Vanitas vanitatum - Omar Khayyam

Miresme cupe, harfe si bucle aurii:
O, jucarii sfarmate de Vreme, jucarii!
... Gând, fapta, renuntare, virtuti cainti si rugi:
Cenusi pe care Timpul le spulbera, - cenusi...

Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârna din tarie.
Sosesc, se duc si iarasi sosesc aici sub soare.
Din buzunarul humei si-a cerului cutie
Mereu fapturi s-or naste, caci Dumnezeu nu moare.

Spuneti-mi, ce aduse a lumii bogatie?
Nimic! În mâna timpul lasatu-mi-a doar vânt.
Un foc sunt. Când s-o stinge, nimicu-o sa ramâie.
Am fost a lui Djem cupa; dar sparta - nimic sunt.

Crearea ta si-a lumii, destinul ei si-al tau
Sunt taine-aici si taine vor fi în veci si-n moarte.
Surâde-le ca unor pericole desarte.
Caci pacea te-asteapta dincolo, -n negrul hau.

Cereasca bolta pare o magica lanterna
Si soarele e lampa. Iar lumea e-o cortina
Pe care defileaza în hora lor eterna
Imaginile noastre - rani negre în lumina.

Nu plânge dupa ierii ce rupti ti-au fost din viata
Si nu gândi la ziua ce nu stii de-o sa vie.
Si ieri si mâini si astazi iluzii sunt si ceata.
Atât ai: clipa. Fa-o sa umple-o vesnicie!

Bagdadul, Balkul, - spune-mi, ce s-a ales din ele?
Fatala e si-o briza când floarea-i invoalata.
Bea! Si evoca-n noapte, cu luna laolalta,
Popoarele si evii stinsi rând pe rând sub stele.

A lui Bahram palate refugiu-s de gazele.
Unde cântau fecioare pândesc lei singuratici.
Bahram, neîntrecutul la prins magari salbatici
Sub trei movile doarme. Magarii pasc pe ele.