Calea inteleptilor ,,,step by step and the world is ours!

                          
                 Motto : Calea cea mai lunga incepe tot cu un simplu pas.

                                      

Cu multi ani in urma traia in sudul Indiei, intr-o pestera de pe multele Arunasala, un mare intelept, a carui faima depasise cu mult hotarele tarii. El se numea Ramana, iar poporul ii daduse si numele de Maharishi (mare intelept).
Ramana traia in mare simplitate si totusi, se considera cel mai fericit om din lume.
Lumea credea cu tarie ca Ramana cunoaste marele secret – secretul caii care duce la fericire, aici pe Pamant, in aceasta viata.
Multi regi invidiosi i-au oferit putere si bani si au incercat chiar sa-l ameninte cu moartea, pentru a-i smulge secretul caii spre fericire. Cu cat insistau mai mult, cu atat erau mai nefericiti, caci Ramana Maharishi tacea si fericirea lui era din zi in zi mai mare.
Intr-o zi a venit la el un copil si i-a spus cu simplitate :
-Domnule, la fel ca Dumneavoastra, as vrea si eu sa fiu fericit. Va rog spuneti-mi si mie care este calea spre fericire.
Ramana Maharishi, vazand puritatea copilului, i-a zis :
-Tie iti voi arata calea ce duce la fericire, Vino cu mine si fii foarte atent.
Calea aceasta nu este usoara. De cele mai multe ori, orice cale fara greutati nu duce nicaieri.
Calea fericirii e o cale ingusta si abrupta si de aceea trebuie, de la inceput, sa mergi pe ea pas cu pas, incet si cu mare atentie.
Ea este aratata de Dumnezeu numai celor alesi. Copile, marele secret al caii spre fericire nu este altceva decat o serie de pasi pe care trebuie sa-i faci, cu mare concentrare si convingere, de-a lungul intregii tale vieti.

Primul pas

este sa stii ca Dumnezeu exista in toate lucrurile din viata ta si, pentru aceasta, trebuie sa-L iubesti si sa-I fii recunoscator pentru tot ce ai si pentru toate evenimentele care ti se intampla; sa fii multumit cu ceea ce ai si cu ceea ce nu ai ; acest pas se numeste DEVOTIUNE.

Al doilea pas

este sa te iubesti pe tine insuti, in fiecare zi. Cand te trezesti si inainte de a adormi, spune: „Sunt important, am valoare, sunt capabil, sunt inteligent, sunt iubitor, astept mult de la mine, nu exista obstacol pe care sa nu-l pot invinge.” Acest pas se numeste RESPECT DE SINE.

Al treilea pas

este sa pui in practica tot ceea ce spui ca esti si, daca tu gandesti ca esti in stare, fa ceea ce iti propui; daca tu gandesti ca esti inteligent, actioneaza inteligent; daca tu gandesti ca esti capabil de iubire si devotament, iubeste fara teama tot ceea ce a creat Dumnezeu in jurul tau ; daca tu gandesti ca nu exista obstacol pe care sa nu-l poti depasi, atunci propune-ti obiective in viata si lupta pentru realizarea lor, pana cand le vei obtine. Acest pas se numeste MOTIVARE.

Al patrulea pas

este sa nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obtine partea lor, tu o vei obtine pe a ta. Sa nu pastrezi in inima ta ranchiuna impotriva nimanui, caci acest sentiment nefast nu te va lasa sa fii fericit. Trebuie sa-L lasi pe Dumnezeu sa faca dreptate si tu iarta si uita. Acest pas se numeste ONESTITATE.

Al cincilea pas

este sa nu iei absolut nimic, de la nimeni, din ce nu iti apartine; aminteste-ti ca, potrivit legilor implacabile ale naturii, daca o faci, maine vei pierde ceva de mai mare valoare. Acest pas se numeste CINSTE.

Al saselea pas

este ca nu trebuie sa faci pe nimeni sa sufere fizic, mental sau spiritual; toate fiintele Pamantului au dreptul sa fie respectate si iubite. Acest pas se numeste NON – VIOLENTA.

Ultimul pas

este sa observi cu atentie ce este in jurul tau; sa descoperi mereu in fiecare lucru, eveniment, fiinta, partea lui buna si nu lipsurile. Ajuta-i pe cei care au nevoie, fara sa te gandesti ca nu vei primi nimic in schimb. Iubeste adevarul, chiar daca el te dezavantajeaza. Acest pas se numeste DISCERNAMANT.

Copile, secretul succesului pe calea care duce la fericire are si un pret:

Trebuie sa renunti pentru totdeauna la desertaciunile acestei lumi.

Este foarte greu, dar si rasplata e foarte mare.

(Swami Venkatesananda)

-sursa http://www.editura-foryou.ro/



                     

Tu cate camere ai in castelul tau?

''Imaginati-va ca sunteti un castel minunat, cu coridoare lungi si mii de camere. Fiecare camera din castel este perfecta si are un dar special. Fiecare camera reprezinta un aspect diferit al vostru si este o parte integranta a intregului castel perfect.

Cand ati fost copii, ati explorat fiecare centimetru din castelul vostru, fara rusine si fara a judeca. Fara frica, ati scotocit in fiecare camera, cautand pietrele pretioase si misterul ei.

Ati acceptat cu dragoste fiecare camera, fie ea o incapere oarecare, dormitor, baie sau pivnita. Absolut fiecare incapere era un unicat. Castelul vostru era plin de lumina, dragoste si minune.

Apoi, intr-o zi cineva a venit la castel si v-a spus ca una dintre camere era imperfecta, ca, fara indoiala, ea nu apartinea castelului vostru. V-a sugerat ca, daca doreati sa aveti un castel perfect, trebuia sa incuiati usa de la acea camera. Intrucat doreati dragoste si acceptare, v-ati grabit sa o incuiati.

O data cu trecerea timpului, au venit din ce in ce mai multi oameni la castelul vostru. Cu totii si-au spus parerile despre camere, despre care le placeau si care nu le placeau. Incetul cu incetul ati inchis usa dupa usa. Minunatele voastre incaperi au fost inchise, li s-a luat lumina, au fost lasate in intuneric.

De atunci incoace, din diferite motive, ati inchis din ce in ce mai multe usi. Ati inchis usi, deoarece va era teama, sau deoarece credeati ca acele camere rau prea indraznete. Ati inchis usi la camerele care erau prea conservatoare. Ati inchis usi, deoarece alte castele pe care le-ati vazut nu aveau o camera ca a voastra. Ati inchis usi, deoarece conducatorii vostri religiosi v-au spus sa stati departe de anumite incaperi. Ati inchis orice usa care nu se potrivea standardelor societatii sau propriului vostru ideal.

S-a dus vremea cand castelul vostru parea nesfarsit si viitorul parea extraordinar si luminos. Nu va mai ganditi la fiecare incapere cu aceeasi dragoste si admiratie. Acum, doriti sa dispara camerele de care erati odata mandri. Incercati sa gasiti o modalitate de a scapa de aceste incaperi, dar ele fac parte din structura castelului.

Dupa ce ati inchis usa la oricare incapere care nu va placea, o data cu trecerea timpului, ati uitat complet ca ea exista. La inceput, nu v-ati dat seama ce faceti. Devenise un obicei. Pe masura ce fiecare persoana din viata voastra exprima mesaje diferite despre cum ar trebui sa arate un castel magnific, v-a fost mult mai usor sa-i ascultati pe ei, decat sa aveti incredere in vocea voastra interioara-cea care iubea intregul castel. Faptul ca ati inchis acele camere v-a facut sa va simtiti cu adevarat in siguranta.

In curand, v-ati trezit ca locuiti doar in cateva incaperi mici. Ati invatat cum sa va incuiati viata si sa va simtiti bine facand acest lucru. Multi dintre noi am incuiat atat de multe camere, incat am uitat ca am fost odata un castel. Am inceput sa credem ca nu suntem decat o casuta mica cu doua camere, care are nevoie de reparatii.

Acum, imaginati-va castelul ca un loc care gazduieste tot ceea ce sunteti-binele si raul- si ca fiecare aspect care exista pe planeta, exista inauntrul vostru. Una din camere este dragoste, alta curaj, una este siguranta si alta este gratie.

Numarul camerelor este fara sfarsit. Creativitate, feminitate, cinste, integritate, sanatate, agresivitate, sex, putere, timiditate, ura, lacomie, frigiditate, lene, aroganta, boala si rautate sunt incaperi din castelul vostru. Fiecare incapere este o parte esentiala a structurii si fiecare camera are un opus undeva, in castelul vostru.

Din fericire, nu suntem niciodata multumiti cu a fi mai putin decat ceea ce suntem capabili sa fim. Nemultumirea noastra in ceea ce ne priveste este un motiv pentru a cauta camerele pierdute ale castelului nostru. Putem gasi cheia spre unicitatea noastra, numai atunci cand deschidem toate incaperile din castel.''

(Fragment din “Partea intunecata a cautatorilor de lumina”, Debbie Ford)

Un echilibru intre a Darui si a Primi...cum altfel?

Timp in urma m`am intrebat daca pe undeva acea spiritualitate,cautare la care santem antrenati de cand lumescul(desavarsirea paradigmei universale),presupune corectitudine.Corectitudine intre ceea ce se vrea A DA si A PRIMI.Si mi`am raspuns tot atunci...odata.Atata vreme cat daruim si celorlati din ceea ce am primit, echilibrul se contureaza altfel decat nuantza a''balantei''(dualitatii)ci mai degraba defineste acea spirala,lantz din verigi continuu care presupune insashi continuitate,inseparabilitate,fluiditate care a fost ''intuita'' de la inceputul(impropriu spus) Creatiei,ca si schimb o interdependentza loiala la nivelul manifestarii divinitatzii fiecaruia dintre noi.Multumirea in acest fel se manifesta prin renuntarea la acel egoism.Omul fiind cel prins in mrejele sugestionarii,al unei ere in care consumulpredomina,satisfactie deplina momentana la care beneficiarii (masonii)au lasat amprenta si astfel si`au insushit puterea Creatiei.Ei au luat locul Sursei(Dzeu)si ne`au sugerat subliminal asa intelegerea cunoscutei vorbe ''banii sint ochiul dracului''.
Adevarat ,totul se raporteaza la acel schimb in care banul a dat dovada ca reuseshte a ne face diferitzi dpdv social,banul a transformat locurile de cult sau transmiterea a tot ceea ce se vrea intelepciune,adevar prin diferitele forme (seminarii,cursuri) in adevarate centre business care nu fac decat a perpetua acea putere de clasa,etc.Si totushi binecunoscutele ''am fost creati dupa chipul si asemanarea Lui'' sau ''painea noastra(!)cea de toate zilele'' sint atat de explicative.Atata vreme cat santem co`Creatori,cind individualitatea este insashi manifestarea Sursei in paramentrii nostri ca ''fii Lui'' nu mai putem aduce in context orice presupune diferentze(sociale,religioase etc) in numele carora umanitatea a avut atat de mult de suferit.
De ce trebuie sa mai platim intru cunoastere?bine pusa intrebarea..insa initial sa ne intrebam ''cui trebuie sa platim''?Echilibrul exista in toate,in ceea ce presupune acel A DA si A PRIMI numai atunci cind ''putere'' ca si concept si desigur ca si manifestare a lui ia cu totul alta intelegere,,,puterea de a a`ti asculta sinele,puterea de iubire si intelegere,puterea de cunoastere a propriilor noastre constiintze,a dimensiunilor ei si a experimentariii lor,,,,

Om shanti!

Conflictul dintre Observator si Observat -Ilie Cioara

Intalnirea cu "ce este" nu-i deloc un fapt usor,
Totusi, fenomenu-n sine e-accesibil tuturor
Cand exista interesul intelegerii de sine
In final concretizata drept reala actiune.

Sa vedem ce se intampla la contactul strict global,
Cu persoane, lucruri, fapte - cu natura-n general ?
Cum privim si ascultam provocarea permanenta,
Strict legata cu miscarea, prin ea insasi evidenta ?

Intre lucrul observarii si ochiul care observa,
Se strecoara-observatorul cu-ale lui aprecieri
Ce se bizuie temeinic pe un fond memorial
Tot trecutu-inregistrat, readus in actual.

Astfel, conflictul apare intre prezentul real
Si imaginea de "ieri", formulata ireal,
Care critica, compara, dezaproba sau accepta,
Imposibila-ntalnirea printr-o astfel de reteta.

Prin urmare, observatorul este "eu" imaginar,
Care-mpiedica contactul cu al vietii tainic dar
Dand prilej la contradictii, la conflicte si durere ;
Toata suferinta lumii - prin a lui asociere !

Prin atentie globala il vedeti in chip total,
Chiar in clipa cand apare - ca lucid cunoscator,
Demascarea lui spontana, fara alta urmarire,
E ca insasi actiunea ce-l condamna la pieire.

Deci observatorul piere si apare observarea.
Este doar simpla privire, clara si patrunzatoare,
Ce cuprinde si-ntelege prin clipe innoitoare ;
E traire, ca si moarte, intr-o vesnica miscare.

E relatie directa - stare de comuniune,
Iar fiinta-i integrala, practic far'-dimensiune,
Structura atemporala, armonie fara margini,
Fara cauze - efecte, si lipsita de imagini.

Pe-acest fond de libertate devenim de fapt Iubire,
Insa nu acea iubire cautata in vreo forma - ca-mplinire ;
Noi cu ea in uniune - ipostaza sfintitoare,
Care singura transforma firea noastra-nselatoare.