sâmbătă, 26 ianuarie 2013
Despre frumos si adevar intr-un dialog ... Tagore ~Einstein
Cu ocazia unui ciclu de conferinţe pe care Rabindranath Tagore le-a ţinut în
Europa, marele scriitor şi filosof indian, laureat al Premiului Nobel l-a întâlnit, în
ziua de 14 iule 1930, pe celebrul fizician Albert Einstein, laureat şi el al aceleiaşi
prestigioase distincţii. Intâlnirea a avut loc la reşedinţa celui din urmă, de la
Kaputh, cu care ocazie s-a desfăşurat un dialog din care redăm mai jos câteva
fragmente semnificative. Prin termenul de Om (cu majusculă) Tagore înţelegea
Omul Etern, Omul Universal, adică supra-personal.
Tagore:
Personalitatea infinită a Omului cuprinde Universul. Nu există nimic care
să nu poată fi depăşit de personalitatea umană şi acest fapt dovedeşte că adevărul
universului este adevărul uman. Iată, ca exemplu, un fapt ştiinţific: materia este
compusă din protoni şi electroni, cu spaţii între ei; şi totuşi materia este solidă. În
acelaşi mod umanitatea este compusă din indivizi; iar între ei există legătura
raporturilor umane care conferă lumii omului o vie solidaritate. Intregul Univers
este legat de noi într-un fel asemănător, este un univers uman. Am urmărit acest
lucru în artă, literatură şi conştiinţa religioasă.
Einstein:
Există două concepţii diferite în problema naturii Universului: 1. Lumea
ca unitate dependentă de umanitate; 2. Lumea ca realitate independentă de factorul
uman.
Tagore:
Când universul nostru este în armonie cu Omul, veşnicia, noi îl recunoaştem ca
pe o realitate, îi simţim frumuseţea.
Einstein:
E o concepţie pur omenească asupra Universului.
Tagore:
Nu pot avea o altă părere. Lumea aceasta este o lume umană – conceperea sa
ştiinţifică e asemănătoare conceperii omului ştiinţific. Există o limită a raţiunii şi
a bucuriei care îi dă veridicitate, măsura Omului Etern ale cărui experienţe se trag
din ale noastre (…)
Einstein:
Adevărul, altfel spus frumuseţea, nu este independentă de om ?
Tagore:
Nu.
Einstein:
Deci, dacă n-ar fi existat mai multe fiinţe umane, Apollo din Belvedere ar fi
încetat să fie frumos?
Tagore:
Da.
Einstein:
Sunt de acord cu această concepţie despre frumuseţe, dar nu şi în ce priveşte
adevărul.
Tagore:
De ce nu: adevărul este realizat de om.
Einstein:
Eu nu pot dovedi că este justă concepţia mea, de vreme ce ea este religia mea.
Tagore:
Frumuseţea se află în idealul armoniei perfecte din Fiinţa Universală 1 ) , adevărul
fiind corecta percepere a Spiritului Universal 2 ) . Noi, indivizii, ne apropiem de ea
cu ajutorul greşelilor noastre, prin experienţele acumulate, prin conştiinţa noastră
luminată – cum am putea fără toate acestea să cunoaştem adevărul ?
Einstein:
Eu nu pot dovedi în mod ştiinţific că adevărul trebuie să fie înţeles ca un adevăr
independent de om; dar cred cu putere în el. De pildă că teorema pitagoreică în
geometrie stabileşte ceva cu aproximaţie adevărat, independent de existenţa
omului. Intr-un fel sau altul, există o realitate independentă de om, există de
asemenea un adevăr relativ privitor la această realitate; totodată, negarea primei
atrage după sine imposibilitatea existenţei celeilalte.
Tagore:
Adevărul, care face corp comun cu Fiinţa Universală, trebuie să fie uman în
esenţă; altfel ceea ce înţelegem prin adevăr nu va putea fi numit astfel niciodată;
mă refer cel puţin la adevărul descris ca ştiinţific şi care nu poate fi atins decât
prin logică, adică printr-un organ uman de raţionament. După filosofia indiană
există Brahma, Adevărul absolut care nu poate fi cunoscut nici prin izolarea
spiritului individual3 ) , nici descris prin cuvinte, ci numai realizat prin contopirea
completă a individului cu infinitul4 ) . Dar un asemenea Adevăr nu poate aparţine
ştiinţei. Natura adevărului pe care-l discutăm este o aparenţă, adică ceea ce
spiritului uman îi pare a fi adevărat, este deci uman şi poate fi numit Maya sau
iluzie.
Einstein:
Deci, în concepţia dumneavoastră, care poate fi şi concepţia indiană, nu există
iluzia individului ci a umanităţii întregi.
Tagore:
În ştiinţă noi operăm cu reguli care suprimă regulile particulare ale spiritului
individual şi atingem astfel acea înţelegere a adevărului care rezidă în spiritul
Omului Universal.
Einstein:
Problema ar fi însă: adevărul există independent de conştiinţa noastră?
Tagore:
Ceea ce numim noi adevăr se găseşte în armonia raţională dintre aspectele
subiective şi obiective ale realităţii, ambele aparţinând Omului supra-individual
(…)
Einstein:
Noi atribuim adevărului o obiectivitate supra-umană: ea este indispensabilă
pentru noi, această realitate care e independentă de existenţa noastră, de experienţa
şi de inteligenţa noastră – deşi n-am putea spune ce reprezintă.
Tagore:
Stiinţa a dovedit că masa, în calitate de obiect solid, este o aparenţă şi, în
consecinţă, obiectul recunoscut ca atare de inteligenţa umană n-ar exista dacă
această inteligenţă n-ar fi acolo. În acelaşi timp trebuie admis că faptul ultimei
realităţi fizice a mesei n-ar fi nimic decât o multitudine de centre de forţă
electrică, divizate şi rotitoare, aparţinând deopotrivă inteligenţei umane.
În perceperea adevărului există un conflict perpetuu între Spiritul uman Universal
şi acelaşi spirit închis în individ. Există şi un acord continuu care se stabileşte
între ştiinţele noastre, filosofia şi etica noastră. Oricum, dacă există un adevăr
absolut fără nici un raport cu umanitatea, el este complet non-existent. Nu e greu
de imaginat o concepţie după care ordinea lucrurilor nu se realizează în spaţiu, ci
numai în timp, ca ordinea notelor în muzică. Ideea despre realitate a unei asemenea
concepţii este aliată realităţii muzicale, în care geometria lui Pitagora nu mai are
nici un sens. Există realitatea hârtiei, infinit diferită de realitatea literaturii, căci
pentru tipul de inteligenţă posedată de moliile care mănâncă hârtia literatura nu
există; totodată pentru spiritul Omului, literatura are o mai mare valoare decât
hârtia însăşi. La fel, dacă există un adevăr care nu are nici o relaţie sensitivă sau
raţională cu spiritul uman, el nu va însemna nimic atâta timp cât noi vom rămâne
fiinţe umane.
Einstein :
Atunci eu sunt mai religios decât dumneavoastră!
Tagore:
Religia mea rezidă în acordul Omului supra-personal, Spiritul uman Universal,
cu fiinţa mea individuală.
sâmbătă, 19 ianuarie 2013
Lectii ~ invataturile ~ Buddha
Siddhartha Gautama a fost un mare conducator spiritual si fondator al budismului in India antica. In traducere cuvantul “Buddha” – inseamna “trezire” sau “iluminare”. In invatatura lui nu este nimic care ar fi contradictoriu cu elementele de baza ale armoniei oricarui altui flux religios sau filosofic. Lectiile vietii sunt universale si eterne, variatiile in fluxuri s...unt diferite si nelimitate. Pentru a sti este bine sa faci cunostinta cu variante diferite, iar pentru suflet este chiar util. In interpretarea lui Buddha acestea sunt dupa cum urmeaza:
Sa incepi cu putin- acest lucru este normal. Ulciorul se umple cu incetul, picatura cu picatura. Fiecare maestru a fost odata un amator. Noi toti incepem cu putin. Nu neglijati lucrurile mici. Daca sunteti consecvent si rabdator, veti reusi! Nimeni nu poate reusi intr-o singura noapte: succesul vine la cei care sunt dispusi sa inceapa cu putinul si muncesc cu efort pana cand ulciorul este plin.
Gandurile se materializeaza. Constiinta noastra- este tot.
Devii ceea ce crezi, ce gandesti. Daca vorbesti sau actionezi cu ganduri rele, ele te vor urmari. Daca vorbesti sau actionezi cu intentii pure, urmate de fericire, te vor urma. Pentru a trai corect, va trebui sa completezi creierul cu ganduri „corecte”. Gandirea dreapta iti va da tot ce doresti, gandirea gresita – numai rau, care in cele din urma te vor distruge. Toate actiunele apar din gandire. Daca gandirea se va schimba, oare actiunile vor ramane neschimbate?
Iertarea. Sa retii furia in tine- este precum ai lua un carbune incins cu intentia de a-l arunca in cineva, dar te vei arde chiar tu. Cand ii eliberezi din „inchisoarea” neiertarii pe cei care te-au infuriat, te eliberezi pe tine insuti. Niciodata nu vei putea distruge pe cineva fara sa te distrugi te tine insuti. Invata sa ierti. Invata sa ierti urgent!
Actiunile tale au o mare importanta. Pentru a avansa, trebuie sa actionezi ca se te dezvolti, trebuie sa actionezi in fiecare zi. Gloria e pentru toti, dar o vor cunoaste doar cei ce sunt în continua actiune. Un proverb spune: “Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga in traista.” Buddha a spus: “Eu nu cred in soarta care da navala asupra oamenilor atunci cand ei nu fac nimic, in schimb, cred in acea soarta care da peste ei, atunci cand ei actioneaza.”
Incearca sa intelegi. In primul rand, incearca sa intelegi si numai dupa aceea vei fi inteles. Depune toate eforturile pentru a intelege punctul de vedere al altcuiva si atunci vei avea pace in suflet. Concentreaza-te mai mult pe cum sa fii fericit, decat cum sa faci ca sa ai dreptate.Invinge-te. Este mai bine sa te invingi, decat sa castigi o mie de batalii. Atunci victoria va fi a ta. Victoria nu-ti poate fi luata nici de ingeri, nici de rai, nici de iad. Pentru a te castiga, e nevoie sa-ti invinge constiinta. Invata sa-ti controlezi gandurile. Ele nu ar trebui sa bantuie. Ai putea crede: “Eu nu-mi pot controla gandurile. Gandurile vine atunci cand vor”. La care eu iti voi raspunde: ” Nu poti interzice pasarilor sa zboare deasupra capului tau, dar cu siguranta le poti opri atuni cand vor sa-si zideasca cuibul in capul tau”
Traieste in armonie. Armonia vine din interior. Sa nu o cautati in exterior! Nu cauta in exterior ceea ce poate fi doar in inima ta. Deseori o cautam in exterior doar pentru a ne distrage atentia de la adevarata realitate. Armonia nu este un loc de munca, nu este o masina noua sau o casatorie, armonia este pacea din suflet care porneste de la tine.
Fii recunoscator! Ridica-te si multumeste pentru faptul ca, daca nu ai invatat mai mult, cel putin, pentru ca ai invatat ceva si daca nu ai invatat nimic, atunci multumeste pentru faptul ca nu te-ai imbolnavit, iar daca totusi te-ai imbolnavit, multumeste pentru ca esti in viata. Nu toti au reusit sa se trezeasca azi dimineata. Cineva a adormit ieri pentru ultima data. Exista intotdeauna ceva , ce merita multumiri. Nu fii pesimist.
O inima recunoscatoare te face maret!
duminică, 13 ianuarie 2013
Iubirea daruire ~ Adrian Nuta
Iubirea daruire
În oglindă cu iubirea-răspuns, iubirea- dăruire este o iubire pură, necontaminată de aşteptare şi nevoi egocentrice. În acelaşi limbaj mistic, este Sinele sau, mai bine zis, o modalitate de manifestare a Sinelui. (O altă modalitate este înţelepciunea). Iubirea-răspuns începea cu mine. Iubirea- dăruire începe cu tine. În iubirea-răspuns sunt focalizat pe nevoile mele, în iubirea-dăruire sunt focalizat pe nevoile tale. Este o iubire matură în cel mai înalt grad, deoarece se oferă fǎră a pune condiţii, fǎră a se negocia, fǎră a cere ceva în schimb. Prin comparaţie, iubirea- reactivă are o notă infantilă. Iubirea-dăruire conţine mesajul “Mă bucur să-ţi ofer asta. Nu aştept nimic în schimb”. Dominanta ei este emisivǎ (ea pleacă din mine, direct, fǎră ca tu să fi făcut ceva), de aceea o consider un aspect al Principiului Masculin. Asta nu înseamnă că este practicată dominant de bărbaţi! Fac această precizare pentru cei care n-au citit capitolul despre principiile arhetipale sau au citit şi n-au înţeles nimic (variantă puţin probabilă - am o părere foarte bună despre inteligenţa cititorilor mei).
Iubirea-dăruire seamănă cu actul de a avea grijă de o floare. Mă bucur să te îngrijesc pe tine, floare, dar nu-ţi cer să înfloreşti pentru mine. Nici nu mă retrag din viaţa, ta dacă nu înfloreşti sau dacă înfloreşti când sunt eu plecat în vacanţă şi de tine are grijă, temporar, altcineva. Indiferent de ritmul creşterii tale, eu continui să am grijă de tine. Mă retrag atunci când şi tu te retragi. Dacă ai vorbi şi mi-ai cere să plec, pentru că doreşti să fii îngrijită de altcineva, de asemenea m-aş retrage, întrucât nu vreau sa am grijă de tine împotriva voinţei tale. Cum ştiu că te iubesc cu adevărat, cum îmi dau seama dacă iubirea mea este hrănitoare? Foarte simplu, OBSERV DACĂ IUBIREA MEA TE AJUTĂ SĂ TE DEZVOLŢI!
În opinia mea, evoluţia este criteriul iubirii: Când te iubesc, tu evoluezi. Hrănită cu iubirea mea, tu creşti, te dezvolţi pe diferitele niveluri ale fiinţei tale. Aceste niveluri pot fi ierarhizate, de la inferior la superior. Tu ai nevoie de hrană fizică, de pildă lapte (dacă eşti bebeluş). Eu îţi ofer acest lapte (sunt mama ta). Tu sugi la sânul meu şi creşti. Eu nu-ţi cer nimic în schimb, nici acum, nici peste 30 de ani, când vei fi o namilă de om, cu un portofel ticsit cu lei noi. Aceasta este iubirea-dăruire. Şi pentru că veni vorba de bani: tu ai intrat la facultate, pe locurile cu taxă, iar eu, părintele, îţi ofer cei 400 € necesari. Nu pun nici o condiţie, îmi face plăcere să te ajut. Nu-ţi cer să iei note bune, nu te oblig să vii să mă vezi săptămânal. Mă bucur să te văd mergând la facultatea pe care ţi-ai dorit-o aşa de mult şi asta e tot. Sunt soţul tău. Îmi spui că ai întâlnit un bărbat care-ţi împărtăşeşte pasiunea pentru teatru, cu care poţi discuta despre autori, scenarii, actori. Eu sunt o natură mai activă şi nu pot sta 2-3 ore ţintuit în fotoliu. Aşa că mă bucur pentru tine, nu te părăsesc pentru că mergi cu el la teatru, nici nu caut o altă femeie, în secret, ca să te pedepsesc. Continui să fac celelalte lucruri împreună cu tine, mai ales că acum eşti mai relaxată. Iubirea-dăruire are ca efect evoluţia celei pe care o iubeşti. În sensul cel mai înalt, spiritual, o ajuţi, o stimulezi, o sprijini să devină o fiinţă mai luminoasă, mai iubitoare, mai pură. Te gândeşti şi acţionezi pentru binele ei superior. Te bucuri să o vezi devenind mai sănătoasă, mai încrezătoare, mai frumoasă, mai înţeleaptă. Îi oferi ceea ce o face în mod real fericită. Într-un registru mai ezoteric, o ajuţi să manifeste principiul pe care îl conţine şi să integreze principiul polar opus, adică O AJUŢI SĂ SE APROPIE DE DUMNEZEU.
Acesta este cel mai minunat dar pe care i-l poţi face. Este iubirea-dăruire în aspectul ei elevat, spiritual. Să răspunzi celor mai profunde nevoi (de tip spiritual), să-i facilitezi accesul la spiritualitate, s-o ajuţi să-şi ridice nivelul de conştiinţă, să o impulsionezi să vibreze pe frecvenţe mai înalte. Această iubire este mult mai mult decât atracţia pentru o anumită persoană, mai mult decât sentimentele pozitive pe care ţi le inspiră cineva în compania căruia te simţi bine. Este preocupare activă şi efort pentru a-i sprijini creşterea spirituală, este intenţie tradusă în fapt, este dorinţa de a vedea o altă fiinţă devenind liberă (sau mai liberă).
Într-un fel, iubirea-dăruire este şi ea intricată cu o nevoie personală (ca şi iubirea- răspuns), cu diferenţa că această nevoie este foarte pură. Eu, cel care iubesc, în evoluţia mea, am nevoie să fac experienţa dăruirii. Am nevoia să trăiesc experienţa de a oferi cuiva ceva din energia mea, din timpul meu, din cunoaşterea mea, fără să cer ceva în schimb. Am experimentat iubirea-răspuns, care este un fel de iubire-deficit, o iubire activată de lipsă, de gol, de frustrare. Ştiu cum este să fiu iubit şi să iubesc la schimb. Încă nu ştiu cum e să iubesc fǎră să aştept nimic în schimb. Prin urmare, atunci când te iubesc gratuit, îmi ofer şi mie şansa de a trǎi o experienţă cu totul nouă, anume dăruirea fǎră condiţii. Acest “fǎră condiţii” mă face să echivalez iubirea-dăruire cu iubirea spirituală, deoarece acesta este felul în care îmi imaginez că Spiritul (Dumnezeu, Sinele) iubeşte tot ceea ce este viu. Iubirea spirituală este un fel de a spune “Vreau să fii fericită”, dar nu în înţelesul obişnuit, psihologic, ci în cel spiritual: “Vreau să cunoşti fericirea supremă, vreau să-1 cunoşti pe Dumnezeu, vreau să-ţi revelezi Sinele”. Îmi doresc asta pentru tine şi te ajut dacă şi tu îţi doreşti asta.
Dacă ai alte dorinţe, care nu au în vedere fericirea spirituală, nu le sprijin, însă le respect. Nu mă opun dacă pleci, nu te controlez, nu te manipulez. Te primesc cu bucurie dacă te întorci (vezi parabola fiului risipitor). Ceea ce mă determină să mă comport aşa este valoarea pe care o atribui spirirtului tău, atenţia pentru nevoile tale cele mai înalte, preocuparea pentru dorinţa ta ultimă, aceea care te eliberează de iluzia acestei lumi. Ceea ce eu sunt gata să-ţi ofer se adresează Spiritului din tine. Nu se adresează corpului şi nici minţii. În cazul iubirii-răspuns, oamenii care-şi spun “Te iubesc” ajung să-şi spună “Nu-mi mai pasă de tine” sau chiar “Te urăsc”, atonci când intră din nou pe deficit, adică nu mai primesc ceea ce primeau. De la “Eşti cel mai important pentru mine” se trece la “Altcineva este mai important” sau “Nu mai contezi”. De ce? Ce stă la baza acestei tranziţii? Frustrarea! Eu aştept ceva de la tine, iar tu nu-mi dai. Aceasta este iubirea-răspuns, amestecul subtil de afecţiune şi aşteptări.
Iubirea-dăruire este la polul opus. Este o iubire fǎră aşteptări, euforică, pură, minunată. Este ca şi cum ai fi Soarele, care te iubeşte chiar dacă tu nu-1 placi, ca şi cum ai fi Pământul, care te susţine deşi ţi se pare că e rigid sau ca şi cum ai fi un pom fructifer, care îţi dă fructe chiar dacă tu îl găseşti bătrân sau insuficient de frumos. Te întrebi, probabil, dacă a iubi în acest mod nu e cumva ceva nerealist, bolmojelile unui tip care nu mai face faţă caniculei şi a început să vorbească în dodii. Doar ai şi tu pulsiuni, ai tot felul de dorinţe şi nevoi, prin ce miracol să le suporţi şi, mai mult decât atât, să participi la împlinirea nevoilor altuia? Dacă nu ai trăit experienţa unei astfel de iubiri (şi nu ai trăit, altfel nu ai pune această întrebare legitimă), lasă-mă să-ţi explic mecanismul, E simplu de tot. Pentru a iubi în acest fel trebuie să descoperi, înlăuntrul tău, sursa inepuizabilă de energie iubitoare. După ce ai localizat-o, nu-ţi rămâne decât să te branşezi la ea.
Ce spuneam? Simplu de tot, în teorie. Cert este că, dacă ai identificat această sursă infinită, fenomenală, înăuntrul tău, ai făcut un pas uriaş în direcţia libertăţii tale. Imaginează-ţi: cum ai putea depinde de cineva, cum ai mai putea aştepta să te iubească cineva din afara ta (o persoană), când te simţi deja iubit de cineva dinăuntrul tău? (deşi “dinăuntru” e un fel foarte aproximativ de a vorbi). “Te iubesc pentru ceea ce primesc de la tine” din iubirea condiţionată se transformă în “Te iubesc pentru că sunt plin cu iubire”. Iubirea curge înăuntrul meu, mă umple şi se revarsă, motiv pentru care îmi face bine să te iubesc şi chiar îţi sunt recunoscător dacă te laşi iubitǎ, pentru că mă scapi de ceea ce ar putea deveni o pacoste (inundaţii interioare). Altfel spus, iubindu-te (sau iubindu-vă) îmi fac şi mie un serviciu, am grijă de mine. E ca şi cum, în casa mea, un robinet ar curge tot timpul. La început a fost bine, pentru că eram în criză de apă, însă după ce am umplut toate sticlele şi bidoanele mi-am dat seama că am o problemă. Trebuie să le dau şi vecinilor de pe stradă şi mă bucur dacă acceptă, ce să le cer în schimb? Evident, sunt mai multe variabile aici: debitul, calitatea apei, nevoia celor din jur de acest tip de apă (poate preferă altui), eventuaia blocare a robinetului. Ai prins, însă, ideea.
Iubirea pe care tu o simţi şi o manifeşti nu este creată de tine. Ea vine dintr-un loc misterios din interiorul tău, iar tu îi permiţi să treacă prin tine. Asta e toată contribuţia ta, te informez, în cazul în care te încearcă dulcea ispită a orgoliului. Ideea narcisică şi stupidă că ai fi un individ excepţional, un ales sau altă bazaconie de genul acesta. În termeni mai religioşi, iubirea aceasta vine de la Dumnezeu, trece prin oameni şi ajunge la alte fiinţe (oameni sau alte vietăţi), ajutându-le astfel să crească. Prin urmare, Universul se dezvoltă graţie iubirii lui Dumnezeu care curge în ei. Se pare că Universul se dezvoltă inclusiv în plan fizic (vezi deplasarea spre roşu). Cât va dura această curgere (şi expansiunea corelată cu ea) urmează să vedem (sunt optimist, cred în continuitatea conştiinţei).
Adrian Nuta
marți, 8 ianuarie 2013
Efectul umbrei ~ Debbie Ford
Umbra este un termen psihologic introdus de psihiatrul Carl Gustav Jung, ce simbolizează tot ceea ce în noi este inconştient, reprimat, nedezvoltat şi negat, toate aspectele întunecate ale fiinţei noastre. Se referă la acele părţi ale personalităţii noastre care au fost respinse din cauza fricii, a ignoranţei, a ruşinii sau a lipsei de iubire. Explicaţia de bază dată umbrei a fost „umbra este persoana care ai prefera să nu fii". Fenomenul esenţial al umbrei este proiecţia - prin care negăm părţi cruciale din noi înşine, dându-le de-o parte. „Nu devii iluminat, închipuindu-ţi imagini de lumină", a spus Jung „ci conştientizând întunericul". Fiecare dintre noi vede oamenii în mod diferit , deoarece fiecare proiectează asupra lor aspecte din el însuşi. Umbra ta, ceea ce este reflectat înapoi la tine, de către oamenii din viaţa ta, este partea în stare latentă din personalitatea ta, este o cutie de comori nedeschisă, un potenţial neexprimat.
Noi nu vedem decât ceea ce suntem noi.
Proiecţia este un transfer involuntar asupra altora al comportamentului nostru inconştient, astfel încât ni se pare că aceste caracteristici există cu adevărat în ceilalţi oameni. Când suntem neliniştiţi în privinţa emoţiilor noastre sau a unor părţi de neacceptat din personalitatea noastră, noi atribuim aceste trăsături obiectelor exterioare şi altor oameni - din cauza unui mecanism de apărare. De exemplu, când nu avem prea multă îngăduinţă faţă de ceilalţi, suntem dispuşi să le atribuim lor acest sentiment al propriei noastre inferiorităţi. Bineînţeles că întotdeauna există o circumstanţă care facilitează proiecţia. Anumite caracteristici imperfecte din alţi oameni activează anumite aspecte din noi înşine care cer să li se dea atenţie. Prin urmare, proiectăm asupra altor oameni tot ceea ce nu ne asumăm în ceea ce ne priveşte.
De exemplu, dacă ne negăm mânia sau nu ne place că o avem, vom atrage oameni furioşi în viaţa noastră. Vom inhiba propriile noastre sentimente de furie şi îi vom judeca cei care sunt furioşi. Întrucât ne minţim pe noi înşine în privinţa propriilor noastre sentimente interioare, singura cale prin care le putem găsi este să le vedem în alţii. Ceilalţi oameni ne oglindesc emoţiile şi sentimentele ascunse, ceea ce ne permite să le recunoaştem şi să le recuperăm.
În mod instinctiv, ne dăm înapoi din faţa propriilor noastre proiecţii negative. E mai uşor să examinăm lucrurile de care suntem atraşi, decât cele care ne provoacă repulsie. Dacă eu sunt insultată de aroganţa ta, asta se întâmplă deoarece eu nu-mi accept propria mea aroganţă. Aceasta se referă fie la aroganţa pe care o dovedesc acum în viaţă şi nu o văd, fie la aroganţa pe care neg că aş fi capabilă să o dovedesc în viitor. Dacă sunt jignită de aroganţă, trebuie să privesc mai atent toate perioadele din viaţa mea şi să-mi pun următoarele întrebări: „Când am fost arogantă în trecut? Sunt arogantă acum? Aş putea fi arogantă în viitor?" Bineînţeles că ar fi o aroganţă din partea mea să răspund negativ la toate aceste întrebări, fără să mă privesc cu adevărat, sau fără să-i întreb pe ceilalţi dacă m-au văzut vreodată manifestându-mi aroganţa. Până şi a judeca pe altcineva înseamnă aroganţă. Prin urmare, este clar că noi toţi avem capacitatea de a fi aroganţi. Dacă eu îmi accept aroganţa, nu mă va mai deranja aroganţa altcuiva. O voi observa, dar nu mă va afecta. Comportamentul altcuiva îţi produce un şoc emoţional, numai atunci când te minţi pe tine însuţi sau urăşti un anumit aspect din tine.
Indignarea noastră referitoare la comportamentul celorlalţi este legată, de obicei, de un aspect nerezolvat din noi înşine. Dacă am asculta tot ceea ce ne iese pe gură când vorbim cu alţii, când îi judecăm sau le dăm sfaturi, am lua totul înapoi şi ni le-am spune nouă înşine. Ne proiectăm asupra altora propriile defecte. Spunem altora ceea ce ar trebui să ne spunem nouă înşine. Când îi judecăm pe alţii, ne judecăm pe noi înşine. Ceea ce faceţi şi ceea ce spuneţi nu este accidental. Cheia este să înţelegem că nu există nimic din ceea ce putem vedea sau percepe - şi care noi să nu fim. Dacă nu am avea o anumită calitate, nu am putea-o recunoaşte în altul. Dacă eşti inspirat de curajul altuia, aceasta este o reflectare a curajului care se află în tine. Dacă tu crezi că cineva este egoist, poţi să fii sigur că şi tu eşti în stare să dai dovadă de acelaşi egoism.
Deşi aceste trăsături nu sunt exprimate tot timpul, fiecare dintre noi are capacitatea de a manifesta orice trăsătură pe care o vede.
Noi nu proiectăm asupra altor oameni numai trăsăturile noastre negative; le proiectăm şi pe cele pozitive. Dacă vrei să fii ca alţii, motivul este că ai în tine capacitatea de a fi ca ei. Dacă eşti vrăjit de megastaruri şi cheltuieşti timp şi bani citind despre viaţa lor, găseşte în tine însuţi acel aspect pe care-l iubeşti în ei. Când nu trăieşti la nivelul potenţialului tău, este uşor să proiectezi trăsăturile tale pozitive asupra acelor oameni care trăiesc la nivelul potenţialului lor. Când vei începe să-ţi duci la îndeplinire propriile tale vise şi idealuri, vei fi mai puţin interesat de ceea ce fac alţi oameni. Fiecare dintre noi simte nevoia de a deveni propriul său erou. Singurul mod de a face acest lucru este prin a lua înapoi acele părţi din noi care sunt conectate la altcineva, părţile din noi la care am renunţat.
Atâta timp cât negăm existenţa în noi înşine a unor anumite trăsături, continuăm să perpetuăm mitul că alţii au ceva ce noi nu avem. Atunci când admirăm pe cineva, aceasta este o ocazie de a găsi încă un aspect al nostru înşine. Trebuie să luăm înapoi atât proiecţiile pozitive, cât şi proiecţiile negative. Trebuie să ne debranşăm de la ceilalţi, să scoatem ştecherele şi să ne branşăm la noi înşine. Până când nu suntem în stare să ne retragem propriile noastre proiecţii, ne este imposibil să ne vedem potenţialul real şi să trăim experienţa totalităţii lui cine suntem noi cu adevărat.
În această lume holografică, toţi ceilalţi sunt tu şi tu întotdeauna vorbeşti cu tine însuţi. Atunci când foloseşti un cuvânt denigrator pentru cineva care a făcut o greşeală, opreşte-te şi gândeşte-te dacă nu ai putea folosi acelaşi cuvânt şi pentru tine. Dacă eşti cinstit, răspunsul va fi în mod invariabil afirmativ. Lumea este o oglindă uriaşă, care întotdeauna reflectă părţi din noi înşine.
Nu putem să ne cunoaştem pe noi înşine dacă nu ne cunoaştem şi umbra, altfel ne va fi oglindită permanent de către celelalte persoane. Fiecare dintre noi trebuie să vrea să exploreze şi să scoată la lumină acest aspect al sinelui. Ne place sau nu, suntem oameni şi avem o umbră. Noi credem că măştile pe care le purtăm (semnul ascendentului) ne ascund sinele nostru interior, dar, orice refuzăm să recunoaştem în privinţa noastră, se face cunoscut atunci când ne aştepţam mai puţin. "
( Debbie Ford ~ Partea întunecată a căutătorilor de lumină )
luni, 7 ianuarie 2013
Puterea gandului ... Swami Sivananda
Gândul întrece lumina în viteză:
În timp ce lumina călătoreşte cu circa
300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul de
destinatie.
Gândul este mai fin decât eterul, mediul
electricităţii. Prin intermediul unei transmisii radio, un cântăreţ care cântă
la Calcutta poate fi ascultat în propriul nostru apartament din Delhi. Orice
mesaj poate fi recepţionat prin intermediul unor asemenea transmisii.
Într-un mod asemănător se comportă şi
mintea omului. Un sfânt ce emană valuri spirituale de pace, armonie şi echilibru
trimite de fapt în lume gânduri de pace şi armonie. Acestea călătoresc mai
repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi
producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare de
armonie şi pace. În schimb, un om angrenat în activităţi lumeşti, a cărui minte
este plină de gelozie, răzbunare şi ură, emite gânduri discordante ce pătrund la
rândul lor în minţile a mii de oameni, creându-le stări asemănătoare,
dizarmonioase.
Mediul prin care călătoreşte gândul:
Dacă aruncăm o piatră într-un bazin cu
apă, ea va produce o succesiune de valuri concentrice având drept epicentru
locul impactului. Lumina unei lumânări va da şi ea naştere unor valuri de
vibraţii eterice călătorind în toate direcţiiile, pornind de la centru.
În acelaşi mod, atunci când un gând, bun
sau rău, străbate mintea unei persoane, el dă naştere unor vibraţii în MANAS
(sau atmosfera mentală), care vor călători în toate direcţiile, la mare distanţă
de emiţător.
Care poate fi mediul prin care
călătoreşte gândul de la o minte la alta?
Cea mai bună explicaţie este că MANAS,
sau substanţa minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul
pentru gânduri, la fel cum PRANA este vehiculul pentru sentimente, lumină şi
electricitate, iar aerul pentru sunet.
Eterul spaţiului
înregistrează gândurile:
Forţa sau puterea gândului este atât de
mare, încât poţi învârti pământul prin intermediul ei. Ea poate fi transmisă de la un om la altul. De
pildă, puternicele gânduri ale marilor înţelepţi de altădată, numiţi şi RISHIS,
se păstrează încă înregistrate în AKASHA.
Yoghinii clarvăzători pot percepe aceste gânduri-imagine. Ei le mai pot încă
citi. Suntem practic înconjuraţi de un ocean de gânduri. Plutim în acest ocean.
Cu toţii
absorbim anumite gânduri şi emitem altele în acest univers al gândurilor.
Astfel, fiecare are propria lui lume a gândurilor, şi toate aceste lumi se
dizolvă în marele ocean al Minţii Cosmice.
Gândurile sunt
vii:
Gândurile trăiesc. Ele sunt la fel de solide în lumea lor ca şi o
piatră în lumea fizică. Corpul nostru poate înceta să mai fie, dar gândurile
noastre nu pot muri niciodată.
Fiecare schimbare de gând este însoţită
de o vibraţie nouă în materia mentală. Gândul-forţă are nevoie de o anumită
materie subtilă (un mediu) pentru a putea acţiona. De aceea, cu cât mai
puternice sunt gândurile, cu atât mai devreme vor apare rezultatele lor. Când gândul este
focalizat, dându-i-se o anumită direcţie particulară, el va produce anumite
efecte, direct proporţional cu puterea de concentrare a emiţătorului (adică cu
forţa cu care acesta emite gândul).
Gândurile sunt forţe subtile:
Gândul este o forţă subtilă, pe care ne-o
putem procura şi prin hrană. Cei care au citit CHHANDOGYA UPANISHAD vor
înţelege cu uşurinţă acest lucru.
Dacă mâncarea este pură, gândul devine şi
el pur. Cel care are gânduri pure vorbeşte cu multă autoritate şi produce o
impresie foarte vie în minţile celor care îl ascultă. El poate influenţa asfel
mii de persoane printr-un singur discurs.
Gândul pur este mai ascuţit decât tăişul
lamei. De aceea, nu emiteţi decât gânduri sublime, pure. Acest lucru este
posibil prin cultivarea puterii gândului, care este o ştiinţă exactă.
Gândurile sunt mesaje
transmise în lume:
Cei care emană gânduri de ură, gelozie,
răzbunare şi răutate sunt cu adevărat oameni foarte periculoşi. Ei întreţin în
lume o atmosferă de agitaţie şi zbucium. Gândurile şi sentimentele lor negative
sunt transmise în eter precum mesajele radio sau TV, şi sunt recepţionate de
acei oameni ale căror minţi rezonează cu asemenea vibraţii.
Căci gândul se mişcă cu o viteză uluitoare, putând
influenţa multă lume. Astfel, cei care emit gânduri sublime şi pioase îi pot
ajuta deopotrivă pe cei din apropiere, dar şi pe alţii, aflaţi la mare
distanţă.
Gândurile au o putere enormă:
Gândurile pot vindeca bolile. Ele pot
transforma mentalităţi. Gândurile pot face practic orice. Chiar şi
marile minuni au fost create practic prin puterea incredibilă a gândului.
Gândul este o forţă dinamică. El este
determinat de vibraţiile PRANA-ei psihice (sau SUKSHMA PRANA) asupra substanţei
mentale. Gândul este o forţă la fel ca şi gravitaţia, atracţia sau
respingerea.
Undele-gând şi transferul
gândurilor:
În fond, ce este această lume? Nimic
altceva decât materializarea gândurilor formă ale lui HIRANYAGARBHA sau
Dumnezeu.
Aţi învăţat la şcoală despre unde de
căldură, de lumină şi electricitate. Ce nu ne
învaţă ştiinţa, dar ne-o spun înţelepţii yoghini (si nu numai ei, ci toate stravechile
traditii, din toata lumea - nota M), este că există şi unde-gând, care au o
putere enormă. Practic, toţi experimentăm inconştient, într-o
măsură mai mare sau mai mică, puterea gândului. Marii yoghini ca JNANADEV,
BHARTRIHARI şi PATANJALI obişnuiau să trimită şi să recepteze mesaje către şi de
la persoane aflate la mare depărtare, prin telepatie şi transferul gândurilor.
Telepatia a fost primul telegraf fără fir şi
primul serviciu telefonic pe care le-a cunoscut vreodată lumea.
La fel cum practicaţi exerciţiile fizice
şi sportul, jucând tenis şi cricket pentru a vă menţine sănătatea fizică, ar
trebui să vă menţineţi sănatatea mentală prin emiterea unor forme-gând corecte,
consumarea de alimente SATTVA-ice, recreare mentală într-o manieră inocentă şi
pură, schimbarea dispoziţiei launtrice prin emanarea de gânduri bune, nobile,
sublime, precum şi prin cultivarea bunei dispoziţii.
Minunile vibraţiilor-gând:
Orice
gând care porneşte de la voi este o vibraţie ce nu va muri niciodată. El
va continua să treacă prin vibraţia sa toate particulele universului, şi dacă
este un gând nobil, sfânt şi plin de forţă, el va activa în mod similar toate
minţile ce rezonează cu el. Acest mecanism va permite tuturor celor care vă
seamănă să preia gândurile voastre în mod inconştient şi să înceapă să emită
gânduri asemănătoare, în funcţie de propria lor capacitate lăuntrică. Rezultatul va fi
că, chiar fără să cunoaşteţi consecinţele propriilor voastre acţiuni, voi veţi
fi pus în mişcare forţe uriaşe, amplificate prin puterea rezonanţei, care
vor înfrânge gândurile malefice emanate de cei egoişti sau răi.
Diversitatea
vibraţiilor-gând:
Fiecare om îşi are propria sa lume mentală, modul său de a gândi, propriile căi
de înţelegere a lucrurilor şi căile sale de acţiune.
Aşa cum faţa şi vocea unui om diferă de
ale celorlalţi, la fel diferă şi modurile de a gândi şi de a înţelege. Aceasta
este motivul pentru care apar atât de des neînţelegerile între oameni, chiar şi
între cei apropiaţi sau prieteni.
De regulă, noi nu putem înţelege corect
viziunea celuilalt. De aici, fricţiuni, rupturi şi certuri ce se produc într-un
minut, chiar între prietenii vechi. Aceasta explică de ce pe pământ prieteniile
nu durează niciodată prea mult.
Ca să ne putem înţelege empatic unii pe
alţii, ar trebui mai întâi să ne acordăm pe frecvenţa vibraţiilor mentale ale
celuilalt, renunţând pe moment la propria noastră frecvenţă. Dacă ne blocăm
accesul la modul “lui” de gândire (la frecvenţa sa de emitere mentală), nu îl
vom putea înţelege niciodată, percepându-l doar într-un mod critic, în funcţie
de propriul nostru filtru mental (care distorsionează realitatea gândirii
celuilalt). Unde nu există empatie, cu greu putem vorbi de o prietenie
autentică.
Gândurile de ură, gelozie, egoism sau
desfrâu, produc imagini distorsionate în minte, determinând întunecarea
înţelegerii, pervertirea intelectului, pierderea memoriei şi confuzia
mentală.
Conservarea
energiei-gând:
În fizică există termenul de “putere de
orientare”. Deşi masa de energie există, curentul nu va trece prin ea. Mai întâi
trebuie să conectăm masa la un magnet, pentru ca apoi curentul electric să
înceapă să curgă prin intermediul puterii sale de orientare.
În mod similar, energia mentală care este disipată şi direcţionată greşit prin
diferite gânduri lumeşti lipsite de valoare, ar trebui focalizată pentru a putea
fi direcţionată corect prin canalele spirituale.
De aceea, nu stocaţi în creier informaţii nefolositoare.
Învaţaţi să decondiţionaţi mintea. Uitaţi tot ceea ce aţi învaţat şi care nu vă
mai este de nici un folos. Atunci veţi avea rezerve enorme ce vor putea
fi umplute cu gânduri divine. Veţi câştiga astfel o nouă putere mentală, căci
razele disipate ale minţii vor fi acum adunate într-un mănunchi strâns
focalizat.
Teoria celulelor şi
gândurile:
Celula este o masă de protoplasmă ce
conţine un nucleu şi este înzestrată cu inteligenţă. Unele celule secretă
anumite produse în interior, în timp ce altele le excretă în exterior. Celulele
organelor genitale secretă sămânţa; cele ale rinichilor excretă urina. Unele
celule joacă rolul unor soldaţi. Ele apără organismul de intruşi şi de atacurile
corpurilor străine otrăvitoare sau ale viruşilor. Ele le digeră, după care le
elimină. Alte celule sunt cărăuşii substanţelor hrănitoare către ţesuturii şi
organe.
Celulele îşi îndeplinesc activitatea fără
aportul volitiv conştient. Munca lor este controlată de sistemul nervos
simpatic. Pe această cale, ele se află într-un contact direct cu mintea şi
creierul.
Orice impuls al minţii, orice gând, este
transmis celulelor. Astfel, ele sunt mult influenţate de diferitele condiţii
sau stări ale minţii. Dacă mintea este deprimată, confuză, sau conţine alte
emoţii şi gânduri negative, acestea sunt transmise telegrafic prin nervi,
fiecărei celule a corpului. Celulele-soldaţi intră atunci în panică. Agitaţia le
slăbeşte puterea, ele nu îşi mai pot îndeplini corect funcţiile, iar eficienţa
lor scade.
Unii oameni au o conştiinţă corporală foarte puternică, dar nu au nici o idee
despre Sine. Ei duc o viaţă neregulată, nedisciplinată, umplîndu-şi stomacul cu
dulciuri, aluaturi, ş.a.m.d. Organele lor digestive şi cele eliminatorii nu mai
ştiu ce este odihna. În consecinţă, ei suferă de
slăbiciuni şi boli fizice. Atomii, moleculele şi celulele corpului lor
produc vibraţii discordante sau dizarmonioase. Ei nu cunosc speranţa,
încrederea, credinţa, seninătatea şi buna dispiziţie. Dimpotrivă, ei sunt
nefericiţi. Forţa-viaţă nu mai operează corect în ei. Vitalitatea lor scade, iar
mintea le este constant umplută de teamă, disperare, îngrijorare şi
anxietate.
Gândurile
modelează expresia fizică:
Mintea este expresia subtilă a corpului fizic. Corpul fizic este manifestarea
exterioară a gândurilor. Astfel, cel care
îşi modelează mintea, îşi modelează implicit şi corpul.
Aşa cum un om cu o înfăţişare grosolană
nu se bucură îndeobşte de prea multă simpatie şi milă din partea celor din jur,
nici cel cu o minte grosolană nu poate inspira mai multă simpatie. Mintea îşi
reflectă cu atâta fidelitate stările lăuntrice pe faţă, încât un om inteligent o
poate citi cu multă uşurinţă. Iar corpul, la rândul său, răspunde acestor stări:
teama creează instantaneu o reacţie fiziologică de apărare; anxietatea, mânia,
durerea, veselia, etc., toate creează reacţii interne ale organismului.
Ochii vă trădează gândurile
Ochii reprezintă ferestrele sufletului;
de aceea, în ei se poate citi cel mai uşor starea lăuntrică a minţii. Ochii sunt ca un
instrument telegrafic ce transmite mesaje. În ei poţi citi gândurile de
trădare, depresiune, tristeţe, ură, voioşie, pace, armonie, sănătate, putere,
vigoare şi frumuseţe.
Dacă aveţi facultatea de a citi în ochii
altora, le puteţi citi deopotrivă şi gândurile. Cu puţină hotărâre,
perspicacitate, antrenament, inteligenţă şi experienţă, veţi ajunge să citiţi
dominanta unui om (caracterul său) din semnele feţei sale, precum şi urmarindu‑i
conversaţia şi comportamentul.
Gândurile negative
otrăvesc viaţa:
Gândurile de îngijorare sau de frică sunt
forţe de temut care există în lăuntrul fiinţei noastre. Ele otrăvesc înseşi
sursele vieţii şi distrug armonia, eficienţa pe termen lung, vitalitatea şi
vigoarea. În timp ce gândurile opuse de bucurie, bună dispoziţie şi curaj ‑
vindecă, mângâie, alină iritarea şi sporesc enorm eficienţa fiinţei prin
multiplicarea puterilor mentale. De aceea, nu vă pierdeţi niciodată buna
dispoziţie. Zâmbiţi şi râdeţi tot timpul.
Dezechilibrele
psiho‑fizice:
Gandul îşi exercită influenţa asupra întregului corp. Durerea mentală slăbeşte
organismul fizic, dar nu mai puţin adevărat că şi corpul influenţează mintea; un
corp sănătos este barometrul unei minţi sănătoase. Când corpul e bolnav, mintea
se îmbolnăveşte şi ea.
Pornirile violente ale unui caracter prea aprins produc serioase daune celulelor
creierului, generând produşi chimici otrăvitori în sânge, dau naştere unui şoc
general şi depresiunii, şi suprimă secreţia sucurilor gastrice, a bilei şi
celorlalte sucuri digesive din tubul alimentar, secătuiesc energia, vitalitatea,
induc îmbătrânirea prematură şi scurtează viaţa. Când suntem furioşi, mintea
devine perturbată, fapt care creează apoi disfuncţionalităţi la nivelul
corpului, datorită intrării în agitaţie a întregului sistem nervos. Aceasta este
explicaţia “nervilor” pe care îi avem, sau a stării de enervare. De aceea
este preferabil să ne controlăm mânia prin
iubire. Mânia este o energie atât de
puternică, încât ea nu poate fi controlată prin intelectul obişnuit (VYAVAHARA
BUDDHI), ci numai prin intelectul pur (SATTVA BUDDHI) sau discernământ
(VIVEKA‑VICHARA).
Puterile creatoare ale
gândului:
Gândul creează lumea. El determină
devenirea lucrurilor întru existenţă. Gândurile dezvoltă dorinţele şi excită
pasiunile. În mod analog, gândurile contrare ce urmăresc anihilarea dorinţelor
şi pasiunilor vor contrabalansa efectele primelor gânduri. Acesta este un lucru
foarte important: când sunteţi asaltat de o anumită dorinţă sau pasiune, gândul
contrar vă va ajuta să o distrugeţi. Dacă gândiţi despre cineva că el este
prietenul vostru, acest lucru se va transforma în realitate. Dacă în schimb îl
vizualizaţi ca duşman, mintea va actualiza deopotrivă şi acest gând. De aceea,
cel care ştie cum să lucreze cu
mintea, controlând‑o printr‑o practică constantă,
poate atinge fericirea.
Gândurile atrag gânduri similare:
În
lumea gândurilor, ca şi pretutindeni în univers, funcţionează “legea atracţiei prin rezonanţă”. Oamenii care
au gânduri similare se simt atraşi în mod natural unul către celălalt. Sau cum
spune înţelepciunea populară: “Cine se
aseamănă, se‑adună”, ori “Spune‑mi cu cine te întovărăşeşti ca să‑ţi spun cine
eşti”.
Doctorul va fi atras de alţi doctori, sau
de cercurile medicale; poetul de alt poet (sau de un suflet poetic); cântareţul
de alţi cântareţi; filosoful de filosofi; vagabondul de vagabonzi, etc. Mintea are putere de atracţie. Omul îşi atrage
continuu spre sine din universul vizibil şi din cel invizibil (ce conţine
forţele vieţii) gândurile, influenţele şi condiţiile cel mai apropiate de cele
ale propriilor idei. Ducând cu voi anumite gânduri şi reţinându‑le o durată mai
lungă de timp, veţi atrage fără încetare, conştient sau inconştient, tot ceea ce
corespunde calitaţii voastre dominante de gândire. Gândurile sunt proprietatea
voastră privată şi le puteţi folosi într‑un mod creator, împlindu‑vă dorinţele,
prin cunoaşterea puterii lor şi utilizarea lor conştientă, prin focalizare şi
concentrare.
Voi ţineţi în mâinile voastre întreaga
putere de a vă alege gândurile şi de a atrage astfel spre voi influenţele pe
care le doriţi. folosiţi această putere, şi nu vă limitaţi la a fi sărmane
creaturi bătute de valurile circumstanţelor întâmplatoare. Reamintiţi‑vă că
“omul este ceea ce el gândeşte."
Aplicarea unei legi psihologice:
Păstraţi‑vă inima tânără. Nu
gândiţi niciodată: “Am îmbătrânit”, căci acest gând vă va copleşi. La vârsta de
60 de ani, gândiţi: “Mă simt ca la 16 ani”, căci întotdeauna omul devine ceea ce el gândeşte.
Aceasta este o mare lege psihologică.
Gândiţi: “Sunt puternic”, şi veţi deveni
puternic; dacă gândiţi: “Vai, ce slab sunt”, veţi deveni şi mai slab. Dacă
gândiţi: “Sunt un prost”, cu siguranţă că veţi deveni unul. Dar dacă gândiţi:
“Sunt un înţelept sau un Zeu”, veţi deveni un înţelept ori un Zeu.
Gândul este cel care modelează omul.
Imaginaţia poate face adevărate minuni. Prezentul vostru este
rezultatul gândurilor voastre anterioare, iar viitorul îşi are sămânţa în
gândurile voastre actuale. Dacă gândiţi corect, veţi gândi şi
acţiona corect. Vorbirea şi acţiunea întotdeauna urmează gândirii.
Legile gândirii
înalte:
Omul devine ceea ce el gândeşte. Cum îi
sunt gândurile, aşa îi va fi şi viaţa.
Gândirea orientată exclusiv asupra
obiectelor lumii exterioare înseamnă durere. Prin însuşi actul gândirii, omul
este înlănţuit în materie. Gândul pur, interiorizat, este în schimb o forţă mai
puternică decât electricitatea. Cel care ştie să îşi liniştească mintea, va fi
fericit şi liber de‑a pururi. Manifestaţi‑vă toată voinţa în
scopul cuceririi propriei voastre minţi. Aceasta este adevărata bărbăţie, sau
PURUSHARTHA.
Negarea eului limitat este un mijloc de purificare şi rafinare a minţii.
Gândurile trebuie mai întâi purificate, iar apoi liniştite, căci numai o minte
perfect calmă va putea înlătura vălurile ignoranţei.
Aspectul subtil al alimentelor cu care ne
hrănim formează mintea. Dar hrana nu este numai ceea ce noi mâncăm, ci tot ceea
ce lăsăm să intre în noi prin intermediul simţurilor. Învăţaţi să îl vedeţi pe
Dumnezeu pretutindeni. Aceasta este adevărata hrană a ochiului. Puritatea
gândului depinde de puritatea hranei. Puteţi vedea, auzi, simţi gustul mai bine,
dacă menţineţi în permanenţă gânduri sublime, divine.
Dacă priviţi un obiect printr‑un filtru
de sticlă verde sau roşie, el vă va apare colorat în verde sau roşu. La fel, şi
obiectele lumii exterioare sunt colorate de dorinţele voastre prin intermediul
filtrului mental. Toate stările mentale sunt tranzitorii; ele nu pot produce
decât durere şi tristeţe.
Bucuraţi‑vă de libertatea gândirii. Eliberaţi‑vă de sclavia
prejudecăţilor ce înăbuşă intelectul şi întunecă gândurile.
Gândiţi‑vă la Atman (Sinele Suprem, Spiritul nemuritor ce există în fiecare om).
Aceasta este gândirea corectă. Atman se revelează pe Sine după purificarea
gândurilor. Când mintea este senină, eliberată de dorinţe, de motive, de
speranţe, de obligaţii şi restricţii, de orice fel de gând ‑ atunci, Supremul
Atman străluceşte. Sufletul trăieşte experienţa extazului. Şi voi puteţi trăi
viaţa pe care o duc sfinţii. Dar nu veţi obţine o victorie sigură şi permanentă
până când nu vă veţi fi cucerit mintea, gândurile şi egoul inferior.
Gândul – un bumerang:
Fiţi întotdeauna atenţi la ceea ce
gândiţi, căci tot ceea ce iese din mintea voastră se întoarce înapoi. Orice gând pe care îl emiteţi
este un bumerang.
Dacă urâţi pe cineva, ura se va întoarce
împotriva voastră. Dacă iubiţi, veţi primi înapoi iubire. Un gând rău este de
trei ori blestemat. În primul rând, el îl răneşte pe emitent, afectându‑i corpul
mental. În al doilea rând, el îl răneşte pe cel căruia îi este adresat. În
sfârşit, el face rău întregii umanităţi prin vicierea atmosferei sale mentale.
Dacă întreţineţi gânduri de ură, sunteţi deopotrivă un criminal, căci gândurile
voastre ucid în lumea lor, dar şi un sinucigaş, căci ele se întorc împotriva
voastră. În plus, o minte angrenată în gânduri malefice acţionează ca un magnet,
atrăgând gânduri similare şi amplificând astfel răul iniţial. Gândurile rele
aruncate în atmosfera mentală otrăvesc minţile receptive. Iar cum gândul este
rădăcina acţiunii, menţinerea persistentă a unui gând rău va conduce în timp la
comiterea unor acţiuni criminale.
Gândurile şi
valurile mării:
Gândurile sunt precum valurile unui
ocean. Ele sunt nenumărate. Cucerirea lor vi se va părea la început o încercare
disperată, fără şanse autentice de succes.
Unele gânduri vor rezista voinţei
voastre, în timp ce altele vor ţâşni năvalnic exact atunci când credeaţi că aţi
învins. Vechile gânduri suprimate vor apare din nou după câtva timp. Cu toate
acestea, nu trebuie să disperaţi: puterea lăuntrică spirituală se dobândeşte
gradat. Veţi reuşi cu siguranţă până la sfârşit. Toţi marii yoghini de altădată
au atins realizările lor sublime doar după ce au trecut prin aceleaşi
dificultăţi.
Procesul de distrugere a clişeelor mentale este dificil şi
îndelungat. Ansamblul gândurilor nu poate fi distrus într‑o zi
sau două. De aceea, nu trebuie să renunţaţi la practică după apariţia primelor
dificultăţi.
Prima încercare ar trebui să fie
reducerea dorinţelor, căci ea va genera o scădere automată a gândurilor. Apoi,
gradat, ele vor dispărea.
Zambetul...inteligenta inimii
Înţelepciunea antichităţii ne-a transmis un
mesaj: „Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult. El îmbogăţeşte pe cei ce-l
privesc, fără a-i face mai săraci pe cei ce-l dăruiesc. El ia numai o clipă, dar
amintirea lui dăinuie uneori pentru totdeauna. Un zâmbet aduce fericire în casă,
bunăvoinţă în muncă şi prietenie între oameni. El dă odihnă celor trudiţi,
bucurie celor descurajaţi, o rază de soare celor trişti şi necăjiţi. Cu toate
acestea, zâmbetul nu poate fi cumpărat, cerşit, împrumutat sau furat, pentru că
el este ceva ce nu are valoare pentru nimeni până când nu este dăruit. Unii
oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiască un zâmbet. Dăruiți-le voi unul,
pentru că nimeni nu are nevoie mai mare de un zâmbet decât acela care nu-l poate
dărui”.
Zâmbetul este „kilometrul zero” a iniţierii
noastre socio-emoţionale. Am avut şansa de a fi crescut într-o familie şi de a
fi întemeiat alta în care zâmbetul era la el acasă. De aceea, a zâmbi a devenit
pentru mine o obişnuinţă, un mod de a fi, un gest spontan, natural. Mai târziu,
în viaţă, în toate relaţiile în care am fost implicat, zâmbetul a devenit un
barometru, un reper care m-a ajutat să fac diferenţa între relaţii, să mă afirm
mai bine și să dobândesc încredere în mine şi în ceilalţi. Aş putea parafraza că
este „inteligenţa inimii şi a relaţiilor sociale”.
Un zâmbet, o privire caldă, facilitează aşadar
deschiderea și socializarea. Zâmbetul ne influenţează întregul comportament. El
se citeşte în vocea și în gesturile noastre. Zâmbetul este modalitatea prin care
comunici că eşti bine şi prin care doreşti ca în universul interior al cuiva să
se producă aceeași reacţie. Zâmbim ca să alungăm tristeţea şi să inducem
entuziasmul. Zâmbim pentru că zâmbetul constituie cea mai subtilă şi mai
rafinată metodă de a comunica, suplinind cu succes cuvintele. Toţi ştim să
zâmbim, dar puţini cunoaștem lecţia zâmbetului.
De multe ori am fost trist sau supărat, dar
atunci când am primit un zâmbet parcă totul s-a luminat. Un zâmbet pe chipul
nostru, poate schimba dispoziţia celor cu care comunicăm. Chiar dacă am zâmbit
pentru o secundă, efectul zâmbetului este de nedescris. Oricine poate oferi un
zâmbet, fie el bogat sau sărac, bolnav sau sănătos. Totul pleacă din interiorul
nostru şi prin zâmbet putem schimba multe în jurul nostru. Și nu te costă nimic
să oferi un zâmbet.
De ce trebuie să zâmbim? Pentru că zâmbetul
influenţează în bine întregul organism. Pentru că în timp ce zâmbim, organele
sunt mai bine irigate și oxigenate, corpul se repară, se înviorează,
întinereşte. De ce trebuie să zâmbim? Pentru că zâmbetul este limbajul universal
prin care putem transmite oricui pe această planetă un mesaj de prietenie,
admirație, satisfacţie, bucurie, iubire. Pentru că toți suntem oameni şi avem
nevoie unii de ceilalţi...
(Prof. Ioan Caulea)
sursa :email. Namaste Rica !
|
Abonați-vă la:
Postări (Atom)