţa simţurilor mele şi-mi asum conştienţa de a avea suficient vin, mi-am mustrat într-un sens mama ori conştienţa ce sugerase lipsa; şi, prin asumarea conştienţei de a avea ce doream pentru oaspeţii mei, vinul este produs într-un fel pe care noi nu îl ştim.

 Nu accepta niciodată sugestia lipsei.

În acest caz, îmi spun, „Ce treabă am eu cu tine?”.
Ce treabă am eu cu evidenţa simţurilor mele? Aduceţi-mi toate vasele şi umpleţi-le [Ioan 2:7]. Cu alte cuvinte, îmi asum că am vin şi tot ce doresc. Apoi, mai-marele meu Sine dimensional inspiră în toţi gândurile şi acţiunile care ajută la întruparea asumpţiei mele.
Nu e un om spunând unei mame, „Femeie, ce am eu de împărţit cu tine?”
Este fiecare om care cunoaşte această lege şi care-şi va spune sieşi, atunci când simţurile sugerează lipsa, „Ce am eu de împărţit cu voi? Daţi-vă-napoi. Nu voi mai asculta vreodată la o voce ca asta, deoarece, dacă o fac, atunci mă impregnez cu sugestia aceea şi voi zămisli roada lipsei”