sâmbătă, 10 decembrie 2011
Despre constiinta si experimentarea acesteia...2012 ,Acum !!!
Nu mai avem nimic de aşteptat. Energia anului 2012 este aici, prezentă, experimentabilă în orice moment al vieţii noastre. Marea transformare de conştiinţă a umanităţii se întâmplă în vreme ce noi continuăm să fim pierduţi în căutare. Această transformare implică recunoaşterea şi trăirea adevăratei noastre naturi, de fiinţe umane şi transcendente în acelaşi timp. Nu este nevoie de nici o condiţie pe care s-o îndeplinim, nu este nevoie de guru, de învăţători şi nici de metode speciale pentru a ne racorda la acest nivel de conştiinţă. Este nevoie doar de a înceta să mai căutăm în exterior, de a ne opri o clipă şi de a simţi în interior. În schimb, ignorarea acestor transformări de conştiinţă conduce la accentuarea crizei psiho-spirituale de transformare până în momentul unei „ruperi” înterioare. Singura „practică spirituală” posibilă este trăirea fiecărei clipe în mod conştient, căci aceasta conduce la dezvăluirea adevărului despre noi înşine.
Natura contradictorie a timpurilor finale. Sfârşitul dualităţii.
Dacă simţiţi, dragi prieteni ai călătoriilor de conştiinţă, că simptomele crizei de transformare s-au accentuat, nu vă alarmaţi şi mai ales nu vă pierdeţi încrederea în voi înşivă. Mulţi oameni trec în aceste vremuri printr-o tensionare fără precedent a energiilor în viaţa personală şi, de fapt în toate aspectele vieţii. Este important să înţelegem ce anume se petrece, căci aceasta ne ajută să rămânem în echilibru. Priviţi împrejurul vostru şi veţi vedea pretutindeni cum tensiunea interioară a conştiinţei creşte continuu. Această tensiune se manifestă în toate aspectele vieţii de pe această planetă. Transformările politice, sociale, militare şi ecologice fără precedent în istoria umanităţii sunt dublate de o accelerare formidabilă a puterii de comunicaţie şi de salturi tehnologice uluitoare. Ceea ce părea o utopie doar acum câţiva ani, devine realitate. Regimuri totalitare ce păreau de neclintit nu mai au nici o şansă, căci oamenii aflaţi în stradă transmit pe internet, cu telefonul mobil, abuzurile autorităţilor. Orice eveniment este public într-o clipă. Deasemeni, părea inimaginabil acum puţin timp, faptul că mişcări de stradă să apară simultan în întreaga lume, împotriva sistemelor financiare globale ce păreau să deţină controlul absolut asupra lumii.
Cea ce se petrece la nivel macro, se petrece şi în vieţile noastre de fiecare zi. Tensiunile par să crească şi chiar aşa este, câtă vreme ne poziţionăm în vechile noastre moduri de a acţiona. Cu siguranţă aţi remarcat faptul că clişeele nu mai par să funcţioneze, că nimic nu mai merge aşa cum mergea înainte, că toate abordările vechi par să fi devenit greoaie iar rezultatele lor se lasă aşteptate. Astfel, dacă toată lumea pare să fi înnebunit în jurul vostru, dacă nu vă mai înţelegeţi cu nimeni, dacă mediul vostru devine tensionat şi acid, ei bine nu „ei sunt de vină”. Nimeni nu este „de vină”, căci tensiunea este aceea a transformării din interior. Relaţiile personale şi afacerile, job-ul şi familia, toate sunt purtătoarele energiei interioare a conştiinţei, căci toate sunt doar expresii ale acesteia, reflexii. Sursa tensiunii este întotdeauna în interiorul nostru. „Exteriorul” nu face decât să o reflecte înapoi, să o oglindească.Pare aşadar o contradicţie pentru aceia care încearcă să „judece” problema prin intermediul abordărilor mentale: pe de-o parte auzim pretutindeni despre transformare şi ne aşteptăm să recunoaştem semnele „bune” ale acesteia, să recunoaştem semnele unei noi conştiinţe. Ne aşteptăm să vedem semnele unei lumi „mai bune”, mai paşnice, mai echilibrate, dar realitatea pare din ce în ce mai conflictuală şi crizele de toate felurile din ce în ce mai dure. „Lumea a luat-o razna”.
Dar lumea în care ne mişcăm pentru moment este rezultatul abordărilor noastre mentale, logice şi raţionale, în sensul că este lumea creată de paradigma în care am trăit până acum. Este o lume creată de imaginea pe care o avem despre noi înşine. O imagine în care suntem rupţi, separaţi de restul Creaţiei, condamnaţi să ne descurcăm cu puterile noastre de umani limitate la mintea şi educaţia noastră. Chiar şi oamenii care se consideră căutători ai spiritualităţii se cred de multe ori separaţi de aceasta, se cred doar în trup, în vreme ce dumnezeu se află undeva, departe. Am creat, după chipul şi asemănarea noastră deci nu numai lumea în care trăim, dar chiar şi pe dumnezeu. Cea mai interesantă abordare este aceea în care căutătorii spirituali devin conştienţi că dumnezeu se află „înăuntru”, dar cred că există totuşi „o cale” de a ajunge „acolo”, ca şi cum ar fi separaţi de înşişi. Iluzie pură.
Vasăzică trăim într-o lume a separării sau, cum ar spune un mistic, a alienării ajunse la apogeu. Lumea vizibilă este sfâşiată de contradicţii majore ce par fără soluţie, şi aşa este. Nu există soluţie în planul în care a fost creată problema. Pentru a găsi soluţia trebuie să trecem în alt plan al conştiinţei şi deci, să depăşim paradigma care a creat problema. Acest lucru e petrece deja. Trecerea la ceea ce unii numesc „Noua conştiinţă” este în plină desfăşurare. Iar această trecere se manifestă pentru moment prin ascuţirea tuturor contradicţiilor. Este criza de transformare. Ca o naştere, noua conştiinţă se scurge în această dimensiune printr-un proces dureros. Dar durerea, precum spuneam mai sus, nu provine decât din ataşamentul nostru de vechile căi. În clipa în care abandonăm bătălia, în clipa în care, cu deplină încredere lăsăm lucrurile să se petreacă şi nu ne mai luptăm pentru a menţine vechile mecanisme, realitatea se detensionează şi „problemele” îşi găsesc rezolvarea. Nu e nevoie să facem nimic pentru aceasta, înafară de a ne întoarce spre interior. Înseamnă a înceta să încercăm să rezolvăm problemele lumii, să încetăm să salvăm lumea de ea însăşi, să încetăm să o mai corectăm, şi a înţelege că ea nu este decât o reflexie a propriei noastre conştiinţe. Aceasta înseamnă a „a face din două, una” în terminologie creştină, a unifica polarităţile duale, interiorul cu exteriorul, femininul cu masculinul, cerul şi pământul. Este timpul să devenim noi înşine ceea ce dorim să devină lumea noastră.
Sfârşitul timpurilor
Mulţi cred că această transformare trebuie să fie catastrofică, pentru că au fost speculaţii enorme despre ceea ce ar putea însemna „sfârşitul timpurilor”. Timpul nu este decât o creaţie a minţii liniare. Orice explorator al conştiinţei care a lucrat cu noi sau aiurea, cunoaşte faptul că xperienţele de conştiinţă extinsă implică un fel de non-timp, în care toate „evenimentele” sunt simultane şi nu pot fi descrise complet nu pentru că ar fi incoprehensibile, ci pentru că a povesti implică liniaritate, iar natura conştiinţei este multidimensională. Sintagma „sfarşitul timpurilor” nu înseamnă altceva decât sfârşitul timpului liniar, sfârşitul unui mod de a percepe universul şi pe noi înşine. Vechii mistici mayaşi explorau vastele teritorii ale conştiinţei, acolo unde nu există timp liniar, unde nu există decât prezentul, momentul Acum, vast, infinit, ce reuneşte trecutul şi viitorul într-o singură experienţă. Ei au ştiut că în dimensiunea liniară a umanităţii, încarnată, va veni un moment în care transformarea treptată aconştiinţei prin experienţă va ajunge la un „punct de transformare” dincolo de care, întreaga umanitate va putea bascula într-o nouă paradigmă. Acest adevăr a fost perceput de misticii tuturor timpurilor şi de pe toate continentele. Toate mitologiile – care cuprind de fapt descrieri poetice, arhetipale dacă vreţi, ale realităţii transcendente, au pomenit această transformare. Apocalipsele de toate felurile descrise în aceste mitologii nu trebuie luate ad literam, căci nu este posibilă o descriere ad literam a unei trăiri în conştiinţa extinsă. Dar ne putem lesne da seama, mai ales aceia care au experienţa transpersonală, că ele sunt descrieri liniare ale unor trăiri de conştiinţă extinsă şi că ele descriu aşa cum pot, exact criza de transformare psiho-spirituală prin care umanitatea trece deja de o bucată bună de timp. Toate tulburările şi contextul prin care trece umanitatea în aceste vremuri au fost simţite de călătorii în conştiinţă ai tuturor timpurilor iar vechile cronici nu fac decât să traducă în limbajul liniar al acelor vremuri potenţialele de neînţeles pe care le trăiseră.
Dincolo de toată discuţia despre aceste catastrofe aşteptate, care şi ea este o încercare aproape caraghioasă de a aduce în limitările logicii realităţi mult mai mari, se află trăirea directă a acestei realităţi. Mulţi dintre voi, dragi prieteni ai Călătoriei Inimii aţi experimentat aceste realităţi multidimensionale şi ştiţi foarte bine cât este de dificil să relatezi o asemenea experienţă, ca să nu mai vorbim despre integrarea ei în viaţa de fiecare zi.
Şi totuşi, singura opţiune pe care o avem în faţa acestor transformări dureroase, este această integrare a Adevărului accesat în stările de conştiinţă extinsă, căci aceasta schimbă lumea. Noi nu mai suntem aceiaşi după o asemenea trăire, iar acest fapt crează întotdeauna un potenţal de schimbare în mediile în care mergem, acasă, în familie, la serviciu, oriunde, schimbă relaţiile noastre cu noi înşine şi cu întreaga lume înconjurătoare. Aceasta este transformarea de conştiinţă care se inserează, rapid, în întreaga noastră realitate.
Căutarea s-a încheiat. Transformarea este Acum.
Fie că am căutat în afară sau înlăuntrul nostru, mereu a fost vorba despre o căutare, pentru că mereu ne-am crezut separaţi de noi înşine. În virtutea acestei căutări am apelat la tot felul de mijloace, de practici, de strategii, am apelat la ritualuri şi la dogme, am căutat învăţători, iniţiaţi şi guru, preoţi şi incantaţii magice, clopote şi lumânări, şi, în ultimul timp, mai ales informaţie. Am crezut că transformarea interioară poate fi operată de la nivelul mental, dar acest lucru s-a dovedit a fi o nouă iluzie, pentru că spaţiul mental este prea îngust pentru a fi capabil să administreze infinita complexitate creatoare a Fiinţei. Şi în cele din urmă am început să înţelegem ce voia să spună Isus acum două mii de ani: nu numai că Adevărul se află în interiorul nostru, ci noi Suntem Adevărul. Sau, în terminologia lui Ramana Maharshi, noi suntem Acela pe care l-am căutat dintotdeauna. Fiecare dintre noi are acces în orice clipă la acea dimensiune a conştiinţei noastre, în care suntem, cu toţii unul. Desigur, mintea liniară nu poate fi de acord cu faptul că putem fi diferiţi, şi în acelaşi timp unul, căci ea funcţionează pe baza discriminării, precum un program de computer, dar oricine a trăit măcar o singură dată o deschidere a conştiinţei, a trăit această realitate multidimensională şi a perceput completitudinea acestui Adevăr.
Această mare transformare de conştiinţă care se petrece în adâncurile Fiinţei şi care începe să se manifeste în dimensiunea încarnată, are ca obiect exact identificarea noastră cu aceast dimensiune. Începem să ne dăm seama, încetul cu încetul, că aceasta dimensiune pe care o numim materială nu este decât o parte a spectrului de energie şi de conştiinţă a Întregului şi că noi suntem fiinţe care funcţionăm pe foarte multe niveluri, nu numai aici. Pe scurt, o putem numi „recunoaşterea propriei noastre divinităţi”. Sau o putem numi „reunirea cu Sinele”, sau o putem numi „realizare de Sine” sau o putem numi „trăirea Christosului interior” sau a „naturii budhice”. Toate aceste sintagme desemnează, în diferite tradiţii, aceeaşi realizare interioară de conştiinţă ce conduce la schimbarea felului în care ne percepem pe noi înşine şi întreaga Creaţie.
Putem vedea acum că acea „căutare” a lui dumnezeu în exterior, sau a Sinelui în interior, a fost mereu o fugă, o păcăleală, căci doar mental noi ne putem separa de propria noastră natură. Niciodată nu am fost separaţi de noi înşine. Doar am crezut acest lucru, căci am fost identificaţi cu diferite aspecte, sau roluri în care ne-am turnat energia. Ne-am confundat cu trupurile noastre, cu energiile noastre, cu emoţiile noastre şi în cele din urmă că gândirea noastră, dar pe măsură ce am experimentat aceste realităţi, le-am depăşit. Am înţeles în cele din urmă că toate acestea sunt doar parţial „noi înşine” şi astfel am început să recuperăm ceva din propria noastră voce interioară, în loc să mai cântăm imnurile altora. Astfel am descoperit bucuria de a fi noi înşine şi am descoperit că în marea realitate toate polarităţile în care am descompus Adevărul – lumină-întuneric, spirit-materie etc, nu erau decât aspecte ale aceleiaşi realităţi. Toate aceste descoperiri interioare, care la nivelul întregii umanităţi se petrec de mii şi mii de ani, au transformat cumva conştiinţa în ansamblul său. Ceea ce era disponibil doar marilor mistici, este acum disponibil tuturor acelora care au curajul de a privi în interior fără prejudecată. Aceasta este transformarea şi nu mai este nimic de aşteptat pentru a privi în interior. Nu mai este nici o condiţie de îndeplinit şi nici un ritual de urmat pentru a trăi adevăratele noastre dimensiuni. Orice întârziere a demersului interior nu este decât o amânare a trăirii depline şi o auto-păcălire. Totul se poate petrece Acum.
Din nou despre instrumentele Transformării interioare
Parcă vă aud, dragi prieteni: „bine, acum, dar cum facem acum să trăim această realitate extinsă?” Ei bine, răspunsul la această întrebare este simplu: toate „tehnologiile sacrului”, rugăciunea, mantrele, meditaţia, ritualurile de orice fel, nu au făcut vreodată altceva decât să ne scoată din identificarea cu nivelul mental şi astfel să ne ofere accesul la Prezenţă şi la momentul Acum. Nu au făcut decât să ne scoată din iluzie. Obiectul oricărei practici este această stare de conştienţă mai largă decât cea mentală. Extraordinara construcţie mentală pe care o numim „ego”, cea care ne permite să funcţionăm în această lume având o identitate formală îşi are sursa exclusiv în minte. „Eu” este un gând, un val al conştiinţei. Până în vemurile din urmă identificarea cu această vibraţie era extrem de dură şi greu de depăşit, dar acum nu mai este cazul. Experienţele marilor maeştri ai umanităţii au deschis calea în aşa fel încât acum este mult mai uşor de trăit dez-identificarea de ego.
Pentru mine şi pentru noi, aceia care experimentăm sub semnul Călătoriei Inimii, calea de acces către prezenţă şi către momentul Acum este respiraţia. Acest element fundamental a însoţit întreaga istorie spirituală a lumii, în toate culturile şi în toate timpurile. Este o cale atât de simplă şi atât de la îndemâna oricui, încât unele tradiţii mistice au încercat în mod deliberat să ţină ascuns acest fapt. Adevărata rugăciune, adevărata meditaţie, adevăratele şcoli de mistere au avut mereu în centrul practicilor „magice”, respiraţia. Dar nu vreau să vorbesc aici despre alţii, ci doar despre propria experienţă. Oricine poate experimenta stări de conştiinţă extinsă şi mulţi o fac fără să ştie. Adevăratul „secret” constă în conştientizarea şi validarea acestor trăiri. Este primul pas către integrarea lor în viaţa de fiecare zi. Şi pentru aceasta e din nou nevoie de „instrumentul” respiraţiei, căci prin respiraţia conştientă ne putem centra şi alinia diferitele niveluri ale corpului de conştiinţă.
Sunt greu de pus în cuvinte aceste experienţe, dar, pe scurt, ceea ce se petrece este o reîntoarcere la echilibrul natural al Fiinţei. Atunci când începe acest proces de transformare, începem să ne dăm seama că, de pildă, fricile noastre, mâniile noastre, emoţiile care ne secătuiesc de energie căci le hrănim din adâncul fiinţei noastre, nu sunt decât valuri ale conştiinţei. Toată energia lor nu este decât propria noastră energie, creată de noi. Respiraţia conştientă ne ajută să ne întoarcem la centru, să tăiem alimentarea cu energie a acestor stări ale conştiinţei generate mai curând de ceea ce gândim decât de ceea ce suntem. Mai mult decât atât, respiraţia ne permite nu numai să nu ne lăsăm antrenaţi în identificarea cu aceste stări, dar să transformăm aceste stări energetice, să le „demodulăm” în aşa fel încât ea redevine energie neutră.
Traversarea oricărui fel de „criză” este mai uşoară atunci când folosim respiraţia conştientă pentru a reveni la echilibrul natural a ceea ce suntem. Asta nu înseamnă a „controla” stările emoţionale, nu înseamnă a le anula, ci înseamnă a recunoaşte adevărata lor natură. Şi recunoaşterea acestei naturi înseamnă dezidentificarea de ele, ceea ce conduce la stingerea lor naturală. Imensa inteligenţă interioară a Fiinţei noastre are capacitatea de a readuce în echilibru toate nivelurile sale, cu condiţia ca ego-ul să-i permită acest lucru. Ego este egal „control” şi ne-încredere. Fiinţă înseamnă dimpotrivă, încrederea absolută în realitate, oricum ar părea ea, încrederea absolută că totul este aici ca să ne servească, că orice experienţă este o reflexie a Sinelui.Respiraţia este echivalentă cu revenirea în interior ca unic centru al realităţii noastre şi, mai mult decât atât, este o permanentă recunoaştere şi asumare a experienţei. Este o luare în stăpânire a propriei noastre realităţi, corporale, energetice, emoţionale şi mentale. Respiraţia conştientă este echivalentă cu întorcerea acasă a Creatorului care suntem fiecare dintre noi, după o lungă absenţă. Am fost pierduţi în identificarea cu mintea, cu ego-ul nostru, pream mic pentru a putea administra aceasta realitate multidimensională, dar revenind în ceea ce numim în Respiraţia Inimii „centru”, sau „acasă”, ne reocupăm locul de stăpâni ai palatului Fiinţei.
Conştiinţa are capacitatea enormă de a crea realitate. Convingerile noastre, credinţele noastre, rolurile cu care ne identificăm, toate crează o realitate experimentabilă. Universul reflectă ceea ce credem că suntem. E o chestiune de identitate în cele din urmă. Credem că suntem doar trup, sau energie, sau emoţie sau gând, sau câte puţin din fiecare, ei bine, asta vom experimenta. Credem că în centru se află Sinele şi că suntem una cu el, asta vom experimenta. Respiraţia nu face decât să ne aducă instantaneu în momentul zero, acasă, condensand întreaga noastră energie, atenţie şi prezenţă, şi retrăgând investiţia noastră de energie din spaţiile speculative ale labirinturilor mentale. Aceasta nu înseamnă că anulăm mintea, că o distrugem sau că luptăm împotriva ei, ci dimpotrivă, că o integrăm în marele întreg.
Respiraţia este singurul „instrument” care ne poate ajuta să mergem în interior instantaneu şi să ne racordăm cu realităţile marii conştiinţe care suntem.
Faţă în faţă cu provocările transformării
Suntem experţi în a găsi motive pentru a lăsa lucrurile aşa cum sunt, sau, cu alte cuvinte, pentru a împiedica transformarea, în ciuda faptului că întreaga realitate ne dă semne că ceva trebuie să se mişte. Priviţi în jurul vostru, la „ce nu merge”. Relaţia voastră, job-ul vostru, afacerea voastră, orice pare că „nu e cum ar trebui să fie”. În orice zonă ar apărea, tensiunea este semnul că ceva acolo, în interiorul situaţiei, cere transformarea. De-obicei noi ne opunem transformărilor, pentru că ne temem de ceea ce ar putea să ne aducă viitorul. Nu avem curajul să ieşim dintr-o relaţie în mod evident toxică, pentru o mie de motive pe care mintea le găseşte cu uşurinţă. Toate vor avea la bază frica de ceva ce ar veni în viitor. Este expresia modului nostru mental, conservator, plin de frică, de a avansa. Nu avem curajul de a pleca dintr-un job care nu ne mai aduce nici o satisfacţie, de teama că nu vom gasi altceva mai bun. Nu avem încredere în noi înşine şi nici în realitate. De-obicei, nu recunoaştem acest lucru, ci proiectăm „motivele” în dreptul altora: am copii, ţara e de rahat, guvernul nu-şi face treaba, criza mondială e pretutindeni şi dumnezeu e absent. Nu pomenim nici o clipă despre frica de schimbare. Criza va deveni cronică, în orice domeniu, până în clipa în care vom ceda.
Aceast este esenţa transformării. O nouă viziune asupra a ceea ce suntem nu poate veni până nu renunţăm la cea veche. Şi renunţarea poate veni uşor, conştient şi elegant, sau dimpotrivă, printr-o criză prelungită şi dureroasă. Ne putem lăsa duşi de curentul schimbării, plini de încredere, sau ne putem crampona de formele trecutului până când durerea va deveni insuportabilă şi atunci vom ceda. În faţa unei „crize”, mintea face mii de planuri, caută soluţii în baza ei de date, se informează pe internet, cum au făcut alţii, cu ce anume seamănă această situaţie şi care ar fi alternativele. Se bazează, întotdeauna pe trecut şi pe găsirea unei strategii asemănătoare pentru a aproxima un viitor incert. Dar asta nu mai funcţionează acum, pentru că trecutul pur şi simplu a murit şi realitatea acestei clipe nu se mai potriveşte cu cea trecută. Mintea nu poate avea încredere, şi nici intuiţie, căci intuiţia nu apare decât în momentul prezent. Orice abordare bazată pe trecut e inutilă. Acesta este motivul pentru care la actuala criză, personală sau globală, nu se mai pot găsi soluţii bazate pe trecut.
Ce este făcut într-o asemenea situaţie? Ei bine, un singur lucru. Să ne oprim o clipă din căutarea disperată a minţii, să respirăm adânc şi conştient, atenţi la toate senzaţiile din interior. Asta ne va aduce imediat în Acum. Apoi, în acest spaţiu, în care traficul mental se linişteşte, pur şi simplu aşteptăm nu „ o soluţie”, ci căutăm Încrederea în situaţie. Uneori, adevărata soluţie este renunţarea la un drum, la o cale, la o persoană, la un context, la un job care nu ni se mai potriveşte. Este o eliberare de energie de fapt. Sigur, mintea va urla: „cum adică să aştept, cum adică să am încredere, cum adică să fie bine dacă renunţ?”Ea nu poate înţelege faptul că uneori, pentru a se deschide o uşă nouă e nevoie să o închidem pe cea veche. Pentru a crea o nouă oportunitate e nevoie să ieşim de pe vechiul drum şi să avem curajul să o luăm într-o direcţie necunoscută. Mintea ar vrea să aibă garanţii, asigurări, confort dacă s-ar putea, dar în mod paradoxal, a încerca să menţii o situaţie în ciuda semnelor evidente de transformare, elimină orice confort.
În faţa provocărilor transformării e nevoie de o permanentă întoarcere spre interior, şi spre trăirea conştienţei largi, a Fiinţei. Nu foloseşte la nimic să aruncăm vinovăţia în ograda altora, căci nu există nici o vinovăţie, a nimănui. Foloseşte însă să ne întoarcem spre interior şi să simţim adevăratele mecanisme ale transformării, care îşi au rădăcinile în propria noastră conştiinţă. Astfel, vom putea redobândi încrederea în noi înşine, în simţirile noastre, în intuiţiile noastre. O intuiţie nu are nimic logic în ea, nu se bazează pe informaţii trecute. Ea vine din adâncurile fiinţei, nu este rezultatul unui proces al cauzelor şi efectelor. Dar, ca să ai încredere într-o intuiţie, e nevoie de curaj. Curajul de a acţiona în ciuda opiniilor majorităţii, în ciuda conştiinţei de masă, înciuda a „cum se face” sau cum „au făcut alţii”. Aceasta înseamnă a renunţa la căile vechi.
Stările de conştiinţă extinsă sunt un instrument extraordinar pentru a accesa aceste niveluri ale fiinţei din care provine intuiţia. Dar a integra intuiţiile în viaţa de fiecare zi şi a avea acces la ele în orice clipă, asta este o chestiune de poziţionare permanentă în centru, în zero. Înseamnă a privi din ce în ce mai mult realitatea din starea de Prezenţă, din Acum, din non-mental. E o cale nouă, căci mii de ani am acţionat din perspectiva analitică a minţii. Dar acum, o nouă eră se naşte prin noi, o nouă abordare care-şi are originea în experimentarea unor dimensiuni mai largi din ceea ce suntem, decât până acum. Nu putem vorbi despre transformare spirituală, sau despre noua conştiinţă, în afara acestui moment de Acum.
De aceea respiraţia conştientă este atât de importantă. Căci ne însoţeşte în orice clipă a vieţii noastre şi este cheia către această nouă perspectivă asupra noastră şi a lumii. Este cheia către nivelurile profunde ale intuiţiilor noastre de orice fel şi către straturile inefabile ale Fiinţei. Prin alegere, facem ca aceste niveluri de conştiinţă să se scurgă în realitatea materială.
2012
Energia lui 2012 ese aici deja, în plină desfăşurare, spuneam la început. Dacă aşteptaţi anul 2012 ca să se petreacă marea voastră transformare, atunci nu mai aşteptaţi. Acum este momentul întoarcerii acasă. Fiecare clipă de întârziere a marii decizii de a explora şi de a lua în stăpânire spaţiile interioare ale fiinţei, conduce la ascuţirea crizelor de orice fel şi va fi din ce în ce mai greu, pe măsură ce veţi găsi motive să nu schimbaţi nimic. Anul viitor, tensiunile din interiorul conştiinţei vor deveni din ce în ce mai dure, astfel că valurile crizelor, personale şi la nivel planetar se vor întări. Nu sunt dintre aceia care cred că există soluţii miraculoase, şi nici dintre aceia care cred că va fi sfârşitul lumii. Cred în schimb că vom asista la prăbuşirea unei paradigme şi asta va schimba totul.
Nu spun aici că brusc, anul viitor, conştiinţa umanităţii va bascula brusc şi perspectiva tuturor asupra Fiinţei va deveni brusc una a non-dualităţii. Dimpotrivă, cred că pe această planetă, dualitatea va continua mult timp de-aici înainte, căci mulţi sunt aceia care vor lupta din răsputeri pentru a menţine anumite sisteme de putere, economice, sociale, politice şi militare pe care este întemeiată lumea noastră. Dar baza acestei lumi, conştiinţa noastră, se schimbă. Suntem în durerile facerii unei noi noi lumi. Iar această nouă lume va avea în centru o nouă perspectivă asupra a ceea ce suntem. Transformarea exterioară a lumii noastre, porneşte de la ceea ce suntem pe dinlăuntru. Nu e nevoie să aşteptăm transformarea lumii, pentru a lăsa propria noastră transformare să se petreacă. Şi asta nu se poate petrece decât Acum, în acest moment. Mâine va fi tot un Acum şi tot va trebui să avem curajul de a renunţa la ceea ce credeam, pentru a descoperi ceea ce este.
Nu vor veni niciodată soluţii din exterior, pentru că sursa acestui „exterior” este înlăuntru. Nimeni nu va putea face vreodată transformarea în locul nostru şi nici nu ne va putea învăţa cum s-o facem. Nu există metodă pentru asta şi nu poate fi învăţată, căci orice învăţătură este a minţii şi înseamnă trecut. Pe când sursa acestei transformări este întotdeauna Acum, spontană, surprizătoare, acordată cu momentul. A venit timpul prezis de misticii din vechime, acela în care ne vom descoperi pe noi înşine. A venit timpul să recunoaştem faptul că noi suntem unicii creatori ai propriei noastre realităţi. Aceasta nu este o metaforă, ci cel mai pur adevăr, chiar dacă este greu de înghiţit de către minte.
Atunci când avem încredere în noi înşine suntem greu de manipulat, căci manipularea se bazează pe frica noastră, pe ruşine, pe vinovăţie. Descoperind că toate acestea nu sunt decât stări de articulare a energiilor interioare, ne redobândim adevărata libertate. Iar această libertate interioară schimbă lumea. Toate sistemele acestei lumi funcţionează pentru că într-un fel sau altul, noi avem încredere mai multă în ele decât în noi înşine. Astfel, încredinţăm sforile realităţii, exteriorului. Una dintre cele mai mari transformări care au loc este aceasta: umanitatea îşi retrage încrederea în sisteme. Încrederea este energie.
Marii acestei lumi nu înţeleg cu adevărat ceea ce se petrece, şi încearcă să redreseze situaţia aşa cum au făcut-o de mii de ori în trecut. Dar asta nu mai funcţionează, pentru că NOI am devenit alţii decât am fost atunci. De aceea sunt oameni în stradă în marile oraşe ale lumii, protestând împotriva sistemelor, de aceea se petrec revoluţii neaşteptate, de aceea se discută întens la summituri despre transformări fundamentale.
Este o transformare ireversibilă, care începe cu noi înşine. Marile cuvinte precum „iubire”, „adevăr”, „compasiune”, „libertate”, au reprezentat ţinte după care am alergat în afara noastră timp de milenii. Am vrut să ni se dea toate acestea. Acum descoperim că sunt înlăuntru şi că nimeni nu ni le poate da. Nu avem decât să devenim iubire, adevăr, libertate, compasiune şi acesta este cel mai mare ajutor pe care il putem da acestei umanităţi aflate în căutare. Recunoscând atributele divinităţii în interiorul nostru nu facem decât să recunoaştem propria noastră natură divină.
Horia Turcanu
Pentru cei care vor să experimenteze stări de conștiință extinsă prin respirație holotropică recomand cu căldură seminariile susținute de Horia Țurcanu și Elena Francisc ,detalii pe pagina http://www.calatoriainimii.net/
namaste Rica !
joi, 8 decembrie 2011
Din haos se nasc ...stelele !
In ziua in care m-am iubit cu adevarat
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate
împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și
suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg
împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață
diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă,
contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este
o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a
obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici
eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de
tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi
consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă
de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat
Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi
place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am
întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am
înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc
trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo
unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă
poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea
devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.” `
Nu trebuie sa ne temem de confruntari…
….Din haos se nasc stelele ...
Charlie Chaplin

vineri, 2 decembrie 2011
Legea atractiei si fluxul starii de bine
Exista trei legi universale care trebuie luate in seama daca vrem sa invatam sa ne conducem viata, iar legea permisiunii este una din ele. Este legea pe care trebuie sa o aplicam daca vrem sa devenim creatorul vietii noastre. Legea atractiei nu este ceva ce trebuie sa fie practicat, nu este nici macar ceva ce poti practica, pentru ca aceasta lege exista si se manifesta in fiecare particula din univers, chiar daca noi nu suntem constienti de existenta legii.
Legea atractiei seamana foarte mult cu legea gravitatiei: nu trebuie practicata, pentru ca ea se aplica oricum tuturor obiectelor, fiintelor, particulelor. Nu avem instructori pe problema gravitatiei, care sa ne invete cum sa nu cadem “in sus”, pentru ca oricum nu avem alta optiune decat aceea de a cadea “in jos”. Nici legea atractiei nu are nevoie de explicatii, pentru ca iti va raspunde permanent si automat: iti va aduce lucrurile care se potrivesc vibratiei tale, si va face asta chiar daca noi nu suntem constienti de lege.
A doua lege este legea creatiei deliberate. Aplicatiile acestei legi sunt prezente in foarte multe manifestari de pe aceasta planeta pe care traim si in tot ceea ce suntem capabili sa vedem. Si in acelasi mod in care sursa de energie non-fizica a aplicat aceasta lege a creatiei si a creat acest mediu pe care il numim viata pe planeta Pamant, tot asa noi continuam procesul creatiei din perspectiva fizica, ducand la materializare diverse dorinte si intentii.
Legea permisiunii
Exista trei legi universale care trebuie luate in seama daca vrem sa invatam sa ne conducem viata, iar legea permisiunii este una din ele. Este legea pe care trebuie sa o aplicam daca vrem sa devenim creatorul vietii noastre. Legea atractiei nu este ceva ce trebuie sa fie practicat, nu este nici macar ceva ce poti practica, pentru ca aceasta lege exista si se manifesta in fiecare particula din univers, chiar daca noi nu suntem constienti de existenta legii.
Legea atractiei seamana foarte mult cu legea gravitatiei: nu trebuie practicata, pentru ca ea se aplica oricum tuturor obiectelor, fiintelor, particulelor. Nu avem instructori pe problema gravitatiei, care sa ne invete cum sa nu cadem “in sus”, pentru ca oricum nu avem alta optiune decat aceea de a cadea “in jos”. Nici legea atractiei nu are nevoie de explicatii, pentru ca iti va raspunde permanent si automat: iti va aduce lucrurile care se potrivesc vibratiei tale, si va face asta chiar daca noi nu suntem constienti de lege.
A doua lege este legea creatiei deliberate. Aplicatiile acestei legi sunt prezente in foarte multe manifestari de pe aceasta planeta pe care traim si in tot ceea ce suntem capabili sa vedem. Si in acelasi mod in care sursa de energie non-fizica a aplicat aceasta lege a creatiei si a creat acest mediu pe care il numim viata pe planeta Pamant, tot asa noi continuam procesul creatiei din perspectiva fizica, ducand la materializare diverse dorinte si intentii.
Legea permisiunii
Primele doua legi sunt foarte importante si cunoasterea lor este de o importanta vitala pentru tine si pentru tot ceea ce exista. Insa cunoasterea celei de-a treia legi ne va duce de fapt catre locul unde puterea noastra personala este maxima. Legea atractiei spune: “atragi catre tine esenta lucrurilor la care te gandesti”.
Daca ma simt neapreciat din cauza unor intamplari recente din viata mea, legea atractiei nu ma poate inconjura dintr-o data cu oameni care ma vor aprecia.
Daca ma simt gras si nefericit, nu pot trece brusc intr-o stare de spirit care sa ma faca sa ma simt bine, sa am un corp frumos si sa fiu multumit de mine.
Daca ma simt fara speranta in privinta situatiei mele financiare, nu pot atrage mai multi bani. Imbunatatirea nu va veni niciodata atunci cand esti descurajat, pentru ca acest lucru sfideaza legea atractiei.
Daca sunt furioasa pe oamenii care profita de mine, ma mint si nu ma respecta, nici o actiune pe care as face-o impotriva lor nu poate opri aceste lucruri, pentru ca voi atrage si mai multe astfel de lucruri dandu-le atentie.
Legea atractiei iti trimite inapoi intr-o multime de feluri raspunsuri la frecventa ta vibrationala. Pe scurt, ceea ce se intampla este o potrivire vibrationala cu energia pe care o oferi tu – iar emotiile pe care le simti iti indica care este aceasta stare vibrationala.
Din momentul in care devin constienti de legea atractiei, multi oameni decid sa-si tina sub control gandurile, pentru ca inteleg puterea gandului. Astfel cauta sa-si focalizeze gandurile prin metode precum hipnoza, meditatie, afirmatii sau alte metode de autocontrol.
Dar exista un mod mult mai usor de a aborda calea creatiei deliberate si a indeplinirii intentiilor din aceasta viata, iar acesta este intelegerea legii permisiunii. Aceasta inseamna ghidarea gandurilor tale in directia a ceea ce-ti doresti. Si pe masura ce incepi sa intelegi esenta acestui flux pozitiv al vietii si incepi sa intelegi cine esti tu cu adevarat, arta de a permite va deveni a doua ta natura.
Urmeaza fluxul natural al starii de bine
Cea mai frecventa neintelegere care ii impiedica pe oameni sa preia controlul in anumite situatii si sa-si castige echilibrul personal este credinta: “trebuie sa ajung unde vreau chiar acum sau cat mai repede posibil.” Este de inteles dorinta de a-ti raspunde repede la niste intrebari care te framanta sau de a-ti rezolva problemele rapid, insa acest sentiment de urgenta lucreaza impotriva ta.
Cand simtim sentimentul urgent de a fi in alta parte, nu suntem impacati cu cine suntem acum, nu ne simtim bine cu noi, iar acest lucru este impotriva fluxului starii de bine. Iar in intentia ta de a te grabi catre un loc mai bun, nu tii cont de puterea fluxului, de directia, viteza lui si de lucrurile bune pe care le promite. Uitand aceste lucruri, te pozitionezi in directia opusa a ceea ce esti tu cu adevarat.
Asa ca, indreapta-ti atentia asupra analogiei impotriva curentului/in sensul curentului, si simte pentru o clipa senzatia de usurare pe care ai simiti-o daca ai vasli inversunat impotriva curentului si apoi dintr-odata te-ai opri din vaslit, adoptand o atitudine de abandonare in fata curentului. Abandonarea ta va face ca acest curent sa te intoarca si sa te deplasezi exact in directia lui, lin si usor si sigur catre destinatia dorita. Lasa aceasta imagine sa te linisteasca, pe masura ce incerci sa iti amintesti ca acest curent al vietii este intelept si binevoitor, si te duce catre lucrurile pe care le doresti. Stai intins in barca ta, care se intoarce singura in directia curentului si relaxeaza-te la gandul ca vei fi purtat catre starea suprema de bine si catre indeplinirea dorintelor tale.
A adauga putere fluxului
Daca poti accepta ca, din perspectiva noastra non-fizica anterioara nasterii, ne-am stabilit niste intentii care sunt parte din forta fluxului, si ca acum fiind in corpul nostru fizic ne-am stabilit alte dorinte care devin si ele parte din forta fluxului, si daca mai presus de orice acceptam faptul ca fiinta noastra interioara, sursa din noi, se afla acum in aliniere vibrationala cu toata aceasta devenire si ca legea atractiei duce catre acel punct, atunci ai inteles puterea fluxului vietii.
Asa ca acum, doar stai pentru cateva clipe si contempla acest Flux puternic al starii de bine, care se misca in directia a ceea ce vrei tu sa devii si spre implinirea a ceea ce esti tu cu adevarat. Acum esti capabil sa iti dai seama, gand cu gand, daca te situezi impotriva sau in directia fluxului si daca ai inchis -in sfarsit – prapastia dintre tine si Tine, cel care esti cu adevarat, sau preferi sa traiesti in continuare in separare fata de cine esti cu adevarat.
''Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume !''
(M. Gandhi )
joi, 1 decembrie 2011
Acceptarea alteritatii & Cum ne simtim frumusetea
,,,acceptarea realitatii >>>acceptarea mea !
,,,cum simtim frumusetea !?
miercuri, 30 noiembrie 2011
Iubirea ca mijloc de aparare ,,,
“Cind detestati pe cineva este exact ca si cum l-ati iubi: deja aveti, o legatura cu el. Ura este la fel de puternica precum dragostea. Daca doriti sa va eliberati de cineva, sa nu-l mai vedeti niciodata, nu-l detestati, fiti indiferenti. Daca-l uriti,va legati de el cu lanturi pe care nimic nu le va putea desface; veti fi tot timpul cu el si veti avea de-a face cu el timp de ani si ani. Ura este o forta care va leaga de persoana pe care-o uriti. Este la fel ca in dragoste, dar bineinteles, legatura este diferita. Dragostea va va aduce unele lucruri si ura altele, dar la fel de sigur si puternica ca si dragostea.
IUBIREA CA MIJLOC DE APARARE
Ca sa va puteti apara de inamicii vostri, iubiti-i. Daca-i detestati, ii dispretuiti sau ii dusmaniti, aura voastra s-a rupt si prin aceste sparturi se stabileste o comunicare cu tot ce este negativ, daunator in ei si astfel primiti rautatile lor, ura lor, care odata intrata in voi, incepe sa va distruga.
Din aceasta cauza Iisus a spus “Iubiti-va dusmanii”. Iisus cunostea aceste legi, stia ca atunci cind urim pe cineva, devenim vulnerabil. Pentru a ne apara trebuie sa intram in inatacabila fortareata a iubirii. Sa ne iubim dusmanii este unul din lucrurile cel mai greu de realizat, dar este singura cale de a ne apara de ei.
UTILIZAREA JIGNIRILOR CA PE UN PRILEJ DE EVOLUTIE SPIRITUALA
La cea mai mica jignire, cea mai mica ofensa, natura voastra inferioara va spune: “Da-i o lectie, musca-l, sparge-i gura!” iar voi alergati repede sa-i executati sfaturile. In timp ce natura voastra superioara va spune “Nu te preta la asta, batrine, asa e, dar tu trebuie acum sa profiti de ocazie pentru a o transforma, a sublima acest afront; tu esti alchimist, vei scoate aur! Si asa si este voi primiti o ofensa, o critica nedreapta, natura voastra superioara va mai spune: ” De ce sa plingi ore intregi cind ai ocazia sa te pui pe lucru? chiar ar trebui sa multumesti Cerului, pentru ca aceasta persoana a fost trimisa sa-ti dea posibilitatea sa cresti, iar tu stai aici si bocesti ?”
Discipolul nu urmeaza sfaturile naturii sale inferioare, el nu vrea sa ramina mereu ofensat, nervos, slab, sentimental, capricios, dezechilibrat, degradat , dezordonat, haotic, de aceea el cauta in tot ce i se intimpla un element pozitiv pentru a se pune pe treaba.
O METODA DE A IERTA
Cel care este slab si sarac spiritual nu poate ierta, el cauta sa se razbune. Pentru a-l ierta pe cel care v-a facut rau, trebuie sa deveniti mare, bogat, puternic, luminos; sa va spuneti : “Trebuie sa-l iert pentru ca bietul nu stia in ce situatie se afla facind raul, legile justitiei divine sunt implacabile si va suferi pentru a repara raul facut. In timp ce eu, chiar daca sunt victima, sunt privilegiat pentru ca lucrez pentru bine, pentru Imparatia lui Dumnezeu, pentru lumina“.Si gindind astfel, comparind intreaga splendoare in care traiti alegind drumul binelui cu mizeria si intunericul celor care sunt nedrepti si rai, emanind sentimente de mila, intelegere si dragoste, prin stapinire de sine. Aceasta generozitate la care nu ati putea ajunge pe nici o cale, o puteti dobindi usor astfel.
Unii vor spune: ” Dar aceasta atitudine seamana mult cu cea a fariseului din Evanghelie care se ruga in templu multumind Domnului ca nu este ca restul oamenilor si mai ales ca plebeul care sta ingenunchiat mai incolo ; acesta este orgoliu !” Niciodata! Fariseul se lauda ca postea de doua ori pe saptamina, ca dadea zeciuiala din toate bunurile sale si il dispretuia fara motiv pe plebeu care era mai bun, poate, ca el. Atitudinea de care va vorbesc este diferita. Va spun ca daca sunteti o victima a unor calomnii sau nedreptatiti, recunoscind toate splendorile pe care Dumnezeu vi le-a dat in timp ce dusmanul vostru a fost privat de ele, trebuie sa intelegeti ca in realitate voi sunteti privilegiati. Pentru moment inamicul vostru triumfa, se subintelege, a reusit sa va faca rau, dar totusi el este de plins asa cum sunt toti cei care fac rau fiindca intr-o zi justitia divina ii va pedepsi intr-un fel sau altul.
Vedeti, este cu totul altceva, si in acest sens trebuie sa intelegem cuvintele lui Iisus : “Tata , Iarta-i ca nu stiu ce fac”.
A INVINGE DUSMANII RIDICINDU-VA DEASUPRA LOR
Gindim ca ne putem debarasa de un dusman, ca l-am putea invinge, vorbind fara incetare impotriva lui. Ei, nu! nu ne putem invinge dusmanii purtind peste tot imaginea lor; mai devreme sau mai tirziu, ei vor fi invingatorii. Nu-i putem invinge pe cei rai prin rautate, calomniatorii prin calomnie, gelosii prin gelozie sau pe cei furiosi prin furie pentru ca prin acestea ne identificam cu ei, devenim egali cu ei intram in aceeasi categorie.
Pentru a ne proteja, pentru a fi invulnerabili, trebuie schimbat nivelul, frecventa, deci nu ramineti in aceleasi vibratii, aceleasi slabiciuni, aceleasi emanatii ale inamicului vostru pentru ca, daca este mai puternic, va va atinge. Trebuie sa urcati, adica sa atingeti regiunile cele mai nobile, mai pure, mai luminoase. Odata ce ati urcat prin vointa, meditatie, rugaciune, dusmanul vostru nu va mai poate atinge pentru ca vibratiile voastre sunt diferite de ale sale. Din moment ce sunteti protejati, baricadati cu Lumina, Iubire, putere cereasca, nu numai ca gindurile rele nu va vor putea atinge, dar se vor intoarce impotriva lor si-I va ataca, ii va strivi.
Iata cum Initiatii, inteleptii, Marii Maestri si-au invins dusmanii. Ei traiesc o viata atit de pura, de nobila, de cinstita, stralucitoare, ca toti cei care se-ndirjesc impotriva lor isi vor sparge capul mai mai devreme sau mai tirziu, pentru ca exista un soc prin ricosare. Aceasta ricosare nu se poate produce daca sunteti exact ca dusmanii vostri, adica slab, rau, senzual, in acel moment primiti toate murdariile pe care ei vi le trimit. Dar daca va aflati mult mai sus, viata pe care o duceti devine pentru voi o protectie : trimite inapoi tot ce este rau, negativ, celui care a trimis.
Deci, daca vreti sa fiti protejat, aparat, in siguranta fata de tot ceea ce se spune sau se face impotriva voastra, trebuie sa va schimbati viata, sa va situati la un alt diapazon, intr-o alta regiune unde veti fi invulnerabil.”
sursa : Aivanhov
duminică, 20 noiembrie 2011
Facand prin a Nu face !
Nu ar fi minunat daca viata ar deveni dintr-o data mai usoara? Ce ar fi daca, in loc sa munciti din greu pentru a completa un proiect, totul doar sa curga impreuna pe o cale mai usoara, inainte , spre completarea perfecta? Cum ar fi promisiunea filozofiei estice Wu Wei ("Woo-Way"), care promoveaza ideea de a "face prin a nu face" .Cand nimic nu este facut, se spune, nimic nu ramane nefacut. Cand nimic nu este facut...adica?
Cand am intalnit prima data aceasta contradictie ciudata, am devenit serios ingrijorat in legatura cu scurt-circuitarea celulelor creierului meu. Cu cat ma gandeam mai mult la acest lucru, cu atat am inceput sa simt fum iesind din urechile mele ! Mai tarziu, la o varsta mai matura, am inceput sa vad ideea din spatele aparentei contradictii.
Traducerea alternativa a "actiunii fara efort", in loc de a "face prin a nu face" , m-a ajutat sa imi clarific ideea originala. Am realizat ca daca, in loc de a face ca ceva sa se intample prin eforturi obisnuite de planificare, vointa si determinare, mergeti in interior si vedeti actiunea implinita, atunci ceva foarte diferit are loc. Actiunea nu se realizeaza in mod misterios prin non-efort, dar voi experimentati o stare de curgere care va da posibilitatea de a va misca in aceasta sarcina cu usurinta, gratie si eficienta incredibila.
O lumina conducatoare in psihologia pozitiva de astazi este profesorul ungur-american Mihaly Csikszentmihalyi. Concentrarea sa pe fericire si creativitate conduce la conceptul de curgere, care este o stare de concentrare sau absorbtie completa intr-o activitate. El a accentuat ca dezvoltarea unei stari de curgere, conduce la dezvoltarea unei abilitati mai inalte si la abilitatea de a intalni provocari mai inalte intr-un camp ales.
Mesajul Wu Wei inseamna a dezvolta exact o asemenea stare si sa o realizezi prin dezvoltarea starilor profunde de constiinta interioara. Cel mai usor mod de a invoca o stare de curgere, asadar este sa mergeti in interior, sa va acordati cu fiinta voastra interioara si cu sarcina intentionata, apoi sa iesiti inafara, in lumea actiunii si sa purtati ghidarea voastra intuitiva cu fiecare pas al caii, pana sarcina este completa. Intr-o stare de curgere, actiunea este ghidata din interior si realizatorul dispare virtual in actiune. Cheia pentru a crea starea de curgere dorita este aceasta, deoarece fiinta voastra interioara este acordata total cu universul, voi putand apoi sa actionati intr-o maniera care este perfect aliniata cu toate celelalte circumstante legate de munca voastra.
Iata cum sincronicitatea are loc si coincidentele devin locul comun in viata voastra. Oamenii, ideile si materialele vin toate impreuna exact la timpul potrivit si in locul potrivit, pentru ca curgerea este o orchestratie a multor lucruri, nu doar a unuia. Voi puteti fi persoana principala care conduce lucrarea, dar universul raspunde conectiei voastre interioare si va aduce tot ceea ce aveti nevoie , cu o coincidenta fara efort.
Mesajul Wu Wei este ca exista un timp si un loc pentru ca totul sa vina impreuna pentru o realizare fara efort. Intentionand un scop si conectandu-va cu fiinta voastra interioara, incepeti crearea acelui timp si loc perfect, atragand toate resursele de care aveti nevoie pentru realizarea scopului. Apoi, actionand exact atunci cand energia este potrivita, voi exprimati curgerea ideilor si energia care curge din fiinta voastra interioara. Realizarea devine fara efort si taramul fiintei devine manifest in lumea actiunii. Va veti atinge succesul prin aliniera cu taramul lui a nu face.
sursa : http://www.infinitebeing.com/ ,cu multumiri Alexandrei (http://alessandragrigorescu.blogspot.com/)
...namaste !
vineri, 18 noiembrie 2011
Relatiile ,,,, Krisnamurti
Relatia este o oglinda
Relatiile umane sunt lucrul cel mai important din viata; daca nu esti în relatii bune cu o singura persoana, nu poti fi nici cu celelalte, îti închipui ca nu poti avea relatii bune decât cu persoana cutare sau cutare, dar aceste relatii nu trec dincolo de nivelul declaratiilor verbale si sunt, prin urmare, iluzorii. Dar daca la un moment dat întelegi ca relatiile dintre doi oameni sunt identice cu relatiile între toti oamenii, atunci izolarea, singuratatea, capata o cu totul alta semnificatie.
Doar in relatie procesul a ceea ce sunt se dezvaluie, nu-i asa? Relatia este o oglinda in care ma vad pe mine asa cum sunt; dar cum la majoritatea dintre noi nu ne place ceea ce suntem, incepem sa disciplinam ceea ce percepem in oglinda relatiei, fie pozitiv, fie negativ. Adica descopar ceva in relatie, in actiunea relatiei, si nu imi convine. Deci incep sa modific ceea ce nu imi place, ceea ce percep ca fiind neplacut. Vreau sa il schimb - ceea ce inseamna ca deja am un sablon a ceea ce trebuie sa fiu. Din momentul in care exista un sablon a ceea ce trebuie sa fiu nu exista intelegerea a ceea ce sunt. Din moment ce am o imagine a ceea ce vreau sa fiu sau a ceea ce trebuie sa fiu sau a ceea ce sunt dator sa nu fiu - un standard potrivit caruia vreau sa ma schimb - atunci, desigur, nu exista intelegerea a ceea ce sunt in momentul relatiei. Cred ca este cu adevarat important sa intelegem asta, pentru ca cred ca aici majoritatea dintre noi o iau in directie gresita. Nu vrem sa stim cea ce suntem cu adevarat intr-un anumit moment al relatiei. Daca suntem interesati doar de auto-imbunatatiri, nu poate exista intelegerea de sine, intelegerea a ceea ce este.
Functia relatiei
Relatia este in mod inevitabil dureroasa, lucru care se vede in existenta noastra de zi cu zi. Daca in relatie nu exista tensiune, atunci inceteaza sa mai fie relatie si devine doar o stare de somnolenta confortabila, pe care majoritatea oamenilor o vor si o prefera. Conflictul este intre realitate si aceasta ravna pentru confort, intre iluzie si actualitate. Daca recunosti iluzia, dand-o la o parte poti sa fi atent la intelegerea relatiei. Dar daca alergi dupa securitate in relatie, ea devine o investitie in confort, in iluzie, iar atunci relatia contine chiar insecuritatea. Cautand securitate in relatie ii ascunzi functia (...).
Desigur, functia relatiei este aceea de a dezvalui starea propriei fiinte.
Relatia este un proces de auto-descoperire, de auto-cunoastere. Aceasta auto-dezvaluire este dureroasa, care cere ajustari constante, o flexibilitate a gandirii si emotiilor. Este o lupta dureroasa cu perioade de pace luminata ... Dar majoritatea dintre noi evita sau dau la o parte tensiunea din relatie, preferand tihna si confortul satisfacerii dependentei, o securitate necontestata, un refugiu lipsit de pericol. Atunci familia si alte relatii devin un refugiu (...).
Cand insecuritatea se strecoara in dependenta, asa cum se intampla in mod inevitabil, atunci acea relatie este indepartata si se accepta una noua in speranta gasirii securitatii de durata; dar in relatie nu exista securitate si dependenta nu aduce decat frica. Fara intelegerea procesului de securitate si frica, relatia devine un obstacol care te obliga, o cale a ignorantei. Atunci intreaga existenta este lupta si suferinta si nu exista iesire decat in gandire justa care vine prin auto-cunoastere.
Cum poate exista iubire reala
Imaginea pe care o ai despre o persoana, imaginea pe care o ai despre politicieni, despre primul ministru, despre propriul tau Dumnezeu, despre nevasta ta, despre copilul tau - aceasta este imaginea la care se priveste. Si aceasta imagine a fost creata prin relatia ta sau prin fricile tale sau prin sperantele tale. Placerile tale sexuale sau altele pe care le-ai avut cu nevasta ta, cu sotul tau, furia, magulirile, confortul si toate lucrurile pe care le aduce viata ta de familie - este o viata moarta - au creat o imagine despre sotia sau sotul tau. Cu acea imagine privesti. Similar, sotia sau sotul tau are o imagine despre tine.
Deci relatia dintre tine si sotia sau sotul tau, dintre tine si politicieni este de fapt relatia dintre aceste doua imagini. Corect? Acesta este un fapt. Cum pot doua imagini care sunt rezultatul gandirii, a placerii si asa mai departe, sa aiba vreun fel de afectiune sau iubire? Deci relatia dintre doi indivizi, foarte apropiati sau foarte departati, este o relatie intre imagini, simboluri, memorii. Cum poate exista iubire reala in aceasta relatie?
Suntem ceea ce posedam
Pentru a intelege relatia trebuie sa existe o constienta pasiva, care nu distruge relatia. Din contra, face relatia mult mai vitala, mult mai semnificativa. Atunci in acea relatie exista posibilitatea afectiunii reale; exista o caldura, o apropiere, care nu este doar sentiment sau senzatie. Si daca putem sa ne apropiem asa sau sa fim intr-o asemenea relatie cu toate lucrurile, atunci toate problemele noastre se vor rezolva foarte usor - problema proprietatii, problema posesiei. Omul care poseda bani este banii. Omul care care se identifica cu proprietatea este acea proprietate, sau casa, sau mobila. Similar este cu ideile sau cu oamenii; cand exista posesie nu exista relatie. Dar majoritatea dintre noi nu avem nimic altceva daca nu posedam. Suntem cochilii goale daca nu posedam, daca nu ne umplem viata cu mobila, cu muzica, cu cunostinte, etc. Aceasta cochilie face mult zgomot si acest zgomot il numim viata; cu asta suntem satisfacuti. Si cand apare o intrerupere, o spargere a acestui lucru, atunci se produce suferinta pentru ca te descoperi brusc pe tine asa cum esti - o cochilie goala, fara prea mare insemnatate. Deci a fi constient de intreg continutul relatiei inseamna actiune; si din din acea actiune exista posibilitatea unei relatii adevarate, o posibilitate de a-i descoperi splendida ei profunzime si semnificatie precum si posibilitatea de a cunoaste ce este iubirea.
A fi in relatie
Fara relatie nu este existenta: a fi inseamna a fi in relatie... Majoritatea dintre noi nu pare sa realizeze acest lucru - ca lumea este relatia mea cu ceilalti, fie unul sau mai multi. Problema mea este aceea a relatiei. (...) Daca nu ma inteleg pe mine, intreaga relatie este este una a confuziei in cercuri din ce in ce mai largi. Deci relatia capata o importanta extraordinara, nu cu asa zisa masa, gloata, ci in lumea familiei si prietenilor mei, oricat de mica ar fi aceasta - relatia cu sotia mea, cu copii mei, cu vecinul meu. In lumea vastelor organizatii, a marilor mobilizari de oameni, a miscarilor de masa, ne este teama sa actionam pe scara mica; ne este teama sa fim oameni marunti care isi randuiesc casa. Ne spunem: "Ce putem eu sa fac singur? Trebuie sa ma alatur unei miscari de masa pentru a reforma." Din contra, revolutia reala are loc nu prim miscari de masa ci prin reevaluarea interioara a relatiei - numai aceasta este reformare reala, o radicala si continua revolutie. Ne este teama sa incepem pe o scara mica. Pentru ca problema este asa de vasta credem ca putem sa-i facem fata numai printr-un un numar mare de persoane, cu o mare organizatie, cu miscari de masa. Trebuie sa atacam problema pe o scara mica iar acea scara mica este "eu" si "tu". Cand ma inteleg pe mine, te inteleg pe tine si din acea intelegere vine iubirea. Iubirea este factorul lipsa; exista o lipsa de afectiune, de caldura in relatie; si pentru ca ne lipseste acea iubire, acea tandrete, acea generozitate, acea clementa in relatie, evadam in actiunea de masa, care produce si mai multa confuzie, mai multa mizerie. Ne umplem inimile cu planuri pentru reforma lumii si nu privim acel factor decisiv care este iubirea.
Tu si eu suntem problema, nu lumea
Lumea nu este ceva separat de tine si de mine; lumea, societatea, este relatia pe care o stabilim sau cautam sa o stabilim intre noi. Deci tu si eu suntem problema si nu lumea, pentru ca lumea este proiectia noatra si pentru a intelege lumea trebuie sa ne intelegem pe noi insine. Lumea nu este separata de noi; noi suntem lumea si problemele noastre sunt problemele lumii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)









