joi, 7 noiembrie 2013

Deepak Chopra - fragment din 'Calea Magului'




Este în natura vieţii să conţină atît haos, cît şi ordine. Tiparele
apar din dezordine şi sînt topite la loc în dezordine. Trupul
tău, la anumite niveluri, este complet haotic — vîrtejuri
de atomi de oxigen intră în sîngele tău la fiecare respiratie 
enzime hrănitoare şi proteine umplu fiecare celulă, chiar şi
reţeaua de neuroni din creierul tău este ca o furtună electrică
ce nu încetează vreodată. Totuşi, acest haos nu este decît o faţetă
a ordinii, pentru că nu există nici o îndoială că celulele
noastre sînt capodopere ale funcţiei de organizare şi că activitatea
creierului nostru are ca rezultat gînduri coerente.
într-adevăr, haosul şi ordinea sînt atît de apropiate una de
cealaltă, încît nu pot fi separate.
 
„Trebuie să fii haos înainte de
a putea fi o stea sclipitoare", a spus Merlin. Iar acest lucru
este literalmente adevărat, pentru că naşterea galaxiilor a fost
precedată de vîrtejurile de gaze ce formau universul la începuturi.
Atunci nu exista nici un tipar care să ordoneze gazele,
doar o foarte slabă forţă de atracţie. Totuşi, în afară de slaba
forţă gravitaţională, s-a produs un lanţ de evenimente care
au condus în cele din urmă la formarea ADN-ului uman, o
moleculă atît de complexă, încît alterarea uneia dintre cele 3
milioane de unităţi genetice poate face diferenţa între viaţă şi
moarte.

După propriile puteri, orice om se luptă cu ordinea şi dezordinea.
Lucrurile au tendinţa să decadă; ceea ce înainte era
proaspăt şi copt se va altera; ceea ce era tînăr se dezvoltă, îmbătrîneşte
şi moare. „Moartea este o iluzie", a spus Merlin,
„dar lupta pe care o dau muritorii în faţa morţii este foarte
reală.
Nici un muritor nu ştie de fapt ce este moartea, totuşi
acest eveniment iminent este atît de înfricoşător, încît muritorii luptă împotriva lui din toate puterile, fără a-şi da seama de îngrozitoarea dezordine şi de haosul pe care le stîrnesc."
Magul ştie că viaţa se organizează totdeauna din interior.
Aceleaşi forţe slabe ale gravitaţiei care creează din haos stele
sclipitoare există la toate nivelurile naturii. E absolut sigur că
un trandafir se va dezvolta ca un trandafir, chiar dacă atunci
cînd abia e încolţit nu pare diferit de o violetă. în sămînţă pretenţia
la unicitate s-ar putea să rezide într-o ramificaţie măruntă
a celor două spirale ale moleculei de ADN. Noi, oamenii,
însă sîntem foarte preocupaţi să ne dezvoltăm cum trebuie, şi
prin urmare cheltuim nenumărate ore de efort şi strădanie
pentru a încerca să ne afirmăm unicitatea.

— Ce contează dacă păsările trăiesc fără să gîndească sau
dacă un trandafir rămîne trandafir? a întrebat Arthur. Ele nu
au minte şi, prin urmare, nu au de ales decît să fie ceea ce sînt.
— Adevărat, voi, muritorii, aveţi liber arbitru, dar aveţi o
părere prea bună despre acest lucru, replică Merlin. Eu trăiesc
fără a face alegeri şi găsesc că o asemenea viaţă este cu
mult mai fericită.
— Fără alegeri? Dar iei hotărîri ca şi mine, protestă Arthur.
Merlin ridică din umeri.
— Te laşi înşelat de aparenţe. Priveşte-ţi mîinile. Nu este
nici o îndoială că ele îţi aparţin, totuşi nu tu alegi cum să se
dezvolte celulele; habar nu ai ce face ca nervii şi muşchii să se
mişte; nu îţi creşti în mod conştient unghiile şi nu îţi vindeci
o rană cînd mîinile ţi-s tăiate, nu-i aşa?
— Adevărat, nu trebuie să fac nici unul dintre lucrurile
acestea.
— Cu alte cuvinte, acestea nu mai reprezintă pentru tine
alegeri, a continuat Merlin. Aceste funcţiuni sînt controlate
de o parte involuntară a creierului tău, care are grijă de ele în
mod automat. în acelaşi fel, toate lucrurile cărora tu le dedici
atîta timp — a gîndi, a lua decizii, a simţi, a alege, a judeca —
eu le-am încredinţat părţii automate a creierului meu. Ceea ce
nu este de fapt decît un alt fel de a spune că le-am predat lui
Dumnezeu.
— Atunci la ce îţi foloseşte mintea conştientă? a întrebat
Arthur.
— Ca sa te poti bucura de lume si de miracolul vietii. Sunt aspecte acestea. Si ca spectator nimic nu este mai frumos si nu-ti aduce mai multa multumire.
 
 -------------------------------------------------------------------------------------
 
Alchimia este arta transformării. După cum ne învaţă magii,
secretele alchimiei există pentru a transforma starea de
suferinţă şi ignoranţă a muritorilor într-una de iluminare şi
fericire. Merlin spunea:
— Alchimia este un proces ce se desf...
ăşoară permanent.
Indiferent la ce nivel al vieţii te afli, nu poţi opri transformările
să apară. Pe mine mă interesează transformarea ta. Comparată
cu aceasta, transformarea metalelor inferioare în aur
este trivială. Alchimia este o aventură a căutării, iar aventura
căutării urmăreşte întotdeauna acelaşi lucru — perfecţiunea.
Aşa cum aurul este metalul cel mai apropiat de perfecţiune,
deoarece nu poate fi corupt, perfecţiunea fiinţei umane înseamnă
eliberarea de suferinţă, de durere, de îndoială şi de
frică.—
Dar dacă fiinţele umane nu pot fi perfecţionate? Dacă
în realitate sîntem slabi şi imperfecţi, aşa cum arătăm? a întrebat
Arthur.
— Secretul nu stă în felul cum arătăm, a răspuns Merlin, ci
în profunzimea cu care sîntem dispuşi să privim.
Aventurile căutării sînt călătorii personale, iar fiecare pas
pe care îl faci, îl faci de unul singur. Dar Merlin avea multe
să-i spună lui Arthur înainte ca el să-şi înceapă aventura căutării:
„Ţi-am spus de multe ori că acest bulgăre de carne şi'
oase nu este trupul tău şi că această personalitate limitată pe
care o experimentezi nu eşti tu însuţi. Trupul tău este de fapt
infinit şi una cu universul. Spiritul tău cuprinde toate spiritele
şi nu are limite în timp şi spaţiu. Lucrarea alchimică va face
ca aceste adevăruri să se dezvăluie în faţa ta."
Cînd Merlin rostea aceste cuvinte, vremea magilor aproape
apusese, făcînd loc unei noi epoci, ce urma să fie condusă
de raţiune. Raţiunea susţine că alchimia este imposibilă şi pe
măsură ce magii s-au retras în crepusculul legendei, oamenii
au început să accepte faptul că în realitate sînt limitaţi şi sortiţi
să trăiască ca alcătuiri de carne şi sînge în valea strîmtă a
spaţiului şi timpului.
Deoarece luăm ca de la sine înţeles faptul că lucrurile solide
sînt reale, atribuim realitate materiei solide din care sîntem
făcuţi. Norii, copacii, florile, animalele şi trupul tău, toate
sînt făcute din aceiaşi atomi de hidrogen, azot, oxigen şi
carbon, dar aceşti atomi sînt într-o permanentă modificare şi
schimbare — mai puţin de un procent din atomii prezenţi în
corpul tău anul trecut există încă şi astăzi. Discutînd chiar şi
în termeni materialişti, nu prea are sens să spui că tu eşti materie
solidă cînd este clar că această soliditate este o lume a
spaţiului gol şi a unei curgeri continue. Căutarea pe care o reprezintă
alchimia începe sub suprafaţa atomilor şi a moleculelor,
în spatele aparenţei schimbării.
Chiar dacă era doar un copil, Arthur era nerăbdător să
plece în prima lui aventură şi spera din toată inima că Merlin
îi va face rost de un cal şi de o hartă. Dar Merlin i-a spus:
„Hărţile sînt inutile acolo unde mergi tu, pentru că teritoriul
din faţa ta se modifică mereu. Ar fi ca şi cum ai încerca să faci
o hartă a apei care curge."
Odată ce accepţi că tu eşti curgerea vieţii şi nimic mai
mult, aventura căutării perfecţiunii devine o aventură dincolo
de nemărginire. Lucrurile care sînt perfecte în tine se numesc
esenţă, fiinţă şi iubire. Ele nu pot fi mărginite de timp şi
spaţiu. Cînd traversezi o încăpere, oare iubirea pentru familia ta păşeşte laolaltă cu tine? Cînd intri într-o baie, oare esenţa
ta se udă? Graniţele pot fi trasate pe o hartă, iar aspectul vizibil
al fiinţei umane poate fi reprezentat ca oase, muşchi, ţesuturi
şi celule. Poate fi făcută o hartă a creierului, reprezentînd
felurile în care interacţionează continuu cele 10 milioane
de neuroni. Totuşi, în ambele cazuri, hărţile nu sînt teritoriul
însuşi. Esenţa, fiinţa şi iubirea care fac să existe fiinţa umană
au o viaţă a lor, care începe şi se sfîrşeşte cu aceeaşi invizibilă
conştiinţă.
— Pot să te văd ca pe un nor de energie, i-a spus Merlin
lui Arthur. Şi tu mă poţi vedea astfel, dar nici acesta nu eşti
tu cel adevărat. Nu e vorba decît tot de materie, doar că la un
nivel mai subtil.
— Ce fel de energii? a întrebat băiatul.
— Să le numim lumină şi umbră, care te înconjoară şi se
schimbă în funcţie de felul în care gîndeşti şi în care simţi. Lumina
este diferită atunci cînd eşti fericit sau trist, inspirat sau
obosit, incitat sau plictisit. Unii muritori trec prin această
lume ca lumini strălucitoare, alţii, ca umbre cenuşii. Dar indiferent
de cît de strălucitoare ar fi lumina, ea nu este la fel de
reală precum liniştea din interiorul tău.
— De ce eu nu mă văd pe mine însumi în felul în care mă
vezi tu? a întrebat Arthur.
— Pentru că energiile acestea slujesc ca învelitori. Unele
sînt dese, altele transparente şi nu există doi oameni care să
fie înveliţi exact la fel. Dar cu toţii arătaţi ca nişte nori umblători.
Pînă cînd nu-ţi decojeşti sufletul de învelitori, nu îţi vei
da seama de miezul etern şi limpede care se găseşte în centrul tău.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu