Sfarsitul este inceputul,,,

                                                                                               
              

 Fiecare moment al vietii noastre este cu adevarat sacru, deoarece fiecare moment se termina. Acest lucru nu este
ceva necunoscut. Fiecare stie ca orice moment se termina, dar nu stie ca din acest motiv fiecare moment este sacru. Si chiar
daca fiecare stie acest lucru, multi oameni spera ca aceasta experienta minunata nu se termina cu adevarat. Exista o contradictie
in acesti termeni, totusi oamenii inca mai sant angajati in aceasta dorinta. Ei spera ca relatia lor perfecta nu se va termina
niciodata sau ca slujba lor perfecta sau ca fericirea prezenta nu se va termina niciodata - dar acestea intotdeauna se termina.
Aceasta nu inseamna ca nu vor fi sau nu pot fi inlocuite de o noua fericire, dar fericirea prezenta se va termina intotdeauna. Este
important sa stiti ca sfarsitul fericirii noastre prezente este inceputul noii noastre fericiri. Acum, daca fericirea cuiva este legata de
prezent si de circumstantele particulare, fericirea altcuiva este intotdeauna in primejdie. Daca fericirea cuiva trece peste valul
tuturor evenimentelor si intr-adevar le creaza, atunci acesta a descoperit si imbratisat Experienta Sacra.
Fiecare moment este ca
un fulg de zapada, de o frumusete uluitoare, perfect in desenul sau, absolut individual , ca nici un alt fulg, ceea ce il face atat de
remarcabil si sacru. Nu ne indragastim de oameni din exact acelasi motiv? Atunci de ce nu ne indragostim de momente exact in
acelasi mod? Decizia de a face asta este inceputul Experientei Sacre. Acesta este punctul de alegere al creatiei sacre. Nu exista
nimic mai profund inspirat si absolut plin de putere decat acest fapt ca fiecare moment este nou. Se naste, traieste si moare chiar
ACUM. Chiar aici, chiar ACUM se naste fiecare moment. Chiar aici, chiar ACUM fiecare moment traieste. Chiar aici, chiar ACUM
fiecare moment se termina. Totul se intampla in acelasi timp, in acest moment, chiar ACUM. Miracolul este ca acest Moment
poate fi recreat de la moment la moment sau creat intr-un nou mod, cu orice fel de modificari, schimbari, amplificari sau ajustari pe
care le alegem. Noi nu mai santem cei care am fost ieri. Nu santem nici chiar cei care am fost cu un moment in urma. Nimic nu
este.
Si totusi, poate fi, daca alegem sa fie. Tot ceea ce trebuie sa facem este sa recream. In viata, noi ne putem recrea pe noi
insine asa cum am fost sau ne putem recrea din nou. Intotdeauna ne putem reface. Nu se pune problema daca, ci cum. Ne
recream cum am fost inainte sau in cea mai mare versiune pe care am avut-o vreodata despre Cine Santem Noi?
Imbratisari si iubire, Neale D.W.

sursa : www.spiritlibrary.com

Atasamentul,,,o cale spre eliberare

                                                     ♥ Fa cunostiintza cu tainele sufletului tau
                                                                         si vei afla
                                                                misterele Universului ♥

                             

Totul se naste, creste, traieste si moare, spune Buda. Omul sufera pentru ca se agata de visul lumii, de atractia simturilor, de iluzia ca poti sa pastrezi totul, uitand ca viata e un fluviu ce curge...
De fapt suferinta se naste din atasament. Ne agatam de pietre, temandu-ne de flux. Si totusi doar purtati de fluxul navalnic al vietii putem merge inainte... spre nou, spre altceva, spre ACASA.

CE ESTE ATASAMENTUL? Ce putem întelege prin acest cuvant?
Atasamentul înseamna o legatura puternica..., alaturare de..., atractie irezistibila fata de... Totul la nivel psihic, afectiv, sufletesc. Fapt ce se reflecta desigur, in lumea fizica. Legatura devine periculoasa cand nu te poti desprinde de obiectul/subiectul de care esti atasat. Periculoasa pentru ca... el apartine acestei lumi materiale, unicul atasament ce nu e periculos fiind cel fata de Dumnezeu.
Astfel atasamentul înseamna stagnare, frica de schimbare si de nou, frica de libertate, o legatura cu ceva sau cineva din LUME, o legatura a sufletului ce te tine pe loc. E o senzatie-sentiment ce apasa sufletul in mod neplacut, dureros.
E ca si cand ai avea o masea care desi doare, si stii ca nu se mai poate plomba, ti-e frica sa mergi la dentist sa faci o extractie. Te tine ceva. Ceva nenumit, misterios, enervant... E frica? Da, dar o frica amestecata cu altceva, cu obisnuinta, cu lipsa de vointa, cu nesiguranta de sine, cu umbre ce ti se par invulnerabile.
Altfel spus esti atasat de durerea ta!
Nu te poti desprinde, chiar daca stii ca zborul ti-ar fi de folos nu-ti poti întinde aripile, nu poti lasa în urma... o aminitire, o durere, o iubire, o atractie spre ceva ori cineva.

CARE E CAUZA, NATURA ATASAMENTULUI?
Atasamentul poate fi de natura:
- karmica – lectii de viata neînvatate ce se repeta dupa aceeasi schema pîna la învatarea lor, oameni la care ai datorii sufletesti, legaturi de iubire sau ura, sau... în unicul sens pozitiv, lectii de folos evolutiei spirituale ce le poti învata în compania unei persoane sau... de la ea.
- nevrotica – proiectii ale sufletului tau asupra altor persoane, calitati inexistente dar pe care tu le “vezi” totusi la el ori la ea, din simplul motiv ca simti nevoia de ceva, ceva ce ti se pare ca detine numai acea persoana “unica si de neînlocuit”, ceva ce tu crezi ca nu ai.
În esenta cauti iubire, în realitate cautarea e cauzata de o iluzie a sufletului.
Ai tot, doar ca nu ai constientizat. Iar problema porneste din copilarie, din greselile parintilor fata de sufletul copilului nevinovat, iar daca e sa ajungem la esente, aceste probleme reflecta tot neînvatate si vechi lectii karmice. Ale parintilor..., ale copilului...
Ambele situatii au zeci de variante, încat s-ar putea scrie un tratat cat arhiva Akasha ce contine vietile noastre, insa prefer sa fiu pragmatica si sa las enumerarea cauzelor karmice si nevrotice pe alta data si sa vorbesc despre ceva mai important...

CE ASCUNDE ATASAMENTUL?
Atasamentul ascunde O DORINTA de a obtine ceva. Acel ceva desi se poate ascunde sub mastile lumii fizice, luand forma obiectului ori subiectului la care nu poti renunta, tine de fapt de lumea nevazuta a psihicului.
Acel ceva dorit poate fi:
- un atribut al lucrului de care esti legat, o calitate pe care si tu o ai dar înca nu o poti exprima.
- un aspect al tau ce trebuie schimbat. Atunci obiectul/subiectul de care te-ai atasat e o oglinda... o lumina de atentionare, ceva cu care ai rezonat, materializarea unei umbre din inconstientul tau.
In ambele cazuri atasamentul ascunde... O TREBUINTA.
Deci o necesitate a sufletului. Atunci cand ceva îti e necesar, înseamna ca TU CREZI ca acel ceva îti lipseste. Ca nu esti constient de prezenta lui în persoana ta. Nu ai constientizat ca ai în tine totul. Nu e o problema... e timp pentru tot!

DUALUL îl formeaza pe UNICUL
Cand nu constinetizezi ca esti o particica din aceasta LUME DUALA, ce contine în ea totul, respectiv EXTREMELE bine si rau, aspecte ale aceluiasi atribut, situate ambele pe aceeasi axa, la diferite nivele si grade, atunci ai tendinta de a condamna frecventele aflate la anumite distante... de conceptia ta despre bine. In genere e bine sa te situezi la mijloc, dar sa cunoasti tot, pentru a alege liber ce vrei sa experimentezi.
Cand nu constientizezi ca ai ca si divinitatea, in sufletul tau TOT, atunci esti in conflict cu un aspect al intregului pe care tu crezi ca NU E BINE sa-l ai, sau pe care ti-l doresti desi el ESTE cu tine, în tine, în întreaga persoana a ta.
Atunci intri cu acea parte în CONFLICT, iar conflictul este alegerea ta, constienta sau nu, este starea opusa armoniei si pacii.
Deci atasamentul e un conflict, cu însusi PERSOANA TA altfel spus el este AGRESIVITATE!
Cand esti atasat de ceva, LUPTI pentru el, iar o lupta nu poate exista fara agresivitate. Uneori e necesara... in anumite limite, alteori... e distructiva. Atentie! Atasamentul fata de lumesc, e agresivitate fata de divin.
Iar agresivitatea nu e doar un emitator de energie de un anumit tip, ce va atrage acelasi tip de energie, ce vibreaza pe frecventa joasa a nemultumirii si conflictului, ci este si un consumator de energie psihica.
Pana la un anumit punct consumi energia pozitiva din suflet, apoi emiti energia, în acest caz o energie... “poluata”.
Înconjurat fiind de o astfel de energie si lipsidu-ti cea luminoasa, adica de frecventa înalte, apare indubitabil sentimentul tristetii, al golului, al necesitatii. Apar necesitati si întrebari inconstiente, al carui raspuns pare a-l detine tocmai acel cineva, sau ceva la care nu putem renunta. În fond raspunsul e tot in tine insuti.
Atasamentul este dorinta de a gasi un raspuns la o întrebare a sufletului. Întrebare izvorata dintr-o FALSA NEVOIE de ceva. Unica necesitate fiind cea a CONSTIENTIZARII.
A constientizarii divinitatii din noi care contine în ea TOTUL.

ATENTIONEZ ca orice relatie de prietenie sau iubire include in ea si atasament, si aceste relatii sunt necesare si utile sufletului. Nu întoarceti spatele unui prieten doar de teama ca sunteti atasat! Nu deveniti singuratici si reci, doar din dorinta de a fi independenti. Cat suntem pe Pamant, sufletul trebuie sa iubeasca, iar iubirea... include in ea si un anumit tip de atasament, e firesc.
O relatie întotdeauna ne poate învata într-un fel sau altul IUBIREA, iar iubirea ne apropie de Dumnezeu.
In fond singurul de care putem si trebuie sa fim atasati e DUMNEZEU CREATORUL, e singurul atasament recomandat si necesar sufletului.
Si iata cum întelegand ca de fapt atasamentul e O CAUTARE, de fapt o cautare spre reîntregirea propriului sine, sensul peiorativ se pierde, pentru ca raul e si el o iluzie în acelasta lume duala, dualul ajutandu-ne sa experimentam si tinzand sa se reuneasca in UNICUL prin iubire, este pe moment necesar.
Pentru ca dincolo de perdelele iluzorii ale lumii din dual se naste un sens pozitiv, atunci cand lucrurile tind spre unificare, si nu spre distantare, sensul unic ce ne îndreapta spre ACASA prin evolutie. Trebuie doar sa-l gasim.
ÎNTELEGAND ce CAUTAM prin sau în persoana, lucrul, ori idealul de care ne-am atasat, ajungem la cunoastere. La AUTOCUNOASTERE.
Cunoscand si mai ales tratand cu iubire propriul suflet, ajungem la divinitatea din noi si deci la ELIBERARE...

sursa : Carla von Vlad,Lumea Spirituala

Exteriorul,,,reflexie a interiorului

         

“Exteriorul reflectă interiorul. Ce înseamnă că exteriorul reflectă interiorul? Inseamnă că lumea în care trăim este un fel de oglindă gigantică, oglindă care reflectă mereu aspecte sau părţi din noi înşine; înseamnă că toţi oamenii pe care îi atragem în vieţile noastre sau de care suntem atraşi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau neasumate de noi înşine. Funcţionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva tradiţii spirituale care au intuit-o se repetă aproape obsesiv că nimic nu este întâmplător. Accidentele, coincidenţele, evenimentele neaşteptate apar astfel numai datorită ignoranţei noastre. Mai exact, datorită incapacităţii notorii a minţilor noastre de a subîntinde ansamblul tuturor factorilor, fizici şi nonfizici, care concură la naşterea unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri. Lumea pare a fi dominată de hazard când, în realitate, este expresia unei armonii incredibile, o potrivire la microsecundă sau nanometru a tot ceea ce se mişcă, fie acestea particule sau unde de energie.

Experienţele spirituale la vârf trăite de oameni din cele mai diverse timpuri şi culturi sprijină această idee; în “This Is lt”, Alan Watts a rezumat minunat această afirmaţie: “Cel care se află în această stare a conştiinţei este copleşit de certitudinea că Universul, aşa cum este perceput în acel moment, este aşa cum trebuie să fie…

Mintea este atât de uimită de evidenta şi desăvârşita potrivire a lucrurilor, aşa cum sunt ele, încât nu mai poate găsi cuvinte pentru a exprima perfecţiunea şi frumuseţea acestei experienţe. Totul este atât de clar încât lumea pare a fi devenit transparentă sau luminoasă şi atât de simplu încât lumea nu poate fi altfel decât pătrunsă şi ordonată de o inteligenţă supremă.”

Universul ne dirijează întotdeauna spre acele medii şi persoane sau creează exact acele circumstanţe în care putem experimenta ceea ce încă nu acceptăm în noi înşine, dar a sosit timpul să o facem. Este ca şi cum inteligenţa cosmică ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punându-ne constant în faţa sarcinilor noastre de dezvoltare. Şi de ce atâta neodihnă şi chin? Pentru că doreşte să ne împingă spre totalitate, adică spre acel nivel de integrare lăuntrică pe care psihologia analitică mai întâi şi terapia experienţială a unificării, mai apoi, l-au numit Sinele.

Ce înseamnă asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare? Cum adică aspecte neasumate sau respinse din noi înşine? Să-ţi dau câteva exemple! Dacă eşti un tip care încearcă tot timpul să fie calm, refuzându-ţi astfel furia, vei atrage oameni furioşi în viaţa ta. Aceşti oameni vor oglindi ceea ce tu conţii în inconştient, dar te căzneşti să reprimi. Ei sunt exact ca nişte oglinzi, dar nu ale Eului tău conştient, ci ale psihicului tău inconştient. Cu cât apărările tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create situaţii de viaţă în care tu să fii mai apropiat de asemenea oameni. Astfel, fără voia ta, te poţi trezi cu un şef sau coleg de birou irascibil şi chiar violent, după cum te poţi îndrăgosti de o persoană foarte liberă în manifestarea furiei. Dacă eşti căsătorit şi ai o familie, s-ar putea să constaţi la soţie sau la unul din copiii tăi ieşiri necontrolate, inexplicabile.
Dacă eşti cineva care nu acceptă eroarea sau imperfecţiunea, vei atrage spre tine persoane sau întâmplări care te vor scoate din minţi, deoarece numitorul lor comun va fi greşeala, uneori chiar greşeala flagrantă. Este felul în care Universul te obligă să trăieşti experienţa acestui aspect neasumat din tine însuţi, anume propria ta tendinţă de a confunda ceva, de a te încurca, a fi inexact sau a o da în bară. Tendinţa pe care o blochezi inconştient se activează puternic în afara ta, facându-te conştient de ea, doar că la cei din jur.

Dacă încerci din răsputeri să fii o persoană educată şi politicoasă, care nu înjură niciodată, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de persoane îndelung exersate în această nobilă artă. Fără să vrei vei auzi expresii şi aranjamente lingvistice care nu ţi-ar fi trecut niciodată prin neprihănitul căpşor.

Dacă nu eşti conştient de propria tendinţă de a-i judeca pe alţii, vei constata stupefiat că asta pare a fi singura ocupaţie a celor din jurul tău.

[…] Nesuferită legea asta, nu-i aşa? Nu se pune problema să scapi de ea, întrucât această performanţă este imposibilă. Se pune problema să ţii cont de ea şi să o foloseşti în avantajul tău tot aşa cum, cunoscând banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le foloseşti în favoarea ta. […] Din clipa în care începi să-ţi asumi aspectele neconştientizate, se întâmplă ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect către tine.

De ce?
Deoarece ceea ce accepţi înăuntrul tău nu mai e nevoie să fie creat în afara ta.

Scopul a fost atins. Procesul de conştientizare şi de transformare a început. În conformitate cu legea oglindirii, transformările din interiorul tău sunt reflectate de schimbările din afara ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inerţiei funcţionează şi el. Pe termen lung însă, exteriorul reflectă cu necesitate transformarea lăuntrică.

Cei care aplică aceste legi în mod conştient nu încetează să se mire de consecinţe. Din clipa în care o anumită trăsătură este acceptată şi intră într-un proces de integrare, persoanele care reflectau această caracteristică fíe dispar pe neaşteptate din viaţa noastră, fie nu o mai manifestă în relaţie cu noi. Este ceva uimitor, merită să încerci!

Exemple: Dacă ai un şef foarte autoritar, după ce începi să-ţi accepţi propria tendinţă de a domina, se poate întâmpla ca el să fíe brusc schimbat, să rămână dar să nu mai fie dominator cu tine sau tu să-ţi găseşti un alt job, mai bine plătit. Dacă ai o soţie obsedată de ordine şi curăţenie, din clipa în care tu devii mai atent la aceste aspecte, ea devine mai tolerantă cu neglijenţa ta. Nu te mai bate la cap, nu te mai cicăleşte şi uneori nici nu mai observă că ai lăsat uşile deschise la şifonier sau papucii sunt din nou în colţuri diferite ale camerei. Dacă ai un tată rece sau indiferent afectiv şi începi să transformi propria răceală pe care o manifestai în relaţia cu el, vei fi surprins de căldura pe care încearcă să ţi-o ofere, ca din senin.

Orice schimbare pe care o faci înăuntrul tău schimbă ceva în afara ta, creând astfel condiţii pentru a debloca sau îmbogăţi o relaţie. Este imposibil ca tu să te transformi, iar relaţia cu celălalt să rămână identică. Dacă el sau ea nu sunt capabili să perceapă această schimbare, viaţa îi va îndepărta pur şi simplu din mediile tale de contact. Sau, invers, tu vei ieşi gradat din viaţa lor, fără nici un fel de culpabilităţi sau resentimente.

[…] A-ţi asuma trăsăturile pe care celălalt le întrupează atât de bine este ca şi cum te-ai debranşa de la el. Te vei branşa, desigur, la altcineva, deoarece umbra este inepuizabilă. Însă pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglindă.

Persoana care-ţi servea ca oglindă va pleca din viaţa ta sau va înceta să se comporte în acel mod cu tine.

Anumite genuri de persoane sau de situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră. De acolo acţionează aidoma unor magneţi, ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice.

Nimic nu este întâmplător

Anumite genuri de persoane sau de situaţii apar periodic în viaţa noastră deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din noi care, fiind permanent respinse, se constelează în umbră. De acolo acţionează aidoma unor magneţi, ghidându-ne inconştient spre anumiţi oameni şi evenimente specifice.

Noi gravităm, în mod natural, spre aceia care ne reflectă umbra. Acest adevăr este cum nu se poate mai clar în relaţia de cuplu. Aceste relaţii promit cea mai mare fericire dar, până una-alta, scot la iveală cele mai neintegrate emoţii şi cele mai primitive apucături.

Din punctul meu de vedere, nu există o relaţie mai alchimică. Dacă o relaţie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relaţie cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce a fost cu grijă ascuns sau reprimat iese la suprafaţă. Este logic să se întâmple aşa. Orice relaţie adevărată şi intensă declanşează conflicte şi fricţiuni, are momente foarte dificile, uneori de coşmar. Aceste situaţii sunt asemenea unor răscruci. Ele deschid calea spre derivă, izolare sau divorţ sau, dimpotrivă, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurări profunde ale personalităţii. Cei care au suficientă maturitate lăuntrică pentru a face faţă furtunilor şi uraganelor din viaţa de cuplu se descoperă ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apţi să se accepte şi mai pregătiţi să se iubească fără condiţii.

Se pare că singura dorinţă a Universului este ca noi să fim întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care să manifeste puternic aspectele pe care noi le negăm sau refuzăm să le recunoaştem. Se pare că scopul ultim al spiritului nostru este să devină întreg, motiv pentru care atrage în vieţile noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele părţi adormite sau sechestrate prin adâncimile inconştientului. Dacă chiar aşa stau lucrurile, legea oglindirii serveşte de minune acestui scop. Ca orice lege, ea funcţionează continuu, deci inclusiv în somn, când se întâmplă să visăm acţiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici în ruptul capului.

Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonanţei, deoarece creează situaţii şi pune în legătură persoane între care există afinităţi. Altfel spus, persoanele care vibrează pe aceeaşi lungime de undă, indiferent dacă sunt conştiente sau nu, se atrag una pe cealaltă. Uneori atracţia inconştientă este repolarizată în conştient ca respingere, dar asta nu trebuie să ne inducă în eroare. Respingerea nu există fără atracţie! Poţi fi atras de o persoană foarte creativă deoarece ea dinamizează în tine propria ta creativitate, dar la fel de bine poţi fi atras inconştient de o persoană ce-ţi manifestă tendinţele depresive, respingând-o la nivel conştient, adică încercând zadarnic să te descotoroseşti de ea. Dacă vei reuşi să o îndepărtezi cu forţa, în scurt timp în viaţa ta va apărea o altă persoană, cu aceeaşi caracteristică. “Parcă e un făcut”, vei spune şi să ştii că nu greşeşti. Inconştientul tău, în colaborare cu inconştientul celeilalte persoane, “aranjează” această întâlnire.

Nu ştiu cât de clar e pentru tine, dar eu m-am convins că trăim într-o lume magică. Tot ce se întâmplă e ţesut în laboratoarele inconştientului şi are un sens pe care îl numesc spiritual: să ne cunoaştem, să ne asumăm pe deplin şi să ne manifestam creator potenţialul. Nu cred că există vreun suflet care să nu tânjească după această împlinire, singura diferenţă fiind că, în cazul unora, acest dor este încă plăpând sau imperceptibil.

Exteriorul reflectă interiorul…Exteriorul reflectă şi ceea ce îţi faci ţie însuţi, reflectă atitudinile şi paternurile de interacţiune dintre diferite părţi ale fiinţei tale. Astfel, vulnerabilitatea pe care nu ţi-o accepţi nu o vei accepta nici în exterior. Blândeţea pe care ţi-o reprimi o vei respinge şi în afara ta. Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna şi la alţii.

La celălalt pol, dragostea plină de grijă pe care o oferi părţilor mai copilăreşti şi fragile din tine însuţi, o vei manifesta şi în afara ta. Respectul pe care ţi-l porţi se va regăsi în respectul pentru cei din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectată de puterea de a-i ierta pe cei care greşesc.

Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior. Acţiunile externe sunt un fel de fotografie a acţiunilor interne. Nu poţi fotografia ceea ce nu există. Este exclus să fii blând în exterior, dacă eşti crud în interior. Blândeţea ta va fi doar o mască, o poveste de adormit copiii. Nu îi poţi respecta pe cei din jur dacă pe tine te dispreţuiesti. Respectul tău va fi o simulare. Nu vei iubi pe nimeni dacă nu ştii să te iubeşti pe tine însuţi. Un om care îşi iubeşte Sinele este imposibil să nu iubească şi Sinele semenilor săi. Poate că acţiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înţeles, dar natura lor nu poate fi decât binefăcătoare.

Scindările şi conflictele interne se reflectă în relaţii dificile, încărcate de trăiri ambivalente. Separarea de aspectele din tine însuţi se reproduce în separarea de aceleaşi aspecte din ceilalţi. Felul cum te raportezi la ceilalţi oglindeşte felul cum te raportezi la aspectele corespondente din tine însuţi. Aceste raporturi pot fi într-adevăr, percepute şi interpretate greşit, prin filtrul aşteptărilor şi nevoilor personale. Un observator lucid va şti însă să le distingă natura autentică.

Pentru cei conştient orientaţi spre evoluţie, legea oglindirii este un prieten nepreţuit. De fiecare dată când în viaţa ta apare o persoană sau o situaţie nouă, fără să fie vorba de ceva pasager sau nesemnificativ, ai ocazia să meditezi pentru a afla ce atitudine este oglindită. Pur şi simplu nu ai timp să te plictiseşti, în cazul în care ai învăţat să-ţi ţii conştiinţa trează.

De câte ori te observi implicat emoţional într-o relaţie cu o persoană, pe o durată de timp deja semnificativă, întreabă-te:

Ce încearcă acest om să mă înveţe?
Ce aspect din mine însumi întruchipează?

Dacă vei şti să răspunzi la aceste întrebări, relaţia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamnă că-l vei uita sau că vei tânji după el. Dacă ai înţeles mesajul pe care-l purta special pentru tine, sentimentul tău va fi de recunoştinţă. Dacă n-ai înţeles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni până când vei înţelege. Asta s-ar putea să dureze, dar răbdarea lui Dumnezeu este nemărginită!”


Cu multumiri sursei :  Fragment din cartea Umbra de Adrian Nuţă
 
  Namaste Rica !

 

Love yourself inside ***

                                                            
                              


Iubeste-te in interior

Un om obisnuit numai aparent se iubeste pe el insusi si isi doreste sanatate, prosperitate si bunastare. Daca ar putea observa si cunoaste sinele sau interior, el ar auzi inauntrul sau o continua incantatie de ganduri negative si de griji, un recital de rugaciuni pentru nenorociri, in asteptarea unor evenimente teribile, probabile sau improbabile.

Auto-sabotajul

Auto-sabotajul este efectul unei psihologii fragmentate care la majoritatea oamenilor se manifesta printr-un sentiment de vinovatie si un sentiment constant de incertitudine si esec; omul devine victima cantecului de durere pe care il canta in interiorul sau precum si a fluxului de imaginatie negativa si ganduri distructive cu ecou neintrerupt din interior.

Oamenii traiesc prea des si prea mult timp in afara lor, pierduti in identificarea cu lumea si astfel maresc distanta fata de partea adevarata din ei insisi. Angoasa pe care o simtiti este semnalul cel mai de incredere ca ati uitat - hipnotizati de imaginatia lumii ca o realitate separata exterioara voua.

Ca o consecinta, un om obisnuit se gandeste in secret la moartea sa ca solutie la toate problemele, si inconstient incearca sa accelereze plecarea sa fizica. Homo sapiens s-a redus la o specie sinucigasa gasind in droguri, alcool, fumat, dieta nesanatoasa, si mai presus de toate in emotiile negative, un meniu inspaimantator sau lista de optiuni pentru propria eliminare. Daca am incerca sa-i oprim si sa ne opunem proiectului lor mortal, ei nu ne-ar vedea ca salvatori sau binefacatori. Dimpotriva, o astfel de incercare ne-ar transforma in dusmani de moarte, si in final si-ar amana numai auto-sabotajul. "Scoala zeilor".

Iubeste-te

Remediul este: iubeste-te in interior; iubeste-te in interior neincetat. Aceasta inseamna sa fii in contact cu partea ta cea mai reala. Aceasta inseamna sa realizezi si sa traiesti o stare de victorie, de gratie si de intelegere - o stare de inocenta. Acest cuvant provine din radacina latina innocent, ceea ce inseamna "sa nu + ranesti". Prin urmare, inocent in sensul sau adevarat, este acea calitate a unui om de a nu-si face rau sie insusi, care nu este devotat ocupatiei planetare favorite de auto-sabotaj.

Pentru oamenii nepregatiti, iubirea de sine in interior arata ca o situatie destul de plictisitoare, in care se pare ca nu se intampla nimic si emotia lipseste, in raport cu starea de neliniste si de permanent vacarm in care traiesc oamenii obisnuiti. Pentru un om care, cu toate acestea, ramane lucid si ferm in iubirea pentru el insusi in interior, totul este punctual, si chiar si confuzia unei lumi in anarhie unde totul este aparent in revolta si incearca sa scape de integrarea sa intr-o unitate - pare a fi o miscare de fuziune, spre un nivel mai inalt de integritate.

Opriti-va din a va face rau singuri

Majoritatea oamenilor cred ca lumea asa cum este nu functioneaza si nu poate merge inainte fara interventia lor, si astfel ei incearca sa aduca solutii celorlalti, crezand ca le pot rezolva problemele si vindeca bolile. Vanitatea lor ii face sa creada ca ei insisi sunt vindecati si sunt gata sa-i ajute pe altii. In realitate, cine nu a invins minciuna de sine, acela care nu este constient de auto-sabotajul care continuu merge cu sine, nu poate face nimic pentru nimeni. In realitate, singurul lucru pe care il puteti face cu adevarat pentru a ajuta lumea este acela de a va trezi din cosmarul dumneavoastra si de a va opri din a va face rau singuri. Ne intalnim cu un cersetor si ne simtim obligati sa-l ajutam, sau pe oricine este in nevoie, datorita fricii noastre inconstiente, ca ne-am putea afla vreodata in aceasta situatie si in speranta ca vom gasi ajutor. Cu toate acestea, frica noastra creeaza obiectul fricii noastre. In timp ce va ganditi la aceasta eventualitate deja pregatiti terenul pentru ca acest lucru sa se intample. Gandul tau simplu te-a pus deja acolo. In momentul in care ii acorzi ajutor, te afli deja in zdrente si cersesti in locul lui. Iti spui tie insuti, "Eu nu voi fi niciodata in aceasta stare de nevoie!".

In spatele perdelei de fum a filantropiei

Sa ne deschidem ochii pentru ce se ascunde in spatele falsului altruism si majoritatea formelor de caritate, stimulat de catre institutiile care traiesc pe seama sentimentului de vinovatie al oamenilor. Majoritatea organizatiilor umanitare exista doar pentru a se perpetua. Ele se specializeaza in obtinerea de fonduri si in colectarea resurselor pe care apoi le folosesc gresit si le risipesc, abia reusind sa se sprijine pe ele insele. Daca ridicati perdeaua de fum care acopera filantropia in orice forma a sa, este posibil sa descoperiti ca in spatele sufragetelor si Armatei Salvarii, in spatele ajutorului medical si farmaceutic si de distributie a produselor alimentare, se ascunde cea mai atroce crima organizata si cele mai grave acte impotriva omului. In realitate ajutorul creeaza nevoia de ajutor intr-un cerc vicios fara sfarsit. In fiecare zi, armata umanitaristilor, altruistilor si filantropilor creste, si toate relele cu care pretind ca se lupta se extind si devin mai acute. Saracia si foametea nu au fost niciodata atat de larg raspandite ca acum. Lucrand la efecte si nu la combaterea cauzei, se hranesc numai pe ei insisi si buzunarele si vanitatea lor. Saracia este o boala mentala. Moartea este doar in inima noastra. Daca am putea recunoaste acest lucru, ne-ar revolutiona conceptul de caritate. Numai "un vis" ar putea schimba saracia in prosperitate, si dificultatile in intelegere. Un om, o corporatie, o natiune care viseaza nu este niciodata saraca - nu poate fi niciodata saraca. Cel care a invins minciuna si auto-sabotajul in el insusi, cel care se iubeste pe sine in interior, nu are nevoie de a cauta niciun ajutor extern. El este solutia si are puterea de a face pentru el insusi, si prin aceasta, pentru lume si pentru altii.

Lumea are nevoie de schimbarea ta

Ganditi-va cat de multe vulgaritate si resturi emotionale se elimina prin aceasta realizare. Vinovatia, constiinta victimei, si falsa dragoste pentru ceilalti sunt toate spulberate dintr-o data, impreuna cu toate organizatiile filantropice si organizatiile umanitare fondate pe fals altruism.

Lumea nu are nevoie de ajutorul tau, dar cu disperare are nevoie de schimbarea ta.

Credeti ca acest lucru ne face cinici si rai? O persoana care se iubeste pe sine in interior nu poate fi cinica sau rautacioasa fata de ceilalti. Cand ati castigat in interior, sunteti vindecarea a tot si toate. Facand-o pentru tine, prin inocenta ta, aduci cel mai mare ajutor lumii.

Iubindu-va pe voi insiva este singurul lucru de facut, si singura activitate pentru a depasi fragmentarea interioara, aceasta este singura modalitate de a recastiga unitatea noastra. Iubirea in interior reprezinta fuziunea intr-o singura entitate a tuturor particulelor de Fiinta imprastiate. Noi numim aceasta realizare Integritate.

Furnicaturile, senzatiile de vibrare

In scopul de a darui altora noi trebuie mai intai sa stim cum sa ne dam noua insine.

Pentru a da, eu trebuie sa am; ca sa am, eu trebuie sa fiu.

Acela care nu a atins o stare de intregire este un om in nevoie, este cu adevarat sarac, si nu poate da nimic la nimeni.

Cand eram copii mici obisnuiam sa ne trezim cu o senzatie de bucurie - senzatia noastra de integritate si sentimentul de a fi completi. Nimic nu lipsea. Adultii au uitat demult cum e extazul in corpul lor, dar cand incepi sa te iubesti poti simti din nou ca o furnicatura, o senzatie de vibrare sub piele. Un lider stie ca el trebuie sa astepte acest semnal fizic inainte de orice decizie care o face, si inainte de orice actiune pe care o face. Un lider stie legea de aur a economiei: eu am pentru ca eu dau, eu dau pentru ca eu sunt. Daruirea este mai presus de toata auto-daruirea - daruirea de a fi. Dau ceea ce sunt. Prin iubirea de sine, se castiga puterea de a da altora ceea ce conteaza cu adevarat si ceea ce au cu adevarat nevoie: lipsa fricii, curajul, angajamentul si sentimentul de siguranta.


sursa : http://www.theschoolforgods.com/en/content/Love_yourself_inside/