Despre constiinta si experimentarea acesteia...2012 ,Acum !!!

                                


Nu mai avem nimic de aşteptat. Energia anului 2012 este aici, prezentă, experimentabilă în orice moment al vieţii noastre. Marea transformare de conştiinţă a umanităţii se întâmplă în vreme ce noi continuăm să fim pierduţi în căutare. Această transformare implică recunoaşterea şi trăirea adevăratei noastre naturi, de fiinţe umane şi transcendente în acelaşi timp. Nu este nevoie de nici o condiţie pe care s-o îndeplinim, nu este nevoie de guru, de învăţători şi nici de metode speciale pentru a ne racorda la acest nivel de conştiinţă. Este nevoie doar de a înceta să mai căutăm în exterior, de a ne opri o clipă şi de a simţi în interior. În schimb, ignorarea acestor transformări de conştiinţă conduce la accentuarea crizei psiho-spirituale de transformare până în momentul unei „ruperi” înterioare. Singura „practică spirituală” posibilă este trăirea fiecărei clipe în mod conştient, căci aceasta conduce la dezvăluirea adevărului despre noi înşine.


Natura contradictorie a timpurilor finale. Sfârşitul dualităţii.

Dacă simţiţi, dragi prieteni ai călătoriilor de conştiinţă, că simptomele crizei de transformare s-au accentuat, nu vă alarmaţi şi mai ales nu vă pierdeţi încrederea în voi înşivă. Mulţi oameni trec în aceste vremuri printr-o tensionare fără precedent a energiilor în viaţa personală şi, de fapt în toate aspectele vieţii. Este important să înţelegem ce anume se petrece, căci aceasta ne ajută să rămânem în echilibru. Priviţi împrejurul vostru şi veţi vedea pretutindeni cum tensiunea interioară a conştiinţei creşte continuu. Această tensiune se manifestă în toate aspectele vieţii de pe această planetă. Transformările politice, sociale, militare şi ecologice fără precedent în istoria umanităţii sunt dublate de o accelerare formidabilă a puterii de comunicaţie şi de salturi tehnologice uluitoare. Ceea ce părea o utopie doar acum câţiva ani, devine realitate. Regimuri totalitare ce păreau de neclintit nu mai au nici o şansă, căci oamenii aflaţi în stradă transmit pe internet, cu telefonul mobil, abuzurile autorităţilor. Orice eveniment este public într-o clipă. Deasemeni, părea inimaginabil acum puţin timp, faptul că mişcări de stradă să apară simultan în întreaga lume, împotriva sistemelor financiare globale ce păreau să deţină controlul absolut asupra lumii.

Cea ce se petrece la nivel macro, se petrece şi în vieţile noastre de fiecare zi. Tensiunile par să crească şi chiar aşa este, câtă vreme ne poziţionăm în vechile noastre moduri de a acţiona. Cu siguranţă aţi remarcat faptul că clişeele nu mai par să funcţioneze, că nimic nu mai merge aşa cum mergea înainte, că toate abordările vechi par să fi devenit greoaie iar rezultatele lor se lasă aşteptate. Astfel, dacă toată lumea pare să fi înnebunit în jurul vostru, dacă nu vă mai înţelegeţi cu nimeni, dacă mediul vostru devine tensionat şi acid, ei bine nu „ei sunt de vină”. Nimeni nu este „de vină”, căci tensiunea este aceea a transformării din interior. Relaţiile personale şi afacerile, job-ul şi familia, toate sunt purtătoarele energiei interioare a conştiinţei, căci toate sunt doar expresii ale acesteia, reflexii. Sursa tensiunii este întotdeauna în interiorul nostru. „Exteriorul” nu face decât să o reflecte înapoi, să o oglindească.Pare aşadar o contradicţie pentru aceia care încearcă să „judece” problema prin intermediul abordărilor mentale: pe de-o parte auzim pretutindeni despre transformare şi ne aşteptăm să recunoaştem semnele „bune” ale acesteia, să recunoaştem semnele unei noi conştiinţe. Ne aşteptăm să vedem semnele unei lumi „mai bune”, mai paşnice, mai echilibrate, dar realitatea pare din ce în ce mai conflictuală şi crizele de toate felurile din ce în ce mai dure. „Lumea a luat-o razna”.


Dar lumea în care ne mişcăm pentru moment este rezultatul abordărilor noastre mentale, logice şi raţionale, în sensul că este lumea creată de paradigma în care am trăit până acum. Este o lume creată de imaginea pe care o avem despre noi înşine. O imagine în care suntem rupţi, separaţi de restul Creaţiei, condamnaţi să ne descurcăm cu puterile noastre de umani limitate la mintea şi educaţia noastră. Chiar şi oamenii care se consideră căutători ai spiritualităţii se cred de multe ori separaţi de aceasta, se cred doar în trup, în vreme ce dumnezeu se află undeva, departe. Am creat, după chipul şi asemănarea noastră deci nu numai lumea în care trăim, dar chiar şi pe dumnezeu. Cea mai interesantă abordare este aceea în care căutătorii spirituali devin conştienţi că dumnezeu se află „înăuntru”, dar cred că există totuşi „o cale” de a ajunge „acolo”, ca şi cum ar fi separaţi de înşişi. Iluzie pură.

Vasăzică trăim într-o lume a separării sau, cum ar spune un mistic, a alienării ajunse la apogeu. Lumea vizibilă este sfâşiată de contradicţii majore ce par fără soluţie, şi aşa este. Nu există soluţie în planul în care a fost creată problema. Pentru a găsi soluţia trebuie să trecem în alt plan al conştiinţei şi deci, să depăşim paradigma care a creat problema. Acest lucru e petrece deja. Trecerea la ceea ce unii numesc „Noua conştiinţă” este în plină desfăşurare. Iar această trecere se manifestă pentru moment prin ascuţirea tuturor contradicţiilor. Este criza de transformare. Ca o naştere, noua conştiinţă se scurge în această dimensiune printr-un proces dureros. Dar durerea, precum spuneam mai sus, nu provine decât din ataşamentul nostru de vechile căi. În clipa în care abandonăm bătălia, în clipa în care, cu deplină încredere lăsăm lucrurile să se petreacă şi nu ne mai luptăm pentru a menţine vechile mecanisme, realitatea se detensionează şi „problemele” îşi găsesc rezolvarea. Nu e nevoie să facem nimic pentru aceasta, înafară de a ne întoarce spre interior. Înseamnă a înceta să încercăm să rezolvăm problemele lumii, să încetăm să salvăm lumea de ea însăşi, să încetăm să o mai corectăm, şi a înţelege că ea nu este decât o reflexie a propriei noastre conştiinţe. Aceasta înseamnă a „a face din două, una” în terminologie creştină, a unifica polarităţile duale, interiorul cu exteriorul, femininul cu masculinul, cerul şi pământul. Este timpul să devenim noi înşine ceea ce dorim să devină lumea noastră.


Sfârşitul timpurilor

Mulţi cred că această transformare trebuie să fie catastrofică, pentru că au fost speculaţii enorme despre ceea ce ar putea însemna „sfârşitul timpurilor”. Timpul nu este decât o creaţie a minţii liniare. Orice explorator al conştiinţei care a lucrat cu noi sau aiurea, cunoaşte faptul că xperienţele de conştiinţă extinsă implică un fel de non-timp, în care toate „evenimentele” sunt simultane şi nu pot fi descrise complet nu pentru că ar fi incoprehensibile, ci pentru că a povesti implică liniaritate, iar natura conştiinţei este multidimensională. Sintagma „sfarşitul timpurilor” nu înseamnă altceva decât sfârşitul timpului liniar, sfârşitul unui mod de a percepe universul şi pe noi înşine. Vechii mistici mayaşi explorau vastele teritorii ale conştiinţei, acolo unde nu există timp liniar, unde nu există decât prezentul, momentul Acum, vast, infinit, ce reuneşte trecutul şi viitorul într-o singură experienţă. Ei au ştiut că în dimensiunea liniară a umanităţii, încarnată, va veni un moment în care transformarea treptată aconştiinţei prin experienţă va ajunge la un „punct de transformare” dincolo de care, întreaga umanitate va putea bascula într-o nouă paradigmă. Acest adevăr a fost perceput de misticii tuturor timpurilor şi de pe toate continentele. Toate mitologiile – care cuprind de fapt descrieri poetice, arhetipale dacă vreţi, ale realităţii transcendente, au pomenit această transformare. Apocalipsele de toate felurile descrise în aceste mitologii nu trebuie luate ad literam, căci nu este posibilă o descriere ad literam a unei trăiri în conştiinţa extinsă. Dar ne putem lesne da seama, mai ales aceia care au experienţa transpersonală, că ele sunt descrieri liniare ale unor trăiri de conştiinţă extinsă şi că ele descriu aşa cum pot, exact criza de transformare psiho-spirituală prin care umanitatea trece deja de o bucată bună de timp. Toate tulburările şi contextul prin care trece umanitatea în aceste vremuri au fost simţite de călătorii în conştiinţă ai tuturor timpurilor iar vechile cronici nu fac decât să traducă în limbajul liniar al acelor vremuri potenţialele de neînţeles pe care le trăiseră.

Dincolo de toată discuţia despre aceste catastrofe aşteptate, care şi ea este o încercare aproape caraghioasă de a aduce în limitările logicii realităţi mult mai mari, se află trăirea directă a acestei realităţi. Mulţi dintre voi, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii aţi experimentat aceste realităţi multidimensionale şi ştiţi foarte bine cât este de dificil să relatezi o asemenea experienţă, ca să nu mai vorbim despre integrarea ei în viaţa de fiecare zi.


Şi totuşi, singura opţiune pe care o avem în faţa acestor transformări dureroase, este această integrare a Adevărului accesat în stările de conştiinţă extinsă, căci aceasta schimbă lumea. Noi nu mai suntem aceiaşi după o asemenea trăire, iar acest fapt crează întotdeauna un potenţal de schimbare în mediile în care mergem, acasă, în familie, la serviciu, oriunde, schimbă relaţiile noastre cu noi înşine şi cu întreaga lume înconjurătoare. Aceasta este transformarea de conştiinţă care se inserează, rapid, în întreaga noastră realitate.

Căutarea s-a încheiat. Transformarea este Acum.

Fie că am căutat în afară sau înlăuntrul nostru, mereu a fost vorba despre o căutare, pentru că mereu ne-am crezut separaţi de noi înşine. În virtutea acestei căutări am apelat la tot felul de mijloace, de practici, de strategii, am apelat la ritualuri şi la dogme, am căutat învăţători, iniţiaţi şi guru, preoţi şi incantaţii magice, clopote şi lumânări, şi, în ultimul timp, mai ales informaţie. Am crezut că transformarea interioară poate fi operată de la nivelul mental, dar acest lucru s-a dovedit a fi o nouă iluzie, pentru că spaţiul mental este prea îngust pentru a fi capabil să administreze infinita complexitate creatoare a Fiinţei. Şi în cele din urmă am început să înţelegem ce voia să spună Isus acum două mii de ani: nu numai că Adevărul se află în interiorul nostru, ci noi Suntem Adevărul. Sau, în terminologia lui Ramana Maharshi, noi suntem Acela pe care l-am căutat dintotdeauna. Fiecare dintre noi are acces în orice clipă la acea dimensiune a conştiinţei noastre, în care suntem, cu toţii unul. Desigur, mintea liniară nu poate fi de acord cu faptul că putem fi diferiţi, şi în acelaşi timp unul, căci ea funcţionează pe baza discriminării, precum un program de computer, dar oricine a trăit măcar o singură dată o deschidere a conştiinţei, a trăit această realitate multidimensională şi a perceput completitudinea acestui Adevăr.

Această mare transformare de conştiinţă care se petrece în adâncurile Fiinţei şi care începe să se manifeste în dimensiunea încarnată, are ca obiect exact identificarea noastră cu aceast dimensiune. Începem să ne dăm seama, încetul cu încetul, că aceasta dimensiune pe care o numim materială nu este decât o parte a spectrului de energie şi de conştiinţă a Întregului şi că noi suntem fiinţe care funcţionăm pe foarte multe niveluri, nu numai aici. Pe scurt, o putem numi „recunoaşterea propriei noastre divinităţi”. Sau o putem numi „reunirea cu Sinele”, sau o putem numi „realizare de Sine” sau o putem numi „trăirea Christosului interior” sau a „naturii budhice”. Toate aceste sintagme desemnează, în diferite tradiţii, aceeaşi realizare interioară de conştiinţă ce conduce la schimbarea felului în care ne percepem pe noi înşine şi întreaga Creaţie.

Putem vedea acum că acea „căutare” a lui dumnezeu în exterior, sau a Sinelui în interior, a fost mereu o fugă, o păcăleală, căci doar mental noi ne putem separa de propria noastră natură. Niciodată nu am fost separaţi de noi înşine. Doar am crezut acest lucru, căci am fost identificaţi cu diferite aspecte, sau roluri în care ne-am turnat energia. Ne-am confundat cu trupurile noastre, cu energiile noastre, cu emoţiile noastre şi în cele din urmă că gândirea noastră, dar pe măsură ce am experimentat aceste realităţi, le-am depăşit. Am înţeles în cele din urmă că toate acestea sunt doar parţial „noi înşine” şi astfel am început să recuperăm ceva din propria noastră voce interioară, în loc să mai cântăm imnurile altora. Astfel am descoperit bucuria de a fi noi înşine şi am descoperit că în marea realitate toate polarităţile în care am descompus Adevărul – lumină-întuneric, spirit-materie etc, nu erau decât aspecte ale aceleiaşi realităţi. Toate aceste descoperiri interioare, care la nivelul întregii umanităţi se petrec de mii şi mii de ani, au transformat cumva conştiinţa în ansamblul său. Ceea ce era disponibil doar marilor mistici, este acum disponibil tuturor acelora care au curajul de a privi în interior fără prejudecată. Aceasta este transformarea şi nu mai este nimic de aşteptat pentru a privi în interior. Nu mai este nici o condiţie de îndeplinit şi nici un ritual de urmat pentru a trăi adevăratele noastre dimensiuni. Orice întârziere a demersului interior nu este decât o amânare a trăirii depline şi o auto-păcălire. Totul se poate petrece Acum.


Din nou despre instrumentele Transformării interioare

Parcă vă aud, dragi prieteni: „bine, acum, dar cum facem acum să trăim această realitate extinsă?” Ei bine, răspunsul la această întrebare este simplu: toate „tehnologiile sacrului”, rugăciunea, mantrele, meditaţia, ritualurile de orice fel, nu au făcut vreodată altceva decât să ne scoată din identificarea cu nivelul mental şi astfel să ne ofere accesul la Prezenţă şi la momentul Acum. Nu au făcut decât să ne scoată din iluzie. Obiectul oricărei practici este această stare de conştienţă mai largă decât cea mentală. Extraordinara construcţie mentală pe care o numim „ego”, cea care ne permite să funcţionăm în această lume având o identitate formală îşi are sursa exclusiv în minte. „Eu” este un gând, un val al conştiinţei. Până în vemurile din urmă identificarea cu această vibraţie era extrem de dură şi greu de depăşit, dar acum nu mai este cazul. Experienţele marilor maeştri ai umanităţii au deschis calea în aşa fel încât acum este mult mai uşor de trăit dez-identificarea de ego.

Pentru mine şi pentru noi, aceia care experimentăm sub semnul Călătoriei Inimii, calea de acces către prezenţă şi către momentul Acum este respiraţia. Acest element fundamental a însoţit întreaga istorie spirituală a lumii, în toate culturile şi în toate timpurile. Este o cale atât de simplă şi atât de la îndemâna oricui, încât unele tradiţii mistice au încercat în mod deliberat să ţină ascuns acest fapt. Adevărata rugăciune, adevărata meditaţie, adevăratele şcoli de mistere au avut mereu în centrul practicilor „magice”, respiraţia. Dar nu vreau să vorbesc aici despre alţii, ci doar despre propria experienţă. Oricine poate experimenta stări de conştiinţă extinsă şi mulţi o fac fără să ştie. Adevăratul „secret” constă în conştientizarea şi validarea acestor trăiri. Este primul pas către integrarea lor în viaţa de fiecare zi. Şi pentru aceasta e din nou nevoie de „instrumentul” respiraţiei, căci prin respiraţia conştientă ne putem centra şi alinia diferitele niveluri ale corpului de conştiinţă.


Sunt greu de pus în cuvinte aceste experienţe, dar, pe scurt, ceea ce se petrece este o reîntoarcere la echilibrul natural al Fiinţei. Atunci când începe acest proces de transformare, începem să ne dăm seama că, de pildă, fricile noastre, mâniile noastre, emoţiile care ne secătuiesc de energie căci le hrănim din adâncul fiinţei noastre, nu sunt decât valuri ale conştiinţei. Toată energia lor nu este decât propria noastră energie, creată de noi. Respiraţia conştientă ne ajută să ne întoarcem la centru, să tăiem alimentarea cu energie a acestor stări ale conştiinţei generate mai curând de ceea ce gândim decât de ceea ce suntem. Mai mult decât atât, respiraţia ne permite nu numai să nu ne lăsăm antrenaţi în identificarea cu aceste stări, dar să transformăm aceste stări energetice, să le „demodulăm” în aşa fel încât ea redevine energie neutră.

Traversarea oricărui fel de „criză” este mai uşoară atunci când folosim respiraţia conştientă pentru a reveni la echilibrul natural a ceea ce suntem. Asta nu înseamnă a „controla” stările emoţionale, nu înseamnă a le anula, ci înseamnă a recunoaşte adevărata lor natură. Şi recunoaşterea acestei naturi înseamnă dezidentificarea de ele, ceea ce conduce la stingerea lor naturală. Imensa inteligenţă interioară a Fiinţei noastre are capacitatea de a readuce în echilibru toate nivelurile sale, cu condiţia ca ego-ul să-i permită acest lucru. Ego este egal „control” şi ne-încredere. Fiinţă înseamnă dimpotrivă, încrederea absolută în realitate, oricum ar părea ea, încrederea absolută că totul este aici ca să ne servească, că orice experienţă este o reflexie a Sinelui.Respiraţia este echivalentă cu revenirea în interior ca unic centru al realităţii noastre şi, mai mult decât atât, este o permanentă recunoaştere şi asumare a experienţei. Este o luare în stăpânire a propriei noastre realităţi, corporale, energetice, emoţionale şi mentale. Respiraţia conştientă este echivalentă cu întorcerea acasă a Creatorului care suntem fiecare dintre noi, după o lungă absenţă. Am fost pierduţi în identificarea cu mintea, cu ego-ul nostru, pream mic pentru a putea administra aceasta realitate multidimensională, dar revenind în ceea ce numim în Respiraţia Inimii „centru”, sau „acasă”, ne reocupăm locul de stăpâni ai palatului Fiinţei.

Conştiinţa are capacitatea enormă de a crea realitate. Convingerile noastre, credinţele noastre, rolurile cu care ne identificăm, toate crează o realitate experimentabilă. Universul reflectă ceea ce credem că suntem. E o chestiune de identitate în cele din urmă. Credem că suntem doar trup, sau energie, sau emoţie sau gând, sau câte puţin din fiecare, ei bine, asta vom experimenta. Credem că în centru se află Sinele şi că suntem una cu el, asta vom experimenta. Respiraţia nu face decât să ne aducă instantaneu în momentul zero, acasă, condensand întreaga noastră energie, atenţie şi prezenţă, şi retrăgând investiţia noastră de energie din spaţiile speculative ale labirinturilor mentale. Aceasta nu înseamnă că anulăm mintea, că o distrugem sau că luptăm împotriva ei, ci dimpotrivă, că o integrăm în marele întreg.


Respiraţia este singurul „instrument” care ne poate ajuta să mergem în interior instantaneu şi să ne racordăm cu realităţile marii conştiinţe care suntem.

Faţă în faţă cu provocările transformării

Suntem experţi în a găsi motive pentru a lăsa lucrurile aşa cum sunt, sau, cu alte cuvinte, pentru a împiedica transformarea, în ciuda faptului că întreaga realitate ne dă semne că ceva trebuie să se mişte. Priviţi în jurul vostru, la „ce nu merge”. Relaţia voastră, job-ul vostru, afacerea voastră, orice pare că „nu e cum ar trebui să fie”. În orice zonă ar apărea, tensiunea este semnul că ceva acolo, în interiorul situaţiei, cere transformarea. De-obicei noi ne opunem transformărilor, pentru că ne temem de ceea ce ar putea să ne aducă viitorul. Nu avem curajul să ieşim dintr-o relaţie în mod evident toxică, pentru o mie de motive pe care mintea le găseşte cu uşurinţă. Toate vor avea la bază frica de ceva ce ar veni în viitor. Este expresia modului nostru mental, conservator, plin de frică, de a avansa. Nu avem curajul de a pleca dintr-un job care nu ne mai aduce nici o satisfacţie, de teama că nu vom gasi altceva mai bun. Nu avem încredere în noi înşine şi nici în realitate. De-obicei, nu recunoaştem acest lucru, ci proiectăm „motivele” în dreptul altora: am copii, ţara e de rahat, guvernul nu-şi face treaba, criza mondială e pretutindeni şi dumnezeu e absent. Nu pomenim nici o clipă despre frica de schimbare. Criza va deveni cronică, în orice domeniu, până în clipa în care vom ceda.

Aceast este esenţa transformării. O nouă viziune asupra a ceea ce suntem nu poate veni până nu renunţăm la cea veche. Şi renunţarea poate veni uşor, conştient şi elegant, sau dimpotrivă, printr-o criză prelungită şi dureroasă. Ne putem lăsa duşi de curentul schimbării, plini de încredere, sau ne putem crampona de formele trecutului până când durerea va deveni insuportabilă şi atunci vom ceda. În faţa unei „crize”, mintea face mii de planuri, caută soluţii în baza ei de date, se informează pe internet, cum au făcut alţii, cu ce anume seamănă această situaţie şi care ar fi alternativele. Se bazează, întotdeauna pe trecut şi pe găsirea unei strategii asemănătoare pentru a aproxima un viitor incert. Dar asta nu mai funcţionează acum, pentru că trecutul pur şi simplu a murit şi realitatea acestei clipe nu se mai potriveşte cu cea trecută. Mintea nu poate avea încredere, şi nici intuiţie, căci intuiţia nu apare decât în momentul prezent. Orice abordare bazată pe trecut e inutilă. Acesta este motivul pentru care la actuala criză, personală sau globală, nu se mai pot găsi soluţii bazate pe trecut.

Ce este făcut într-o asemenea situaţie? Ei bine, un singur lucru. Să ne oprim o clipă din căutarea disperată a minţii, să respirăm adânc şi conştient, atenţi la toate senzaţiile din interior. Asta ne va aduce imediat în Acum. Apoi, în acest spaţiu, în care traficul mental se linişteşte, pur şi simplu aşteptăm nu „ o soluţie”, ci căutăm Încrederea în situaţie. Uneori, adevărata soluţie este renunţarea la un drum, la o cale, la o persoană, la un context, la un job care nu ni se mai potriveşte. Este o eliberare de energie de fapt. Sigur, mintea va urla: „cum adică să aştept, cum adică să am încredere, cum adică să fie bine dacă renunţ?”Ea nu poate înţelege faptul că uneori, pentru a se deschide o uşă nouă e nevoie să o închidem pe cea veche. Pentru a crea o nouă oportunitate e nevoie să ieşim de pe vechiul drum şi să avem curajul să o luăm într-o direcţie necunoscută. Mintea ar vrea să aibă garanţii, asigurări, confort dacă s-ar putea, dar în mod paradoxal, a încerca să menţii o situaţie în ciuda semnelor evidente de transformare, elimină orice confort.


În faţa provocărilor transformării e nevoie de o permanentă întoarcere spre interior, şi spre trăirea conştienţei largi, a Fiinţei. Nu foloseşte la nimic să aruncăm vinovăţia în ograda altora, căci nu există nici o vinovăţie, a nimănui. Foloseşte însă să ne întoarcem spre interior şi să simţim adevăratele mecanisme ale transformării, care îşi au rădăcinile în propria noastră conştiinţă. Astfel, vom putea redobândi încrederea în noi înşine, în simţirile noastre, în intuiţiile noastre. O intuiţie nu are nimic logic în ea, nu se bazează pe informaţii trecute. Ea vine din adâncurile fiinţei, nu este rezultatul unui proces al cauzelor şi efectelor. Dar, ca să ai încredere într-o intuiţie, e nevoie de curaj. Curajul de a acţiona în ciuda opiniilor majorităţii, în ciuda conştiinţei de masă, înciuda a „cum se face” sau cum „au făcut alţii”. Aceasta înseamnă a renunţa la căile vechi.

Stările de conştiinţă extinsă sunt un instrument extraordinar pentru a accesa aceste niveluri ale fiinţei din care provine intuiţia. Dar a integra intuiţiile în viaţa de fiecare zi şi a avea acces la ele în orice clipă, asta este o chestiune de poziţionare permanentă în centru, în zero. Înseamnă a privi din ce în ce mai mult realitatea din starea de Prezenţă, din Acum, din non-mental. E o cale nouă, căci mii de ani am acţionat din perspectiva analitică a minţii. Dar acum, o nouă eră se naşte prin noi, o nouă abordare care-şi are originea în experimentarea unor dimensiuni mai largi din ceea ce suntem, decât până acum. Nu putem vorbi despre transformare spirituală, sau despre noua conştiinţă, în afara acestui moment de Acum.

De aceea respiraţia conştientă este atât de importantă. Căci ne însoţeşte în orice clipă a vieţii noastre şi este cheia către această nouă perspectivă asupra noastră şi a lumii. Este cheia către nivelurile profunde ale intuiţiilor noastre de orice fel şi către straturile inefabile ale Fiinţei. Prin alegere, facem ca aceste niveluri de conştiinţă să se scurgă în realitatea materială.

2012


Energia lui 2012 ese aici deja, în plină desfăşurare, spuneam la început. Dacă aşteptaţi anul 2012 ca să se petreacă marea voastră transformare, atunci nu mai aşteptaţi. Acum este momentul întoarcerii acasă. Fiecare clipă de întârziere a marii decizii de a explora şi de a lua în stăpânire spaţiile interioare ale fiinţei, conduce la ascuţirea crizelor de orice fel şi va fi din ce în ce mai greu, pe măsură ce veţi găsi motive să nu schimbaţi nimic. Anul viitor, tensiunile din interiorul conştiinţei vor deveni din ce în ce mai dure, astfel că valurile crizelor, personale şi la nivel planetar se vor întări. Nu sunt dintre aceia care cred că există soluţii miraculoase, şi nici dintre aceia care cred că va fi sfârşitul lumii. Cred în schimb că vom asista la prăbuşirea unei paradigme şi asta va schimba totul.

Nu spun aici că brusc, anul viitor, conştiinţa umanităţii va bascula brusc şi perspectiva tuturor asupra Fiinţei va deveni brusc una a non-dualităţii. Dimpotrivă, cred că pe această planetă, dualitatea va continua mult timp de-aici înainte, căci mulţi sunt aceia care vor lupta din răsputeri pentru a menţine anumite sisteme de putere, economice, sociale, politice şi militare pe care este întemeiată lumea noastră. Dar baza acestei lumi, conştiinţa noastră, se schimbă. Suntem în durerile facerii unei noi noi lumi. Iar această nouă lume va avea în centru o nouă perspectivă asupra a ceea ce suntem. Transformarea exterioară a lumii noastre, porneşte de la ceea ce suntem pe dinlăuntru. Nu e nevoie să aşteptăm transformarea lumii, pentru a lăsa propria noastră transformare să se petreacă. Şi asta nu se poate petrece decât Acum, în acest moment. Mâine va fi tot un Acum şi tot va trebui să avem curajul de a renunţa la ceea ce credeam, pentru a descoperi ceea ce este.

Nu vor veni niciodată soluţii din exterior, pentru că sursa acestui „exterior” este înlăuntru. Nimeni nu va putea face vreodată transformarea în locul nostru şi nici nu ne va putea învăţa cum s-o facem. Nu există metodă pentru asta şi nu poate fi învăţată, căci orice învăţătură este a minţii şi înseamnă trecut. Pe când sursa acestei transformări este întotdeauna Acum, spontană, surprizătoare, acordată cu momentul. A venit timpul prezis de misticii din vechime, acela în care ne vom descoperi pe noi înşine. A venit timpul să recunoaştem faptul că noi suntem unicii creatori ai propriei noastre realităţi. Aceasta nu este o metaforă, ci cel mai pur adevăr, chiar dacă este greu de înghiţit de către minte.

Atunci când avem încredere în noi înşine suntem greu de manipulat, căci manipularea se bazează pe frica noastră, pe ruşine, pe vinovăţie. Descoperind că toate acestea nu sunt decât stări de articulare a energiilor interioare, ne redobândim adevărata libertate. Iar această libertate interioară schimbă lumea. Toate sistemele acestei lumi funcţionează pentru că într-un fel sau altul, noi avem încredere mai multă în ele decât în noi înşine. Astfel, încredinţăm sforile realităţii, exteriorului. Una dintre cele mai mari transformări care au loc este aceasta: umanitatea îşi retrage încrederea în sisteme. Încrederea este energie.
 
Marii acestei lumi nu înţeleg cu adevărat ceea ce se petrece, şi încearcă să redreseze situaţia aşa cum au făcut-o de mii de ori în trecut. Dar asta nu mai funcţionează, pentru că NOI am devenit alţii decât am fost atunci. De aceea sunt oameni în stradă în marile oraşe ale lumii, protestând împotriva sistemelor, de aceea se petrec revoluţii neaşteptate, de aceea se discută întens la summituri despre transformări fundamentale.


Este o transformare ireversibilă, care începe cu noi înşine. Marile cuvinte precum „iubire”, „adevăr”, „compasiune”, „libertate”, au reprezentat ţinte după care am alergat în afara noastră timp de milenii. Am vrut să ni se dea toate acestea. Acum descoperim că sunt înlăuntru şi că nimeni nu ni le poate da. Nu avem decât să devenim iubire, adevăr, libertate, compasiune şi acesta este cel mai mare ajutor pe care il putem da acestei umanităţi aflate în căutare. Recunoscând atributele divinităţii în interiorul nostru nu facem decât să recunoaştem propria noastră natură divină.

                                                                         Horia Turcanu

                               Pentru cei care vor să experimenteze stări de conștiință extinsă prin  respirație holotropică recomand cu căldură seminariile susținute de Horia Țurcanu și Elena Francisc ,detalii pe pagina http://www.calatoriainimii.net/
namaste Rica !