Jiddu Krishnamurti - (...) Caci viata Este.

Asteapta-ma prietene,
Am sa-ti vorbesc despre mireasma tainica a vietii
Viata nu are nici o filozofie
Nici viclene sisteme de cugetare,
Viata nu are nici o religie,
Nici adanca adorare in sanctuare ascunse...
Viata nu are nici un dumnezeu,
Nici povara inspaimantatorului mister,
Viata nu are nici lacas,
Nici suferinta chinuitoare a extremei decaderi.
Viata nu are nici o placere, nici o durere,
Nici coruptia iubirii trecatoare.
Viata nu este nici buna, nici rea,
Nici pedepsirea sumbra a pacatului necugeta.
Viata nu da nici o alinare
Nici nu sta il altarele iertarii.
Viata nu este spirit sau materie,
Nici cruda diviziune a actiunii si inactiunii.
Viata nu are niciodata moarte,
Nici golul singuratatii in umbra timpului.
Eliberat este omul care traieste in etern.
Caci viata este.

Jiddu Krishnamurti

 

Semnificatia Cuvantului - Emanuel Swedenborg

Semnificaţia literală a Cuvântului (Bibliei) permite fuziunea omului cu Domnul şi asocierea lui cu îngerii Săi.Cuvântul permite fuziunea omului cu Domnul, căci Cuvântul nu vorbeşte decât despre El. Domnul devine astfel Totul în toate lucrur...ile de care vorbeşte Cuvântul, fiind numit El Însuşi Cuvântul, aşa cum am arătat în Despre Domnul Iisus Cristos. Semnificaţia literală a Cuvântului permite o asemenea fuziune deoarece din această perspectivă, Cuvântul apare în toată plenitudinea, sfinţenia şi puterea sa, aşa cum am demonstrat în capitolul anterior. Omul nu-şi dă seama de această fuziune, dar ea se produce în inima sa, permiţându-i să perceapă adevărul şi amplificându-i iubirea şi credinţa în Adevărul Divin.

 Semnificaţia literală a Cuvântului permite inclusiv o asociere cu îngerii, căci Cuvântul vorbeşte de lucruri celeste şi spirituale, care descriu exact natura îngerilor. Îngerii din împărăţia spirituală sunt descrişi în aspectele spirituale ale Cuvântului, iar cei din împărăţia celestă în aspectele celeste de care vorbeşte el. Aceste semnificaţii sunt dezvăluite pornind de la semnificaţia naturală (literală) a Cuvântului, dar numai celor care sunt ferm stabiliţi în adevăr. Această revelaţie este instantanee, deci şi asocierea cu îngerii are aceeaşi natură.

Am trăit numeroase experienţe care mi-au dovedit că îngerii spirituali sunt descrişi de semnificaţia spirituală a Cuvântului, iar cei celeşti de semnificaţia lui celestă. Mi s-a permis să percep comunicarea cu cerurile care s-a deschis în timp ce citeam Cuvântul în semnificaţia lui literală. Uneori mi s-a permis să comunic cu cerul superior (celest), iar alteori cu cel inferior (spiritual). Ceea ce eu înţelegeam din perspectiva semnificaţiei naturale, îngerii spirituali înţelegeau din perspectiva semnificaţiei spirituale, iar cei celeşti din perspectiva semnificaţiei celeste, iar aceste fenomene se petreceau instantaneu. Am perceput această comuniune spirituală de mii de ori, aşa că nu mai am de mult îndoieli în privinţa ei. Există chiar spirite din ceruri care abuzează de această comunicare, repetând anumite pasaje din perspectiva semnificaţiei lor literale pentru a face observaţii referitoare la cei cu care comunică. Am asistat de foarte multe ori la acest procedeu. Experienţa mi-a dovedit astfel că, prin semnificaţia ei literală, scriptura (Cuvântul) este un instrument divin care permite fuziunea cu Domnul şi cu cerurile. În legătură cu aceasta, vă recomand să citiţi de asemenea Paragrafele 303-310 din lucrarea Cerul şi iadul.

Voi explica acum în câteva cuvinte cum se realizează această fuziune (prin dezvăluirea semnificaţiilor corespondente ale Cuvântului). Am explicat anterior că planul celest, cel spiritual şi cel natural se succed unul altuia, potrivit ordinii succesive, de la planul cel mai înalt până la cel mai de jos, dar ele coexistă unul lângă celălalt, potrivit ordinii simultane, de la aspectele cele mai interioare până la cele mai exterioare. În mod similar, înţelesurile succesive ale Cuvântului, cel celest şi cel spiritual, se regăsesc simultan în cel natural. Numai dacă aţi înţeles aceste explicaţii veţi putea realiza (într-o oarecare măsură) cum este posibilă dezvăluirea înţelesurilor spiritual şi celest pornind de la cel natural, atunci când omul citeşte Cuvântul. Îngerii spirituali percep şi înţeleg aspectele spirituale ale scripturii, iar cei celeşti pe cele celeste. Acest lucru este de la sine înţeles, căci aceste aspecte corespund naturii lor esenţiale.
Vom ilustra acest lucru printr-o serie de comparaţii preluate din cele trei regate din natură, respectiv cel animal, cel vegetal şi cel mineral.

Mai întâi, din regatul animal: după ce hrana este transformată în cil, vasele sanguine extrag din acesta sângele de care au nevoie, nervii extrag sucurile cu care se hrănesc, iar fibrele îşi extrag spiritul lor animal.
Din regatul vegetal: trunchiul, ramurile, frunzele şi fructele copacului sunt susţinute de rădăcinile acestuia, care extrag din pământ o sevă mai grosieră cu care hrănesc trunchiul, ramurile şi frunzele, una mai subtilă sau mai pură cu care hrănesc partea cărnoasă a fructelor şi una extrem de pură cu care hrănesc seminţele din fructe.

Din regatul mineral: în anumite locuri din măruntaiele pământului există minereuri impregnate cu aur, argint şi fier. Acestea îşi extrag elementele din expiraţia ascunsă a pământului.
Putem ilustra acum prin exemple cum extrag îngerii celeşti şi cei spirituali semnificaţiile lor corespondente pornind de la semnificaţia naturală a Cuvântului (respectiv cea pe care o percep oamenii). Spre exemplu, să luăm cinci porunci din Decalog:

"Să-i cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta". Prin tată şi mamă, omul îi înţelege pe părinţii săi pământeşti, precum şi pe toţi cei care le-au ţinut locul. Prin cinstire, el înţelege respectarea şi ascultarea lor. Un înger spiritual consideră însă că tatăl său este Domnul, iar mama sa este biserica. Prin cinstire, el înţelege iubirea acestora. În schimb, un înger celest consideră că tatăl său este Iubirea Divină a Domnului, iar mama sa este Înţelepciunea Divină a Acestuia. Prin cinstire, el înţelege faptele bune făcute în numele celor două virtuţi.

"Să nu furi". Omul obişnuit înţelege această poruncă în sensul ei natural. El ştie că nu are dreptul să fure şi să îşi priveze aproapele de bunurile sale, sub nici un pretext. Un înger spiritual înţelege prin furt privarea altora de adevărurile credinţei lor şi de beneficiile carităţii, prin minciună şi răutate. În schimb, un înger celest înţelege prin furt asumarea acelor atribute care îi aparţin Domnului, cum ar fi dreptatea şi virtuţile.

"Să nu comiţi adulter". Omul de rând înţelege această poruncă în sensul ei literal. El ştie că nu are dreptul să comită adulter, să meargă la prostituate, să se complacă în practici obscene, în conversaţii lascive şi în gânduri triviale. Un înger spiritual înţelege prin adulter violarea beneficiilor oferite de Cuvânt şi falsificarea adevărurilor sale. În schimb, un înger celest înţelege prin adulter negarea divinităţii Domnului şi profanarea Cuvântului.

"Să nu ucizi". Omul de rând înţelege această poruncă în sensul ei literal. El ştie că nu are dreptul să ucidă un alt om, din ură sau din dorinţa de răzbunare. Un înger spiritual înţelege prin ucidere comportamentul diabolic sau demoniac care distruge sufletul omului. În schimb, un înger celest înţelege prin ucidere ura faţă de Domnul şi faţă de toate atributele divine ale Acestuia.

"Să nu depui mărturie falsă". Omul de rând înţelege această poruncă în sensul ei literal. El ştie că nu are dreptul să mintă şi să defăimeze pe altcineva atunci când se află sub jurământ. Un înger spiritual înţelege prin mărturia falsă susţinerea şi prezentarea minciunii ca adevăr, a răului ca bine, şi invers. În schimb, un înger celest înţelege prin mărturie falsă orice blasfemie la adresa Domnului şi a lumii creaţiei.

Din exemplele de mai sus vă puteţi da seama cum pot fi extrase semnificaţia spirituală şi cea celestă a Cuvântului pornind de la cea naturală, care le conţine în sine. Procesul este absolut minunat, căci îngerii îşi extrag semnificaţiile corespondente fără a şti care sunt gândurile omului care citeşte scriptura, deşi se află într-o corespondenţă perfectă cu acestea, la fel cum sunt finalitatea, cauza şi efectul. Finalităţile nu există decât în împărăţia celestă, cauzele în cea spirituală, iar efectele în cea terestră sau naturală. Întreaga creaţie are la bază corespondenţele. Acesta este mecanismul prin care Cuvântul permite asocierea cu îngerii.

Asocierea omului cu îngerii se realizează pornind de la semnificaţia literală a Cuvântului, căci în orice om există trei nivele ale vieţii: unul celest, unul spiritual şi unul natural. Atât timp cât se află pe pământ, el trăieşte însă pe nivelul natural al vieţii sale. Nivelul spiritual nu se trezeşte în el decât în măsura în care cultivă adevărurile autentice, iar cel celest numai în măsura în care îşi pune viaţa la unison cu aceste adevăruri.

Semnificatia esentiala a Sf.Graal

În toate tradiţiile s-a fãcut aluzie la ceva care, dupã o anumitã epocã, ar fi fost pierdut sau ascuns: este vorba de exemplu de Soma hinduşilor sau de Haoma persanilor, “băutura nemuririi”, care, în mod precis, are un raport foarte direct ...cu Graal-ul, pentru că acesta se zice că este vasul sacru care conţine sângele lui Hristos,

care este şi el “băutura nemuririi”. În alte locuri, simbolismul este diferit: astfel, la evrei, ceea ce e pierdut este pronunţia marelui Nume divin [01]; dar ideea fundamentală este întotdeauna aceeaşi, şi vom vedea mai încolo la ce anume corespunde exact.

       Se spune cã Sfântul Graal este cupa care a servit la Cina cea de Taină, şi în care Iosif din Arimateea a cules apoi sângele şi apa care curgeau din rana deschisă din coasta lui Hristos de către lancea centurionului Longin. Conform legendei, aceastã cupă ar fi fost transportată în Marea Britanie de către Iosif din Arimateea însuşi şi Nicodim [02]; şi trebuie să se vadă în aceasta indicaţia unei legături stabilite între tradiţia celtică şi creştinism. Cupa, într-adevãr, joacă un rol foarte important în cele mai multe dintre tradiţiile antice, şi fără îndoială că era aşa mai ales pentru celţi. Este chiar remarcabil faptul că era frecvent asociată lãncii, aceste două simboluri fiind oarecum complementare unul celuilalt, dar dezvoltarea acestui aspect ne-ar îndepărta de subiectul nostru [03].

       Ceea ce arată poate cel mai clar semnificaţia esenţială a Graalului este ceea ce s-a spus despre originea lui: această cupã ar fi fost tăiată de cãtre îngeri dintr-un smarald picat din fruntea lui Lucifer în timpul căderii sale. Acest smarald aminteşte într-un mod foarte frapant de urnâ, perla frontală care, în simbolismul hindus (de unde a trecut în budism), ţine adesea locul celui de-al treilea ochi al lui Shiva, reprezentând ceea ce se poate numi “simţul eternităţii”, aşa cum am explicat-o în altă parte. Se spune apoi că Graal-ul a fost încredinţat lui Adam în Paradisul terestru, dar că, în timpul căderii sale, Adam îl pierdu la rândul său, căci nu putu să-l ia cu sine atunci când fu alungat din Eden, şi, cu semnificaţia pe care tocmai i-am indicat-o, aceasta devine foarte clar. Într-adevăr, omul, îndepărtat de centrul său originar, se găsea în urma acestui eveniment închis în sfera temporală. El nu mai putea sã atingă punctul unic din care toate lucrurile sunt contemplate sub aspectul eternităţii. Cu alte cuvinte, posesia “simţului eternităţii” este legată de ceea ce toate tradiţiile numesc, aşa cum am reamintit-o mai sus, “starea primordială”, a cărei restaurare constituie primul stadiu al veritabilei iniţieri, fiind condiţia prealabilă a cuceririi efective a stărilor “supraumane”. De altminteri, Paradisul terestru reprezintă propriu-zis “Centrul Lumii”, şi ceea ce vom spune în cele ce urmează, asupra sensului originar al cuvântului Paradis, va lămuri şi mai bine lucrurile.

       Ceea ce urmează poate să pară încă şi mai enigmatic: Seth reuşi să se întoarcă în Paradisul terestru şi putu astfel să regăsească preţiosul vas. Or, numele de Seth exprimă ideile de fundament şi de stabilitate, şi, prin urmare, indică întrucâtva restaurarea ordinii primordiale distruse prin căderea omului [04].

 

Trebuie deci înţeles că Seth şi cei care după el posedară Graalul putură prin însuşi acest lucru sã stabilească un centru spiritual destinat să înlocuiască Paradisul pierdut, şi care era ca o imagine a acestuia. Aşadar, această posesie a Graalului reprezenta conservarea integrală a tradiţiei primordiale într-un asemenea centru spiritual. Legenda, de altfel, nu spune nici unde nici de către cine fu conservat Graalul până la epoca lui Christos. Dar originea celtică ce i se recunoaşte lasă fără îndoială să se înteleagă că Druizii participaseră la aceasta şi trebuie să fie incluşi printre păstrătorii autorizaţi ai tradiţiei primordiale.

       Pierderea Graalului, sau a unuia dintre echivalentele sale simbolice, înseamnă în cele din urmă pierderea tradiţiei cu tot ceea ce ţine de ea. La drept vorbind, de altfel, această tradiţie este mai degrabă ascunsă decât pierdută, sau cel puţin nu poate fi pierdută decât pentru anumite centre secundare, atunci când acestea încetează să mai fie în relaţie directă cu centrul suprem. În ceea ce-l priveşte pe acesta din urmă, el păstrează întotdeauna intact depozitul tradiţiei, şi nu este afectat de schimbările care survin în lumea exterioară. Din această cauză, conform Sfinţilor Părinţi, şi mai ales Sfântului Augustin, potopul nu a putut atinge Paradisul terestru, care este “locuinţa lui Enoch şi Pãmântul Sfinţilor” [05], şi al cărui vârf “atinge sfera lunară”, adică se găseşte dincolo de domeniul schimbării (identificat cu “lumea sublunară”) în punctul de comunicare dintre Pământ şi Ceruri [06].

 

Dar, aşa cum Paradisul terestru a devenit inaccesibil, centrul suprem, care în fond este acelaşi lucru, poate, în cursul unei anumite perioade, să nu mai fie manifestat în exterior, şi atunci se poate spune că tradiţia este pierdută pentru ansamblul umanităţii, cã nu mai este conservată decât în unele centre riguros închise, şi masa oamenilor nu mai participă la ea într-un mod conştient şi efectiv, contrariu a ceea ce avea loc în sfera originară [07], aceasta este condiţia exactă a epocii actuale, al cărui început se află de altminteri mult dincolo de ceea ce este accesibil istoriei obişnuite şi “profane”. Pierderea tradiţiei poate deci, de la caz la caz, să fie înţeleasă în acest sens general, sau să fie raportată la obscurarea centrului spiritual care conducea mai mult sau mai puţin destinele unui anume popor sau civilizaţii. Trebuie deci, de fiecare dată când se întâlneşte un simbolism legat de acest lucru, să se examineze dacă trebuie să fie interpretat într-un sens sau în celălalt.

       Conform a ceea ce am zis, Graalul reprezintă în acelaşi timp două lucruri care sunt puternic solidare unul cu celălalt: cel care posedă în întregime “tradiţia primordială”, care a ajuns la un nivel de cunoaştere efectivă pe care îl implică în mod obligatoriu aceastã posesie, este într-adevăr prin însuşi acest fapt, reintegrat în plenitudinea “stării primordiale”. La aceste două lucruri, “starea primordială” şi “tradiţia primordială”, se raportează dublul sens inerent cuvântului Graal însuşi, căci, printr-una din aceste asimilări verbale care joacă adesea în simbolism un rol deloc neglijabil, şi care are de altminteri raţiuni mult mai profunde decât ne-am imagina la prima vedere, Graalul este concomitent vas (grasale) şi carte (gradale sau graduale). Acest din urmă aspect desemnează în mod evident tradiţia, în timp ce celălalt priveşte cel mai direct starea însăşi.

       Nu avem intenţia de a intra aici în detaliile secundare ale legendei Sfântului Graal, deşi toate au de asemenea o valoare simbolică, nici să urmărim istoria “Cavalerilor Mesei Rotunde” şi a isprăvilor lor. Vom reaminti doar cã “Masa Rotundă”, construită de regele Arthur după planurile lui Merlin, era destinată să primească Graalul atunci când unul dintre Cavaleri ar fi reuşit să-l cucereascã şi l-ar fi adus din Marea Britanie în Armorique. Această masă este şi un simbol foarte vechi după toate aparenţele, unul dintre cele care au fost întotdeauna asociate ideii de centru spiritual, păstrător al tradiţiei. Forma circulară a mesei este de altminteri legată de ciclul zodiacal prin prezenţa în jurul ei a doisprezece personaje principale [08], particularitate care, cum spuneam mai înainte, se regăseşte în constituirea tuturor centrelor despre care este vorba.

       Mai existã un simbol aflat în legătură cu un alt aspect al legendei Graalului, şi care merită o atenţie specială: Montsalvat (literal “Muntele Salvării”), vârful situat “la marginile îndepărtate de care nici un muritor nu se apropie”, reprezentat ca ridicându-se în mijlocul mării, într-o regiune inaccesibilă, şi în spatele căruia se ridicã Soarele. Este în acelasi timp “insula sacră” şi “muntele polar”, două simboluri echivalente despre care vom mai vorbi în acest studiu; este “Tărâmul nemuririi”, care se identifică în mod firesc cu Paradisul terestru.
Pentru a reveni la Graalul însuşi, este uşor de înţeles că semnificaţia lui primă este în fond aceeaşi pe care o are în general vasul sacru peste tot unde este întâlnit, şi pe care o are, în Orient, cupa sacrificială conţinând la origine, aşa cum o indicam mai sus, Soma vedică sau Haoma mazdeană, adică “băutura nemuririi” care conferă sau restituie, celor care o primesc cu dispoziţia necesară, “simtul eternităţii”.

Note:
[01] Vom reaminti de asemenea, în aceastã privinţă, “Cuvântul pierdut” al masoneriei, care simbolizeazã concomitent iniţierea veritabilă. “Căutarea Cuvântului pierdut” nu este deci decât o altă formă a “căutării Graalului”. Acest lucru justifică relaţia semnalată de istoricul Henri Martin între “Mesenia Sfântului Graal” şi Masonerie. Şi explicaţiile pe care le dăm aici vor permite să se înţeleagă ceea ce spuneam, în această privinţă, despre conexiunea foarte strânsă care există între simbolismul însuşi al Graalului şi “centrul comun” al tuturor organizaţiilor iniţiatice.
[02] Cele două personaje reprezintă aici respectiv puterea regală şi puterea sacerdotală. Acelaşi lucru se poate spune adesea despre Arthur şi Merlin în instituţia “Mesei Rotunde”.
[03] Vom spune doar că simbolismul lăncii este adesea în legătură cu “Axa Lumii”. În această privinţă, sângele care picură din lance are aceeaşi semnificaţie ca roua care emană din “Arborele Vieţii”. Se ştie de altminteri că toate tradiţiile sunt unanime în a afirma că principiul vital este în mod intim legat de sânge.
[04] Se spune că Seth a rămas timp de patruzeci de ani în Paradisul terestru. Acest număr are de asemenea sensul de “reconciliere” sau de “reîntoarcere la principiu”. Perioadele măsurate cu acest număr se întâlnesc foarte frecvent în tradiţia iudeo-creştină: să ne reamintim cele patruzeci de zile ale potopului, cei patruzeci de ani în timpul cărora israeliţii au rătăcit prin desert, cele patruzeci de zile pe care Moise le-a petrecut pe Sinai, cele patruzeci de zile de post ale lui Iisus.
[05] “Şi Enoch merse cu Dumnezeu şi nu mai apăru (în lumea vizibilităţii exterioare), căci Dumnezeu îl luă.” (Geneza V, 24).
[06] Acest lucru este conform cu simbolismul utilizat de Dante, care situează Paradisul terestru pe vârful muntelui Purgatoriului, care se identifică la el cu “muntele polar” al tuturor tradiţiilor.
[07] Tradiţia hindusă spune că la origine nu era decât o singurã castă, care era numitã Hamsa. Acest lucru înseamnă că toţi oamenii posedau pe atunci în mod normal şi spontan nivelul spiritual care este desemnat prin acest nume, şi care este dincolo de distincţia celor patru caste actuale.
[08] “Cavalerii Mesei Rotunde” sunt uneori în număr de cincizeci (care era, la evrei, numărul Jubileului, şi care este în legătură cu “domnia Sfântului Duh”). Dar, chiar şi în acest caz, doisprezece dintre ei joacă un rol preponderent. Să reamintim de asemenea, în aceastã privinţă, cei doisprezece pairi ai lui Charlemagne în alte poveşti legendare ale evului mediu.

 

Rene Guenon