osho...intr-o lume plina de iubire

Osho: Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc

In timpul uneia dintre întâlnirile cu discipolii sai, Osho a fost rugat să răspundă la urmatoarea intrebare:

”De ce este îmbrãţişarea un instrument vindecãtor atât de eficient? Pânã nu demult credeam cã luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza sunt pri...

ncipalele instrumente vindecãtoare, dar ele nu înseamnã nimic prin comparaţie cu îmbrãţişarea.”

Te invit sa citesti raspunsul sau, mai jos.
Lectură plăcută!

Omul simte nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane. Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi.

De aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã.
Lumea are nevoie de terapie tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea.

Într-o lume plinã de iubire, terapia nu ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un copil.

La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã, el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.

Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã. Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã, devine rupt de existenţa-mamã.

Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina noastrã.

Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm sã mai respirãm, corpul moare –, iubirea reprezintã respiraţia interioarã a sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.

Luciditatea, inteligenţa şi autoanaliza nu sunt suficiente. Poţi sã cunoşti toate terapiile din lume, poţi deveni un expert, dar dacã nu cunoşti arta iubirii nu vei rãmâne decât la suprafaţa activitãţii terapeutice.

Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi suferã în primul rând pentru cã nu au avut parte de iubire. De aceea, dacã terapeutul simte o grijã deosebitã faţã de pacientul sãu, hrãnindu-l cu iubire şi împlinindu-i aceastã nevoie, starea acestuia din urmã se poate schimba în mod miraculos.

Dincolo de orice îndoialã, iubirea este cel mai terapeutic fenomen care existã.

Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Îmbrãţişarea nici nu intra în discuţie, dar el prefera chiar sã nu dea ochii cu pacientul, temându-se sã nu simtã o stare de simpatie faţã de acesta dupã ce i-a ascultat toate plângerile şi coşmarurile interioare.

Se temea sã nu înceapã sã plângã, sã nu i se umezeascã ochii, sau – Doamne fereşte! – sã nu simtã chiar nevoia de a-l lua de mânã pe pacient. Se temea atât de tare de relaţia de iubire dintre terapeut şi pacient încât a inventat canapeaua psihanalistului. Pacientul trebuia sã stea întins pe spate, iar psihanalistul stãtea pe un scaun în spatele sãu, astfel încât sã nu fie nevoit sã dea ochii cu el.

Reţineţi însã: iubirea nu poate creşte decât faţã în faţã. Animalele nu pot simţi acest lucru, cãci ele nu ştiu sã facã dragoste decât pe la spate; de aceea, între ele nu se poate stabili un sentiment de prietenie, o relaţie adevãratã. O datã actul sexual terminat, fiecare pleacã în treaba sa, separat, fãrã un mulţumesc sau un la revedere! Animalele nu au reuşit sã îşi creeze familii, relaţii de prietenie, o societate, pentru simplul motiv cã atunci când fac dragoste nu se privesc în ochi, nu stau faţã în faţã. Ca şi cum actul lor amoros ar fi un act mecanic. El nu conţine nici un element uman.

Omul şi-a creat un întreg univers al relaţiilor pentru simplul motiv cã este singurul animal care face dragoste faţã în faţã. Ochii partenerilor comunicã între ei, expresiile lor faciale devin un limbaj subtil. În acest fel, intimitatea creşte, bazându-se pe împãrtãşirea emoţiilor, atât de intense în asemenea momente (bucurie, extaz, strãlucirea specificã orgasmului).

Omul are nevoie de intimitate; aceasta este o nevoie esenţialã.

De aceea, este mai bine sã faceţi dragoste pe luminã, nu în întuneric – cel puţin într-o luminã mai slabã, cum ar fi cea a unei lumânãri. Actul amoros în întuneric exprimã încã latura noastrã animalã, dorinţa de a evita faţa celuilalt.

Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de propria sa iubire reprimatã. Se temea sã nu se implice. Dorea sã rãmânã în afarã, nu sã se implice în sufletul pacientului sãu, sã fie doar un observator ştiinţific, detaşat, rece, la distanţã. El a creat psihanaliza ca şi cum aceasta ar fi o ştiinţã. În realitate, nu este o ştiinţã şi nu va fi niciodatã! Este o artã, fiind mult mai apropiatã de iubire decât de logicã.

Un psihanalist adevãrat nu se teme sã pãtrundã adânc în sufletul pacientului sãu; dimpotrivã, el este dornic sã îşi asume acest risc. Într-adevãr, apele sunt tulburi acolo, te poţi îneca cu uşurinţã – la urma urmei, eşti şi tu un om! Cine ştie peste ce necazuri poţi da, dar trebuie sã-ţi asumi acest risc.

De aceea îl iubesc atât de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a transformat întreaga psihanalizã prin implicarea sa. El a renunţat la detaşarea omului de ştiinţã. De aceea, eu îl consider un revoluţionar mult mai mare decât Sigmund Freud. Sigmund Freud a rãmas un tradiţionalist, speriat de propriile sale reprimãri.

Dacã nu vã temeţi de propriile voastre reprimãri, le puteţi fi de mare ajutor semenilor voştri. Dacã nu vã temeţi de propriul vostru subconştient, dacã v-aţi rezolvat cât de cât problemele personale, vã puteţi implica în lumea interioarã a pacientului, devenind mai degrabã un participant la aceasta, nu un simplu observator detaşat.

Eu înţeleg teama lui Sigmund Freud, cãci şi psihanaliştii au problemele lor, uneori mai mari decât cele ale pacienţilor lor. De aceea, doresc sã fac o afirmaţie cât de poate de categoricã: dacã omul nu este pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevãrat.

Aceasta este diferenţa care existã între relaţia dintre un pacient şi terapeutul sãu şi cea care existã între un discipol şi maestrul sãu. Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului. Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi şi-au pierdut entitãţile separate şi au devenit una. Aceastã unitate este întregul secret.

Îmbrãţişarea este doar un gest care aminteşte de unitate, dar chiar şi acest gest este de mare folos.

De aceea, ai dreptate. Mã întrebi: „De ce este îmbrãţişarea un instrument terapeutic atât de eficient?“

Da, este, şi este doar un gest. Dacã este extrem de autentic – dacã la el participã inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de miracol care poate transforma instantaneu întreaga situaţie.

Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile pe care trebuie sã le înţelegeţi este urmãtorul: ideea cã un copil moare, iar în om se naşte adolescentul; cã adolescentul moare, iar în el se naşte adultul tânãr; cã şi acesta moare, iar în om se naşte adultul matur, şi aşa maideparte – este greşitã.

Copilul nu moare niciodatã – nici o etapã nu moare. Copilul rãmâne de-a pururi, înconjurat de alte experienţe, de adolescenţã, apoi de tinereţe, de maturitate şi de bãtrâneţe, dar nu moare.

Omul este la fel ca o ceapã, alcãtuit din mai multe straturi succesive. Dacã decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacã pãtrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic.

Îmbrãţişarea permite un asemenea contact. Dacã îmbrãţişezi un om cu cãldurã, cu iubire, dacã îmbrãţişarea ta nu reprezintã un simplu gest golit de semnificaţie, ci unul autentic, dacã inima ta participã la el, intri imediat în contact cu copilul inocent din el. Revenirea acestuia la suprafaţã reprezintã un act cu o imensã valoare terapeuticã, întrucât inocenţa copilului este vindecãtoare în sine. Ea nu a fost coruptã. Ai atins astfel miezul pur al persoanei în care corupţia nu a pãtruns niciodatã, iar acest lucru este suficient pentru a declanşa procesul de vindecare.

Copiii sunt atât de puri, atât de plini de vitalitate, debordeazã de atâta energie. Regãsirea acestei energii este suficientã pentru a-l vindeca pe om. Important este sã scoţi acest copil la luminã, iar îmbrãţişarea este una din modalitãţile cele mai eficiente.

Autoanaliza este o cale mentalã; îmbrãţişarea este calea inimii. Mintea este cauza tuturor bolilor, în timp ce inima este sursa oricãrei vindecãri.

Invatatorii spirituali...cu Paul Ferrini

INVATATORII SPIRITUALI ai noii paradigme nu pretind ca sunt mai buni decat altii.
Ei NU pretind ca au raspunsurile cerute de ceilalti .
Ei vorbesc doar din propria lor experienta.
Ei ii invita pe ceilalti sa impartaseasca din ceea ce au invatat din experienta lor- si apoi sa traga orice concluzie doresc.
Ei nu-si asuma responsabilitatea pentru ceea ce ALEG sa vada ceilalti.
EI NU PREDICA.
Ei NU incearca sa indrepte pe nimeni .
Ei ii accepta pe ceilalti asa cum SUNT si ii incurajeaza sa-si gaseasca PROPRIUL ADEVAR in INIMA LOR.
Ei dau FORTA.
Ei vad LUMINA in ceilalti si ii incurajeaza.
Ei NU inchid ochii in fata intunericului, dar stiu ca , in cele din urma, acesta nu are nici o importanta .
ATUNCI CAND IUBIREA ESTE PREZENTA, INTUNERICUL SE DIZOLVA IN LUMINA EI.
EI NU NEAGA INTUNERICUL si nu se lupta cu el.
Ei stiu ca nimic nu este gresit, ca NU exista nici un rau caruia sa i se opuna si nici o batalie pe care sa o dea.
Ei doar incurajeaza , cu BLANDETE, LUMINA...
Ei stiu ca LUMINA insasi vindeca toate ranile..
Invatatorii noii paradigme NU incearca sa-i vindece pe ceilalti..
Ei ii incurajeaza pe ceilalti sa se vindece singuri , PRIN ACCEPTARE SI IUBIREA DE SINE..
Ei modeleaza IUBIREA NECONDITIONATA, ascultand profund si plini de COMPASIUNE, fara sa judece sau sa incerce sa indrepte ceva...
Pe de alta parte....INVATATORII VECHII PARADIGME.... vor sa ii vindece pe altii si sa mantuiasca lumea..
Invatatorii NOII paradigme stiu ca ceilalti sunt BINE asa cum sunt si ca lumea este DEJA MANTUITA..
De ce se intampla asta ??? Oare invatatorii noii paradigme au inchis ochii ?? Nu vad ei suferintele lumii, catastrofele din mediul inconjurator, violenta endemica ??
OOOOOooo....BA DA.... EI VAD lupta si durerea, DAR LE DAU O INTERPRETARE DIFERITA...
Ei nu vad ca oamenii sunt vinovati sau ca lumea este condamnata...
EI VAD EXTRAORDINARA CHEMARE A IUBIRII...EI VAD STRIGATUL UNIVERSAL PENTRU ACCEPTARE SI INTELEGERE.
SI ACEASTA SI DAU.... DARUIESC...
Invatatorii NOII paradigme nu daruiesc indreptare, mantuire, remedii intelectuale pentru probleme fizice....
EI DAU IUBIRE..... FORTA...INCREDERE IN SINE..... SI ITI DAU UN SINGUR SFAT…. INTOARCE-TE IN INIMA TA ! ASCULTA-TI INIMA....SI FA CE-TI SPUNE INIMA !
De indata ce vezi o problema ce trebuie indreptata, si critici....ai si luat din puterea persoanei care se afla in fata ta....
Sa NU faci acest lucru ...Sa nu accepti atitudinea de neputinta ...NU exista victime pe lume...
EXISTA DOAR DUMNEZEU IN MANIFESTARE.... si noi toti....asta suntem....DUMNEZEU IN MANIFESTARE...
Invatatorii NOII paradigme sunt multumiti sa fie un frate sau o sora... un prieten...
EI SI-AU INTALNIT INVATATORUL INTERIOR si au lasat de-o parte TOATE autoritatile exterioare...
Asa ca ei nu vin ca sa-ti ofere ajutor sau sa ti-l ceara..
Ei vin ca parteneri EGALI....
Orice VINDECARE se face de catre Dumnezeu –sau esenta spirituala a fiecarei persoane....
NU terapeutul sau vindecatorul sunt cei care vindeca..
Ei respecta capacitatea de vindecare din interiorul omului.... il ajuta sa faca conexiunile pe care este pregatit sa le faca, il invata integrarea, blandetea, rabdarea.... Astfel Omul devine mai puternic....
EI se COMPORTA CU TINE....ASA CUM AR VREA CA ALTII SA SE COMPORTE CU EI...
Nu exista diferentieri si nici preferinte...
Ei nu-ti cer sa-i urmezi .
Nu-si negociaza cunostintele ...
NU te judeca, nu te izoleaza si nu-ti neaga experienta ...
Sunt EGALII tai ....
Cand ei stau langaTine e ca si cum stai langa Hristos..
Asta deoarece noi stam cu toii IMPREUNA, la acelasi NIVEL de EGALITATE..
Numai cel care se cunoaste si se accepta pe el insusi poate descoperi ce inseamna sa fii EGAL cu altul...
Daca nu o face , se autotradeaza... tradarea de Sine....
NU exista ceilalti...exista doar SINELE deghizat in ceilalti...
Iar in aceasta EGALITATE se afla MANTUIREA...

Despre Iluminare cu un mistic roman, Ilie Cioara...

”Eram precum în situaţia unui orb din naştere care tocmai şi-a dobândit vederea în urma unei operaţii chirugicale. Totul în jur era ca şi nou. Aveam o perspectivă globală asupra lucrurilor. Mintea devenise în întregime, prin tăcere, o imensă oglindă în care lumea exterioară se reflecta. Fiinţele apropiate, prieteni sau străini erau priviţi fără deosebire, cu un sentiment de iubire pe care nu îl mai simţisem vreodată. Dacă vreo reacţie a minţii ieşea la suprafaţă, ea dispărea imediat în contact cu lumina ATENŢIEI impersonale. O stare de linişte şi bucurie atotcuprinzătoare mă caracteriza în orice împrejurare, fie ea plăcută sau dureroasă. Mă comportam precum un simplu martor, perfect conştient de ce se întâmpla, fără a-mi afecta starea de pace care îmbrăţişa totul. După ce am experimentat ILUMINAREA, au început să-mi dispară: interesul pentru călătoriile astrale, credinţele mele religioase, egoismul, dorinţele, frica, invidia, mândria...

ATENŢIA totală fără scop este însuşi Sacrul în acţiune. Mai există, de fapt, un alt tip de atenţie direcţionată de voinţă, care se limitează la un singur obiect, fiind subiectivă. Aceasta se defineşte ca lipsă de atenţie.

Viaţa nu poate fi înţeleasă obiectiv decât dacă suntem într-o stare de completă libertate şi seninătate a minţii. Viaţa e mereu nouă, de la un moment la altul şi ne cere, chiar ne forţează să o întâlnim cu o minte nouă, FĂRĂ BAGAJUL MEMORIEI.

În pacea sufletului, în pasivitatea minţii, în golul sau liniştea psihologică - cine mai există? Când mintea obişnuită tace, iar liniştea preia comanda, ai observat că o minte nouă apare, care se extinde în Infinit şi se defineşte ca Pură Conştiinţă? Astfel descoperim că suntem o simplă "fiinţă", "aici şi acum", fără limite - una cu infinitatea. În această simplitate nu există aşteptări sau scopuri, pentru că ego-ul a dispărut complet. Acesta este Adevărul Absolut ce există în interiorul nostru şi oriunde în jur, care ni se revelează în tăcerea smerită a minţii. Astfel de realizări operează transformări radicale, care în cele din urmă vor zgudui fortăreaţa ego-ului, ai cărui prizonieri suntem atâta timp cât mintea ne domină şi îi oferim importanţă psihologică. Când această ficţiune dispare, topindu-ne în Sublim, experimentăm Inteligenţă creativă, Iubirea, Frumuseţea şi Fericirea, care ne dirijează prin impulsuri intuitive.

DESPRE NEVOIA DE ILUMINARE

Cum ar putea această micuţă cochilie, care e mintea omenească, să îmbrăţişeze şi să înţeleagă imensitatea oceanului de Energie Cosmică?! Totuşi, acest ego obraznic afirmă mereu că el ştie ce este Dumnezeu, ce este Iubirea creatoare, nemurirea etc. Mai mult, el oferă soluţii pentru marile probleme cu care se confruntă omenirea. Dar acest ego nu este conştient de un lucru, acela că însăşi prezenţa sa crează întreaga tragedie şi suferinţă de pe suprafaţa Pământului. El este duşmanul principal al fiinţei umane. Activitatea sa închipuită, haotică, înşelătoare generează şi întreţine nefericirea şi suferinţele umane. Dar, când o rază de lumină emanată de Pura Conştiinţă străpunge micuţa carapace a minţii şi îi dezvăluie ficţiunea în care trăieşte, mintea devine smerită şi tăcută.

Iluminarea este un fenomen surprinzător, care deschide calea spre măreţia divină pentru omul obişnuit. Fenomenul este însoţit de două schimbări profunde, şi anume: spulberarea ego-ului şi trecerea fiinţei din lumea finită în cea infinită. Acest eveniment norocos nu e produsul intelectului, nici al imaginaţiei, nici al efortului sau voinţei utilizate pentru a îndeplini un scop sau ideal. Nimeni nu ne poate oferi iluminarea. Nici un sfânt, maestru sau profesor nu ne-o poate dărui în vreun fel. Iluminarea este preţul muncii asupra ta insuţi. Odată ce ai descoperit viaţa adevărată, aceasta te transformă şi, prin tine, transformă întreaga umanitate. În Marele Întreg, transformarea unei părţi influenţează în mod natural întregul. Dacă omul ar descoperi realitatea propriei sale fiinţe, orice problemă s-ar rezolva în cel mai fericit mod posibil. Iar relaţiile umane ar crea un adevărat paradis pe această planetă.

Perfect conştient, văd lipsa de consistenţă a acestei lumi, iar mintea tace. În această linişte, misterul se revelează de la sine. Fiinţa se extinde în infinit. O lumină necunoscută înainte ne cuprinde şi ne vindecă. În afara timpului şi spaţiului, suntem pură conştiinţă - în perfectă uniune cu Fiinţa Supremă. Toate acestea demonstrează că viaţa din noi, în esenţa sa, este nemuritoare. Nu are început, nici sfârşit, nu doarme niciodată, fiind mereu trează. Acesta este rezultatul final al practicii corecte a "Cunoaşterii de Sine".

Prin acest contact minunat dintre noi şi curgerea vieţii, direct şi spontan, mintea cunoscătoare - ca trecut şi viitor - este complet exclusă. Gândirea devine complet mută. Întreaga minte este într-o stare de totală pasivitate, când nu aşteptăm nimic. Definim această întâlnire: stare de meditaţie. Ea poate fi realizată în orice împrejurare - când suntem singuri sau când ne aflăm în mijlocul unei mulţimi gălăgioase. Punctul de început al meditaţiei este liniştea. Ea transferă fiinţa într-o stare atemporală.”

Viața ta – suma alegerilor făcute până în prezent

În fiecare zi, fiecare dintre noi face o mulţime de alegeri care vor avea impact asupra vieţilor noastre. Unele dintre acestea sunt de mică importanţă si ne vor influenţa în urmă­toarele câteva minute, ore, sau zile, în timp ce altele ne vor schimba complet cursul vieţii. Unele alegeri sunt mai uşor de făcut, altele mai greu. Unele ne vor conduce direct spre suc­ces, în timp ce altele ne vor aduce faţă în faţă cu eşecul. Unele vor părea cutremurător de importante, în timp ce altele vor părea complet nesemnificative. Dar ce trebuie să ştim neapărat este că fiecare alegere, importantă sau nu, uşoară sau dificilă, pe care o luăm în mod individual sau co­lectiv, ne modifică cursul vieţii. Calitatea alegerilor noastre va hotărî, dacă ne vom lupta cu frustrările, sau vom trăi o viaţă extraordinară – viaţa visurilor noastre. Capacitatea noastră de a face alegeri implică anumite drepturi şi libertăţi. Dacă putem alege, atunci putem determi­na ce decizii să luăm în legătură cu corpurile, sănătatea, rela­ţiile, finanţele şi carierele noastre, cu vieţile noastre sociale şi cu credinţele noastre spirituale. Opţiunea ne permite să ale­gem, să selectăm, să decidem între posibilele căi de urmat. Să mergem la dreapta sau la stânga. Să mergem înainte sau înapoi, să fim fericiţi sau trişti, iubitori sau plini de ură, satis­făcuţi sau nemulţumiţi. Alegerea ne dă puterea de a avea suc­ces sau de a fi neîmpliniţi, să fim buni sau extraordinari, să simţim plăcere sau durere. Putem alege îngheţată cu cioco­lată sau cu vanilie, putem munci sau ne putem juca, econo­misi sau cheltui, putem fi responsabili de faptele noastre sau victime. Putem fi ocupaţi sau nu, fideli sau nu, disciplinaţi sau leneşi. Putem merge pe o cale care să ne reflecte sinele nos­tru superior, sau pe una care să ne reflecte sinele nostru infe­rior, în final, noi suntem cei care alegem. Lucrul care ne face pe fiecare dintre noi speciali si ne deosebeşte de toate celelalte forme de viaţă, este capacitatea de a ne cântări opţiunile şi de a face alegeri conştiente, deli­berate. Posibilitatea de a alege ar putea fi cel mai de preţ dar al nostru. Când eram mai tineri, aşteptam cu nerăbdare să ajungem la vârsta la care să nu mai trebuiască să facem ceea ce ni se spune.

Consideram că această capacitate de a face propriile noastre alegeri era un dar nepreţuit. De-abia aştep­tam ziua când nu va mai fi nevoie să respectăm regulile părinţilor, care ne fuseseră impuse timp de ani de zile, şi să ne conducem vieţile singuri. Aşteptam momentul când deve­neam liberi şi stăpâni pe propriile noastre destine, savurând acel moment hotărâtor, când puteam alege când să ne tre­zim, când şi ce să mâncăm, când să ne culcăm – şi când să nu facem toate astea. Ca tineri adulţi, dreptul de a alege în­semna libertate. Capacitatea de a alege, presupunea posibili­tăţi nelimitate pentru a ne crea un viitor plin de visele şi dorin­ţele noastre. Alegerea ne oferea speranţă. Ne promitea o via­ţă emoţionantă – o viaţă în care am fi fost liberi să gândim si să creăm orice ne-am fi dorit. Ca tineri ce deveneau adulţi, am făcut alegeri pentru că ne entuziasmau, pentru că ne sim­ţeam bine, pentru că ofereau promisiunea unei satisfacţii, sau a unei recompense. Când suntem tineri e uşor să spunem: „O să-mi înde­plinesc visurile mai târziu” sau „Anul viitor va fi anul meu de glorie”. Tinereţea îşi permite luxul să creadă că „într-o zi” vom ajunge, în mod miraculos, la destinaţia din visurile noastre. Apoi se întâmplă însă ceva. Ne maturizăm si realitatea crudă îşi spune cuvântul: ziua pe care am tot asteptat-o, nu va veni în mod miraculos. Prezentul nostru se bazează pe alegerile pe care le-am făcut ieri şi pe cele de acum trei zile, trei luni, sau trei ani. Nu ajungem să avem datorii enorme, din cauza unei singure cheltuieli extravagante. Nici nu ne îngrăşăm cu zece kilogra­me, pentru că mâncăm copios la o singură masă. Iar relaţiile noastre, bineînţeles că nu se încheie peste noapte, în urma unei singure dispute mai aprinse. Suntem acolo unde sun­tem, din cauza unor alegeri subconştiente nepotrivite pe care le luăm absolut în fiecare zi şi care ajung să formeze realita­tea în care ne aflăm.

Dacă vrem să înţelegem mai bine cum am creat reali­tatea prezentă, nu trebuie decât să vedem alegerile pe care le-am făcut în trecut. Examinarea condiţiilor actuale ne va de­monstra că am ajuns unde suntem, în urma rezultatelor deci­ziilor luate ieri, alaltăieri si în zilele anterioare. La fel, dacă vrem să vedem cum ne va fi viaţa în viitor, trebuie să studiem alegerile pe care le facem astăzi. Poate că nu ne-am gândit niciodată la viaţa noastră în acest mod. Dar, este cert că viito­rul va depinde de deciziile luate de noi, chiar în acest mo­ment. Atunci, care este motivul pentru care cei mai mulţi din­tre noi petrec atât de puţin timp gândindu-se la alegerile pe care le fac? De ce, de multe ori, nu ne uităm în ambele direc­ţii, înainte de a porni înainte şi nu cântărim toate opţiunile po­sibile şi consecinţele acestora? Vieţile noastre nu sunt un joc de noroc la care avem ghinion – şi nici nu sunt astfel, din ca­uza părinţilor, a soţului, sau a şefului. Acest lucru are şi avan­taje si dezavantaje. Dezavantajul este că suntem singurii răs­punzători de viaţa noastră. Avantajul este faptul că noi – şi nu­mai noi – avem puterea de a ne schimba vieţile – şi o putem face în orice moment. Este destul de simplu: dacă vrem ca vieţile noastre să fie diferite, tot ce trebuie este să facem alte alegeri. Cei mai mulţi dintre noi continuăm să facem aceleaşi alegeri din obişnuinţă, din confort, teamă sau lene şi apoi ne mirăm de ce nu obţi­nem rezultate diferite.

Adevărul este că suntem atât de ocupaţi de supravieţuire, încât nici măcar nu ne dăm seama că alege­rile şi acţiunile noastre nu ne conduc spre împlinirea speran­ţelor şi a viselor. Suntem prea preocupaţi de rutina zilnică şi preferăm să mergem pe calea cea mai uşoară, mai cunoscută, sau care opune cea mai mică rezistenţă – chiar dacă ne conduce spre un loc în care nu dorim, de fapt, să ajungem. Mulţi dintre noi se poticnesc în fiecare zi, încercând să facă tot ce pot, fără a conştientiza si a avea instrumentele necesare pen­tru a-şi schimba cursul vieţii. Apoi suntem uimiţi când ne tre­zim si descoperim că, de ani de zile, luptăm pentru aceleaşi scopuri si dorinţe si tot nu suntem acolo unde ne-am fi dorit. Cei mai mulţi dintre noi au pierdut din vedere relaţia care există între alegerile si acţiunile noastre si rezultatele acestora, în loc să ne asumăm responsabilitatea pentru starea actuală a lucrurilor, devenim specialişti în a-i acuza pe alţii, considerând că e vina lor, atunci când vieţile noastre nu sunt atât de minunate pe cât ne-am aşteptat. Am putea chiar arăta cu degetul spre alţii, în loc să ve­dem alegerile pe care noi le-am făcut şi care ne-au dus exact în locul în care suntem astăzi. Dacă nu suntem conştienţi atunci când facem alegeri, nu vom face nimic altceva decât să repetăm tiparele din trecut. Dacă vreţi să vă atingeţi ţelurile si să creaţi viaţa pe care o doriţi, va trebui să faceţi alte alegeri, care să vă conducă spre acţiuni noi [...]

Calitatea vieţilor noastre este suma tuturor deciziilor noastre. Pentru a lua decizii de calitate, trebuie să vedem lim­pede. Punându-ne întrebări în legătură cu toate variantele po­sibile, devenim mai conştienţi şi putem vedea mai clar even­tualele rezultate ale acţiunilor noastre. Când vă puneţi aceste întrebări pe parcursul procesului decizional, vedeţi imediat daca decizia pe care sunteţi pe cale s-o luaţi este o expresie a părţii voastre luminate sau a celei întunecate, dacă alegerea provine din speranţele şi visele voastre, sau din temeri şi îndo­ieli. Aceste întrebări vă oferă înţelepciunea necesară, pentru ca ce era înainte inconştient, să devină conştient, pentru ca să puteţi alege cu toată puterea ce vine din actul de a fi pe de­plin conştient. Toţi avem o flacără internă care este păstrătoarea forţei noastre vitale. Fiecare alegere pe care o facem, ori aduce mai multă forţă, întărind, aprinzând si hrănindu-ne flacăra, ori di­minuează această forţă, micşorând intensitatea flăcării şi reducându-i puterea. Atunci când focul interior este viu, ne simţim puternici si încrezători. Avem puterea şi curajul de a spune adevărul, ca si umilinţa de a cere ce ne trebuie. O flacără sănătoasă ne um­ple minţile cu imagini clare şi cu inspiraţie şi ne oferă tăria de a ţine cont de visele noastre şi de a le urma. Atunci când ne alimentăm focul din interior, putem vedea cu foarte mare cla­ritate şi putem acţiona fără să ne abatem din drum. O flacără puternică ne împinge spre stări de conştiinţă mai înalte, acolo unde sălăşluiesc iubirea de sine şi libertatea emoţională. Însă atunci când flăcările sunt mici, suntem vulnerabili, firavi şi slabi. Suntem temători, susceptibili si îngrijoraţi şi ne îndoim de propriile noastre puteri. Atunci când flăcările nu au fost îngrijite şi hrănite, căutăm cu disperare împlinire în lucru­rile din exteriorul nostru, încetăm să mai comunicăm cu cei­lalţi, fiindu-ne teamă că nu merităm să fim iubiţi si fericiţi. Atunci când flăcările noastre sunt slabe, nu avem un sistem defensiv apt să lupte cu boala, îndoiala, grija, lipsa de apreci­ere faţă de propria persoană, dependenţa sau critica. Atunci când flacăra noastră este mică aşteptăm ca alţii să ne alimen­teze focul, pentru că noi nu am făcut-o. Un foc mic este slab si cade pradă dialogurilor negative continue, care se infiltrea­ză în minţile noastre.

Acum o să vă spun ceva care o să vă trezească la reali­tate: alegerile ne influenţează comportamentul şi acţiunile. Fiecare alegere, ori pune lemne pe focul nostru interior, ori îl stropeşte cu apă, diminuându-i astfel forţele. Dacă vrem să strălucim în toată lumina noastră, dacă vrem să ne exprimăm în mod autentic şi dorim ca forţa să ne propulseze scopurile în lume, sarcina primordială trebuie să fie aceea de a ne men­ţine focul interior – forţa noastră vitală – cât mai puternic.

                                                    Debbie Ford - Intrebari potrivite

Desiderata ....

Treci cu calm prin zgomote si graba si adu-ti aminte cum ar putea fi pacea in liniste.

Pe cat posibil impaca-te bine cu toata lumea, fara a fi insa supus.

Rosteste-ti adevarul incet si clar si asculta-i pe ceilalti chiar si pe cei plicticosi si pe cei ignoranti caci ai si ei povestea lor.

Evita persoanele galagioase si agresive, ele sunt insulte aduse spiritului.

Daca te compari cu ceilalti poti deveni infumurat si acru caci intotdeauna vor fi persoane mai bune si mai rele decat tine.

Bucura-te atat de realizarile cat si de planurile tale.

Fii intotdeauna interesat de cariera ta, oricat de umila ar fi; ea e adevarata avere in norocul schimbator al vietii.

Invata sa fii precaut in afaceri, caci lumea e plina de inselaciune.

Dar asta sa nu te impiedice sa vezi virtutea acolo unde exista, multe persoane se zbat pentru idealuri inalte si peste tot viata e plina de eroism.

Fii tu insuti. Si mai ales nu te preface ca tii la cineva.

 

Nu fi cinic in iubire, caci ea este perena ca iarba, in fata tuturor desertaciunilor si deziluziilor.

Aduna cu grija experienta anilor si renunta de bunavoie la tinerete.

Intareste-ti spiritul ca sa te apere in fata nenorocirii. Dar nu te lasa amagit de iluzii.

Multe temeri se nasc din oboseala si singuratate.

 

Dincolo de disciplina necesara, fii bland cu tine insuti.

Esti un copil al universului, asa cum sunt copacii si stelele; ai dreptul sa fii aici.

Si chiar daca iti este sau nu clar, nu exista nici o indoiala ca universul se desfasoara asa cum trebuie.

Fii in relatii bune cu Dumnezeu, oricare ar fi forma sub care ti-L imaginezi si oricare ar fi munca si aspiratiile tale, pastreaza-ti sufletul curat in agitatia confuza a vietii.

Lumea e totusi frumoasa, cu toata perfidiile ei, cu toate inselaciunile si visele ei sfaramate.

Fii atent. Incearca sa fii fericit.

                                                   ....Max Erhmann