joi, 24 iunie 2010

Cele Cinci Legăminte,,,

       FII IMPECABIL ÎN TOT CEEA CE SPUI



Vorbeşte deschis. Nu spune decât ceea ce crezi cu adevărat. Evită folosirea cuvintelor pentru a te critica sau pentru a-i bârfi pe ceilalţi oameni. Foloseşte-te de puterea cuvintelor tale numai pentru a răspândi iubirea şi adevărul.


NU INTERPRETA NIMIC LA MODUL PERSONAL


Nimic din ceea ce fac ceilalţi nu are vreo legătură cu tine. Tot ce spun şi fac ei este o proiecţie a propriei lor realităţi subiective. Dacă vei deveni imun la opiniile şi la acţiunile celorlalţi oameni, nu vei mai fi victima unei suferinţe inutile.


NU FACE PRESUPUNERI INUTILE


Găseşte-ţi curajul de a pune întrebări deschise şi de a exprima exact ceea ce îţi doreşti. Comunică cât mai clar cu ceilalţi, pentru a evita neînţelegerile, tristeţea şi dramele. Acest legământ este suficient în sine pentru a-ţi transforma în totalitate viaţa.


FĂ ÎNTOTDEAUNA TOT CE ÎŢI STĂ ÎN PUTERI


Potenţialul tău maxim se schimbă de la o clipă la alta. El are un anumit nivel atunci când eşti sănătos şi un cu totul alt nivel atunci când eşti bolnav. Indiferent de circumstanţele prin care treci, fă întotdeauna tot ce îţi stă în puteri. În acest fel, vei evita autocritica inutilă, autocondamnarea şi regretele.

FII SCEPTIC, DAR ÎNVAŢĂ SĂ ASCULŢI


Nu crede ce îţi spune propria ta minte, şi cu atât mai puţin ce îţi spun ceilalţi. Foloseşte-te de puterea îndoielii pentru a-ţi pune întrebări referitoare la toate informaţiile primite. Este oare acesta adevărul absolut? Ascultă intenţia care se ascunde în spatele cuvintelor şi vei înţelege mai uşor mesajul real pe care îl transmit ele.


Imaginează-ţi că trăieşti o viaţă complet diferită, în care eşti liber să fii cel care eşti tu cu adevărat, că nu mai trebuie să îţi guvernezi viaţa în funcţie de ceea ce gândesc despre tine ceilalţi oameni.


Imaginează-ţi că îţi poţi trăi viaţa fără a te judeca singur şi fără a-i judeca pe ceilalţi oameni, dar şi fără teama de a fi judecat, că te accepţi în totalitate aşa cum eşti şi că îi accepţi pe toţi ceilalţi aşa cum sunt.


Imaginează-ţi că duci o viaţă în care nu cunoşti conflictele interioare, dar nici cele cu ceilalţi oameni, că te respecţi pe tine însuţi, dar şi pe ceilalţi, şi că aceştia te respectă la rândul lor.

Imaginează-ţi că duci o viaţă în care nu te temi să te manifeşti aşa cum doreşti sau să îţi asumi riscul de a explora aspectele necunoscute ale vieţii, că trăieşti fără teamă, fără să simţi vinovăţia, ruşinea sau regretele.


Imaginează-ţi că te iubeşti necondiţionat, exact aşa cum eşti, că-ţi iubeşti necondiţionat corpul şi emoţiile, exact aşa cum sunt.


Imaginează-ţi cât de fericit ai fi şi cât de mult te-ai bucura de viaţă dacă ai putea trăi exact aşa cum eşti. Imaginează-ţi cât de mare ar fi libertatea personală de care te-ai bucura.


Acest mod de viaţă este în totalitate posibil şi îţi stă întru totul la dispoziţie. Există alţi oameni care l-au realizat deja. De ce nu ai face-o şi tu? Aplică Cele Cinci Legăminte şi transformă-le într-un mod de viaţă, iar în scurt timp vei trăi într-un vis personal al raiului.


sâmbătă, 19 iunie 2010

Culinareasa energy-food!!!cu shortuletz cu picatele 4Diu:))

    Sufleu de ...lumina!in cuptorul kundalini asadar,,,

Pentru gurmanzii prezentzi in 3Diu rog antene pe receptie(merg si fara baterii:)))!!!

   ingrediente:


-una bucata corp subtil din coloana vertebrala

-toata cata am eu invazie quarcica

-7 picaturi in delir activ(ceakre) care inlocuiesc 7 pulberi de sare care dau tot gustul sufleului


si se trece la amestecul propriuzis nu inainte de a lua o pozitie dubioasa(lejera domle lejera...nu  gandi la alte cele) invitandu`mi prietenele mele furnicile imaginare sa`mi(va) tzina de urat.

  Dar inainte de asta am facut fresh in mintea mea si am dat delete la absolut orice gind sau orice alta reteta terestra stiuta dinainte ..Concentratzie maxima pe suflet(ceakra inimii Anahat- cu aroma de rahat vanilat=asa`i ca`i tare rima?:))) pt ca vreau ca sufleul de lumina sa`va sature ...de saturatzii!Dupa ce am luat legatura cu sufletul echilibrandu`mi ustensilele de bucatarie yin-yang nu prea reci si nici prea calde ,quarcii iuniversali se fac simtiti dinspre exterior spre interiorul 'terminatiilor 'aluatului'' iluzoric material(corpul fizic) iar in acelasi timp da`ti seama ca respir!constient!ushurata!semn ca sufleul e pe gata,,,insa trebu bagat la cuptoare intuitive cind vajaielile din crestet dau semne ca e coca in crestere,,altfel decat o stie fiecare.Ceva de genu..inaltzare!Pofta mareeee...hai cu toti si fiecare ca sufleul e chemare:)))-faina si asta nu?:)))de rima zic,nu de mine.Acum ca e pe gata totul ...sufleul de lumina va v`a satura imaginar pt moment.Si stitzi de ce?pt ca ''va vad'' prins in 3Diu si de aceea bateriile  trebuiesc inlocuite si asta te costa,asa`i piatza terestra..Da`tzi`mi voie sa ma prezint culinareasa 4Diu si sa  prezint pe oferta(la reducere asa:))))bateriile care se incarca singure fara sa va coste nimic.decat kundalini cu sufleu cu tot!(adevarurile cele mai adevarate sint in gluma!-de`aia il mai iubesc pe osho-cam tot ceea ce zicea in interviuri o facea cumva presarat cu suras si tenta de gluma).



                          ,,,plina de mine si (de)faina ,din drag si tot ce`s in stare sa daruiesc din suflet,
            http://www.youtube.com/watch?v=wlDWXv-cIh8&feature=player_embedded


                                                                                       Namaste!

joi, 10 iunie 2010

De`ale Lui,ale noastre!

                    http://www.youtube.com/watch?v=mG0Xoe-kg5k&feature=player_embedded


   Dalai Lama,,,

                         Toate traditiile religioase majore poarta acelasi mesaj, care este dragoste, compasiune si iertare, singurele lucruri importante care ar trebui sa faca parte din viata noastra de zi cu zi.
                         Fii bun ori de cate ori e posibil. Si e posibil intotdeauna.
                         Fericirea nu este ceva gata facut. Ea vine din faptele tale.
                         Gasesc speranta in cele mai negre dintre zile, si ma concentrez in cele mai fericite. Eu nu judec universul.
                         Daca poti ajuta, atunci ajuta. Dar daca nu poti face asta, cel putin nu face rau.
                         Daca ai o credinta sau o religie, asta e bine. Dar poti supravietui si fara ea.
                         Daca vrei ca ceilalti sa fie fericiti, practica compasiunea. Daca vrei ca tu sa fii fericit, practica compasiunea,,,iubind!
 
                              Tine minte ca sa nu obtii ceea ce vrei este adeseori un noroc incredibil.


* Somnul e cea mai buna meditatie.

* Uneori, cineva lasa o impresie dinamica spunand ceva, iar uneori cineva lasa o parere importanta nespunand nimic.

* Petrece putin timp singur in fiecare zi.

* Scopul vietilor noastre este sa fim fericiti.

* Radacinile tuturor lucrurilor bune stau in solul aprecierii lucrurilor bune.

* Cea mai mare autoritate trebuie sa ramana mereu in ratiunea si analiza critica a fiecarui individ in parte.

Nu e nevoie de temple, nu e nevoie de filosofii complicate. Creierul si inima mea sunt templele mele, filosofia mea este bunatatea.


* Azi, mai mult ca oricand, viata trebuie sa fie caracterizata de un simt al responsabilitatii universale, nu doar natiune catre natiune si om pentru om, ci si om catre alte forme de viata.

* Putem trai fara religie si meditatie, darn u putem supravietui fara afectiune omeneasca.

* Nu putem obtine pace in lume pana nu facem pace in noi insine.

* Acolo unde ignoranta este stapanul nostru, nu exista posibilitatea unei paci reale.


* Chiar daca unii cred in religie sau nu, cred in reincarnare sau nu, nimeni nu poate spune ca nu apreciaza bunatatea si compasiunea.

* Fiind constient de potentialul si abilitatile sale, un om poate construe o lume mai buna.

* Religia mea este foarte simpla. Religia mea este bunatatea.


* Prieteni vechi mor, noi prieteni apar. E ca si cu zilele. O zi veche trece, una noua soseste. Lucrul important e sa o faci sa conteze: un prieten care conteaza, o zi care conteaza.

* Deschide-ti bratele catre schimbare, darn u lasa sa-ti scape valorile.

* Scopul nostrum principal in viata e sa-i ajutam pe ceilalti. Si daca nu-i poti ajuta, cel putin nu le fa rau.

* Cand inveti sa fii tolerant, dusmanul tau iti este cel mai bun profesor.


* Este necesar sa-i ajuti pe ceilalti nu doar in rugaciunile zilnice ci in viata de zi cu zi. Daca vedem ca nu-i putem ajuta pe ceilalti, atunci trebuie cel putin sa nu le facem rau.

* Este foarte important sa generezi o atitudine pozitiva, o inima buna, cat de mult poti. Din acest punct, fericirea vine pe termen scurt si pe termen lung, atat pentru tine cat si pentru ceilalti.




                                                                                                            ..Namaste,,,suntetzi iubire!