“ Ce este acest “Acasa” la care oamenii cauta sa se intoarca? Cei mai multi cred ca “a merge Acasa” inseamna a se intoarce la Dumnezeu. Dar nu te poti intoarce la Dumnezeu, pentru ca nu L-ai parasit pe Dumnezeu niciodata, iar Sufletul tau stie asta. TU poate ca nu stii asta, la nivel constient, dar Sufletul tau stie.Dar atunci, daca Sufletul meu stie ca nu trebuie sa ma intorc la Dumnezeu – pentru ca nu L-am parasit niciodata – atunci ce incearca Sufletul meu sa faca? Care este scopul vietii pe Pamant, din punct de vedere al Sufletului?
Iata, iti pot spune in cateva cuvinte. Sufletul tau cauta sa experimenteze ceea ce el stie. Sufletul tau stie ca tu nu l-ai parasit niciodata pe Dumnezeu si cauta sa experimenteze asta. Viata este un proces prin care Sufletul transforma Cunoasterea in Experienta – iar cand ceea ce ai cunoscut si experimentat devine realitate simtita, acest proces este complet.
"Acasa " se dovedeste a fi un loc numit Intregime. Este Constientizarea in Intregime a Cine Esti Tu Cu Adevarat, prin Cunoasterea in Intregime , Experienta in Intregime si Simtirea in Intregime a acestei realitati. Este Sfarsitul Separarii dintre Tine si Divinitate.Aceasta Separare este o iluzie, iar sufletul tau stie asta. Astfel, Intregimea poate fi definita ca fiind momentul in care ia sfarsit Separarea, momentul reunificarii tale cu Divinitatea. Aceasta nu e cu adevarat o reunificare, pentru ca n-am fost niciodata ne-unificat – dar poate parea ca o reunificare, daca am uitat acest lucru. In momentul reunificarii , ceea ce se produce este, pur si simplu, reamintirea a Cine Esti Tu cu Adevarat si experimentarea acestei realitati. Este o “reintoarcere la Dumnezeu”, dar numai vorbind la figurat. In termeni strict literali, este o reintoarcere la constientizarea faptului ca tu nu ai plecat niciodata, ca tu si Dumnezeu sunteti Una. DA! Iar reintoarcerea la constienta este un proces in doua etape.
Constientizarea inseamna Simtirea a ceea ce ai Cunoscut si Experimentat. Doar Simtirea produce Constientizare completa. Cunoasterea, singura, poate produce doar o constientizare partiala. Experienta , singura, poate produce doar constientizare partiala. Tu poti sa stii ca esti Divin, dar cand Experimentezi Sinele ca fiind Divin, atunci constientizarea ta devine Intreaga, prin trairea acelui Sentiment.
Tu poti sa stii ca esti orice aspect al Divinitatii – de exemplu, ca esti plin de compasiune – dar cand iti Experiementezi Sinele ca fiind astfel, atunci constientizarea ta devine Intreaga, prin trairea acelui Sentiment.
Poti sa stii ca esti generos, dar cand iti Experimentezi Sinele ca fiind generos, atunci constientizarea ta devine Intreaga, prin trairea acelui Sentiment.
Poti sa stii ca esti iubitor, dar cand iti Experimentezi Sinele ca fiind iubitor, atunci constientizarea ta devine Intreaga, prin trairea acelui Sentiment.
Simtirea este limbajul Sufletului. Constientizarea de Sine se obtine prin simtirea completa a propriului tau Sine, ca fiind Cine Esti Tu cu Adevarat.
Asa cum Constientizarea este un proces in doua etape, exista doua cai prin care ea este atinsa. Un Suflet ajunge la Cunoasterea Completa pe calea lumii spirituale, iar la Experienta Completa, pe calea lumii fizice. Ambele cai sunt necesare, si de aceea exista doua lumi. Pune-le impreuna si vei avea mediul perfect in care sa creezi Simtire Completa, care produce Constientizare Completa.
“Acasa” se dovedeste a fi un loc numit
Auzit-ai povestea celui mai mare idiot de pe Pământ? Se spune că trăia odată,
într-un oraş, un mare idiot. Indiferent ce făcea, indiferent ce spunea – oamenii
râdeau mereu de el. Chiar de ar fi spus ceva adevărat, ceva frumos, ceva
înţelept, lumea începea să râdă, chiar de la primele lui cuvinte… că doar era
cunoscut ca fiind idiotul fără seamăn al oraşului.
Ajuns în pragul
deznădejdii, urmărit de gânduri sinucigaşe, omul nostru a mers la un bătrân
înţelept. Nu mai putea suporta. Ori îi spunea bătrânul o cale de rezolvare, ori
îşi lua viaţa. Bătrânul, zâmbind, l-a asigurat că nu e o problemă aşa de
grea. Nu trebuie decât să meargă înapoi şi orice spuneau ceilalţi, el să pună
sub semnul întrebării. Dacă cineva ar fi spus “ce frumos e asfinţitul”, el
imediat să întrebe unde e acea frumuseţe, ce este frumuseţea, cum o poate
dovedi, e o prostie să spui că există frumuseţe pe lume, nu poate fi dovedită,
nu poate fi atinsă. Dacă ar fi spus că muzica este “dătătoare de extaz” el să
întrebe ce e extazul, cum îl definesc, să conteste existenţa muzicii, e doar
zgomot. Au urmat şapte zile de negativism, de contestat, de pus întrebări la
care nu se pot da răspunsuri despre dragoste, extaz, viaţă, moarte, Dumnezeu
etc. după care să se întoarcă înapoi la el.
După cele şapte zile, prostul se
întoarse la înţelept, urmat de multă lume. Avea o cunună pe cap şi era frumos
îmbrăcat. Faţa lui radia fericire. Urmând poveţele bătrânului, a lăsat lumea cu
gura căscată. Era privit acum ca un mare filosof, un mare gânditor. Orice ar fi
spus ceilalţi oameni, el transforma acel lucru într-o întrebare şi devenea
complet negativist. Iar trucul a funcţionat atât de bine, încât acum toţi
ceilalţi doreau cu ardoare să îi devină discipoli.
Oare de câte ori, în viaţa noastră, am ajuns, la fel ca omul din poveste – să
punem sub semnul întrebării lucruri importante, ce nu pot fi înţelese cu mintea,
ci doar cu inima? Oare de câte ori am negat existenţa acestor lucruri, pentru că
mintea noastră ne spunea că nu există aşa ceva? Oare de câte ori ne-am
îndepărtat de adevăratul miracol al vieţii, doar pentru a face faţă traiului de
zi cu zi, după etaloanele şi la standardele din zilele de azi?
Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen. ...
Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar... Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza. Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru a-si mari faima. Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai.
Timp de cateva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batranul ramanea impasibil. La sfarsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat. Deceptionati de faptul ca maestrul primise atat de multe insulte si provocari, studentii l-au intrebat:
- Cum ai putut rabda atat de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, in loc sa-ti expui lasitatea in fata tuturor? - Daca cineva vine la tine cu un dar si tu nu il primesti, cui apartine darul? intreba Samuraiul. -Celui care ti l-a oferit, replica unul dintre discipoli. - La fel si cu orice manie, insulta sau invidie, spuse maestrul. Cand nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat.
In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite... Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi.
Putem alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in jocul altora, sau sa fim selectivi… si sa acceptam doar acele daruri care ne ajuta in cresterea noastra.
- Ai fost până la margine, spui, și te-ai întors cu bine?
Unii n-au fost atât de norocoși, - unii s-au prăbușit.
Copiii ajung acolo ușor, din stâncă în stâncă,
Din muche-n muche - pe unde șovăie și caprele,
-
Și ei chiar se și joacă...
Aruncă-n jos cu pietre,
Și urmăresc, cu ochi care nu amețesc, arcul prelung,
Curba prelungă înceată, înspre afară, în abis,
Cât o poți urmări cu ochiul; și apoi ei
Se întorc, indiferenți, spre ce-i aici și acum...
Dar tu, ai fost tu până acolo? -
- Am văzut în sfârșit
Pinul care sfidează hăul, care pe cea din urmă
Stâncă ieșită în afară și-a agățat rădăcinile puternice.
Acolo m-am oprit și eu; am stat sub copacul acela;
Cu mâna pe scoarța-i încleiată de rășină; fața mea
Întoarsă spre afară și în jos către regatul împătrit.
Vântul urlând din toate părțile.
Cascada
Se prăbușea, mi se părea, din Cer.
Vuietul asurzitor
Al elementelor dezlănțuite - pământul, aerul, și apa -
Țipătul vulturilor, vorbăria pietrelor rostogolite
-
Acestea toate sunt limba de spaimă a locului aceluia.
Am înțeles-o, nu chiar pe de-a întregul, dar am înțeles-o. -
- Ai înțeles-o? Spune-mi și mie atunci, care-i înțelesul.
Era un tot, un nimic, sau un ceva?
Haosul, sau iubirea dumnezeiască, sau golul desăvârșit?
Apa, pământul, aerul, și focul soarelui?
Sau dacă nu, o întrebare, poate, numai? -
- Apa și focul era acolo,
Și aerul, și pământul; era și golul cel din urmă;
Și totul, și nimicul, și încă ceva, și iubirea.
Însă cuvintele acestea sărace de tot, scâncetele acestea ale
noastre, -n care
Ne străduim să imităm, cu gâtlejurile și limbile strâmbate,
Deschiderea nimicitoare a elementelor
-
O, cât de neajutorate sunt! - Căci eu am văzut -
-
Ce ai văzut?
- M-am văzut pe mine însumi și pe Dumnezeu.
Am văzut ruina în care e Dumnezeirea;
Fără de formă și uriașă; spărtura năruită a lumii;
Tristețea fără de hotar; mizeria fără de margini,
Și jeluiri am auzit; însă am auzit și țipete de bucurie.
Ruine am văzut, dar am văzut și flori.
Ură am văzut, dar am văzut și iubire...
Și astfel, m-am văzut pe mine însumi...
- Și asta, atâta doar?
- Și asta, atâta doar te așteaptă și pe tine, când ai să îndrăznești
S-ajungi la țărmul spart unde păzește spaima, și să tremuri
Pe lângă stâncile în prăvălire; și de acolo privind
Să îndrăznești să cercetezi împărăția oarbă.
Ajungi la tine însuți
-
Și asta înseamnă Dumnezeu.
Este sămânța tuturor semințelor;
Germenele unor lumi dezasruoase și nemuritoare.
Este răspunsul pe care nu l-a cerut nici o întrebare.
“Priviţi-Mă, cercetaţi-Mă - pătrundeţi-Mă, căci cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl şi are Împărtăşirea Duhului.” Este prima treaptă de întâlnire conştientă cu Christos. Ea nu trebuie căutată în cer, ea trebuie căutată şi nu poate fi găsită decât pe Pământ. Cine nu l-a privit pe Christos pe Pământ, cine nu L-a întâlnit pe Christos pe Pământ – ne învaţă Rudolf Steiner, nu îl poate contempla în ceruri.
Dar va zice cineva: cum să-L întâlnesc pe Christos pe pământ, căci El s-a înălţat doar la Ceruri unde şade de-a dreapta Tatălui. Este adevărat, după cum vom vedea, că după Înălţarea la Ceruri, Christos a urcat la Ceruri în slăvi şi a ocupat o ipostază macrocosmică – totuşi fără a o bănui noi, El a rânduit pentru Eonii Pământului şi ipostaza microcosmică, în contact cu care îl poate întâlni şi trebuie să-L întâlnească mai întâi pe Dumnezeeu, tocmai în acesta se ascunde un mister – Dumnezeu a trebuit să devină om, ca să poată fi cunoscut de om.
Cum poate sufletul omenesc să-l cunoască pe Christos în viaţa omului Iisus din Nazareth. Aprofundând acea parte a vieţii lui Iisus, în care Christos a săvârşit sfintele fapte – minuni , vom reuşi a sesiza tot mai limpede Chipul Tatălui în Iisus. Aprofundând cu aceeaşi râvnă sfântă acea parte a vieţii lui Iisus, în care Christosul În inima lui Iisus a îndurat întreg drumul calvarului cu începere de la spălarea picioarelor până la moartea de pe lemnul crucii – vom reuşi a vedea tot mai lămurit Chipul Fiului în omul Iisus, omul durerilor, iar adâncind cuvântările şi pildele rostite de Christos în trup ce a sălăşluit în Iisus, dar mai ales cuvintele EU SUNT, vom reuşi a cuprinde chipul Duhului Sfânt strălucind solar pe faţa lui Iisus.
Evangheliile vin aici în ajutorul fiecărui om de a-L întâlni aici pe Pământ pe Christos, ca om. Dar râvna noastră trebuie să meargă şi mai departe. Christos ne-a destăinuit o taină: “ Ceea ce faceţi acestora mai micuţi ai mei Mie îmi faceţi” Dacă faptele noastre în întreita lor natură: voinţă gândire şi simţire se îndreaptă către oameni, către semenii noştri, se săvârşeşte asupra lui Christos, atunci de la Golgotha încoace, în străfundul fiinţei fiecărui om, locuieşte Christos. Atunci poţi vedea, mergând destul de departe – şi aşa trebuie să se întâmple – in fiecare om pe Dumnezeu în întreita sa ipostază de Tatăl, de Fiu şi de Duh.
Cum vei putea omule râvni ca ochiul tău să fie matur a contempla în Slăvi pe Christos – până când ochii tăi împăienjăniţi de păcate, nu L-au descoperit pe Christos în semenii tăi oamenii? O, de câte ori când ochii noştri întâlnesc pe un om tare în fapte, purtând ca un miel durerile altora sau rostind sublime adevăruri, nu ne grăieşte Christos în mod tainic: ”Omule tu treci cu nebăgare de seamă pe lângă Mine. Cine a văzut acest om al durerii pe Mine M-a văzut. Cine l-a văzut pe acel om al faptei celei drepte, pe Tatăl l-a văzut. Cine l-a înţeles pe acel înţelept, cu Duhul Adevărului s-a întâlnit. ”
Da, cu multă atenţie şi dăruire, de multe, foarte multe ori trebuie să-L fi slujit pe Christos în semenii tăi, de multe, foarte multe ori ori trebuie să-L fi privit în semenul tău, până ce ochiul tău s-a întărit şi devine vrednic a-L contempla pe Christos în slăvile cereşti, pe Cel Înviat. Cine crede a-L fi întâlnit pe Christos în lumea vederilor superioare, mai înainte de a se fi ostenit să se întâlnească cu El în modul arătat aici pe Pământ – acela nu L-a întâlnit pe Christos – ci numai un chip fals, o himeră Luciferică prin care diavolul în veşmânt de înger al luminii se arată..
Cei care păstrează dragostea ştiu că sunt răspunzători pentru faptele lor...
Păstrătorii iubirii nu ezită şi nu se tem să îşi asume răspunderea pentru deciziile lor. Păstrătorii iubirii ştiu că fiecare hotărâre pe care o iau declanşează un comportament şi îşi iau asupra lor responsabilitatea propriilor acţiuni. Au tărie de caracter, însă în acelaşi timp sunt flexibili. Doresc să se schimbe în mai bine, îşi admit greşelile şi caută în permanenţă să îşi îmbunătăţească relaţia.
Cei care păstrează dragostea îşi menţin ritmul personal chiar şi în condiţii de stres...
Păstrătorii iubirii îşi cunosc propriul ritm şi îl respectă şi pe cel al celor din jurul lor. Ei înţeleg că există diferenţe în ritmul de funcţionare personal dintre doi oameni. Sunt de aceea rezonabili în flexibilitatea lor şi au disponibilitatea de a-şi reduce sau urgenta propriul ritm pentru a ajunge la acelaşi nivel cu partenerul.
Cei care păstrează dragostea nu sunt nişte spectatori obişnuiţi. Ei găsesc o modalitate de a rămâne interesanţi sau de a se retrage într-un mod graţios...
Păstrătorii iubirii ştiu că unul dintre cei mai periculoşi duşmani ai relaţiei lor este plictiseala. Ei ştiu că plictiseala poate distruge tot ce a fost frumos şi interesant într-o relaţie. Ştiu totodată că plictiseala este imprevizibilă şi uneori inevitabilă. De aceea, îşi dau interesul pentru a face dintr-o situaţie neinteresantă una interesantă şi semnificativă. Cum? Nu solicitându-ţi ţie resursele, ci făcând apel la propriile resurse.
Cei care păstrează dragostea văd umorul ca pe o parte sacră a relaţiei...
Râsul vindecă, însănătoşeşte. Te scapă de cele mai negre gânduri, de cele mai adânci frici şi dureri şi te lecuieşte de singurătate. Păstrătorii iubirii ştiu cât de important este să găseşti umorul în viaţa şi să mergi cu fruntea sus mai departe, depăşind dezamăgirile şi tristeţile. Păstrătorii iubirii te fac să râzi când este cazul. Îţi arată partea plină şi luminoasă a paharului. Păstrătorii iubirii luminează situaţiile care au nevoie să fie luminate, însă nu şi pe cele grave, care merită solemnitate şi tăcere. Păstrătorii iubirii “pot procesa atât durerea, cât şi iubirea", spune Randi Gunther, dar preferă să vadă faţa însorită a vieţii.
Cei care păstrează dragostea ştiu cum să rămană echilibraţi...
Păstrătorii iubirii au stăpânire de sine şi reuşesc să nu îşi piardă controlul chiar dacă sunt provocaţi. Păstrătorii iubirii cad şi ei uneori, însă au tărie interioară. Ea îi sprijină la fiecare clătinare a lor. Păstrătorii iubirii acceptă cu graţie complimentele dar şi criticile. Când partenerii lor sunt instabili, păstrătorii iubirii nu reacţionează la rândul lor prin exagerare sau instabilitate. Ei rămân lucizi chiar şi în conditii de stres şi provocare.
Cei care păstrează dragostea nu lasă vina să le influenţeze deciziile...
Păstrătorii iubirii ştiu că vina este o armă mortală într-o relaţie de iubire, însă nu fac apel la ea. Nu vor să manipuleze folosindu-se de tactici de învinovăţire ale partenerului. Păstrătorii iubirii îşi asumă greşelile. Ei încearcă să le repare în loc să exagereze autoînvinovăţindu-se. Pentru că nu învinovăţesc, păstrătorii iubirii nu acceptă să fie controlaţi prin sentimentul vinei. “Le pasă dacă îi fac pe ceilalţi fericiţi, însă nu acţionează din cauza fricii de a-şi pierde partenerul”, spune Gunther.
Cei care păstrează dragostea stocheaza “momentele bune” ale relaţiei... Păstrătorii iubirii ştiu că nu pot face faţă vremurilor dificile într-o relaţie decât retrăgându-se în vremurile grozave ale acelei relaţii. Este metoda lor de a supravietui. În timpuri uşoare şi frumoase, păstrătorii iubirii îşi fac stocul de “amintiri bune” din relaţia lor. Depun aici momentele deosebite care au avut loc pe parcusul relaţiei lor şi le actualizează periodic. În situaţiile dificile ale relaţiei lor, în momentele tragice ale vieţii se întorc la aceste amintiri superbe pentru a supravieţui. Păstrătorii iubirii “nu sunt lipsiţi de respect faţă de durere sau tragedie, însă balansează momentele dificile cu amintiri vesele”, spune psihologul. Cei care pastreaza dragostea sunt autentici... Pastratorii iubirii sunt sinceri si sunt perceputi de ceilalti ca fiind sinceri.Nu cad de acord cu o persoana daca nu sunt de acord cu persoana respectiva.Tin la adevar,insa nu arata cu degetul greselile celorlalti. Cei care păstrează dragostea caută valoarea şi în ceilalţi oameni...
Păstrătorii iubirii vor să fie înconjuraţi de oameni cu trăsături pozitive adevărate, iar atunci când le găsesc în ceilalţi, le împărtăşesc acest lucru. Păstrătorii iubirii ştiu că, în afară de iubirea şi legăturile care se stabilesc între oameni, nimic nu este sigur. Caută de aceea să îşi îmbunătăţească relaţiile în mod continuu şi nu ezită să facă aprecieri dacă persoanele în cauză le merită. Un păstrător al iubirii îşi va aminti un lucru important pe care i l-ai spus, afirmă Randi Gunther… Devine important şi pentru el şi atunci când va avea şansa, va lucra în acest sens.
Cei care păstrează dragostea evită pierderile inutile de energie...
Păstrătorii iubirii ştiu că epuizările de energie pot avea loc oricând şi că în viaţă sunt situaţii care te “seacă” efectiv de forţe. Teama, dezamăgirea, negativismul, ataşamentul greşit, panica, jignirile… toate acestea trebuie evitate deoarece ne consumă resursele interne, atât de preţioase de altfel. Păstrătorii iubirii încearcă pe cât posibil să le evite, urmărind în schimb să soluţioneze problemele care generează astfel de sentimente. Păstrătorii iubirii “îi inspiră pe oameni să se concentreze asupra posibilului. Ei nu te dispreţuiesc dacă te îneci în dezamagire disfuncţională. Te vor ajuta în schimb să laşi deoparte epuizările de resurse şi să te concentrezi asupra a ceea ce îţi place la tine.”, este de părere psihologul.
Cei care pastreaza dragostea stiu cum sa se calmeze...
Ca oricine altcineva, păstrătorii iubirii se supără, pot fi răniti, se pot simţi frustraţi, însă atunci când vremurile dificile vin, prima lor reacţie este aceea de a se autocalma şi de a se relaxa. Ştiu că dacă se agită, vor comite greşeli”, se arată pe blogul psihologului. Atunci când situaţiile cer să fie calmi, păstrătorii iubirii apelează la resursele lor interioare, recurgând totodată la ceea ce contează cu adevarat pentru ei. Puşi faţă în faţă cu provocări, se poate întâmpla ca şi păstrătorii iubirii să îşi piardă la rândul lor calmul. Reuşesc însă în scurt timp să îşi recapete controlul şi să îndrepte situaţia.
Cei care păstrează dragostea caută transformarea continuă...
Nu este deloc usor să îndrăgeşti schimbarea. Rutina poate fi atât de confortabilă... Nu puţini sunt cei care preferă siguranţa şi predictibilitatea. Păstrătorii iubirii ştiu însă că trebuie să fie deschişi în faţa schimbării şi a transformării şi încearcă să le îmbine cu predictibilitatea. Păstrătorii iubirii ştiu că trebuie să înveţe din trecut şi să îşi construiască planuri de viitor. Învaţă din greşeli şi merg mai departe, căutând să se îmbunătăţească şi să-şi îmbunătăţească şi relaţiile cu ceilalţi.
Cei care păstreaza dragostea au grijă de ei înşişi...
Păstrătorii iubirii ştiu că nu trebuie să-şi împovăreze partenerul cu o sarcină în plus, aceea de a le purta de grijă. Nu pun asupra partenerului această presiune. De aceea, păstrătorii iubirii fac PERSONAL tot ce pot pentru a-şi menţine sănătatea mentală, fizică şi spirituală. “Ies cu oameni care îi regenerează, îşi ţin minţile active şi sunt profund îndrăgostiţi de valorile spirituale care îi susţin în timpurile dificile. (…) Sunt acei parteneri cărora nu trebuie să le aminteşti niciodată să aiba grijă de ei.” Nu sunt atât de egoişti încât să îţi ceară ţie acest lucru sau să îl aştepte de la tine.
Cei care pastreaza dragostea pretuiesc momentul prezent...
Păstrătorii iubirii ştiu că este bine să înveţi din trecut şi să îţi proiectezi în viitor, dar că şi mai bine este să trăieşti în prezent. Păstrătorii iubirii lasă în urmă ceea ce trebuie lăsat şi învaţă să preţuiască şi să se bucure cât mai mult de momentele prezente. Atunci când sunt cu partenerul lor, încearcă să fie prezenţi acolo lângă el, pentru el, cu el. Cu totul.
Te invităm să citeşti şi interviul pe care Randi Gunther l-a acordat publicatiei relationshiptalk.net, un interviu revelator şi interesant: relationshiptalk.net
Bazându-se pe propria experienţă, pe observaţiile clinice extrase din studiile sale de caz, psihologul a observat că cei care reuşesc să creeze relaţii frumoase, stabile şi pe termen îndelungat au anumite trăsături în comun. Psihologul numeşte această categorie de oameni „păstrătorii iubirii” şi ne îndeamnă să învăţăm de la ei arta relaţiilor pentru vreme îndelungată. Totodată, specialistul în relaţii ne face cunoscute cele 15 trăsături ale acestor “gardieni ai iubirii”, parteneri de succes în relaţiile pe termen lung. Unele dintre ele le avem şi noi, altele le putem observa la partener sau la cei din jurul nostru, pe altele am putea încerca să ni le dezvoltam mai mult. Am extras din articolul psihologului anumite idei legate de trăsăturile şi comportamentul celor care ştiu să păstreze iubirea. Articolul în detaliu, precum şi exemple concrete care ilustrează trăsăturile păstrătorilor iubirii, îl puteţi găsi pe blogul lui Randi Gunthersau în revista Psychology Today. Randi Gunther este profesor doctor în psihologie clinică şi consilier în probleme matrimoniale. Având o experienţă de 40 de ani în domeniul psihologiei, Randi Gunther este cunoscută şi apreciată în Caroina de Sud pentru workshopurile şi prelegerile sale pe tema relaţiilor.
Un Maestru Zen desena. I-a cerut celui mai bun discipol al sau sa stea alaturi de el in tot acest timp pentru a-i spune cand pictura sa este perfecta.
Discipolul era putin preocupat de aceasta cerinta. Nu il vazuse niciodata pe maestrul sau facind ceva care sa fie imperfect, dar in acea zi, totul parea sa mearga gresit. Cu cat maestrul desena mai mult, cu atat totul devenea un haos…
Ca vorbim de China sau Japonia, arta caligrafiei este executata pe hartie de orez, care este foarte delicata, fragila. Ajunge o singura ezitare ca totul sa se strice, iar pata sa ramana acolo pentru secole. Pe hartia de orez este foarte greu sa incerci sa stergi, sa corectezi o greseala. Trebuie sa continui sa pictezi, fara ezitare. Daca ai ezitat pentru o singura clipa, ai facut un dezastru, iar cel care ar un ochi bun, va observa imediat: “Aceasta nu este o pictura ZEN”, ca sa fie e nevoie de un stil lejer, neezitant.
Maestrul picta si iar picta si efortul il facea sa asude. Iar discipolul statea langa umarul sau si continua sa spuna: “Nu, acesta nu este perfect”. Iar maestrul facea greseli dupa greseli.
La un moment dat, desenul era aproape de sfarsit si Maestrul i-a spus discipolului:
- Du-te afara si pregateste-mi alta foaie.
Si, in timp ce discipolul nu mai era acolo, Maestrul a realizat opera sa. La intoarcere, discipolul exclamat:
- Maestre, dar acesta este perfect. Ce s-a intamplat?
Maestrul rase si spuse:
- Devenisem constient de prezenta ta . Simpla idée ca cineva este acolo pentru a aprecia sau pntru a condamna, a nega sau a sustine, mi-a perturbat pacea interioara. Acum nu ma va mai perturba nimic: am inteles ca incercam sa fac ceva perfect .
Incearca sa faci ceva perfect si va ramane mereu imperfect. Natura este perfecta; Efortul nu este natural. Ori de cate ori vei face ceva sfortandu-te, vei distruge. Ori de cate ori esti natural si lasi ca lucrurile sa se inatmple, Dumnezeu este in spatele tau. Cand iti e frica, atunci cand vrei sa demonstrezi ceva, l-ai pierdut pe Dumnezeu. In frica ta, l-ai uitat. Ii pui mereu in fat ape ceilalti si astfel uiti izvorul dn tine.
Auto-constientizarea se transforma in ceva rau. O persoana care nu se auto-constientizeaza (pe sine in raport cu ceilalti) este perfecta, iar aceasta forta vine de undeva de sus. Cand esti autoconstient esti in dificultate. Cand te autoconstientizezi in acest mod, de fapt incerci sa te arati celorlalti, aratand ca de fapt nu stii cine esti …
Iata de ce, atunci cand esti singur esti in armonie: nu esti preocupat/a. Cand esti singur/a esti mult mai inocent/a.
Tu eşti cel care a cerut să fie lăsat aici, pe acest Pământ, astfel încât să poţi face ceva remarcabil, ceva care contează pentru tine, pe care nu ai fi putut să-l faci nicăieri altundeva şi nici altcândva.
Singurele lucruri care contează cu adevărat la sfârşitul sejurului tău pe acest Pământ, sunt: Cât de frumos ai iubit si care a fost calitatea iubirii tale?
Fiecare persoană, întâmplările vieţii tale, toate sunt cu tine pentru că tu le-ai atras înspre tine. Ceea ce alegi să faci cu ele este treaba ta.
Orice rău ar fi să-i faci altcuiva, fă-ţi-l întâi ţie însuţi.
Nu există o problemă care să nu îţi lase un dar după ce trece. Cauţi problemele pentru că ai nevoie de darurile lor.
Nu ţi se va trimite niciodată o dorinţă fără să-ţi fie dăruită şi puterea de a o realiza. S-ar putea însă să fie nevoie să depui efort pentru aceasta.
Nu exista greşeli. Întâmplările pe care le atragi asupra ta, oricât de neplăcute ar fi ele, sunt absolut necesare pentru ca tu să înveţi ceea ce trebuie să ştii. Fiecare pas pe care îl faci este necesar pentru că tu să ajungi la ţelul pe care ţi l-ai propus.
Ia aminte la ce îţi spune viaţa. Ea îţi arată tot ce trebuie să ştii despre ceea ce poţi să devii.
Ceea ce te inspiră, te şi ghidează şi te şi apără.
Singura datorie pe care o ai, oricând, în cursul oricărei vieţi, este să-ţi fii loial ţie însuti.
Câţi îşi trăiesc vieţile fără să descopere vreodată ceea ce ştiu sau ce iubesc? Mulţi. Este datoria ta să nu îţi îngădui să ajungi ca ei.
Nu e nimic de iertat când ştii că ai chemat la tine toate experienţele din viaţa ta. De ce te-ai încrunta la cei care îţi aduc ceea ce ai cerut?
Când trăieşti cu maximă intensitate, nu mai contează deznodământul jocului. Orice s-ar întâmpla, este bine.
O viaţă este şansa ta de a exprima Sinele în cel mai palpitant şi creativ mod cu putinţă.
Ţi-ai reglat capacitatea de percepţie la o anumită frecvenţă, şi numeşti tot ceea ce poţi vedea “lumea”. Te poţi acorda, oricând, la frecvenţe noi.
O viaţă creativă şi plină de iubire pentru ceva, orice, este o viaţă sănătoasă. Când faci ceea ce te face fericit, ai parte de vindecare şi siguranţă.
Pentru a putea începe să înveţi orice, trebuie să laşi la o parte siguranţa pe care ţi-o dă ignoranţa. Semnul de recunoaştere al ignoranţei tale este tăria cu care crezi în nedreptate şi în tragic. Ceea ce omida numeşte sfârşitul lumii, adevăratul Maestru numeşte fluture.
Nu exista paradisuri, nici infernuri, ci doar aceste lumi nesfârşite pe care tu însuti le creezi, până în momentul când vei găsi soluţia.
Fă ceea ce ai visat întotdeauna să faci şi nu va mai rămâne loc pentru regrete.
Împărtăsindu- ţi iubirea, vei fi purtat către o viaţă magică, a fericirii interioare, pe care alţii, neîmpărtăşind-o cu tine, nu o pot cunoaşte.
Unii spun să înduri, unii spun să slujeşti, unii să te detaşezi. Dar cine îţi spune să găseşti ceea ce este cu adevărat bine pentru tine?
Să înveţi înseamnă să descoperi ceea ce ştiai deja. Să faci înseamnă să demonstrezi că, într-adevăr, ştii. Să-i înveţi pe alţii înseamnă să le aminteşti că şi ei ştiu, la fel de bine ca şi tine. Sunteţi, cu toţii, învăţăcei, muncitori, învăţători.
Cel mai bine ştii să îi înveţi pe ceilalţi lucrurile pe care tu însuţi trebuie să le înveţi cât mai bine.
Pentru a aduce ceva în viaţa ta, imaginează-ţi că este deja acolo.
Destinul nu te forţează să mergi într-o direcţie pe care nu vrei să o urmezi. Tu eşti cel care alegi. Destinul tău este în mâinile tale!
Continuă să eviţi problemele, şi nu vei fi niciodată cel care le-a depăşit.
Ţi-ai dat propria viaţă ca să ajungi cine eşti astăzi. A meritat?
Eşti o fiinţă a luminii. Ai venit din lumină, te vei întoarce în lumină; la fiecare pas te înconjoară lumina fiinţei tale nelimitate.
Cele 14 întrebări adresate de Shivaprakasham Pillai şi cele 14 răspunsuri corespunzătoare date de Sri Ramana Maharshi.
“Sri Pillai: Swami, cine sunt eu? Şi cum poate fi dobândită mântuirea? Bhagavan: Prin neîntrerupta introspecţie “Cine sunt eu?” te vei cunoaşte pe tine însuţi şi astfel vei dobândi mântuirea. S.P.: Cine sunt eu? Bh.: Eul sau Sinele real nu e trupul, nici vreunul din cele cinci simţuri, nici obiectele simţurilor, nici organele de acţiune, nici prana (respiraţie sau forţă vitală), nici mintea, nici chiar starea de somn adânc unde nu există nici o conştiinţă a lor. S.P.: Dacă nu sunt nici unul din toate acestea, atunci ce altceva sunt? Bh.: După ce le respingi rând pe rând pe toate spunând “nu sunt eu”, ceea ce rămâne, unicul, este “eul” şi aceasta e Conştiinţa. S.P.: Care e natura acelei Conştiinţe? Bh.: Este Sat-Chit-Ananda (Existenţă-Conştiinţă-Beatitudine), în care nu persistă nici urma cea mai firavă a gândului “eu”. E denumită şi mouna (Tăcere) sau Atma (Sine). E singurul lucru existent realmente. Dacă în triada lume-ego-Dumnezeu fiecare e considerată ca o entitate separată, toate trei sunt simple iluzii, ca părelnica licărire a argintelui în sidef. Dumnezeu, ego-ul şi lumea sunt în realitate Shivaswarupa (forma lui Shiva) sau Atmaswarupa (Forma spiritului). S.P.: Cum putem realiza această Realitate? Bh.: Când lucrurile văzute dispar, apare adevărata natură a celui ce vede sau a subiectului. S.P.: Nu se poate atinge stadiul respectiv concomitent cu receptarea obiectelor exterioare? Bh.: Nu, fiindcă cel care vede şi ceea ce se vede sunt ca o sfoară ce aduce a şarpe. Până nu scapi de aparenţa amăgitoare a şarpelui, nu poţi vedea că aceea e doar sfoara. S.P.: Când vor pieri obiectele externe? Bh.: Când mintea, originea tuturor gândurilor şi a activităţilor, va dispărea, se vor mistui şi obiectele externe. S.P.: Care e natura minţii? Bh.: Mintea constă numai din gânduri. Ea e o formă de energie. Se manifestă pe ea însăşi ca lume. Când se cufundă în Sine, atunci are loc realizarea Sinelui; când îşi face apariţia, se iveşte instantaneu şi lumea, iar Sinele nu e realizat. S.P.: Cum va dispare mintea? Bh.: Doar prin interogaţia “Cine sunt eu?”. Deşi aceasta e, la rându-i, o operaţiune mentală, ea distruge toate operaţiunile mentale, inclusiv pe sine, exact aşa cum băţul cu care se aţâţă focul rugului funerar e şi el redus la cenuşă după combustia completă a rugului şi a cadavrelor. Numai atunci urmează Realizarea Sinelui. Gândul eului e distrus, respiraţia şi celelalte însemne ale vitalităţii capitulează. Ego-ul şi prana (rezistenţa sau forţa vitală) au o sursă comună. Orice întreprinzi, să o faci fără egoism, adică fără simţământul “Eu fac asta”. Când un om atinge acea stare, atunci şi propria soţie îi apare ca Mamă Universală. Adevărata Bhakti (devoţiune) e supunerea ego-ului în faţa Sinelui. S.P.: Nu este nici o altă metodă adecvată pentru distrugerea minţii? Bh.: Nu, cu excepţia investigaţiei Sinelui. Alinarea prin alte mijloace a minţii nu-i conferă decât un calm temporar, după care ea irumpe din nou şi îşi reia vechea activitate. S.P.: Oare când vor fi supuse instinctele şi tendinţele noastre (vasanas), ca, de pildă, instinctul de autoconservare? Bh.: Cu cât te afunzi mai adânc în Sine, cu atât aceste tendinţe se veştejesc şi în cele din urmă se sting cu desăvârşire.
S.P.: E oare posibil să dezrădăcinăm toate aceste tendinţe infiltrate în mintea noastră în decursul atâtor vieţi anterioare? Bh.: Nu permite nicicând minţii tale să găzduiască astfel de îndoieli, ci coboară în Sine cu hotărâre fermă. Dacă mintea e îndreptată în mod constant spre Sine prin intermediul acestei interogaţii, în cele din urmă va fi dizolvată şi transformată în Sine. Orice dubiu ai simţi, nu încerca să-l clarifici, ci să afli cui îi apare. S.P.: Cât timp ar trebui perseverat în această căutare? Bh.: Atâta timp cât există în minte şi cea mai slabă urmă de impulsuri apte să genereze gânduri. Câtă vreme inamicul ocupă o citadelă, ostaşii săi împresuraţi nu vor ezita să dea năvală în exterior. Dacă îi ucizi unul câte unul, pe măsură ce ies afară, citadela îţi va cădea până la urmă în mâini. Tot aşa, de fiecare dată când un gând îşi înalţă capul, zdrobeşte-l cu investigaţia. Stârpirea din rădăcină a tuturor gândurilor poartă numele de vairagya (lipsa patimilor). Astfel că vichara (interogaţia Sinelui) continuă să fie necesară până El e realizat. Ceea ce se reclamă e necontenita şi veşnica reamintire a Sinelui. S.P.: Nu e oare această lume, cu tot ce se întâmplă în ea, rezultatul voinţei lui Dumnezeu? Şi dacă da, de ce ar dori-o Dumnezeu? Bh.: Dumnezeu nu are niciun scop. El nu e îngrădit de nicio activitate. Faptele din lume nu-L pot atinge. Asemuiţi-L cu soarele. El răsare fără vreo dorinţă, fără efort sau osteneală, dar, din clipa în care urcă pe cer, încep să se producă pe pământ o sumedenie de acţiuni: lentilele plasate în calea razelor sale generează scântei în focare, bobocul lotusului se deschide, apa se evaporă şi orice creatură îşi începe făptuirea, pe care şi-o continuă o vreme, iar la final o părăseşte. Dar soarele nu e afectat de nicio astfel de lucrare, deoarece acţionează pur şi simplu potrivit naturii sale, prin legi fixe, fără niciun ţel anume, şi e doar martorul. Tot aşa stau lucrurile şi în privinţa lui Dumnezeu. Sau faceţi analogia cu spaţiul (eterul). Pământul, apa, focul şi aerul sunt toate cuprinse în el şi tot în el îşi succed metamorfozele, fără va vreuna să-l afecteze. La fel se întâmplă şi cu Dumnezeu: nu are nicio dorinţă, niciun scop în actele Sale de creaţie, menţinere, distrugere, retragere şi mântuire, cărora le sunt supuse făpturile. Deoarece acestea îşi pârguie rodul acţiunilor în armonie cu legile Sale, lor le revine responsabilitatea, nu lui Dumnezeu, care nu e îngrădit de nimic. ”
In calatoria noastra trebuie sa fim deschisi la energiile maestrilor spirituali dincolo de timp si spatiu. Prin „dincolo de timp” vreau sa spun ca desi au plecat din dimensiunea fizica, energiile lor sunt inca aici pentru noi; le putem atinge. Cand citim cuvintele Maestrilor spirituali si ne simtim energizati de ele, noi de fapt primim puterea de la energia maestrilor oriunde s-ar afla ei. Ii atragem spre noi. Le atragem calauzirea, si asa cum am mai spus-o, ei si-au luat angajamentul sa serveasca, deci campul lor energetic este deschis. De asemenea este important sa observam ca atunci cand avem nevoie si nu e nici un maestru fizic langa noi, putem fi hraniti de cuvintele acestor Maestri care pot fi departe de noi. Le putem atrage energia spre noi citindu-le cuvintele, contemplandu-le ideile sau chiar mentinandu-le imaginea inainte noastra. V-am spus inainte despre secretul imaginii.
Secretul Imaginii
Cand pastrati imaginea unei fiinte care va energizeaza prin cuvintele sale, atunci tineti aceasta imagine in fata voastra si incepeti sa va ganditi la aceasta prezenta. Daca sunteti hraniti de cuvinte lui, cuvintele vor purta un anumit tip de energie. Veti simti personalitatea si energia persoanei prin intermediul acelor cuvinte; veti percepe acea persoana prin intermediul cuvintelor sale. Si daca asociati aceasta perceptie cu imaginea, faceti de fapt posibila comunicarea energetica, iar voi sunteti hraniti de energia Maestrului. Este important sa intelegeti asta.
Cum sa atragem Puterea Maestrilor
Asta ne da de asemenea ideea ca noi putem atrage energia Maestrilor indiferent unde se afla ei, prin concentrarea asupra lor si asupra ideilor si calitatile lor. Si asta nu are nimic de a face cu faptul de a ne ceda propria putere, ci cu atragerea puterii in interiorul nostru pentru trezirea noastra spirituala. Tineti minte, nici un moment nu ar trebui sa pierdeti din vedere ideea ca propria voastra putere se trezeste, ca nu vi se da putere de catre altcineva sau ca puterea pe care o simtiti este puterea lor. Puterea voastra este trezita de catre energia altcuiva. Deci puteti atrage puterea Maestrilor spre voi, gandindu-va la ei, ascultandu-le cuvintele, contemplandu-le ideile si calitatile. Voi atrageti energia Maestrului spre voi chiar fara ca maestrul fizic sa va cunoasca.
Povestea lui Eclavya -Puterea Devotiunii
Exista o povestire foarte frumoasa intr-una din epopeele Indiei- Mahabharat. In aceasta povestire este vorba despre un baiat dintr-un trib, pe nume Eklavya. El a fost asa de impresionat de iscusinta unui Maestru arcas incat a vrut sa invete aceasta arta. Dar Maestrul arcas preda numai la cei din familia regala sau celor din anumite caste, asa ca baiatul nu a putut fi invatat de catre el, conform personalitatii si traditiei Maestrului. Dar baiatul din trib il iubea asa de mult pe Maestru, ca nu a putut sa accepte ca raspunsul sa fie negativ. Ce a facut? A creat din lut o imagine a Maestrului. A meditat asupra chipului de lut pana cand acesta a prins viata pentru el si pur si simplu a atras energia Maestrului. El a invatat toate secretele Maestrului doar prin simpla sa devotiune si prin atragerea energiei Maestrului. Intr-o zi el a fost in stare sa execute o fapta vitejeasca pe care numai Maestrul o putea face si acesta a fost furios cand a auzit despre ea. Cine altcineva poate face asta? a exclamat el.(ca sa aflati mai multe trebuie sa cititi restul povestirii)
Puterea este in mainile voastre
Cel mai important lucru este ca baiatul a fost in stare sa atraga puterea de la maestru. Nu este uimitor faptul ca putem sa nu cunoastem un maestru in carne si oase, dar putem sa-i atragem puterea? Si chiar daca cunoastem un Maestru in carne si oase, care se afla departe, dar pe care l-am cunoscut, putem sa-i atragem puterea. Asta este important de stiut. Asta ne spune ca putem face calatoria si ca puterea se afla in mainile noastre, si ca avem puterea: sa atragem putere de la alcineva, sa fim treziti inauntru si sa ne acceleram trezirea. Cand intalnim un maestru chiar si in plan fizic, cum am mai spus, este necesar sa stim cum sa folosim aceasta comunicare energetica pentru a merge mai profund pentru a accesa propria noastra putere, folosind puterea maestrului.
Prezenta si Puterea unei Fotografii
In cazul meu, stiti ca atunci cand am parasit India dupa prima mea vizita, am simtit atat de mult aceasta putere, care a fost trezita nu de prezenta fizica a maestrului, ci de campul energetic din ashramul sau centrul spiritual al maestrului. Am putut simti prezenta maestrului doar privind la o fotografie. A fost uimitor! Pentru mine nu era doar o fotografie. Era vie, prinsese viata. Nu am putut sa-mi cred ochilor. Cand am privit fotografia am simtit pur si simplu ca Maestrul se uita la mine. Uluitor! Fotografia devenise vie pentru mine.
Activarea energiei grabeste procesul
Este uimitor ca atunci cand corpurile noastre energetice sunt trezite si avem o relatie cu un Maestru, acesta poate prinde viata pentru noi - doar prin cuvintele lui, ori prin vocea lui, ori prin poza lui. Si aceasta activeaza energia inauntrul nostru si ne propulseaza in calatoria catre eliberarea spirituala. Si maestrul este in exterior.
Transcendeti fizicul
Cu doi ani inainte de intalnirea mea fizica cu maestrul am putut simti efectiv aceasta comunicare si activare interioara. Am putut vedea ca propria mea energie interioara este aceea care facea acest lucru, in relatia cu Maestrul. Este uimitor cum nici un moment nu pierdem puterea in aceasta relatie, ca efectiv putem incepe sa vedem aceasta miscare interioara bazata pe contemplarea Maestrului si a acelei relatii energetice. Este important ca in relatia noastra cu Maestrii fizici sa transcedem fizicul si sa intram in energie. Acesta este motivul pentru care uneori este mai bine sa facem aceasta sadhana sau disciplina spirituala departe de Maestrul fizic care uneori poate constitui un factor care sa ne distraga, deoarece noi dorim sa atingem Maestrul din launtru.
Relatia Perfecta cu un Maestru
Cand suntem intr-adevar in stare sa intram in contact cu Maestrul si sa-l simtim in interior, vom incepe sa ne bucuram de prezenta lui fizica din afara, chiar mai mult decat inainte, pentru ca vedem mai mult in prezenta lui exterioara. Si chiar atunci cand suntem cu Maestrul simtim acel setiment de detasare si in plus avem acel sentiment de comunicare interioara cu El. Acest lucru face ca relatia sa fie perfecta - sa te bucuri de compania fizica si de asemenea sa te bucuri si atunci cand esti departe fizic deoarece putem comunica cu Maestrul din interiorul nostru.
Nici un moment nu m-am simtit deconectat de Maestrul meu si de nici unul dintre Maestrii care erau in contact cu mine. Aceasta este puterea pe care o simt si m-am regasit pe mine insumi. In aceste 40 de zile de care am vorbit m-am regasit pe mine insumi, dar simtindu-ma sprijinit, in comunicare si in unitate cu Maestrii spirituali. Asa ca nu ne pierdem pe noi. „Eu-l” nostru se expandeaza. Deci aceasta este calatoria.
Maestrii sunt darurile Sursei
Azi, oricum, am vrut doar sa va spun ca Maestrii spirituali sunt in jurul nostru si ca ii putem atrage spre noi in functie de dorintele si intensitatea cautarii noastre. Putem atrage energia Maestrilor spre noi. Ei sunt foarte multumiti, foarte fericiti sa-si extinda energiile spre noi, si putem folosi aceasta energie pentru cresterea noastra spirituala.
Fiti deschisi spre Maestrii. Exista atat de multi Maestrii pe planeta si in Universul nostru. Fiti deschisi spre Ei si atrageti-le energiile.
(Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA. sunt SHIVA)
Nu sunt nici intelectul, nici gandirea si nici simtul eului, nici mintea.
Nu sunt nici auzul, nici gustul, nici mirosul, nici vederea.
Nu sunt nici eterul, nici pamantul, nici focul, nici aerul.
CIDANANDARUPAH SHIVOHAM SHIVOHAM
(Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA)
Nu sunt nici suflul vital (PRANA), nici cele cinci eteruri vitale (PANCHA VAYUS).
Nu sunt nici cele sapte componente ale corpului, nici cele cinci invelisuri (KOSHAS).
Nu sunt nici cele cinci organe de actiune (organul vorbirii, mana, piciorul, organele de procreere si excretie).
CIDANANDARUPAH SHIVOHAM SHIVOHAM
(Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA)
Nu sunt nici aversiune, nici atractie, nici aviditate, nici ratacire.
Nu cunosc nici orgoliul, nici invidia.
N-am nici obligatii, nici interese, nici dorinte, nici pasiuni.
CIDANANDARUPAH SHIVOHAM SHIVOHAM
(Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA)
Pentru mine nu exista nici actiunile bune, nici actiunile rele, nici placerea, nici suferinta.
Nu exista nici macar incantatiile rituale, locurile sfinte, Vedele sau actul sacrificial.
Nu sunt nici placerea, nici obiectul placerii si nici agentul placerii.
CIDANANDARUPAH SHIVOHAM SHIVOHAM
(Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA)
Nu cunosc nici moartea, nici indoiala, nici diferentele de casta.
Nu am nici tata, nici mama, caci eu sunt nenascut.
Nu am nici un prieten, nici o ruda, nici un maestru, nici un discipol.
CIDANANDARUPAH SHIVOHAM SHIVOHAM
(Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA)
Sunt etern, neschimbat si fara forma.
Prin ubicuitatea mea exist pretutindeni.
Nu sunt atasat de organele de simt si de aceea nu am nici o dorinta.
Nu cunosc nici libertatea, nici robia,
CIDANANDARUPAH SHIVOHAM SHIVOHAM
(Sunt Constiinta si Fericire fara Forma, sunt SHIVA, sunt SHIVA)....
Noul nu apare din tine, el vine de dincolo. Nu face parte din tine. E in joc tot trecutul tau. Noul creeaza discontinuitate, de aici teama. Ai trait intr-un fel, ai gandit intr-un fel, ti-ai facut o viata confortabila pe baza credintelor tale. Apoi ceva nou iti bate la usa si intregul sablon al trecutului urmeaza sa fie tulburat.
Daca lasi noul sa intre, n-ai sa mai fii niciodata acelasi, noul te va transforma!
Este riscant. Niciodata nu poti sa stii unde te va duce noul. Vechiul este cunoscut, este familiar; ai trait cu el mult timp, esti la curent cu el. Noul este necunoscut. Poate sa iti fie prieten, poate sa iti fie dusman, cine stie?! Singurul mod de a sti este sa-l lasi sa intre; de aici nelinistea, de aici teama! Si nici nu poti sa-l respingi intruna, pentru ca vechiul nu ti-a dat inca ceea ce cauti. Vechiul ti-a promis ca iti da, dar nu s-a tinut de promisiune. Vechiul e cunoscut, dar nefericit. Noul s-ar putea sa fie stanjenitor, incomod, dar exista posibilitatea ca el sa iti aduca fericirea. Asa ca nu-l poti respinge, dar nici nu-l poti accepta; de aici ezitarea, tremurul, marea neliniste ce apar in fiinta ta. E firesc sa fie asa, asa va fi mereu!
Incearca sa intelegi aparitia noului. Toti oamenii din lume vor noutate, pentru ca nimeni nu este multumit de ceea ce e vechi. Vechiul nu poate multumi pe nimeni, pentru ca e cunoscut, si odata ce e cunoscut a ajuns sa se repete, fapt care il face plictisitor, monoton. Vrei sa scapi de el, vrei aventura, vrei ceva nou, si totusi cand noul iti bate la usa te dai inapoi, te faci mic, te ascunzi in vechi!
Pentru a lasa noul sa intre e nevoie de curaj, si nu de curaj obisnuit, ci de curaj extraordinar! Iar lumea e plina de lasi, de aceea oamenii si-au oprit dezvoltarea.
Cum sa te dezvolti daca esti las?!? La fiecare noua ocazie te codesti, dai inapoi, inchizii ochii. Cum sa te dezvolti? Cum sa fii? Doar pretinzi ca esti! Si pentru ca nu poti sa te dezvolti, nu poti sa cresti, trebuie sa gasesti cresteri inlocuitoare. Tu nu poti sa cresti, dar contul tau din banca poate sa creasca, asta e un inlocuitor. EL nu are nevoie de curaj, e perfect adaptat la lasitatea ta. Contul din banca creste intruna si incepi sa crezi ca si tu cresti. Devii mai respectabil. Numele tau si faima ta continua sa creasca si crezi ca tu esti in crestere?! Nu faci decat sa te amagesti singur!! Tu nu esti nici numele, nici faima! Contul din banca nu e fiinta ta! Dar daca te gandesti la fiinta incepi sa tremuri, deoarece daca vrei sa cresti, sa te dezvolti, trebuie sa te lepezi de toata lasitatea.
Cum sa devenim noi? Nu putem deveni noi cu de la noi putere, singuri! Noutatea vine de dincolo, de la Dumnezeu, sa spunem. Noutatea vine de la existenta. Mintea e mereu veche. Mintea nu e niciodata noua, ea e acumularea trecutului. Noutatea vine de dincolo, e un dar de la Dumnezeu.
Necunoscutul si incognoscibilul, transcedentalul, au patruns in tine. Au patruns pentru ca nu esti sigilat si pus deoparte, nu esti o insula. Poate ca tu ai uitat transcedentalul, dar transcedentalul nu te-a uitat pe tine! Copilul poate si-a uitat mama, dar mama nu si-a uitat copilul!
Tu, partea, s-ar putea sa gandesti “sunt separat”, dar intregul stie ca nu esti separat. Intregul a patruns in tine. Pastreaza contactul cu tine. De asta noul continua sa vina, desi nu-l primesti cu bratele deschise. El vine in fiecare dimineata, vine in fiecare seara. El vine intr-o mie si unul de feluri. Daca ai ochi sa vezi, il vei vedea venind continuu la tine.
Existenta continua sa se reverse asupra ta, dar tu esti inchis in trecutul tau. Parca ai fi intr-un fel de mormant. Ai devenit insensibil. Din cauza lasitatii ti-ai pierdut sensibilitatea. Sa fii sensibil inseamna sa simti noul – si atunci vor aparea fiorul noului, pasiunea pentru nou si aventura, si vei incepe sa patrunzi in necunoscut, nestiind incotro mergi. Mintea considera asta o nebunie. Mintea se gandeste ca nu e rational sa parasesti vechiul. Dar Dumnezeu e intotdeauna noul! De asta, legat de Dumnezeu nu putem folosi timpul trecut sau viitorul. Nu putem spune “Dumnezeu a fost”, sau “Dumnezeu va fi”. Putem folosi numai prezentul: “Dumnezeu este!” El e intotdeauna proaspat, virgin. Si a patruns in tine.
Tine minte ca orice nou care vine in viata ta e un mesaj de la Dumnezeu. Daca il accepti esti religios. Daca il respingi, esti pagan.
Omul trebuie doar sa se mai relaxeze putin, pentru a accepta noul; trebuie sa se mai deschida putin, pentru a lasa noul sa intre. Fa-i loc lui Dumnezeu sa intre in tine!
Acesta este tot rostul rugaciunii sau al meditatiei – deschide-te, spune Da, spune “Intra”, spune “Te asteptam de mult si sunt recunoscator ca ai venit!”. Primeste intotdeauna noul cu mare bucurie! Chiar daca uneori este incomod, merita!; chiar daca uneori noul te duce in sant, merita, pentru ca numai prin greseli inveti si numai prin greutati te dezvolti. Noul va aduce greutati. De asta alegi vechiul – vechiul nu aduce greutati, el e o consolare, e un adapost.
Si numai noul acceptat profund si total te poate transforma! Nu poti aduce noul in viata ta; noul vine singur. Tu poti, fie sa il accepti, fie sa il respingi. Daca il respingi, vei ramane o piatra, inchis si mort. Daca il primesti, vei deveni o floare, vei incepe sa te deschizi….iar acea deschidere e o sarbatoare.
Numai intrarea noului te poate transforma, nu exista alte cale de transformare. Si, tine minte, asta nu are nicio legatura cu tine si cu eforturile tale! Dar sa nu faci nimic inseamna sa incetezi sa actionezi; inseamna sa actionezi fara vointa sau directie, sau impuls din trecut. Cautarea noului nu poate sa fie o cautare obisnuita, caci cum sa cauti noul cand nu-l cunosti, nu l-ai intalnit niciodata? Cautarea noului trebuie sa fie o explorare deschisa. Nu cunosti. Trebuie sa incepi dintr-o stare de necunoastere si trebuie sa inaintezi cu inocenta unui copil, emotionat de posibilitati – iar posibilitatile sunt infinite. Nu poti sa faci nimic pentru a crea noul, pentru ca orice ai face va fi din vechi, va fi din trecut.
Dar asta nu inseamna sa nu mai actionezi deloc. Actioneaza fara vointa sau directie, sau fara impuls din trecut, adica actioneaza spontan, lasa momentul sa decida. Nu impune decizia ta, pentru ca decizia ta va fi din trecut si va distruge noul! Actioneaza exact ca un copil. Abandoneaza-te in intregime momentului, si vei gasi in fiecare zi noi deschideri, o noua lumina, o noua intelegere. Iar acele noi intelegeri te vor schimba continuu. Intr-o zi vei vedea dintr-o data ca in fiecare moment esti nou.
Vechiul nu mai zaboveste, vechiul nu te mai inconjoara ca un nor. Esti ca un bob de roua, proaspat si tanar. Asta este adevaratul inteles al invierii. Daca intelegi asta, vei fi liber de memorie – memoria psihologica, adica. Memoria e un lucru mort. Memoria nu e adevar si nu va fi niciodata, pentru ca adevarul e mereu viu, adevarul e viata; memoria este persistenta a ceea ce nu mai e. Este traiul intr-o lume fantomatica, dar ea ne contine, este inchisoarea noastra. De fapt, este noi. Memoria creeaza nodul, complexul numit “EU”, eul, egoul. Si aceasta entitate falsa numita “Eu” se teme continuu de moarte. De asta ti-e frica de nou!
De fapt, acestui “Eu” ii e frica, nu tie! Fiinta nu cunoaste frica, dar Eul se teme, pentru ca Eului ii este foarte frica de moarte. El e artificial, e arbitrar, in orice clipa se poate narui. Iar cand intra noul, apare teama. Eul se teme ca s-ar putea narui. A ajuns cumva sa se mentina intreg, dintr-o bucata, iar acum vine ceva nou, care il va zdruncina, facandu-l bucatele. De asta nu accepti noul cu bucurie. Eul nu poate sa accepte cu bucurie propria-i moarte – cum sa-si accepte moartea cu bucurie?
Daca nu intelegi ca tu nu esti Eul, n-ai sa poti sa primesti noul! Odata ce ai inteles ca Eul este amintirea trecutului si nimic altceva, ca tu nu esti memoria ta, ca memoria este exact ca un biocomputer, ca este o masina, un mecanism util, dar ca tu esti dincolo de ea, ai facut un pas urias.
Tu esti constiinta, nu memorie! Memoria e continuta in constiinta, tu esti constiinta insasi. (…) Memoria este arhiva ta. Tu esti cel care cauta in arhiva, nu esti arhiva! (…) Dar memoria este intreaga energie vitala a Eului. Fireste, memoria e veche, si se teme de nou. S-ar putea ca noul sa fie deranjant, s-ar putea ca noul sa nu fie digerabil. S-ar putea ca noul sa aduca necazuri. Va trebui sa te tot adaptezi si readaptezi. Lucrul asta pare dificil, anevoios.
Ca sa fii nou, trebuie sa nu te mai indentifici cu Eul! O data ce nu te mai identifici cu Eul nu iti mai pasa daca moare sau traieste. De fapt, stii deja ca este mort. E doar un mecanism. Foloseste-l, dar nu te lasa folosit de el! Eul se teme continuu de moarte pentru ca este arbitrar. El nu apare din fiinta, nu are cum sa apara din fiinta, pentru ca fiinta e viata, iar viata nu se teme de moarte. Viata nu stie nimic despre moarte. Sa mori ca Eu inseamna sa nasti ca fiinta!
Noul este un mesager de la Dumnezeu, noul este un mesager de la Dumnezeu. Este o evanghelie. Asculta de nou, mergi cu noul, stiu ca ti-e frica! Mergi cu noul in ciuda fricii si viata iti va fi tot mai bogata, si intr-o zi vei putea sa iti eliberezi splendoarea intemnitata!
Fragment din cartea „Curajul – Placerea de a trai periculos” – Osho
"CONTINUAM SA NE TOT EVITAM PROPRIA SUFERINTA. Daca te simti nefericit, dai drumul la radio sau la tv si devii interesat. Incepi sa citesti ziarul ca sa poti uita de suferinta ta, sau mergi la un film, sau te duci la barbatul sau femeia ta. Iesi in club, te duci la shopping, doar sa te tii cumva la distanta de tine, ca sa nu-ti vezi rana, ca sa nu ai nevoie sa privesti in interiorul tau si sa vezi cat de tare doare acolo. OAMENII CONTINUA SA SE EVITE PE SINE. Ce stiu ei despre suferinta? Cum se pot gandi ei la suferinta intregii existente? Mai intai, trebuie sa incepi cu tine insuti.
DACA TE SIMTI NEFERICIT, FA DIN ACEASTA O MEDITATIE. Aseaza-te in tacere, inchide usile. La inceput, simte-ti suferinta cu cat mai multa intensitate posibil. Simte durerea. Cineva te-a insultat. Acum, cel mai simplu mod de a evita durerea este de a te duce la acela si sa-l insulti si tu pe el, astfel incat sa devii ocupat cu el. Aceasta nu este meditatie.
DACA TE-A INSULTAT CINEVA, FII RECUNOSCATOR FATA DE ACELA fiindca ti-a dat posibilitatea de a simti o rana adanca. El a deschis o rana in tine. Rana poate fi creata de multe, multe insulte pe care le-ai suferit in viata ta. Se poate ca acela sa nu fie cauza tuturor suferintelor tale, dar a declansat procesul.
INCHIDE-TE IN CAMERA, ASEAZA-TE IN LINISTE, fara a nutri manie la adresa acelei persoane, ci cu o constientizare totala a acelui sentiment care apare in tine – senzatia de durere ca ai fost respins, ca ai fost insultat. Si apoi vei fi surprins ca nu doar acel om este acolo: ci toti barbatii si toate femeile care te-au insultat vreodata vor incepe sa iti apara in memorie. Vei incepe nu doar sa ti le reamintesti, VEI INCEPE SA LE RETRAIESTI. SIMTE RANA, SIMTE DUREREA – NU O EVITA. De aceea, in multe terapii, pacientului i se spune sa nu ia medicamente inainte de inceperea terapiei, dintr-un simplu motiv: MEDICAMENTELE SUNT UN MOD DE A SCAPA DE SUFERINTA INTERIOARA. Ele nu iti permit sa-ti vezi ranile, ele le reprima. Ele nu-ti permit sa intri in suferinta. Si daca nu intri in suferinta, nu te poti elibera din captivitatea ei.
Este perfect stiintific, INAINTE DE A MERGE LA UN GRUP, SA RENUNTI LA TOATE DROGURILE – daca e posibil chiar si la droguri precum cafea, ceai, tigari, deoarece toate acestea sunt moduri de a fugi. Ai observat aceasta? ORI DE CATE ORI TE SIMTI NERVOS, INCEPI IMEDIAT SA FUMEZI. Este un mod de a evita nervozitatea; devii ocupat cu fumatul. In realitate e o regresie. Fumatul te face sa te simti din nou ca un copil – lipsit de griji si de raspunderi – deoarece fumatul nu e altceva decat un piept de mama simbolic. Fumul cald care intra inauntru, te poarta spre zilele in care te hraneai la pieptul mamei, laptele cald intra in tine; iar sfarcul a devenit acum tigara. Tigara este un sfarc simbolic. PRIN REGRESIE, EVITI RESPONSABILITATILE SI DURERILE DE ADULT.
Si asta se petrece cu ajutorul multor, multor droguri. Omul modern este mai drogat ca niciodata inainte – deoarece omul modern traieste intr-o mare suferinta. Va fi imposibil sa traiesti fara droguri in atat de multa suferinta. Acele droguri creeaza o bariera; te tin drogat si nu iti permit sa ai destula sensibilitate pentru a-ti cunoaste durerea. PRIMUL LUCRU PE CARE IL AI DE FACUT ESTE SA INCHIZI USILE SI SA LASI ORICE FEL DE OCUPATIE – privitul la televizor, ascultatul radio-ului, cititul de carti. Opreste orice ocupatie, deoarece si aceasta este un drog subtil. RAMAI DOAR TACUT, COMPLET SINGUR. Nici macar nu te ruga – deoarece si aceasta este un drog; devii ocupat, incepi sa vorbesti cu Dumnezeu, incepi sa te rogi, fugi de tine.
Atisha spune: Fii doar tu insuti. Indiferent cat de mare este durerea si indiferent cat de mare e suferinta, las-o sa fie. MAI INTAI EXPERIMENTEAZA ACEASTA IN INTENSITATEA EI TOTALA. Va fi dificil, va fi sfasietor. Poti incepe sa plangi ca un copil, sa te rasucesti la sol de durere – corpul tau se poate contorsiona. Poti simti deodata ca durerea nu este doar in inima, ci este in tot corpul – ca te doare peste tot, ca intreg corpul tau nu este altceva decat durere. Daca o poti experimenta – si aceasta e de o importanta imensa – incepe sa o absorbi. Nu o arunca. ESTE O ENERGIE ATAT DE PRETIOASA, NU O ARUNCA. Absoarbe-o, bea-o, accept-o, ureaza-i bun venit, simte recunostinta fata de ea. Si spune-ti tie: "De data aceasta nu o voi evita, de data aceasta nu o voi respinge, de data aceasta nu voi arunca. De data aceasta o voi bea, o voi primi ca pe un oaspete. De data aceasta o voi digera."
E posibil sa iti ia cateva zile pentru a reusi. Dar in ziua in care reusesti, vei da peste o usa care te va duce foarte departe. O noua calatorie a inceput in viata ta, te indrepti spre un nou fel de a fi -- deoarece imediat, IN MOMENTUL IN CARE ACCEPTI SUFERINTA FARA NICIO RESPINGERE, ENERGIA EI SI CALITATEA EI SE SCHIMBA, nu mai exista durere. De fapt, esti pur si simplu surprins; nu iti vine sa crezi, este atat de incredibil. Nu-ti vine sa crezi ca suferinta poate fi transformata in extaz, ca durerea poate deveni bucurie.
