Doamne, foloseste-ma cat vrei !" (Ilie Cioara)

Clipe, ceasuri, zile, ani - viata-ntreaga daruita
Tie, Existenta Vie, bunatate infinita.
Doamne, foloseste robul, dupa cum iti este vrerea,
Celor rai si celor buni sa le-alin cumva durerea.


Tuturor sa demonstrez mai intai ca nu e moarte,
Ca viul din fiecare, in mod simplu se desparte
Si se naste-n alta lume, cu imense perspective,
Unde psihicul uman are-nscrisuri mai active.


Cand omul este convins ca, de fapt, nicicand nu moare,
Devine mai grijuliu, mai dispus spre transformare
Mai atent la ganduri, vorbe, felul cum actioneaza.
Si-ntalnind mereu "ego"-ul, tot mai des se integreaza.


Prin cunoastere mai afla cat de mult a ratacit,
Cautandu-Te pe Tine, prin efort si prin gandit,
Pret punand pe teorii, pe credinte-nselatoare,
Toate insa l-au robit - suferinta lui mai mare.


Ca exista fericire, ce nu e defel legata
De ceea ce stie omul prin gandirea-i programata.
Care, practic, se-ntalneste in tacerea absoluta
Cand fiinta-i detasata de structura-n timp formata.


Si-n tacerea obtinuta prin atentia globala,
Care dezagrega "eul" in substanta-i ideala,
Sacrul din fiece om, neindoielnic se arata,
Si ne-ajuta sa atingem viata cea adevarata.


Mergand inca mai departe, vine acea eliberare,
Care-i fenomen real, obtinut prin integrare ;
Prin unirea cu prezentul, "ego"-ul se subrezeste,
Si-ntr-o zi se fisureaza - continutu-n timp goleste.


Liberarea inceputa cu spartura din "egou",
Are loc zi dupa noapte, pan'ce omul este nou.
Candva, ce-a purces din Tine se intoarce-n Infinit,
Tu, glorificat de-a pururi prin ce omul a simtit.


Astea, Doamne, incerc sa spun si la fel sa demonstrez,
Prin intreaga mea traire, cum, de fapt, ma integrez.
Semenilor care aspira Adevarul sa-l cunoasca,
Si in viata ca si-n moarte Tie sa se daruiasca.


Foloseste-ma cat vrei ! Eu veghez si zi si noapte,
Sa-ti slujesc total smerit, prin gandire, spuse, fapte ;
Din tot sufletul doresc ca, prin Tine, sa fiu lumii de folos,
Cunoasterea s-adanceasca, disparand ce-i nebulos.