Noaptea neagra a sufletului...

                             

   Cand ceva si-a depasit utilitatea intr-o zona a vietii, rostul lui in existenta nu mai este acelasi. Frunza care capteaza razele solare si apoi isi transfera energia catre copac, are un scop in timpul primaverii si al verii si un altul, complet diferit, odata cu venirea toamnei si a iernii. Forma ei apare intai ca agent de conversie care colecteaza lumina soarelui, ajutand la hranirea copacului, iar apoi, pe masura ce moare si cade pe pamant, este convertita, devenind ea insasi hrana pentru copac.

Imagineaza-ti pentru un moment ca frunzele dintr-un copac foios (cu frunze cazatoare) au vrut sa isi mentina intr-un fel forma si au refuzat sa cada pe pamant la momentul necesar pentru a hrani copacul care le-a dat viata la inceput. Nu doar frumusetea vibranta a copacului ar pali, dar intr-un timp relativ scurt copacul insusi ar muri de foame si nu ar avea alta sansa decat sa piara si sa isi schimbe forma actuala.

Este foarte clar: nici o viata nu a fost creata inafara legilor acestui ciclu maret al reciprocitatii. Si acum, la aceasta cunoastere a interdependentei invizibile a tot ceea ce exista, haideti sa adaugam un alt fapt:

Toate formele create sunt fractale, la fel ca si scopul lor, utilizarea, precum şi timpul alocat pentru existenţă. De la sorii masivi la semintele de mustar, fiecare in parte si toate la un loc, in ierarhie, trec prin acelasi ciclu al vietii si mortii. Acest adevar este usor observabil in natura: in cele din urma, copacul insusi nu are alta optiune decat sa treaca prin acelasi proces, asa cum fac frunzele ce se nasc din ramurile lui. Viata este tranzitia neincetata a energiei; natura este instrumentul folosit pentru a reflecta si a exprima acest plan cosmic.

Intr-un singur sens, constiinta tuturor creaturilor naturale – frunzele, copacii si miriadele de animale ce se adapostesc in umbra lor – este inseparabila de forma pe care o ia si de scopul, oricare ar fi acesta, caruia acea forma ii serveste la trecerea ei prin timp.

Aceste creatii ale naturii nu au constiinta de sine a unei asemenea ordini care sa le permita sa fie constiente de modul in care forma lor tranziteaza continuu de la un scop, de la o intrebuintare la alta. Ele calatoresc inauntrul si inafara diferitelor forme, fara sa-si dea seama de etapele de existenta pe care le reprezinta, precum si de natura extinsa pe care sunt obligate sa o serveasca.

Cu toate acestea, undeva in matricea complexa a esentei sale, o fiinta umana adaposteste o samanta celesta ascunsa; in fiecare din noi salasluieste o ordine superioara a constiintei create cu o posibilitate mult mai mare decat pur si simplu sa apara si sa dispara in raul timpului trecator.

Mai mult decat infinitele forme temporare, aceasta constiinta isi poate asuma, acest nivel al Sinelui este fara forma, atemporal, este dotat cu un dar conferit niciunei alte creatii.

Este capabil sa ramana prezent la sine, in sine, chiar si ca forma temporara pe care o ocupa trecand prin scopul sau desemnat in marele plan al naturii.

Aceasta perioada unica a trecerii in evolutia fiintei umane are un nume: este numita „Noapte Negra a Sufletului”.


Noaptea neagra a sufletului reprezinta acest timp al fiintei „intre” lumi; ea marcheaza tranzitia mereu „in intuneric” care are loc pe masura ce constiinta celui ce cauta adevarul se muta dintr-o ordine a existentei in alta (mai inalta).

Noaptea neagra a sufletului este acea teribila, dar necesara experienta din viata celui care aspira, pe masura ce realizeaza ca scopul dobandit de sine – tot ce si-a dorit si a luptat sa devina – este atat inutil cat si lipsit de orice realitate. „Sticla neagra” prin care vede nu este doar o lentila obscura, este culoarea actualei sale constiinte; de aceea personalitatea lui - cu toata pasiunea si mandria lui cultivata – este vazuta mai mult decat nefolositoare pentru el; aceasta a devenit un blocaj de cerinte presante imposibil de indeplinit.

Nu exista nici un loc ramas in el pentru odihna... si chiar daca ar fi fost, el stie ca nu poate ramane acolo pentru ca acum el este provocat de propriile vise.

Atunci ii ramane un singur lucru de facut: trebuie sa se predea luminii care ii arata, aparent fara mila, tot ceea ce el nu mai poate fi; el trebuie de asemenea sa accepte sa stea acolo si sa fie martorul propriului sacrificiu.

Si totusi, chiar in mijlocul intunericului sau, de fapt, datorita acestuia, rasare o noua intelegere si vointa de a raspunde chemarii: doar acceptand sa incorporeze aceasta lege celesta atemporala el poate spera sa intre in Regatul superior din care provine si sa isi revendice locul de drept in interior.

      sursa : ''Tot ce trebuie sa stii despre Noaptea Neagra a Sufletului '' (Guy Finley)